Описание
Bara stabilizatoare este o parte foarte importantă a maşinii pentru că fără ea controlul maşinii este foarte dificil. Atunci când te confrunţi cu situaţii nefavorabile în timpul condusului, bara stabilizatoare are rolul de a stabiliza vehiculul. Fără această bară, maşina ar putea pierde rapid controlul şi de aceea este necesar ca bara să fie în stare bună.
Când bara stabilizatoare este defectă poate apărea un scârţâit în mers. Bucşele sunt o cauza majoră a cedării barei şi în momentul în care se strica ele produc zgomote specifice. Dacă avaria este mai gravă, aceste zgomote pot fi auzite şi pe drum drept.
Jocul în volan este un alt simptom care ar trebui să îţi trimită semnale. În momentul în care legăturile barei stabilizatoare au joc sau sunt libere anvelopele îşi vor pierde manevrabilitatea şi aderenţa iar maşina poate scăpa de sub control foarte uşor.
O bară stabilizatoare defecta poate reduce tracţiunea roţilor şi stabilitatea şi vei simţi în mers că maşina este greu de controlat şi pare că se descompune. Bara stabilizatoare elimină tendinţa de ruliu a maşinii, ceea ce face ca vehiculul să se clatine mult.
Atunci când ai aceste simptome, te aşteptăm în service cu cele mai bune servicii şi cu o echipă de profesionişti pentru a schimba bara stabilizatoare şi toate componentele care îţi fac probleme.
Puteți apela la numărul de telefon de mai jos pentru mai multe informații din partea echipei Best Grup sau pentru obținerea unei oferte personalizate pentru serviciul de reparații cutii viteză manuale și automate. De asemenea, ne poți contacta telefonic la numărul afișat. Programează-te chiar acum!
Timpul este important De aceea va programăm în cel mai scurt timp, de cele mai multe ori în aceeași zi.
Piese de calitate Folosim întotdeauna piese originale sau after market certificate pentru care oferim garanție.
* Comercializăm toată gamă de piese auto aftermarket și originale pentru orice tip de autoturism. * Identificarea pieselor se face conform seriei de șasiu pentru o compatibilitate de 100%.
* În cazul în care nu ați găsit produsul dorit într-unul din anunțurile noastre nu ezitați să ne apelați sau să ne lăsați un mesaj.
* Produsele se pot modifica la cererea clientului în funcție de nevoie, preț, producător sau disponibilitate.
----------------------------------------------------------------------------------------------------- Program de lucru: - Luni - Vineri - 09:00-18:00 - Sâmbătă - 09:00-15:00 Ne aflăm în mun. Chișinău pe str. Grădina Botanică 9 boxa nr. 2
Характеристики
- Тип предложения
- Предлагаю услугу
Оснащение
- Легковых автомобилей
- Микроавтобусов
- Двигателя
- Электрооборудования
- Кузова, рамы, салона
- Ходовой
- Трансмиссии
- Системы управления
- Системы безопасности
- Системы сигнализации
- Покраска
- Рихтовка
- Автостекла и оптика
- Кондиционеры
- Детейлинг
Объявление в цифрах
- просмотров на 999.md
- 363
- на рынке
- 1 618 дней
- 8 июн. 2022 г.
- изменений цены
- 0
Похожие объявления
Все в разделе Автосервис-
999.md 7 фото 500,00 лей от
Tinichigerie(rihtovca) Vopsitorie Detailing exterior auto Polish
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 1 просмотр 2 фото 50,00 €
≈ 1 006,49 лей
Bară de direcție (set de reparații) Nissan Qashqai
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 11 просмотров 9 фото 399,00 лей от
Reparatia caroseriei de orice complexitate
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 24 просмотра 6 фото 20,00 лей
Reparatia suspensiei, reparatia motor, reparatia cutiei de viteza mecanica, schimb de uleiuri...
Автосервис
Кишинёв
-
Оценка продавца 4,1, отзывов: 9 999.md 692 просмотра 300,00 лей от
Schimb cap bara stanga/dreapta
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 371 просмотр 14 фото 400,00 лей от
Înveliș caroserie și faruri cu vinil PPF Antichrome Chisinau TAV Detailing
Автосервис
Кишинёв
-
Оценка продавца 4,1, отзывов: 9 999.md 841 просмотр 300,00 лей от
Schimb bieleta directie
Автосервис
Кишинёв
-
Оценка продавца 4,1, отзывов: 9 999.md 716 просмотров 200,00 лей от
Schimb Articulatie Directie
Автосервис
Кишинёв
-
Оценка продавца 4,1, отзывов: 9 999.md 694 просмотра 20 фото 1 800,00 лей от
Reparații auto, cutii de viteze, motoare și altele
Автосервис
Кишинёв
-
Оценка продавца 4,1, отзывов: 9 999.md 1 108 просмотров 400,00 лей от
Schimb bara stabilizatoare
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 307 просмотров 6 фото 250,00 лей от
Gama de servicii oferite de Bestgrup acoperă complet sectorul de reparații și întreținere auto:
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 1 842 просмотра 8 фото 49,00 лей от
Vopsire auto
Автосервис
Кишинёв
Вопросы об этом объявлении
Сколько стоит Schimb bara stabilizatoare!?
Продавец просит 600,00 лей от.
Где продаётся?
Кишинёв, раздел Автосервис.
Как давно объявление на рынке?
Опубликовано 8 июн. 2022 г., 1 618 дней назад. Просмотров: 363.
Как связаться с продавцом?
Войдите и нажмите «Телефон» или откройте объявление на 999.md.