Описание
Schimb ulei cutie viteza automata
Uleiul din cutia de transmisie automată ar trebui să fie schimbat după 70.000 km sau la 2 – 3 ani, în funcţie de cât de mult conduci. Lichidul hidraulic, are rol de lubrifiant şi de agent de răcire, acestea fiind cele trei roluri importante ale uleiului transmisiei. Lubrifierea se va realiza cu ajutorul unui tip de ulei special pe care producătorul maşinii îl indică în cartea tehnică. În momentul în care acest ulei îşi pierde proprietăţile, nu mai lubrifiază corespunzător piesele.
Cele mai importante semnale care indică deteriorarea uleiului sunt reprezentate în primul rând de modul în care acest ulei este colorat. Culoarea uleiului se modifică sau poate prezenta unele impurităţi pe care le vei vedea cu uşurinţa cu ochiul liber. De asemenea, uleiul poate prinde o nuanţă de negru sau de maro şi mirosul sau va I de ulei ars. Atunci când descoperi aceste semne, este momentul să schimbi uleiul, chiar dacă nu ai parcurs numărul de kilometri necesar indicat de producător.
Un alt aspect la fel de important este faptul că schimbarea vitezelor are loc greoi, se simt unele şocuri atunci când vitezele sunt schimbate sau cutia începe să emită zgomote specifice.
Dacă vitezele se schimbă cu întârziere este un alt semn al faptului că sunt probleme cu cutia de viteze. În cazul în care trecerea de la o treaptă la alta se face greoi atunci este necesar să mergi cu maşina într-un service specializat unde să verifici nivelul de ulei, defecţiunile eventuale ale cutiei şi toate problemele care pot determina viteza de reacţie încetinită a cutiei de viteze. În cazul în care cutia de viteze trepidează atunci când schimbă vitezele, este de asemenea, un semnal de alarmă important.
Puteți apela la numărul de telefon de mai jos pentru mai multe informații din partea echipei Best Grup sau pentru obținerea unei oferte personalizate pentru serviciul de reparații cutii viteză manuale și automate. De asemenea, ne poți contacta telefonic la numărul afișat.
* Comercializăm toată gamă de piese auto aftermarket și originale pentru orice tip de autoturism. * Identificarea pieselor se face conform seriei de șasiu pentru o compatibilitate de 100%.
* În cazul în care nu ați găsit produsul dorit într-unul din anunțurile noastre nu ezitați să ne apelați sau să ne lăsați un mesaj.
* Produsele se pot modifica la cererea clientului în funcție de nevoie, preț, producător sau disponibilitate.
----------------------------------------------------------------------------------------------------- Program de lucru: - Luni - Vineri - 09:00-18:00 - Sâmbătă - 09:00-15:00 Ne aflăm în mun. Chișinău pe str. Grădina Botanică 9 boxa nr. 2
Характеристики
- Тип предложения
- Предлагаю услугу
Оснащение
- Легковых автомобилей
- Двигателя
- Трансмиссии
- Системы управления
Объявление в цифрах
- просмотров на 999.md
- 632
- на рынке
- 1 613 дней
- 8 июн. 2022 г.
- изменений цены
- 0
Похожие объявления
Все в разделе Автосервис-
999.md 1 000,00 лейот
Reparații motoare și șasiuri de vehicule până în 2005.
Автосервис
Rîșcani
-
999.md 6 339 просмотров 10 фото 1 300,00 лей
Ремонт рулевых реек
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 801 просмотр 2 фото 200,00 лейот
Reparație suspensie, piese pe loc — Chișinău
Автосервис
Кишинёв
-
Оценка продавца 1,0, отзывов: 1 999.md 2 548 просмотров 2 фото 650,00 лейот
Schimb ulei la Detailgarage
Автосервис
Кишинёв
-
Оценка продавца 1,0, отзывов: 1 999.md 2 409 просмотров 2 фото 400,00 лейот
Schimb ulei – la Detailgarage
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 80 просмотров 8 фото 200,00 лейот
Reparație motor și suspensie — Chișinău
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 682 просмотра 10 фото 200,00 лейот
Dsg 6, Dsg 7, dq200 , dq 250 , dq500, dl 382, dl 501!
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 304 просмотра 3 фото 22,00 лей
Reparație cvt Nissan Mitsubishi Dodge CVT cutie automată Nissan variator Вариатор Nissan
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 7 594 просмотра 10 фото 1 300,00 лей
Ремонт рулевых реек
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 2 049 просмотров 7 фото Цена по запросу
Autoservicii
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 4 665 просмотров 4 фото 300,00 лей
Autoservice p/u autoturisme la Telecentru
Автосервис
Кишинёв
-
999.md 6 983 просмотра 10 фото 1 300,00 лей
Автосервис
Автосервис
Кишинёв
Вопросы об этом объявлении
Сколько стоит Schimb ulei cutie viteza automata!?
Продавец просит 600,00 лей от.
Где продаётся?
Кишинёв, раздел Автосервис.
Как давно объявление на рынке?
Опубликовано 8 июн. 2022 г., 1 613 дней назад. Просмотров: 632.
Как связаться с продавцом?
Войдите и нажмите «Показать номер» или откройте объявление на 999.md.