Descriere
Schimb ulei cutie viteza automata
Uleiul din cutia de transmisie automată ar trebui să fie schimbat după 70.000 km sau la 2 – 3 ani, în funcţie de cât de mult conduci. Lichidul hidraulic, are rol de lubrifiant şi de agent de răcire, acestea fiind cele trei roluri importante ale uleiului transmisiei. Lubrifierea se va realiza cu ajutorul unui tip de ulei special pe care producătorul maşinii îl indică în cartea tehnică. În momentul în care acest ulei îşi pierde proprietăţile, nu mai lubrifiază corespunzător piesele.
Cele mai importante semnale care indică deteriorarea uleiului sunt reprezentate în primul rând de modul în care acest ulei este colorat. Culoarea uleiului se modifică sau poate prezenta unele impurităţi pe care le vei vedea cu uşurinţa cu ochiul liber. De asemenea, uleiul poate prinde o nuanţă de negru sau de maro şi mirosul sau va I de ulei ars. Atunci când descoperi aceste semne, este momentul să schimbi uleiul, chiar dacă nu ai parcurs numărul de kilometri necesar indicat de producător.
Un alt aspect la fel de important este faptul că schimbarea vitezelor are loc greoi, se simt unele şocuri atunci când vitezele sunt schimbate sau cutia începe să emită zgomote specifice.
Dacă vitezele se schimbă cu întârziere este un alt semn al faptului că sunt probleme cu cutia de viteze. În cazul în care trecerea de la o treaptă la alta se face greoi atunci este necesar să mergi cu maşina într-un service specializat unde să verifici nivelul de ulei, defecţiunile eventuale ale cutiei şi toate problemele care pot determina viteza de reacţie încetinită a cutiei de viteze. În cazul în care cutia de viteze trepidează atunci când schimbă vitezele, este de asemenea, un semnal de alarmă important.
Puteți apela la numărul de telefon de mai jos pentru mai multe informații din partea echipei Best Grup sau pentru obținerea unei oferte personalizate pentru serviciul de reparații cutii viteză manuale și automate. De asemenea, ne poți contacta telefonic la numărul afișat.
* Comercializăm toată gamă de piese auto aftermarket și originale pentru orice tip de autoturism. * Identificarea pieselor se face conform seriei de șasiu pentru o compatibilitate de 100%.
* În cazul în care nu ați găsit produsul dorit într-unul din anunțurile noastre nu ezitați să ne apelați sau să ne lăsați un mesaj.
* Produsele se pot modifica la cererea clientului în funcție de nevoie, preț, producător sau disponibilitate.
----------------------------------------------------------------------------------------------------- Program de lucru: - Luni - Vineri - 09:00-18:00 - Sâmbătă - 09:00-15:00 Ne aflăm în mun. Chișinău pe str. Grădina Botanică 9 boxa nr. 2
Caracteristici
- Tip ofertă
- Ofer servicii
Dotări
- Autoturisme
- Motoare
- Sisteme de transmisie
- Sisteme de control
Anunțul în cifre
- vizualizări pe 999.md
- 632
- pe piață
- 1 613 zile
- 8 iun. 2022
- schimbări de preț
- 0
Anunțuri asemănătoare
Toate din Autoservice-
999.md 1 000,00 leide la
Reparații motoare și șasiuri de vehicule până în 2005.
Autoservice
Rîșcani
-
999.md 6 339 de vizualizări 10 foto 1 300,00 lei
Ремонт рулевых реек
Autoservice
Chișinău
-
999.md 801 vizualizări 2 foto 200,00 leide la
Reparație suspensie, piese pe loc — Chișinău
Autoservice
Chișinău
-
Vânzătorul are nota 1,0 din 1 recenzii 999.md 2 548 de vizualizări 2 foto 650,00 leide la
Schimb ulei la Detailgarage
Autoservice
Chișinău
-
Vânzătorul are nota 1,0 din 1 recenzii 999.md 2 409 vizualizări 2 foto 400,00 leide la
Schimb ulei – la Detailgarage
Autoservice
Chișinău
-
999.md 80 de vizualizări 8 foto 200,00 leide la
Reparație motor și suspensie — Chișinău
Autoservice
Chișinău
-
999.md 682 de vizualizări 10 foto 200,00 leide la
Dsg 6, Dsg 7, dq200 , dq 250 , dq500, dl 382, dl 501!
Autoservice
Chișinău
-
999.md 304 vizualizări 3 foto 22,00 lei
Reparație cvt Nissan Mitsubishi Dodge CVT cutie automată Nissan variator Вариатор Nissan
Autoservice
Chișinău
-
999.md 7 594 de vizualizări 10 foto 1 300,00 lei
Ремонт рулевых реек
Autoservice
Chișinău
-
999.md 2 049 de vizualizări 7 foto Preț la cerere
Autoservicii
Autoservice
Chișinău
-
999.md 4 665 de vizualizări 4 foto 300,00 lei
Autoservice p/u autoturisme la Telecentru
Autoservice
Chișinău
-
999.md 6 983 de vizualizări 10 foto 1 300,00 lei
Автосервис
Autoservice
Chișinău
Întrebări despre acest anunț
Cât costă Schimb ulei cutie viteza automata!?
Vânzătorul cere 600,00 lei de la.
Unde se vinde?
În Chișinău, în categoria Autoservice.
De când este anunțul pe piață?
Publicat pe 8 iun. 2022, de 1 613 zile. Văzut de 632 ori.
Cum contactez vânzătorul?
Apasă „Arată numărul” după ce intri în cont, sau deschide anunțul pe 999.md.