Опис
BUDDHA – VIAȚA ȘI ACTIVITATEA PRECURSORULUI ÎN INDIA:
Ce ştim noi astăzi despre Buddha? A fost el doar fondatorul unei religii străine, care şi-a petrecut viaţa separat de lume, în meditaţie? Sau a fost el mai mult decât atât? ( 180 Lei ).
LAO-TSE – VIAȚA ȘI ACTIVITATEA PRECURSORULUI ÎN CHINA:
Evenimentele exterioare din viaţa lui Lao-Tse sunt înfăţişate în mod simplu şi clar începând din tinereţea lui. În liniştea şi disciplina mănăstirii din Tibet, el primeşte ultima cunoaştere pentru a porni apoi la drum spre împlinirea misiunii sale. ( 180 Lei ).
http://graal.md/buddha-viata-si-activitatea-precursorului-in-india/new/
ZOROASTRU – VIAŢA ŞI ACTIVITATEA PRECURSORULUI ÎN IRAN:
Se naşte ca fiu al unui crescător de cai. O călăuzire fidelă îl însoţeşte pe parcursul anilor copilăriei şi ai tinereţii şi el câştigă din aceasta comoara unei strânse legături cu Natura şi cu fiinţele ce o animă. În solitudinea lumii munţilor, el are parte de recunoaşterea Dumnezeului Suprem şi se maturizează devenind precursor chemat al Adevărului.
Odată cu începutul activităţii sale, Zoroastru dă peste o credinţă profund decăzută în Iran: cunoaşterea despre Unicul Dumnezeu Creator se pierduse în mare măsură, iar imaginea zeilor fusese amestecată cu modalităţi omeneşti de a gândi şi de a acţiona. ( 180 Lei ).
Характеристики
- Tip ofertă
- Vând
- Stare
- Nou
- Tip
- Altele
Оголошення в цифрах
- переглядів на 999.md
- 405
- на ринку
- 1 243 дні
- 16 черв. 2023 р.
- змін ціни
- 0
Ще в цій категорії
Усі в розділі Cărți și publicații periodice-
999.md 3 фото 300,00 лей
Продам атлас по анатомии.
Cărți și publicații periodice
Кишинів
-
999.md 4 фото 100,00 лей
Vând cărți în stare nouă
Cărți și publicații periodice
Кишинів
-
999.md 552 перегляди 11 фото 500,00 лей
Vând cărți.
Cărți și publicații periodice
Кишинів
-
999.md 2 фото 100,00 лей
Cumpar aceste carti
Cărți și publicații periodice
Кишинів
-
999.md 88 переглядів 2 фото 1 250,00 лей
Lev Tolstoi vol 1-12
Cărți și publicații periodice
Кишинів
-
999.md 14 переглядів 60,00 лей
Vara în Care Mama a Avut Ochii Verzi de Tatiana Țâbuleac
Cărți și publicații periodice
Кишинів
-
999.md 60,00 лей
Cărți
Cărți și publicații periodice
Кишинів
-
999.md 80,00 лей
Clopotnița de Sylvia Plath
Cărți și publicații periodice
Кишинів
-
999.md 100,00 лей
Carti in Engleza
Cărți și publicații periodice
Кишинів
-
999.md 100,00 лей
Книги о продажах.
Cărți și publicații periodice
Кишинів
-
999.md 721 перегляд 3 фото 350,00 лей
"В Свете Истины" Послание Граля, трёхтомное издание в общем шубере
Cărți și publicații periodice
Кишинів
-
999.md 6 фото 50,00 лей
Cărți din URSS
Cărți și publicații periodice
Кишинів
Питання про це оголошення
Скільки коштує Buddha, Lao-tse, Zoroastru 180 Lei.?
Продавець просить 180,00 лей.
Де продається?
Кишинів, розділ Cărți și publicații periodice.
Як давно оголошення на ринку?
Опубліковано 16 черв. 2023 р., 1 243 дні тому. Переглядів: 405.
Як зв’язатися з продавцем?
Увійдіть і натисніть «Телефон» або відкрийте оголошення на 999.md.


