Descriere
1. Misterioasa putere a gândurilor - binecuvântare sau blestem?, Martin Schott (65 lei)
Se ştie că acţiunile şi cuvintele omeneşti produc un efect. Putem de exemplu bucura un alt om aducându-i un dar sau oferindu-i ajutor. Faptele şi cuvintele rele acţionează de asemenea după specificul lor. Cum se petrec însă acum lucrurile cu gândurile noastre? Au cumva şi ele un efect – poate chiar mai mare decât suntem capabili să ne imaginăm? Putem oare să excludem efectul lor, doar fiindcă nu avem capacitatea să-l percepem prin simţuri? Această carte reuneşte observaţii, arată prin exemple simple şi pe baza unor investigaţii ştiinţifice că într-adevăr gândurile acţionează la nivel global, şi mijloceşte cititorilor însemnătatea pe care această recunoaştere o are pentru noi oamenii.
2.. CUM DE TRĂIM DUPĂ MOARTE (65 lei) Cu aproximativ trei decenii în urmă, oamenii au început pentru prima dată să nu mai considere drept himere descrierile persoanelor care s-au întors din pragul morţii din nou în viaţa pământească, ci să le ia în serios şi să le evalueze statistic. A reieşit o concordanţă uimitoare a evenimentelor care au traversat toate popoarele şi religiile. Cercetarea procesului morţii născută după aceea a putut până astăzi să adune numai fapte, fără să poată oferi o explicaţie pentru cele descrise. Dr. Richard Steinpach expune în această carte logic şi convingător faptul că moartea înseamnă doar lepădarea corpului pământesc; noi înşine trăim însă mai departe. Această cunoaştere deschide poarta spre totalitatea existenţei nostre şi face posibil răspunsul la întrebarea despre sensul vieţii.
3. DE CE PERMITE DUMNEZEU TOATE ACESTEA (65 lei) Destinul omului şi Legile Creaţiei
Caracteristici
- Tip ofertă
- Vând
- Stare
- Nou
- Tip
- Altele
Anunțul în cifre
- vizualizări pe 999.md
- 90
- pe piață
- 303 zile
- 9 ian.
- schimbări de preț
- 0
Mai multe din categorie
Toate din Cărți și publicații periodice-
999.md 2 foto 600,00 lei
Istoria Dezvoltării Omului 1923, tiraj 7000
Cărți și publicații periodice
Chișinău
-
999.md 2 foto 2 000,00 lei
Marea Enciclopedie Sovietică, 44 de volume
Cărți și publicații periodice
Chișinău
-
999.md 2 foto 250,00 lei
Cartea Planul American de Subjugare a Europei (1949) URSS, Raritate,
Cărți și publicații periodice
Chișinău
-
999.md 31 de vizualizări 3 foto 400,00 lei
Dicționarul limbii vechi ruse, volumele 1 și 2, sub redacția lui Avanesov
Cărți și publicații periodice
Chișinău
-
999.md 4 foto 600,00 lei
Manga
Cărți și publicații periodice
Chișinău
-
999.md 1 187 de vizualizări 10 foto 1,00 lei
Разные классные книги из личной библиотеки
Cărți și publicații periodice
Chișinău
-
999.md 3 vizualizări 6 foto 1 500,00 lei
Серия Великие художники, 30 томов
Cărți și publicații periodice
Chișinău
-
999.md 17 vizualizări 4 foto 320,00 lei
RSS Moldova - 1979
Cărți și publicații periodice
Chișinău
-
999.md 115 vizualizări 2 foto 111,00 lei
Puskin - colectie de poiezii
Cărți și publicații periodice
Chișinău
-
999.md 4 foto 15,00 lei
Carti pentru copii .
Cărți și publicații periodice
Chișinău
-
999.md 8 foto 50,00 lei
Cărți pentru amatori
Cărți și publicații periodice
Chișinău
-
999.md 79 de vizualizări 10 foto 200,00 lei
Cartea Gătit 1959
Cărți și publicații periodice
Chișinău
Întrebări despre acest anunț
Cât costă Misterioasa putere a gândurilor - binecuvântare sau blestem??
Vânzătorul cere 65,00 lei.
Unde se vinde?
În Chișinău, în categoria Cărți și publicații periodice.
De când este anunțul pe piață?
Publicat pe 9 ian., de 303 zile. Văzut de 90 ori.
Cum contactez vânzătorul?
Apasă „Arată numărul” după ce intri în cont, sau deschide anunțul pe 999.md.


