Descriere
Schimb kit transmisie curea role
Pentru că maşina să funcţioneze ai nevoie nu doar de un motor care să funcţioneze corespunzător, ci şi de o transmisie bună. Accesoriile care sunt ataşate de motor nu sunt în niciun caz opţionale. Spre exemplu, ai nevoie de alternator care trebuie să furnizeze curentul electric necesar pentru a opera un motor, ai nevoie de radio şi de sistemul de încălzire şi de aer condiţionat, precum şi de multe altele. Servodirecţia te ajuta să manevrezi foarte uşor maşina. Puterea pentru toate provine de la motor, cu ajutorul curelei de accesorii. Majoritatea maşinilor au în prezent o curea de transmisie. În trecut se foloseau două sau chiar trei astfel de curele.
Atunci când această curea se rupe poţi vedea cum experienţa ta la volan se va modifica dramatic. Fără cureaua aceasta servodirecţia nu funcţionează, aerul condiţionat nu mai merge şi alternatorul nu mai poate porni. În momentul în care alternatorul nu funcţionează, vei merge doar pe baterie până când motorul o va consuma integral, moment în care maşina se va opri. Chiar dacă o astfel de curea ţine mult timp, sunt unele semne de îmbătrânire şi de uzură asupra cărora este recomandat să fii atent, dacă nu vrei să nu mai poţi conduce maşina sau şi mai rău, să rămâi în până undeva la marginea drumului. Scârţâitul sub capotă este unul din semnele care îţi transmit că ai o curea de transmisie întinsă.
Alte probleme sunt scârţâiturile sub capotă, zgomotul produs de curea, crăpăturile care apar pe curea, crestăturile, tăieturile şi rupturile, canelurile lipsă de pe suprafaţa interioară a curelei, faptul că servodirecţia nu merge şi becul bateriei care stă aprins atunci când maşina merge. Indiferent pe care dintre aceste semne le ai, noi te aşteptăm în service pentru a înlocui cureaua de transmisie şi rola întinzătoare, astfel încât maşina ta să funcţioneze corespunzător din nou şi să nu ai surprize neplăcute.
Puteți apela la numărul de telefon de mai jos pentru mai multe informații din partea echipei Best Grup sau pentru obținerea unei oferte personalizate pentru serviciul de reparații cutii viteză manuale și automate. De asemenea, ne poți contacta telefonic la numărul afișat. Programează-te chiar acum!
Timpul este important De aceea va programăm în cel mai scurt timp, de cele mai multe ori în aceeași zi.
Piese de calitate Folosim întotdeauna piese originale sau after market certificate pentru care oferim garanție.
Prețuri Corecte Vă propunem cele mai avantajoase variante atât financiar cât și calitativ.
···
Caracteristici
- Tip ofertă
- Ofer servicii
Dotări
- Autoturisme
- Microbuze
- Motoare
Anunțul în cifre
- vizualizări pe 999.md
- 654
- pe piață
- 2 089 de zile
- 16 feb. 2021
- schimbări de preț
- 0
Anunțuri asemănătoare
Toate din Autoservice-
999.md 1 220 de vizualizări 1 800,00 lei
Schimb Kit Distributie
Autoservice
Chișinău
-
999.md 1 667 de vizualizări 1 800,00 lei
Schimb Kit Distributie
Autoservice
Chișinău
-
999.md 14 187 de vizualizări 5 foto 100,00 lei
Autogaz Propan Автогаз Метан
Autoservice
Chișinău
-
999.md 14 821 de vizualizări 6 foto 100,00 lei
"Autogaz" ГАЗ НА авто
Autoservice
Chișinău
-
999.md 12 586 de vizualizări 3 foto 100,00 lei
" valgaz " газ авто Пропан Метан
Autoservice
Chișinău
-
999.md 751 de vizualizări 1 800,00 leide la
Schimb kit ambreiaj
Autoservice
Chișinău
-
999.md 1 165 de vizualizări 10 foto 1 800,00 leide la
Inlocuire kit distributie lant distributie lant Volvo
Autoservice
Chișinău
-
999.md 636 de vizualizări 10 foto 1 800,00 leide la
Inlocuire kit distributie lant distributie lant Chrysler
Autoservice
Chișinău
-
999.md 1 042 de vizualizări 6 foto 1 800,00 leide la
Inlocuire kit distributie lant distributie lant Audi
Autoservice
Chișinău
-
999.md 714 vizualizări 17 foto 1 800,00 leide la
Manopera inlocuire Kit ambreiaj
Autoservice
Chișinău
-
999.md 1 171 de vizualizări 6 foto 2 422,00 lei
Inlocuire kit distributie lant distributie lant Hyundai
Autoservice
Chișinău
-
999.md 1 492 de vizualizări 10 foto 1 800,00 leide la
Inlocuire kit distributie lant distributie lant Toyota
Autoservice
Chișinău
Întrebări despre acest anunț
Cât costă Schimb kit transmisie curea role?
Vânzătorul cere 1 500,00 lei.
Unde se vinde?
În Chișinău, în categoria Autoservice.
De când este anunțul pe piață?
Publicat pe 16 feb. 2021, de 2 089 de zile. Văzut de 654 ori.
Cum contactez vânzătorul?
Apasă „Arată numărul” după ce intri în cont, sau deschide anunțul pe 999.md.