Act nr. 63 din 20 aprilie 2011 · Ministerul Sănătății
COMUNICAT INFORMATIV
- În vigoare din 20 apr. 2011
- Administrație
Deschide textul oficial (se deschide într-o filă nouă) Toate actele din 20 aprilie 2011
Actualizat:Cum mă afectează?
Alege cine ești și vezi pe scurt ce înseamnă actul, cu articolele citate.
Aceeași explicație pentru toți.
Ai o întrebare anume?
Scrie-o aici. Răspunsul e doar pentru tine.
Textul oficial
În temeiul art. 25 lit. f) din Legea nr. 179-XVI din 10 iulie 2008 cu privire la parteneriatul public-privat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.165-166, art.605), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 1116 din 06 decembrie 2010 cu privire la parteneriatul public-privat pentru prestarea unor servicii de sănătate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 241-246, art. 1231), Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova lansează următorul:
COMUNICAT INFORMATIV
cu privire la stabilirea unui raport de parteneriat public-privat în cadrul Spitalului Clinic Republican pentru Servicii de Radiologie şi Diagnostic Imagistic
a) intenţia de stabilire a unui raport de parteneriat public-privat, precum şi obiectivul acestuia:
Ministerul Sănătăţii intenţionează să stabilească un raport de parteneriat public-privat cu unul sau mai mulţi investitori privaţi pentru prestarea serviciilor de radiologie şi diagnostic imagistic, precum şi a oferi anumite echipamente la Instituţia Medico-Sanitară Publică „Spitalul Clinic Republican” (Spitalul Clinic Republican) potrivit condiţiilor unei cereri de oferte privind acest parteneriat, aprobată de Ministerul Sănătăţii (în continuare Cererea de Ofertă).
Parteneriatul va fi structurat în baza unui Contract pentru realizarea unui parteneriat public-privat pentru servicii de radiologie şi diagnostic imagistic (în continuare Contract PPP).
Obiectivele generale ale parteneriatului public-privat pentru serviciile de radiologie şi diagnosticare imagistică din cadrul Spitalului Clinic Republican sînt:
a) modernizarea instituţiei prin atragerea investiţiilor private;
b) alinierea asistenţei medicale spitaliceşti la cerinţele europene;
c) asigurarea funcţionării unei instituţii moderne şi eficiente din punctul de vedere al costului;
d) dotarea adecvată a instituţiei cu dispozitive medicale performante;
e) acoperirea necesităţii populaţiei în servicii de imagistică medicală de performanţă înaltă;
f) îmbunătăţirea calităţii şi sporirea accesului la serviciile de diagnosticare imagistică performante;
g) reducerea costurilor generale pentru modernizarea Spitalului Clinic Republican din contul bugetului de stat.
Obiectivul specific este renovarea şi/sau construirea, echiparea, finanţarea şi operarea serviciului de radiologie şi diagnosticare imagistică. În particular, acest obiectiv presupune:
a) finanţarea, furnizarea şi operare dispozitivelor medicale de radiologie şi diagnosticare imagistică;
b) finanţarea proiectării/construirii şi/sau modernizării spaţiilor din cadrul Spitalului Clinic Republican unde vor fi amplasate dispozitivele medicale pentru prestarea serviciilor de radiologie şi diagnosticare imagistică cu utilizarea unui sistem de arhivare şi comunicare a imaginilor, oferind scanări digitale;
c) dotarea cu personalul tehnic necesar pentru prestarea tuturor serviciilor de radiologie şi diagnosticare imagistică;
d) încadrarea personalului medical corespunzător;
e) raportarea privind toate procedurile de diagnosticare aplicate.
Serviciile de radiologie/diagnosticare imagistică care urmează a fi prestate includ: scanarea RMN, tomografia computerizată, radiografia digitală fluoroscopică, radiografie digitală, mamografie, radiografie mobilă.
b) denumirea partenerului public:
Partenerul public al parteneriatului public-privat este Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova în calitatea sa de autoritate publică centrală în domeniul ocrotirii sănătăţii şi fondator al Spitalului Clinic Republican.
Spitalul Clinic Republican va figura în calitate de parte la Contractul de PPP în calitate de operator al Spitalului Clinic Republican şi deţinător al dreptului de folosinţă a încăperilor şi terenului aferente parteneriatului. Compania Naţională de Asigurări Medicale de asemenea va încheia un contract de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, care va permite achitarea anumitor servicii furnizate Spitalului Clinic Republican, în modul descris mai detaliat în Cererea de Ofertă a prezentului parteneriat.
c) descrierea obiectului parteneriatului public-privat, indicarea ariei geografice de amplasare a acestuia:
Parteneriatul va fi implementat în încăperile secţiei de radiologie şi diagnosticare imagistică existente şi alte încăperi învecinate relevante din clădirea gestionată de Spitalul Clinic Republican, amplasată pe str. N. Testemiţanu 29, mun. Chişinău, precum şi în unitatea nouă, care va construită de partenerul privat.
d) durata parteneriatului public-privat:
12 (doisprezece) ani de la momentul indicat în Contractul de PPP
e) informaţie despre procedurile de selectare a partenerului privat:
Procedurile detaliate de selectare sunt descrise în Cererea de Ofertă.
Procedura de selectare va cuprinde două etape: tehnică şi financiară, astfel încât ofertanţii interesaţi vor prezenta o ofertă tehnică şi una financiară.
Doar ofertanţii care au întrunit cerinţele legale, tehnice şi de capacitate financiară la etapa tehnică a procedurii de selectare vor fi evaluaţi la etapa financiară.
f) informaţie despre modalitatea obţinerii documentaţiei de concurs:
Cererea de Ofertă şi Contractul de PPP sunt publicate pe pagina Web a Agenţiei Proprietăţii Publice – www.app.gov.md/md/eventsppp şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova – http://ms.gov.md/ministry/auction/Licitatii/.
Accesul deplin la Cererea de Ofertă şi Contractul de PPP îl poate primi orice entitate care fost înregistrată ca şi potenţial ofertant de către Comisia de Selecţie a Ofertelor. Pentru înregistrare, entitatea relevanta va depune o cerere de participare la concursul de oferte şi se va arăta dovada achitării unei taxe, sub forma unei copii simple, de 20 (douăzeci) dolari SUA sau 240 (două sute patruzeci) MDL, conform următoarelor rechizite bancare:
Pentru MDL:
Beneficiar: MF- Trezoreria de Stat
Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova
C/F: 1006601000093
Cont bancar:3359502
Cont trezorerial: 440115101012801
Codul Băncii: TREZMD2X
Banca: Ministerul Finanţelor, Trezoreria de Stat
Pentru USD:
Beneficiar: MF-TT Chişinău-bugetul de stat Ministerul Sănătăţii
Cont în USD: 226480184030164
Banca beneficiară: Banca de Economii Filiala nr.1 Chişinău,
Moldova
SWIFT: BECOMD2X
Banca corespondentă: The Bank of New York Mellon
New York, USA
SWIFT: IRVTUS3N
Contul corespondent: 890-0260-785
Împreuna cu furnizarea si a următoarelor date: denumirea companiei, adresa poştală a companiei (împreuna cu e-mail-ul, numărul de telefon şi fax, pagina web), persoana de contact şi coordonatele acesteia, data achitării taxei de participare. Acestea vor fi comunicate la următoarea adresa de e-mail: oleg.hincu@ms.gov.md în atenţia dlui Oleg Hîncu, coordonator, Proiectul „Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”, secretarul Comisiei de Selecţie a Ofertelor, PPP pentru Servicii de Radiologie şi Imagistică de Diagnostic, şi o copie la adresa Ministerului Sănătăţii: office@ms.gov.md.
În condiţiile expuse în Cererea de Ofertă, entităţile care fost înregistrate ca şi potenţiali ofertanţi de către Comisia de Selecţie a Ofertelor, vor primi dreptul de a contacta Comisia de Selecţie a Ofertelor în scris sau prin intermediul poştei electronice pentru a participa la vizitele la Spitalul Clinic Republican pentru a examina spitalul şi locul.
g) adresa şi termenul-limită de prezentare a ofertelor:
Ofertele vor fi acceptate de către Ministerul Sănătăţii nu mai târziu de ora 17:00, ora UTC+2 Moldova, a celei de a şaizecia (60) zi care urmează după data primei publicări în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a prezentului Comunicat, la următoarea adresă:
În atenţia: dlui Oleg Hîncu, coordonatorul Proiectului SSAS, secretarul Comisiei de Selecţie a Ofertelor, PPP pentru Servicii de Radiologie şi Imagistică de Diagnostic, Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, Str. Vasile Alecsandri, 2, Chişinău, MD – 2009.
Comisia de Selecţie a Ofertelor va elibera o recipisă Ofertantului care va indica data şi ora primirii ofertei acestuia.
h) cerinţele faţă de ofertanţi şi datele care urmează a fi incluse în ofertă:
Cerinţele detaliate faţă de ofertanţi şi datele detaliate care urmează a fi incluse în ofertă sunt expuse în Cererea de Ofertă.
Ofertant poate fi o persoană juridică de drept privat, o persoană fizică sau un consorţiu.
În cazul în care ofertantul câştigător sau membrul lider al consorţiului câştigător nu este rezident al Republicii Moldova, acesta trebuie să dispună sau să înfiinţeze o societate comercială pentru implementarea parteneriatului public-privat, înregistrată în Republica Moldova în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
Oferta va conţine: o ofertă tehnică şi o ofertă financiară.
Oferta tehnică se va conforma cerinţelor Cererii de Ofertă şi va include, printre alte aspecte:
(i) dovezi ale experienţei de cel puţin 2 (doi) ani în conducerea unei sau mai multor unităţi de radiologie/diagnosticare imagistică cu: aparat pentru RMN, aparat pentru tomografie computerizată aparat de radiografie digitală fluoroscopică, aparat de radiografie digitală, aparat de radiografie mobil, aparat de radiografie cu braţ în C şi aparat de mamografie;
(ii) dovezi ale faptului că în anii 2009 şi 2010 numărul anual total de pacienţi în una sau mai multe unităţi ale ofertantului a constituit cel puţin (număr prevăzut mai jos pentru fiecare an în parte):
Tipul testului de diagnosticare | Numărul minim anual
RMN | 2 500
Tomografii computerizate | 4 000
Radiografii digitale fluoroscopice | 2 500
Mamografie | 2 000
Dovezi ale punctelor de la (i) la (ii) de mai sus pot fi prezentate sub formă de contracte, rapoarte etc.
(iii) dovezi ale faptului că ofertantul a finanţat sau a organizat finanţarea în valoare de cel puţin 5.000.000 (cinci milioane) EURO în ultimii trei ani calendaristici (2007-2010). Dovezile pot include contracte de construcţie sau dotare cu echipament, credite bancare etc.
(iv) certificate (autorizații), în original, pentru fiecare dintre echipamentele de radiologie şi diagnostic imagistic care urmează a fi finanţate şi furnizate în cadrul Proiectului, emise numai de la oficiul central al producătorilor respectivi, cu indicarea clara a anului de producere a echipamentului respectiv, care nu trebuie să fie anterioara datei de 1 ianuarie 2009 şi cu condiţia că ele sunt conforme cu Cerinţele Tehnice Minime specificate în Contractul PPP.
Ca parte a ofertei tehnice, ofertantul sau membrul lider al consorţiului, dacă ofertantul este un consorţiu, vor furniza o garanţie de concurs sub forma unei scrisori de garanţie de la o bancă comercială în sumă de EUR 150.000 (una suta cinzeci mii euro).
Oferta financiară a fiecărui ofertant va include plata anuală care partenerul privat o va efectua către Spitalul Clinic Republican („Preţul Ofertei”). Preţul Ofertei va fi exprimat în EUR şi va rămâne acelaşi pe toată durata Contractului de PPP.
i) informaţie despre criteriile de selectare a celei mai bune oferte şi/sau despre criteriile aplicate în cazul unui dialog competitiv:
Informaţia detaliată privind criteriile de selectare a celei mai bune oferte este prevăzută în Cererea de Ofertă. Fiecare ofertă va fi evaluată şi oferta câştigătoare va fi selectată de Comisia de Selecţie a Ofertei numită de către Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova.
Evaluarea ofertelor tehnice se va face pe principiul ACCEPTAT sau RESPINS. Ofertele vor fi considerate drept valabile (ACCEPTAT) dacă: (i) toate documentele cerute în Cererea de Ofertă au fost prezentate; (ii) informaţiile prezentate în fiecare document sunt complete şi corespund cerinţelor stabilite; (iii) toate criteriile stabilite în Cererea de Ofertă sunt întrunite şi susţinute de probe.
Ofertele tehnice vor fi refuzate (RESPINS) dacă (i) ofertantul nu a prezentat garanţia bancară de participare la concurs sau a prezentat o garanţie bancară de participare la concurs care nu corespunde cerinţelor din Documentele de concurs, (ii) ofertantul a prezentat date false în oferta sa tehnică sau (iii) ofertantul nu a întrunit una din cerinţele stabilite în Documentele de concurs.
Comisia de Selecţie a Ofertelor va deschide doar plicurile cu ofertele financiare ale ofertanţilor, Oferta tehnică a cărora a fost acceptată drept valabilă (ACCEPTAT). Reprezentanţii Ofertanţilor pot fi invitaţi la deschiderea ofertelor financiare.
Dintre ofertanţii, ale căror oferte tehnice au fost acceptate drept valabile, va fi selectat ca cel mai bine clasat ofertantul cu cel mai mare Preţ de Ofertă comparativ cu al celorlalţi ofertanţi. Al doilea ofertant cu cel mai mare Preţ de Ofertă în comparaţie cu ceilalţi se va clasa pe al doilea loc şi aşa mai departe.
j) informaţie despre locul şi data examinării ofertelor:
Data: următoarea zi lucrătoare după termenul limită de depunere a ofertei indicat la lit. g) din prezentul Comunicat;
Ora: 10:00, ora UTC+2 Moldova;
Locul: sala de conferinţe al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova, str. Vasile Alecsandri, 2, Chişinău, etajul 2.
k) termenul în care ofertanţii sînt informaţi în privinţa rezultatelor concursului:
Ofertantul câştigător va fi selectat de către Comisia de Selecţie a Ofertelor nu mai târziu de 30 (treizeci) de zile calendaristice după termenul limită de depunere a ofertei indicat la lit. g) din prezentul Comunicat. Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova va publica decizia privind selectarea ofertantului câştigător în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nu mai târziu de 10 zile calendaristice după adoptarea deciziei.
Ofertantul câştigător va fi informat de către Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova prin notificare în interiorul aceluiaşi termen de 10 (zece) zile calendaristice.
l) modalitatea de repartizare a riscurilor:
Informaţia detaliată privind modalitatea de repartizare a riscurilor se conţine în Cererea de Ofertă şi Contractul de PPP. Ofertantul câştigător îşi va asuma toate riscurile ce ţin de costurile de reparaţie şi/sau de construcţie, de achiziţionare/întreţinere/operare dispozitivelor medicale, de dotare cu personal, precum şi costurile operaţionale, inclusiv pentru consumabilele utilizate în cadrul serviciului de radiologie şi diagnosticare imagistică. Spitalul Clinic Republican va suporta riscurile aferente asigurării încăperilor necesare pentru operarea serviciului.
m) indicatorii de performanţă şi criteriile de evaluare:
Informaţia detaliată privind indicatorii de performanţă şi criteriile de evaluare se conţine în Cererea de Ofertă şi Contractul de PPP.
În special, partenerul privat:
(a) va presta şi va îndeplini toate Serviciile (precum definite în Contractul de PPP), inclusiv administrarea tuturor facilitaţilor, cu regularitate şi diligenţa, conform cu (i) Cerinţele Tehnice Minime (precum definite în Contractul de PPP), (ii) Buna Practică Medicală (precum definite în Contractul de PPP), şi (iii) toate celelalte cerinţe şi angajamente stabilite în Contractul de PPP, inclusiv în Anexa 5 la acesta;
(b) va solicita, va obţine la timp, va menţine valabile şi va reînnoi toate Autorizaţiile (precum definite în Contractul de PPP) necesare pentru prestarea Serviciilor;
(c) în general, va presta Serviciile cu respectarea Legii Aplicabile (precum definite în Contractul de PPP) şi a Autorizaţiilor.
INDICII PREŢURILOR DE CONSUM
Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova anunţă datele privind indicele preţurilor de consum pe ţară, fără teritoriul din partea stîngă a rîului Nistru şi mun. Bender, în ianuarie-martie 2011 faţă de decembrie 2010:
ianuarie 2011 - 101,1%
februarie 2011 - 102,4%
martie 2011 - 103,3%
Textul în limba rusă, la sursa oficială (se deschide într-o filă nouă)
Publicate în aceeași zi
Toate actele din 20 aprilie 2011-
Decret nr. 96 · Sănătate
Promulgarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2011
- Președintele Republicii Moldova
- În vigoare din 20 apr. 2011
- Promulgă o lege
-
Decret nr. 101 · Numiri și decorări
Aprobarea unei graţieri individuale
- Președintele Republicii Moldova
- În vigoare din 20 apr. 2011
Despre surse
Act nr. 63 din 20 aprilie 2011, emis de Ministerul Sănătății, publicat în Monitorul Oficial pe 20 aprilie 2011. Stare: în vigoare.
Satelit nu oferă consultanță juridică. Titlurile, numerele și datele vin din sursele oficiale. Rezumatele, când există, sunt explicații generate automat din textul oficial și pot omite detalii. Textul oficial prevalează întotdeauna.
Surse: Registrul de stat al actelor juridice (legis.md) pentru textul oficial și versiunile lui, Monitorul Oficial (monitorul.gov.md) pentru publicare.