Descriere
Schimb kit ambreiaj
Kitul de ambreiaj este format din disc de ambreiaj, placa de presiune şi rulment. Uneori, în cazul maşinilor diesel, atunci când apare o vibraţie a volantei va fi necesar să o schimbi. Patinarea ambreiajului este un semn care indică faptul că ambreiajul de strică. Aceasta se manifestă în general prin mărirea lentă a vitezei în momentul în care accelerezi şi printr-un miros tipic de garnitură arsă. Transmisia nu se mai conectează perfect cu motorul şi chiar dacă pedala de acceleraţie e călcată motorul se va tură în gol şi viteza maşinii va creşte doar puţin.
Cedarea cilindrului hidraulic şi prezenţa umezelii sub pedală sunt alte indicaţii ale faptului că trebuie să schimbi ambreiajul deoarece rişti să descoperi că pedala nu mai funcţionează şi tot lichidul de scurge. În momentul în care maşina nu intră în viteză la rece înseamnă că ai o problemă cu placa de presiune care nu mai funcţionează corect şi care nu decuplează volanta de ambreiaj.
Un alt semn al unei posibile defecţiuni este faptul că pedala se află prea sus ceea ce ar trebui să îţi transmită că s-a uzat placa sau discul. În cazul în care pedala este prea joc înseamnă că rulmentul sau pârghia sunt blocate. Pedala poate să fie tare sau moale atunci când presiunea din sistem scade sau pedala poate chiar să se blocheze.
În momentul în care ambreiajul cedează există riscul de a pierde controlul maşinii mai ales la viteze mari pentru că nu vei mai putea schimba vitezele corespunzător. În momentul în care aceste componente se strică este necesar să schimbi kitul de ambreiaj rapid pentru a evita orice altă defecţiune suplimentară.
Puteți apela la numărul de telefon sau pentru obținerea unei oferte personalizate pentru serviciul de reparații cutii viteză manuale și automate. De asemenea, ne poți contacta telefonic la numărul afișat. Programează-te chiar acum!
* Comercializăm toată gamă de piese auto aftermarket și originale pentru orice tip de autoturism. * Identificarea pieselor se face conform seriei de șasiu pentru o compatibilitate de 100%.
* În cazul în care nu ați găsit produsul dorit într-unul din anunțurile noastre nu ezitați să ne apelați sau să ne lăsați un mesaj.
* Produsele se pot modifica la cererea clientului în funcție de nevoie, preț, producător sau disponibilitate.
----------------------------------------------------------------------------------------------------- Program de lucru: - Luni - Vineri - 09:00-18:00 - Sâmbătă - 09:00-15:00 Ne aflăm în mun. Chișinău pe str. Grădina Botanică 9 boxa nr. 2
Caracteristici
- Tip ofertă
- Ofer servicii
Dotări
- Autoturisme
- Motoare
- Sisteme de transmisie
Anunțul în cifre
- vizualizări pe 999.md
- 478
- pe piață
- 1 610 zile
- 10 iun. 2022
- schimbări de preț
- 0
Anunțuri asemănătoare
Toate din Autoservice-
999.md 1 220 de vizualizări 1 800,00 lei
Schimb Kit Distributie
Autoservice
Chișinău
-
999.md 1 800,00 leide la
Schimb kit ambreiaj
Autoservice
Chișinău
-
999.md 10 foto 1 800,00 leide la
Inlocuire kit distributie lant distributie lant Volvo
Autoservice
Chișinău
-
999.md 10 foto 1 800,00 leide la
Inlocuire kit distributie lant distributie lant Chrysler
Autoservice
Chișinău
-
999.md 6 foto 1 800,00 leide la
Inlocuire kit distributie lant distributie lant Audi
Autoservice
Chișinău
-
999.md 17 foto 1 800,00 leide la
Manopera inlocuire Kit ambreiaj
Autoservice
Chișinău
-
999.md 14 185 de vizualizări 5 foto 100,00 lei
Autogaz Propan Автогаз Метан
Autoservice
Chișinău
-
999.md 14 820 de vizualizări 6 foto 100,00 lei
"Autogaz" ГАЗ НА авто
Autoservice
Chișinău
-
999.md 12 585 de vizualizări 3 foto 100,00 lei
" valgaz " газ авто Пропан Метан
Autoservice
Chișinău
-
999.md 1 171 de vizualizări 6 foto 2 422,00 lei
Inlocuire kit distributie lant distributie lant Hyundai
Autoservice
Chișinău
-
999.md 654 de vizualizări 1 500,00 lei
Schimb kit transmisie curea role
Autoservice
Chișinău
-
999.md 1 492 de vizualizări 10 foto 1 800,00 leide la
Inlocuire kit distributie lant distributie lant Toyota
Autoservice
Chișinău
Întrebări despre acest anunț
Cât costă Schimb kit ambreiaj !?
Vânzătorul cere 1 500,00 lei de la.
Unde se vinde?
În Chișinău, în categoria Autoservice.
De când este anunțul pe piață?
Publicat pe 10 iun. 2022, de 1 610 zile. Văzut de 478 ori.
Cum contactez vânzătorul?
Apasă „Arată numărul” după ce intri în cont, sau deschide anunțul pe 999.md.

