Acte publicate în martie 2003
322 de acte din Monitorul Oficial, în ordinea zilelor.
- Hotărâre: 218
- Decret: 49
- Lege: 28
- Pagina 1 din 2
Actele lunii, pe zile
4 martie 2003: toate actele zilei
- Ordin nr. 59 Aprobarea componenţei nominale a Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat şi Regulamentul acesteia
- Hotărâre nr. 28 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru aderarea Republicii Moldova la Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei
- Hotărâre nr. 213 Aprobarea proiectului de lege privind anularea datoriilor istorice ale editurilor de stat
- Hotărâre nr. 81 Aprobarea Regulamentului pentru acreditarea consumatorilor eligibili
- Hotărâre nr. 201 Aprobarea Regulamentului, structurii şi statelor de personal ale Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor pe lîngă Guvernul Republicii Moldova
- Hotărâre nr. 200 Aprobarea Listei instituţiilor de cercetări ştiinţifice şi de învăţămînt, ale căror terenuri agricole vor fi folosite în anul 2003 în scopuri ştiinţifice şi instructive
- Hotărâre nr. 46 Unele aspecte de efectuare a decontărilor pentru tranzacţiile de export/import încheiate la Bursa Universală de Mărfuri a Moldovei
- Hotărâre nr. 209 Măsurile pentru implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală începînd cu semestrul II al anului 2003
- Hotărâre nr. 206 Aprobarea devizului de cheltuieli
- Hotărâre nr. 208 Activitatea Întreprinderii experimentale silvocinegetice de stat "Talmaza"
- Hotărâre nr. 210 Aprobarea Modificărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova
- Hotărâre nr. 211 Numirea оn funcюie a dlui PВRLOG Vitalie
- Hotărâre nr. 212 Agentul Guvernamental
- Hotărâre nr. 214 Numirea în funcţie a dlui BURLACOV Anatol
- Hotărâre nr. 215 Numirea în funcţie a dlui PORCESCU Petru
- Hotărâre nr. 174 Reprezentantul Guvernului în Parlamentul Republicii Moldova
- Hotărâre nr. 196 Aprobarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Bulgaria cu privire la asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal
- Ordin nr. 85 Suspendarea activităţii notarului Chirinciuc Galina
- Hotărâre nr. 5/5 Modificarea unor Hotărîri ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
- Hotărâre nr. 5/4 Excluderea genului de activitate - de depozitare desfăşurat de "Regint-D.F." SA din Registrul de stat al licenţelor eliberate, suspendate şi retrase
- Hotărâre nr. 5/1 Înregistrări în Registrul de stat al valorilor mobiliare
- Hotărâre nr. 75 Aprobarea Regulilor pieţei energiei electrice
- Hotărâre nr. 27 Hotărâre asupra proiectului de Lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative
- Hotărâre nr. 47 Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului cu privire la ajutorul reciproc în caz de accidente şi alte situaţii excepţionale la obiectivele electroenergetice ale statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente
- Hotărâre nr. 198 Aprobarea proiectului de lege privind modificarea anexei la Legea nr. 668-XIII din 23 noiembrie 1995 pentru aprobarea Listei unităţilor ale căror terenuri destinate agriculturii rămîn în proprietatea statului
- Hotărâre nr. 204 Aprobarea unor proiecte de legi
- Hotărâre nr. 207 Aprobarea regulamentelor cu privire la aplicarea regimurilor vamale
- Hotărâre nr. 216 Eliberarea din funcţie a dnei MUSTEAŢĂ Victoria
7 martie 2003: toate actele zilei
- Lege nr. 2 Completarea articolului 1 din Legea nr. 140-XV din 10 mai 2001 privind Inspecţia Muncii
- Hotărâre nr. 221 Modificarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 1001 din 19 septembrie 2001
- Act nr. 35 ERATĂ
- Lege nr. 13 Modificarea şi completarea unor acte legislative
- Hotărâre nr. 217 Aprobarea proiectului de lege pentru modificarea articolului 93 al Legii nr. 1217-XIII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998
- Lege nr. 1 Fondul de rezervă al bugetului asigurărilor sociale de stat
- Lege nr. 18 Modificarea şi completarea Legii nr.386-XV din 19 iulie 2001 cu privire la tutun şi la produsele din tutun şi a articolului 19 din Legea nr.1227-XIII din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate
- Hotărâre nr. 218 Aprobarea Planului naţional "Promovarea egalităţii genurilor umane în societate pentru perioada 2003-2005"
- Hotărâre nr. 222 Administrarea proiectului de construcţie a Terminalului petrolier şi portului maritim comercial Giurgiuleşti, precum şi a infrastructurii aferente
- Hotărâre nr. 224 Programul naţional de ocupare a forţei de muncă pe anii 2003 – 2005
- Hotărâre nr. 225 Modificarea Regulamentului Asociaţiei de Stat de Producţie pentru Explorări Geologice a Republicii Moldova "AGeoM"
- Hotărâre nr. 226 Măsurile de redresare a situaţiei financiar-economice a S.A. "Moldova-Gaz"
- Hotărâre nr. 230 Aprobarea Acordului de colaborare dintre Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Populare Chineze
- Hotărâre nr. 233 Aprobarea Acordului de colaborare dintre Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Bulgaria
- Hotărâre nr. 5/2 Rezultatele examinării petiţiei dlui Horneţ-Eremeev V.I
- Hotărâre nr. 5/3 Modificarea Hotărîrilor CNVM nr.33/4 din 05.09.2002, nr.33/6 din 06.12.2001, nr.33/2 din 06.12.2001
- Decret nr. 1142 Confirmarea numirii în funcţie şi a eliberării din funcţie a domnului Anatol BURLACOV
- Decret nr. 1143 Confirmarea numirii domnului Petru PORCESCU în funcţia de prefect
- Decret nr. 1124 Promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 386-XV din 19 iulie 2001 cu privire la tutun şi la produsele din tutun şi a articolului 19 din Legea nr. 1227-XIII din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate
- Decret nr. 1136 Promulgarea Legii cu privire la fondul de rezervă al bugetului asigurărilor sociale de stat
- Decret nr. 1137 Promulgarea Legii pentru completarea articolului 1 din Legea nr. 140-XV din 10 mai 2001 privind Inspecţia Muncii
- Decret nr. 1138 Promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
- Hotărâre nr. 51 Hotărâre asupra proiectului de Lege privind cantinele de ajutor social
- Hotărâre nr. 52 Hotărâre asupra proiectului de Lege privind meşteşugurile populare artistice
- Hotărâre nr. 53 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei de consum nr. 1252-XIV din 28 septembrie 2000
- Hotărâre nr. 55 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 73-XV din 12 aprilie 2001 privind cooperativele de întreprinzător
- Hotărâre nr. 60 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea articolului 26 din Legea cu privire la arme
- Hotărâre nr. 62 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea articolului 15 din Legea privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere
- Hotărâre nr. 65 Hotărâre asupra proiectului de Lege privind politica de stat pentru inovare şi transfer tehnologic
- Hotărâre nr. 67 Hotărâre asupra proiectului de Lege privind ratificarea Tratatului de prietenie şi colaborare dintre Republica Moldova şi Republica Tadjikistan
- Hotărâre nr. 70 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru completarea articolului 13 din Legea cu privire la poliţie
- Hotărâre nr. 73 Hotărâre asupra proiectului de Lege privind administraţia publică locală
- Hotărâre nr. 74 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea Legii cu privire la energia electrică
- Hotărâre nr. 76 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994 privind Curtea de Conturi
- Hotărâre nr. 77 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru prelungirea acţiunii Legii nr. 1217-XIII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998
- Hotărâre nr. 79 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind licenţierea unor genuri de activitate
- Hotărâre nr. 80 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 627-XII din 4 iulie 1991 cu privire la privatizare
- Hotărâre nr. 82 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea anexei nr. 1 la Legea nr. 1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal
- Dispoziție nr. 20-d DISPOZIŢIE
- Hotărâre nr. 219 Aprobarea proiectului de decret al Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la instituirea Ambasadei Republicii Moldova în Republica Elenă
- Hotărâre nr. 220 Aprobarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului cu privire la contravenţiile administrative
- Hotărâre nr. 223 Aprobarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului transporturilor auto
- Hotărâre nr. 228 Aprobarea Avizului asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 192-XIV din 12 noiembrie 1998 privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
- Hotărâre nr. 229 Iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor
- Hotărâre nr. 231 Iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova şi Ministerul Sănătăţii al Republicii Cuba privind colaborarea în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale
- Hotărâre nr. 232 Iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Polone privind cooperarea în domeniul standardizării, metrologiei şi evaluării conformităţii produselor, proceselor şi serviciilor
- Hotărâre nr. 234 Acordarea deplinelor puteri domnului Dmitrii TODOROGLO, viceprim-ministru, ministru al agriculturii şi industriei alimentare al Republicii Moldova
- Hotărâre nr. 235 Iniţierea negocierilor asupra proiectului Convenţiei între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Cuba pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe proprietate
- Hotărâre nr. 236 Asigurarea activităţii aparatului ministrului reintegrării Republicii Moldova
- Hotărâre nr. 240 Eliberarea din funcţie a dlui BALUŢEL Andrei
- Hotărâre nr. 241 Numirea în funcţie a dnei IFTODI Victoria
- Hotărâre nr. 242 Numirea în funcţie a dlui VARTIC Vasile
- Act nr. 35 Agenţilor economici cărora li s-a retras licenţa de activitate de către Camera de Licenţiere în luna ianuarie 2003
- Act ERATĂ Nr. din 07.03.2003 ERATĂ
11 martie 2003: toate actele zilei
- Lege nr. 78 Prelungirea acţiunii Legii nr. 1217-XIII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998
- Decret nr. 1145 Promulgarea Legii pentru prelungirea acţiunii Legii nr. 1217-XIII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998
- Hotărâre nr. 6 Controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.461-XV din 30 iulie 2001 "Privind piaţa produselor petroliere"* în redacţia Legii nr.930-XV din 22 martie 2002** şi a unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr.1027 din 1 octombrie 2001 "Cu privire la unele măsuri de implementare a Legii privind piaţa produselor petroliere"*** cu modificările şi completările ulterioare****
- Hotărâre nr. 115 Rezultatele controlului asupra unor aspecte ale administrării resurselor financiare şi materiale, precum şi ale gestionării patrimoniului de stat la AŞP "Porumbeni" şi ICŞ pentru Porumb şi Sorg
- Hotărâre nr. 84 Constituirea Comisiei Parlamentului Republicii Moldova pentru integrare europeană
- Lege nr. 50 Introducerea autovehiculului "Mercedes-Benz 124T" cu anul de fabricaţie 1989
- Hotărâre nr. 245 Activitatea autorităţilor administraţiei publice locale din oraşul şi sectorul Sîngerei, judeţul Bălţi în vederea redresării situaţiei socio-economice, creării şi dirijării serviciilor publice de interes local
- Hotărâre nr. 237 Modificarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 71 din 27 ianuarie 2003
- Hotărâre nr. 238 Finalizarea construcţiei Complexului memorial "Capul de pod Şerpeni", raionul Anenii Noi
- Hotărâre nr. 244 Modificarea structurii şi efectivului de personal al Reprezentanţei Permanente a Republicii Moldova pe lîngă Consiliul Europei (Strasbourg)
- Ordin nr. 238 Aprobarea Regulamentului cu privire la formarea şi utilizarea mijloacelor extrabugetare ale Inspecţiei de Stat în Construcţii
- Decret nr. 1141 Eliberarea din serviciul militar cu termen redus şi trecerea în rezervă a militarilor durata serviciului cărora a expirat
- Dispoziție nr. 21 D I S P O Z I Ţ I E
- Act nr. 76 Aplicarea TVA şi accizelor la livrarea mărfurilor, serviciilor în cadrul proiectelor de asistenţă tehnică, conform prevederilor art.104 lit.d) şi art.124 alin.(2) lit.b) din Codul fiscal
- Decret nr. 1144 Promulgarea Legii privind introducerea autovehicului "Mercedes-Benz 124T" cu anul de fabricaţie 1989
- Hotărâre nr. 66 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ
- Hotărâre nr. 239 Acordarea deplinelor puteri domnului Gheorghe SIMA, ministrul educaţiei al Republicii Moldova
- Hotărâre nr. 243 Aprobarea Avizului asupra proiectului de lege pentru completarea articolului 4 din Legea pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal
14 martie 2003: toate actele zilei
- Hotărâre nr. 36 Rezultatele controlului executării Legii nr.721-XIII din 2 februarie 1996 privind calitatea în construcţii
- Lege nr. 85 Modificarea articolului 15 din Legea nr. 1264-XV din 19 iulie 2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere
- Dispoziție nr. 23 DISPOZIŢIE
- Decret nr. 1150 Promulgarea Legii pentru modificarea articolului 15 din Legea nr. 1264-XV din 19 iulie 2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor , funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere
- Hotărâre nr. 267 Optimizarea procedurii de instalare a cazanelor cu gaze în apartamente, case de locuit individuale şi la obiectele de menire socială
- Decret nr. 1147 Promulgarea Legii privind anularea penalităţilor istorice, calculate contribuabililor care au achitat integral contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii
- Decret nr. 1154 Promulgarea Legii pentru completarea articolului 41 din Legea nr. 416-XII din 18 decembrie 1990 cu privire la poliţie
- Lege nr. 69 Completarea articolului 41 din Legea nr. 416-XII din 18 decembrie 1990 cu privire la poliţie
- Hotărâre nr. 199 Aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru completarea Codului funciar nr. 828-XII din 25 decembrie 1991
- Hotărâre nr. 254 Aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 836 din 24 iunie 2002
- Decizie nr. 2 Sistarea procesului pentru controlul constituţionalităţii art.92 alin.(6) din Codul fiscal în redacţia Legii nr.1064-XIV din 16 iunie 2000 "Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative"*
- Hotărâre nr. 72 Modificarea componenţei nominale a Colegiului Procuraturii
- Lege nr. 30 Anularea penalităţilor istorice, calculate contribuabililor care au achitat integral contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii
- Lege nr. 45 Modificarea şi completarea anexei la titlul IV din Codul fiscal
- Lege nr. 46 Anularea penalităţilor şi sancţiunilor financiare (amenzilor)
- Lege nr. 64 Modificarea şi completarea Legii nr. 718-XII din 17 septembrie 1991 privind partidele şi alte organizaţii social-politice
- Lege nr. 63 Modificarea articolului 51 2 din Codul cu privire la contravenţiile administrative
- Hotărâre nr. 252 Aprobarea Acordului de colaborare între Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Federaţiei Ruse
- Hotărâre nr. 253 Aprobarea Regulamentului cu privire la efectuarea reviziilor economico-financiare
- Hotărâre nr. 6/3 Înregistrarea ofertei tender
- Hotărâre nr. 4/4 Aprobarea Regulamentului privind gajul valorilor mobiliare corporative
- Hotărâre nr. 49 Aprobarea Regulamentului privind întocmirea şi utilizarea formularului "Notă de contabilitate"
- Decret nr. 1139 Modificarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 415 din 5 decembrie 1995
- Dispoziție nr. 22 DISPOZIŢIE
- Decret nr. 1140 Conferirea medaliei "Pentru Vitejie" sergentului inferior Nicolae SPRINCEANĂ
- Decret nr. 1146 Conferirea "Ordinului de Onoare" doamnei Maria UNGUREANU
- Decret nr. 1148 Promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea anexei la titlul IV din Codul fiscal
- Decret nr. 1149 Promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 718-XII din 17 septembrie 1991 privind partidele şi alte organizaţii social-politice
- Decret nr. 1151 Conferirea medaliei "Meritul Civic" doamnei Julie A. GLANDT
- Decret nr. 1152 Promulgarea Legii cu privire la anularea penalităţilor şi sancţiunilor financiare (amenzilor)
- Decret nr. 1153 Promulgarea Legii privind modificarea articolului 512 din Codul cu privire la contravenţiile administrative
- Decret nr. 1155 Eliberarea domnului Artur LUNGU din funcţia de judecător
- Hotărâre nr. 246 Transmiterea unui apartament
- Hotărâre nr. 247 Aprobarea proiectului de lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative şi anularea datoriei Societăţii pe Acţiuni "Moldova-Gaz" faţă de bugetul de stat
- Hotărâre nr. 248 Acordarea unui ajutor material
- Hotărâre nr. 249 Aprobarea Avizului la proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative
- Hotărâre nr. 251 Iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Armenia privind colaborarea în domeniul carantinei plantelor
- Hotărâre nr. 256 Acordarea deplinelor puteri domnului Marian LUPU, viceministru al economiei
- Hotărâre nr. 258 Acordarea deplinelor puteri domnului Eugen DVORNIC, vicedirector general al Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile
- Hotărâre nr. 260 Aprobarea proiectului de hotărîre a Parlamentului Republicii Moldova "Pentru aprobarea Regulamentului privind modul de utilizare a mijloacelor Fondului de subvenţionare şi stimulare a creditării agenţilor economici, producători de producţie agricolă, de către băncile comerciale, asociaţiile de economii şi împrumut şi Corporaţia de Finanţare Rurală"
- Hotărâre nr. 270 Eliberarea din funcţie a dlui TARAN Serghei
- Hotărâre nr. 271 Numirea în funcţie a dlui CRIGAN Ştefan
- Hotărâre nr. 272 Numirea în funcţie a dlui MORARU Iurie
- Hotărâre nr. 190 Aprobarea componenţei nominale a delegaţiei Republicii Moldova în legătură cu vizita oficială a domnului Vladimir VORONIN, Preşedintele Republicii Moldova, în Republica Populară Chineză (23-27 februarie 2003) şi în Republica Socialistă Vietnam (27 februarie – 1 martie 2003)
18 martie 2003: toate actele zilei
- Hotărâre nr. 264 Dezvoltarea colaborării transfrontaliere în cadrul euroregiunilor
- Hotărâre nr. 280 Aprobarea Modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 391 din 19 aprilie 2000
- Dispoziție nr. 24 DISPOZIŢIE
- Hotărâre nr. 294 Reorganizarea Concernului de Stat
- Lege nr. 29 Aderarea Republicii Moldova la Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei
- Hotărâre nr. 265 Depunerea unei contribuţii voluntare la Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF)
- Lege nr. 48 Ratificarea Acordului cu privire la ajutorul reciproc în caz de accidente şi alte situaţii excepţionale la obiectivele electroenergetice ale statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente
- Decizie nr. 7 Respingerea sesizării unui grup de deputaţi în Parlament
- Lege nr. 68 Ratificarea Tratatului de prietenie şi colaborare dintre Republica Moldova şi Republica Tadjikistan
- Lege nr. 75 Modificarea articolului 38 din Legea nr. 137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică
- Hotărâre nr. 266 Modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.749 din 12 iunie 2002
- Hotărâre nr. 269 Aprobarea Modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 191 din 19 februarie 2002
- Hotărâre nr. 276 Planul de măsuri pentru realizarea Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova nr. 1352-XV din 3 octombrie 2002 cu privire la aprobarea Politicii de stat în domeniul medicamentului (pentru anii 2003-2005)
- Hotărâre nr. 281 Modificarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 1329 din 29 decembrie 2000
- Hotărâre nr. 7/1 Înregistrarea în Registrul de stat al valorilor mobiliare a acţiunilor autorizate spre plasare şi plasate ale SA "Vitis-Hînceşti"
- Decret nr. 1160 Constituirea Comisiei republicane pentru organizarea şi desfăşurarea Zilei Naţionale de Înverzire a Plaiului "Un arbore pentru dăinuirea noastră"
- Decret nr. 1161 Declararea anului 2004 Anul Sănătăţii
- Decret nr. 1162 Înfiinţarea Ambasadei Republicii Moldova în Republica Elenă
- Decret nr. 1156 Promulgarea Legii pentru aderarea Republicii Moldova la Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei
- Decret nr. 1157 Promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului cu privire la ajutorul reciproc în caz de accidente şi alte situaţii excepţionale la obiectivele electroenergetice ale statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente
- Decret nr. 1158 Promulgarea Legii privind ratificarea Tratatului de prietenie şi colaborare dintre Republica Moldova şi Republica Tadjikistan
- Decret nr. 1159 Promulgarea Legii pentru modificarea articolului 38 din Legea nr. 137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică
- Decret nr. 1163 Conferirea Ordinului "Gloria Muncii" domnului Vasile STURZA
- Hotărâre nr. 88 Respingerea proiectului de Lege privind modificarea anexei la Legea nr.668-XIII din 23 noiembrie 1995 pentru aprobarea Listei unităţilor ale căror terenuri destinate agriculturii rămîn în proprietatea statului
- Hotărâre nr. 90 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea Codului cu privire la contravenţiile administrative
- Hotărâre nr. 92 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
- Hotărâre nr. 94 Respingerea proiectului de Lege privind modificarea anexei la Legea nr. 668-XIII din 23 noiembrie 1995 pentru aprobarea Listei unităţilor ale căror terenuri destinate agriculturii rămîn în proprietatea statului
- Hotărâre nr. 95 Respingerea proiectului de Lege privind completarea articolului 9 din Legea bugetului de stat pe anul 2003
- Hotărâre nr. 96 Hotărâre asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale
- Hotărâre nr. 250 Aprobarea proiectului de lege privind modificarea anexei la Legea pentru aprobarea Listei unităţilor, ale căror terenuri destinate agriculturii rămîn în proprietatea statului nr. 668-XIII din 23 noiembrie 1995
- Hotărâre nr. 257 Iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind abolirea regimului de vize pentru titularii paşapoartelor diplomatice sau de serviciu
- Hotărâre nr. 259 Aprobarea proiectului de lege privind ratificarea Convenţiei între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Albania pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital
- Hotărâre nr. 261 Aprobarea proiectului de lege pentru completarea unor acte legislative
- Hotărâre nr. 262 Aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova, Guvernul Federaţiei Ruse, Guvernul Republicii Bulgaria şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei cu privire la colaborarea în domeniul transportării materialelor nucleare între Federaţia Rusă şi Republica Bulgaria prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul Ucrainei
- Hotărâre nr. 263 Numirea domnului Vladimir ŢURCAN, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Federaţia Rusă, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Kazahstan, prin cumul, cu reşedinţa la Moscova
- Hotărâre nr. 268 Alocarea mijloacelor financiare
- Hotărâre nr. 274 Alocarea mijloacelor financiare
- Hotărâre nr. 275 Aprobarea Avizului asupra proiectului de lege pentru modificarea articolului 231 din Codul penal al Republicii Moldova
- Hotărâre nr. 282 Alocarea mijloacelor financiare
- Hotărâre nr. 283 Aprobarea componenţei nominale a delegaţiei Republicii Moldova la şedinţa a 15-a a Consiliului Economic al C.S.I. (14 martie 2003, or. Moscova)
- Act ERATĂ Nr. din 18.03.2003 ERATĂ
19 martie 2003: toate actele zilei
- Lege nr. 124 Modificarea şi completarea Legii nr. 764-XV din 27 decembrie 2001 privind organizarea-administrativ teritorială a Republicii Moldova
- Decret nr. 1167 Promulgarea Legii privind administraţia publică locală
- Lege nr. 123 Administraţia publică locală
- Decret nr. 1168 Promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 764-XV din 27 decembrie 2001 privind organizarea-administrativ teritorială a Republicii Moldova
21 martie 2003: toate actele zilei
- Dispoziție nr. 28 DISPOZIŢIE
- Lege nr. 71 Modificarea şi completarea Legii nr. 1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică
- Decret nr. 1165 Acordarea rangului diplomatic de ambasador domnului Emil CIOBU
- Hotărâre nr. 302 Alocarea mijloacelor financiare
- Hotărâre nr. 316 Aprobarea proiectului de lege privind scutirea Institutului de Stat de Proiectare "INDUSTRIALPROIECT" de plata taxei pe valoarea adăugată
- Hotărâre nr. 289 Abrogarea unor hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova
- Hotărâre nr. 295 Numirea domnului Mihai POPOV, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Marele Ducat de Luxemburg, prin cumul, cu reşedinţa la Bruxelles
- Hotărâre nr. 308 Abrogarea unor hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova
- Hotărâre nr. 305 Comisia mixtă interguvernamentală moldo-franceză de cooperare economică, industrială şi financiară
- Hotărâre nr. 277 Aprobarea Programului naţional de combatere şi profilaxie a holerei şi altor boli diareice acute pentru anii 2003-2010
- Hotărâre nr. 287 Alocarea de mijloace financiare
Despre arhivă
Arhiva cuprinde toate actele pe care Satelit le are din Registrul de stat al actelor juridice și din Monitorul Oficial, după data publicării. Un act fără dată de publicare apare la data adoptării.
Satelit nu oferă consultanță juridică. Titlurile, numerele și datele vin din sursele oficiale. Rezumatele, când există, sunt explicații generate automat din textul oficial și pot omite detalii. Textul oficial prevalează întotdeauna.
Sursa: Monitorul Oficial al Republicii Moldova (monitorul.gov.md), cuprinsul public al fiecărui număr.
Surse: monitorul.gov.md, legis.md