Satelit

Change city

Your city

Prices, the stores that deliver and the delivery cost are shown for this city.

    Delivery by city
    Language: English
    Appearance

    Theme

    Accent colour

    Your theme and colour carry over to the app and Satelit Developer.

    Sign in
    My account

    Code No. 81 of 26 December 1964 · Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești

    Civil Code of the Moldavian SSR of 26.12.1964: general framework of civil relations

    • In force since 26 Dec 1964
    • Important
    • Justice, order, defence

    Open the official text (opens in a new tab) All acts of that day

    Updated:

    Automatic summary

    In short

    The Civil Code of the Moldavian SSR governs property relations and some related non-property personal relations between organizations and citizens. The text covers persons, property, obligations, copyright, inheritance and the civil capacity of foreigners. The text provided is truncated, and the register gives an entry into force date of 26.12.1964 with no repeal date.

    Key points

    • The Code governs property relations and some related non-property personal relations.
    • Relations arise between state, cooperative and other public organizations, between citizens and organizations, and between citizens.
    • The text covers persons, property, obligations, copyright and inheritance.
    • The text provided is truncated, so not all articles can be summarized.
    • The register gives an entry into force date of 26.12.1964 and no repeal date, and the version cited notes amendments from 22.06.02.

    Automatic (AI) summary of the official text. Not legal advice. The official text prevails.

    Automatic summary

    How does this affect me?

    Pick who you are and get a short explanation with the articles cited.

    The same explanation for everyone.

    Have your own question?

    Write it here. The answer is only for you.

    Official text (beginning)

    Official title (in Romanian) Cod nr. 81 Codul Civil al R.S.S.Moldoveneşti

    Official text in Romanian. The register publishes no English version.

    811 articles. Tap an article to open it.

    Versiune în vigoare din data 22.06.02 în baza abrogării prin LP1125 din 13.06.02, MO82/22.06.02 art.663

    CUPRINSUL

    CODULUI CIVIL

    TITLUL I

    DISPOZIŢII GENERALE

    CAPITOLUL I

    DISPOZIŢII DE BAZĂ

    Articolul 1. Sarcinile Codului civil al RSS Moldoveneşti
    Articolul 2. Raporturile reglementate de Codul civil al RSS Moldoveneşti
    Articolul 3. Legislaţia civilă a Uniunii RSS şi RSS Moldoveneşti
    Articolul 4. Temeiurile naşterii drepturilor şi obligaţiilor civile
    Articolul 5. Exercitarea drepturilor civile şi îndeplinirea obligaţiilor
    Articolul 6. Apărarea drepturilor civile
    Articolul 7. Apărarea onoarei şi demnităţii
    Articolul 7¹. Repararea prejudiciului moral.
    Articolul 8. Aplicarea în RSS Moldovenească a legislaţiei civile a altor republici unionale

    CAPITOLUL II

    PERSOANELE

    A. CETĂŢENII

    Articolul 9. Capacitatea de folosinţă a cetăţenilor
    Articolul 10. Conţinutul capacităţii de folosinţă a cetăţenilor
    Articolul 11. Capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor
    Articolul 12. Inadmisibilitatea limitării capacităţii de folosinţă şi capacităţii de exerciţiu a cetăţenilor
    Articolul 13. Capacitatea de exerciţiu a minorilor între cincisprezece şi optsprezece ani
    Articolul 14. Capacitatea de exerciţiu a minorilor, care n-au împlinit vîrsta de cinsprezece ani
    Articolul 15. Limitarea capacităţii de exerciţiu a cetăţenilor, care abuzează de băuturi spirtoase sau de substanţe narcotice
    Articolul 16. Lipsirea cetăţeanului de capacitatea de exerciţiu
    Articolul 17. Domiciliul
    Articolul 18. Declararea absenţei fără veste
    Articolul 19. Protecţia bunurilor celui absent fără veste
    Articolul 20. Anularea hotărîrii de declarare a absenţei fără veste a unui cetăţean
    Articolul 21. Declararea morţii unui cetăţean
    Articolul 22. Efectele prezentării cetăţeanului declarat mort

    B. PERSOANELE JURIDICE

    Articolul 23. Noţiunea de persoană juridică
    Articolul 24. Categoriile de persoane juridice
    Articolul 25. Înfiinţarea persoanei juridice
    Articolul 26. Denumirea persoanei juridice
    Articolul 27. Sediul persoanei juridice
    Articolul 28. Satutul (regulamentul) persoanei juridice
    Articolul 29. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice
    Articolul 30. Organele persoanei juridice
    Articolul 31. Filialele şi reprezentanţele persoanei juridice
    Articolul 32. Răspunderea persoanei juridice pentru obligaţiile sale
    Articolul 33. Delimitarea răspunderii statului şi a organizaţiilor de stat
    Articolul 34.

    Delimitarea răspunderii organizaţiei de stat şi a întreprinderii subordonate ei, a organizaţiei cooperatiste sau a unei alte organizaţii obşteşti şi a întreprinderii ei

    Articolul 35. Delimitarea răspunderii uniunii cooperatiste şi a organizaţiilor cooperatiste ce fac parte din ea
    Articolul 36. Delimitarea răspunderii organizaţiei cooperatiste şi a unei alte organizaţii obşteşti şi a membrilor ei
    Articolul 37.

    Delimitarea răspunderii organizaţiei intercolhoznice, de stat-colhoznice sau a unei alte organizaţii de stat-cooperatiste şi a participanţilor ei

    Articolul 38. Încetarea existenţei persoanelor juridice
    Articolul 39. Succesiunea în drepturi la reorganizarea persoanelor juridice
    Articolul 40. Încetarea existenţei organizaţiilor de stat, care sînt persoane juridice
    Articolul 41. Încetarea existenţei organizaţiilor de stat-cooperatiste, a celor cooperatiste şi a altor organizaţii obşteşti, care sînt persoane juridice
    Articolul 42. Folosirea bunurilor, rămase după lichidarea organizaziei de stat-cooperatiste, cooperatiste şi a altei organizaţii obşteşti

    CAPITOLUL III

    CONVENŢIILE

    Articolul 43. Noţiunea de convenţie şi categoriile convenţiilor
    Articolul 44. Forma convenţiilor
    Articolul 45. Convenţiile verbale
    Articolul 46. Convenţiile în scris
    Articolul 47. Efectele nerespectării formei convenţiei
    Articolul 48. Efectele nerespectării cerinţei de a întocmi un simplu înscris
    Articolul 49. Obligativitatea formei notariale şi efectele nerespectării ei
    Articolul 50. Nulitatea convenţiei, care nu corespunde prevederilor legii
    Articolul 51. Nulitatea convenţiei încheiate cu un scop contrar intereselor statutului şi societăţii
    Articolul 52. Nulitatea convenţiilor persoanei juridice, care contravin scopurilor ei
    Articolul 53. Nulitatea convenţiei încheiate de un minor care n-a împlinit vîrsta de cincisprezece ani
    Articolul 54. Nulitatea convenţiei încheiate de un cetăţean declarat incapabil
    Articolul 55. Nulitatea convenţiei fictive şi a convenţiei simulate
    Articolul 56. Nulitatea convenţiei încheiate de un minor între cincisprezece şi optsprezece ani
    Articolul 57.

    Nulitatea convenţiei încheiate de un cetăţean cu capacitate de exerciţiu restrînsă din cauza abuzului de băuturi spirtoase sau de substanţe narcotice

    Articolul 58. Nulitatea convenţiei încheiate de un cetăţean, care nu este în stare să înţeleagă însemnătatea faptelor sale
    Articolul 59. Nulitatea convenţiei încheiate datorită unei erori
    Articolul 60.

    Nulitatea convenţiei încheiate prin înşelăciune, violenţă, ameninţare, în urma unei învoieli dolosive între reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte sau în urma unui concurs de împrejurări grele

    Articolul 61. Momentul din care convenţia este considerată nulă
    Articolul 62. Efectele nulităţii unei părţi din convenţie
    Articolul 63. Convenţiile încheiate sub condiţie

    CAPITOLUL IV

    REPREZENTAREA ŞI PROCURA

    Articolul 64. Reprezentarea
    Articolul 65. Efectele încheierii unei convenţii de o persoană care nu are împuternicire sau care şi-a depăşit împuternicirea
    Articolul 66. Procura
    Articolul 67. Forma procurii
    Articolul 68. Procurile organizaţiilor de stat, cooperatiste şi ale altor organizaţii obşteşti
    Articolul 69. Termenul procurii
    Articolul 70. Procura de substituire
    Articolul 71. Încetarea procurii
    Articolul 72. Încunoştinţarea despre anularea sau încetarea procurii
    Articolul 73. Efectele încetării procurii

    CAPITOLUL V

    PRESCRIPŢIA

    Articolul 74. Termenele generale ale prescripţiei
    Articolul 75. Termenele de prescripţie mai scurte
    Articolul 76. Nulitatea învoielii cu privire la schimbarea termenelor prescripţiei
    Articolul 77. Judecarea acţiunii, independent de expirarea termenelor prescripţiei
    Articolul 78. Obligativitatea aplicării prescripţiei
    Articolul 79. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie
    Articolul 80. Termenul de prescripţie în caz de schimbare a persoanelor din obligaţie
    Articolul 81. Suspendarea cursului prescripţiei
    Articolul 82. Întreruperea cursului prescripţiei
    Articolul 83. Efectele împlinirii termenului de prescripţie
    Articolul 84. Suspendarea, întreruperea şi restabilirea termenelor de prescripţie mai scurte
    Articolul 85. Executarea obligaţiei de către debitor după împlinirea termenului de prescripţie
    Articolul 86. Cererile cărora nu li se aplică prescripţia
    Articolul 87. Aplicarea prescripţiei în acţiunile privitoare la cereri accesorii
    Articolul 88. Calcularea termenelor

    TITLUL II

    DREPTUL DE PROPRIETATE

    CAPITOLUL VI

    DISPOZIŢII GENERALE

    Articolul 89. Drepturile proprietarului
    Articolul 90. Proprietatea socialistă şi proprietatea personală
    Articolul 90¹. Administrarea operativă a bunurilor

    CAPITOLUL VII

    PROPRIETATEA DE STAT

    Articolul 91. Conţinutul dreptului de proprietate de stat
    Articolul 92. Obiectele dreptului de proprietate de stat
    Articolul 93. Dispoziţia asupra bunurilor de stat, care fac parte din mijloacele fixe
    Articolul 94. Drepturile organizaţiilor de stat de a dispune de mijloacele circulante şi de producţie
    Articolul 94¹. Atribuţiile instituţiei
    Articolul 95. Exclus.

    CAPITOLUL VIII

    PROPRIETATEA COLHOZURILOR, A CELORLALTE

    ORGANIZAŢII COOPERATISTE ŞI A UNIUNILOR LOR

    Articolul 96. Conţinutul dreptului de proprietate al colhozurilor, al celorlalte organizaţii

    cooperatiste şi al uniunilor lor

    Articolul 97. Obiectele dreptului de proprietate al colhozurilor şi altor organizaţii cooperatiste, al uniunilor lor
    Articolul 98. Exclus.

    CAPITOLUL IX

    PROPRIETATEA ORGANIZAŢIILOR SINDICALE

    ŞI A CELORLALTE ORGANIZAŢII OBŞTEŞTI

    Articolul 99. Conţinutul dreptului de proprietate al organizaţiilor sindicale şi al celorlalte organizaţii obşteşti
    Articolul 100. Obiectele dreptului de proprietate al organizaţiilor sindicale şi al celorlalte organizaţii obşteşti
    Articolul 101. Exclus.

    CAPITOLUL X

    PROPRIETATEA PERSONALĂ

    Articolul 102. Obiectele dreptului de proprietate personală al cetăţenilor
    Articolul 103. Dreptul de proprietate personală asupra casei de locuit
    Articolul 104. Mărimea suprafeţei unei case de locuit proprietate personală a unui cetăţean
    Articolul 105. Încetarea dreptului de proprietate personală asupra caselor de locuit, cînd proprietarul are mai mult de o casă
    Articolul 106.

    Stingerea dreptului de proprietate personală asupra unei case de locuit, cînd persoana respectivă are o încăpere de locuit într-o casă a fondului de stat sau obştesc de locuinţe ori într-o casă a unei cooperative de construire a locuinţelor, a unei cooperative de locuinţe

    Articolul 107. Trecerea pe cale silită în proprietatea statului a bunurilor, folosite pentru obţinerea unor venituri neprovenite din muncă
    Articolul 108. Efectele construirii fără autorizaţie a unei case de locuit, a altor clădiri sau a unei anexe
    Articolul 109. Privarea de dreptul de folosire a casei de locuit
    Articolul 109¹. Înstrăinarea casei de locuit, situate într-o localitate sătească
    Articolul 110. Numărul maxim de vite pe care un cetăţean le poate avea în proprietate personală
    Articolul 111. Proprietatea personală a unui membru al gospodăriei de colhoznic
    Articolul 112. Bunurile cetăţenilor care nu pot fi urmărite
    Articolul 113. Proprietatea cetăţenilor, care se ocupă cu activitatea individuală în cîmpul muncii

    CAPITOLUL XI

    PROPRIETATEA COMUNĂ

    Articolul 114. Noţiunea de proprietate comună
    Articolul 115. Posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra proprietăţii comune pe cote-părţi
    Articolul 116. Participarea la veniturile şi cheltuielile legate de bunurile comune
    Articolul 117. Dreptul coproprietarului unei proprietăţi comune pe cote-părţi la înstrăinarea cotei
    Articolul 188. Dreptul de cumpărare preferenţial
    Articolul 119. Separarea cotei din bunurile comune
    Articolul 120. Urmărirea cotei-părţi din proprietatea comună
    Articolul 121.

    Încetarea dreptului de proprietate comună pe cote-părţi al statului şi cetăţenilor, al organizaţiilor cooperatiste, altor organizaţii obşteşti şi cetăţenilor

    Articolul 122. Modul de folosire a casei de locuit care se află în proprietate comună pe cote-părţi
    Articolul 123. Efectele construirii unei anexe sau reconstruirii unei case, ce se află în proprietate comună pe cote-părţi
    Articolul 124. Proprietatea gospodăriei de colhoznic
    Articolul 125. Posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor gospodăriei de colhoznic
    Articolul 126. Răspunderea gosposăriei de colhoznic pentru obligaţiile membrilor ei
    Articolul 127. Stabilirea cotei-părţi din bunurile gospodăriei de colhoznic
    Articolul 128. Separarea de gospodăria de colhoznic
    Articolul 129. Împărţirea gospodăriei de colhoznic
    Articolul 130. Pierderea dreptului la cota-parte din bunurile gospodăriei de colhoznic
    Articolul 131. Proprietatea gospodăriei cetăţenilor, care se ocupă cu activitatea individuală în cîmpul muncii din agricultură

    CAPITOLUL XII

    NAŞTEREA ŞI ÎNCETAREA DREPTULUI

    DE PROPRIETATE

    Articolul 132. Momentul naşterii dreptului de proprietate al celui ce dobîndeşte bunuri în temeiul unui contract
    Articolul 133. Predarea lucrurilor
    Articolul 134. Obiectele ce se dobîndesc pe baza unor autorizaţii speciale
    Articolul 135. Riscul peirii fortuite
    Articolul 136. Bunuri principale şi bunuri accesorii
    Articolul 137. Dreptul de proprietate asupra fructelor şi veniturilor
    Articolul 138. Întreţinerea negospodărească a casei
    Articolul 139. Efectele întereţinerii negospodăreşti şi ale neasigurării integrităţii monumentelor de istorie şi cultură
    Articolul 140. Bunurile fără stăpîn
    Articolul 141. Lucrurile găsite
    Articolul 142. Păstrarea lucrurilor găsite
    Articolul 143. Compensarea cheltuielilor făcute pentru păstrarea lucrului găsit
    Articolul 144. Vite lăsate fără supraveghere
    Articolul 145. Comoara
    Articolul 146. Rechiziţia şi confiscarea
    Articolul 1461.

    Compensarea către cetăţean a costului casei, ce-i aparţine cu titlu de proprietate personală, fiind demolată în legătură cu retragerea lotului de pămînt

    Articolul 147. Ridicarea metalelor şi a pietrelor preţioase

    CAPITOLUL XIII

    APĂRAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

    Articolul 148. Revendicarea de către proprietar a bunurilor aflate în posesia nelegitimă a altuia
    Articolul 149. Revendicarea de către proprietar a bunurilor aflate în posesia unui dobînditor de bună credinţă
    Articolul 150. Revendicarea bunurilor statului, cooperatiste şi a altor bunuri obşteşti, înstrăinate în mod ilegal
    Articolul 151. Inadmisibilitatea revendicării banilor şi a hîrtiilor de valoare de la un dobînditor de bună credinţă
    Articolul 152. Socotelile la restituirea lucrurilor din posesia nelegitimă
    Articolul 153. Apărarea drepturilor proprietarului împotriva încălcărilor, care nu sînt legate de pierderea posesiei
    Articolul 154. Apărarea drepturilor posesorului, care nu este proprietar

    TITLUL III

    DREPTURI OBLIGAŢIILOR

    A. DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA OBLIGAŢII

    CAPITOLUL XIV

    NAŞTEREA OBLIGAŢIILOR

    Articolul 155. Noţiunea de obligaţie şi temeiurile naşterii ei
    Articolul 156. Conţinutul obligaţiilor, care se nasc din acte de planificare
    Articolul 157. Încheierea contractului
    Articolul 158. Forma contractului
    Articolul 159. Încheierea unui contract în urma propunerii făcute cu arătarea termenului pentru răspuns
    Articolul 160. Încheierea unui contract în urma propunerii făcute fără arătarea termenului pentru răspuns
    Articolul 161. Răspunsul primit cu întîrziere privitor la consimţămîntul de a încheia contractul
    Articolul 162. Răspunsul cu privire la consimţămîntul de a încheia contractul pe baza unor alte condiţii
    Articolul 163. Exclus.
    Articolul 164. Contractul în folosul unei terţe persoane

    CAPITOLUL XV

    GARANTAREA EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR

    Articolul 165. Mijloacele garantării obligaţiilor
    Articolul 166. Clauza penală
    Articolul 167. Forma învoielii cu privire la clauza penală
    Articolul 168. Gajul
    Articolul 169. Părţile la contractul de gaj
    Articolul 170. Obiectul gajului
    Articolul 171. Tipurile de gaj
    Articolul 172. Contractul de gaj
    Articolul 173. Apariţia gajului
    Articolul 174. Dreptul de a folosi şi de a dispune de obiectul gajului
    Articolul 175. Înlocuirea şi restabilirea obiectului gajului
    Articolul 176. Autorizaţia de înstrăinare a bunurilor gajate libere de gaj
    Articolul 177. Procurarea de către terţ a bunurilor grevate de gaj
    Articolul 178. Gajul următor şi consecutivitatea executării creanţelor creditorilor gajişti
    Articolul 179. Particularităţile gajării mărfurilor care se află în circuit civil şi în proces de prelucrare
    Articolul 179¹. Particularităţile gajării hîrtiilor de valoare
    Articolul 179². Urmărirea bunurilor grevate de gaj
    Articolul 179³. Distribuirea mijloacelor obţinute din comercializarea obiectului gajului
    Articolul 179⁴. Executarea înainte de termen a obligaţiei garantate prin gaj şi urmărirea obiectului gajului
    Articolul 179⁵. Stingerea dreptului de gaj
    Articolul 180. Fidejusiunea
    Articolul 181. Răspunderea fidejusorului
    Articolul 182. Drepturile şi obligaţiile fidejusorului în cazul intentării unei acţiuni împotriva lui
    Articolul 183. Drepturile fidejusorului care a executat obligaţia
    Articolul 184. Înştiinţarea fidejusorului despre executarea obligaţiei de către debitor
    Articolul 185. Garanţia prin fidejusiune dată de mai multe persoane
    Articolul 186. Încetarea fidejusiunii
    Articolul 187. Arvuna
    Articolul 188. Garanţia

    Articolulo 189. Extinderea asupra garanţiei a regulilor cu privire la fidejusiune

    CAPITOLUL XVI

    EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR

    Articolul 190. Condiţiile generale ale executării obligaţiilor
    Articolul 191. Inadmisibilitatea refuzului unilateral de a executa obligaţia
    Articolul 192. Executarea obligaţiei în rate
    Articolul 193. Trecerea executării obligaţiei asupra unei terţe persoane
    Articolul 194. Nestipularea termenului executării obligaţiei
    Articolul 195. Executarea obligaţiei înainte de termen
    Articolul 196. Amînarea sau eşalonarea executării obligaţiei
    Articolul 197. Locul executării obligaţiei
    Articolul 198. Valuta obligaţiilor băneşti
    Articolul 199. Dobînzile
    Articolul 200. Executarea obligaţiilor reciproce din contract
    Articolul 201. Executarea obligaţiei alternative
    Articolul 202. Executarea obligaţiei în caz de pluralitate de creditori sau de debitori
    Articolul 203. Obligaţiile solidare
    Articolul 204. Dreptul creditorului în cazul unei obligaţii solidare a debitorilor
    Articolul 205. Excepţiile opuse de către debitorii solidari creditorului
    Articolul 206. Executarea unei obligaţii solidare de către unul din debitori
    Articolul 207. Creanţele solidare
    Articolul 208. Executarea unei obligaţii băneşti prin depunerea sumei

    CAPITOLUL XVII

    CESIUNEA DE CRENAŢĂ ŞI CESIUNEA DE DATORIE

    Articolul 209. Cesiunea de creanţă
    Articolul 210. Îndatoririle şi răspunderea creditorului, care a cedat creanţa
    Articolul 211. Executarea obligaţiei faţă de vechiul creditor în caz de lipsă a înştiinţării despre cesiunea de creanţă
    Articolul 212. Excepţiile opuse de debitor noului creditor
    Articolul 213. Cesiunea de datorie
    Articolul 214. Forma cesiunii de creanţă şi cesiunii de datorie

    CAPITOLUL XVIII

    RĂSPUNDEREA PENTRU NEEXECUTAREA OBLIGAŢIILOR

    Articolul 215. Obligaţia debitorului de a repara daunele
    Articolul 216. Clauza penală şi daunele
    Articolul 217. Reducerea clauzei penale
    Articolul 218. Limitarea răspunderii luate prin obligaţii
    Articolul 219. Îndatorirea debitorului, care a plătit clauza penală sau a reparat daunele, de a executa obligaţia în natură
    Articolul 220. Efectele neexecutării obligaţiei de a preda un lucru individual determinat
    Articolul 221. Efectele neexecutării obligaţiei de a îndeplini o anumită lucrare
    Articolul 222. Culpa ca o condiţie a răspunderii pentru neexecutarea obligaţiilor
    Articolul 223. Efectele neexecutării obligaţiei din culpa ambelor părţi
    Articolul 224. Răspunderea debitorului pentru actele terţelor persoane
    Articolul 225. Efectele neexecutării unui contract bilateral
    Articolul 226. Întîrzierea debitorului
    Articolul 227. Întîrzierea creditorului

    CAPITOLUL XIX

    STINGEREA OBLIGAŢIILOR

    Articolul 228. Temeiurile stingerii obligaţiilor
    Articolul 229. Stingerea obligaţiei prin executare
    Articolul 230. Stingerea obligaţiei prin compensaţie
    Articolul 231. Compensaţia în caz de cesiune de creanţă şi cesiune de datorie
    Articolul 232. Inadmisibilitatea compensaţiei
    Articolul 233. Stingerea obligaţiei prin întrunirea calităţii de debitor şi de creditor într-o singură persoană
    Articolul 234. Stingerea obligaţiei prin învoiala părţilor
    Articolul 235. Stingerea sau modificarea obligaţiei în urma modificării planului
    Articolul 236. Stingerea obligaţiei prin imposibilitatea de a o executa
    Articolul 237. Stingerea obligaţiei prin moartea cetăţeanului sau prin lichidarea persoanei juridice

    B. DIFERITE CATEGORII DE OBLIGAŢII

    CAPITOLUL XX

    VÎNZAREA-CUMPĂRAREA

    Articolul 238. Contractul de vînzare-cumpărare
    Articolul 239. Contractul de vînzare-cumpărare a unei case de locuit
    Articolul 240. Forma contractului de vînzare-cumpărare a unei case de locuit
    Articolul 240¹. Forma contractului de cumpărare-vînzare a materialelor de construcţie, ce se încheie între cetăţeni
    Articolul 240². Forma contractului de înstrăinare a imobilului
    Articolul 241. Preţul
    Articolul 242. Îndatorirea vînzătorului de a-l preîntîmpina pe cumpărător cu privire la drepturile terţelor persoane asupra lucrului care se vinde
    Articolul 243. Îndatorirea vînzătorului de a păstra lucrul vîndut
    Articolul 244. Efectele neexecutării de către vînzător a obligaţiei de a transmite lucrul
    Articolul 245. Efectele refuzului cumpărătorului de a primi lucrul cumpărat sau de a plăti costul lui
    Articolul 246. Calitatea lucrului vîndut
    Articolul 247. Drepturile cumpărătorului în cazul cînd i se vinde un lucru de calitate necorespuzătoare
    Articolul 248. Termenele de prezentare a pretenţiilor în legătură cu viciile lucrului vîndut
    Articolul 249. Pretenţiile în legătură cu viciile lucrului vîndut cu termen de garanţie
    Articolul 250. Termenele de prescripţie în acţiunea cu privire la viciile lucrului vîndut
    Articolul 251. Obligaţia vînzătorului în cazul cînd cumpărătorului i se intentează o acţiune de evicţiune
    Articolul 252. Obligaţia vînzătorului în cazul unei hotărîri de evicţiune
    Articolul 253. Limitarea răspunderii în cazul cînd lucrul se vinde la licitaţie publică
    Articolul 254. Vînzarea mărfurilor pe credit

    CAPITOLUL XXI

    SCHIMBUL

    Articolul 255. Contractul de schimb
    Articolul 256. Aplicarea la contractul de schimb a regulilor referitoare la contractul de vînzare-cumpărare

    CAPITOLUL XXII

    DONAŢIA

    Articolul 257. Contractul de donaţie
    Articolul 257¹. Donaţii filantropice
    Articolul 258. Forma contractului de donaţie

    CAPITOLUL XXIII

    FURNIZAREA

    Articolul 259. Contractul de furnizare
    Articolul 260. Nelivrarea sau neridicarea întregii cantităţi de produse
    Articolul 261. Asortimentul produselor livrate
    Articolul 262. Calitatea produselor livrate
    Articolul 263. Termenul de prescripţie în acţiunile cu privire la viciile produselor livrate
    Articolul 264. Termenele de prezentare a pretenţiilor în legătură cu viciile produselor livrate
    Articolul 265. Livrarea produselor în garnituri complete
    Articolul 266. Regulamentele privitoare la furnizări şi condiţiile speciale de furnizare
    Articolul 267. Răspunderea pentru încălcarea contractului de furnizare

    CAPITOLUL XXIV

    ACHIZIŢIA DE STAT DE PRODUSE AGRICOLE

    DE LA COLHOZURI, SOVHOZURI ŞI ALTE GOSPODĂRII

    Articolul 268. Contractul încheiat în cadrul contractărilor de produse agricole
    Articolul 269. Conţinutul contractului încheiat în cadrul contractărilor
    Articolul 270. Contractele-tip în cadrul contractărilor

    CAPITOLUL XXV

    ÎMPRUMUTUL

    Articolul 271. Contractul de împrumut
    Articolul 272. Forma contractului de împrumut
    Articolul 273. Dobînda la contractul de împrumut
    Articolul 274. Contestarea contractului de împrumut
    Articolul 275. Operaţiile de împrumut ale băncilor şi ale caselor de economii din muncă ale statului
    Articolul 276. Operaţiile de împrumut ale lombardurilor
    Articolul 277. Operaţiile de împrumut ale caselor de ajutor reciproc obştesc şi ale fondurilor uniunilor de creaţie

    CAPITOLUL XXVI

    ÎNCHIRIEREA DE BUNURI

    Articolul 278. Contractul de închiriere de bunuri
    Articolul 279. Forma contractului de închiriere de bunuri
    Articolul 280. Termenul contractului de închiriere de bunuri
    Articolul 281. Încheierea contractului de închiriere de bunuri fără arătarea termenului
    Articolul 282. Continuarea folosirii bunului după expirarea termenului contractului
    Articolul 283. Dreptul de preferinţă al organizaţiei socialiste la reînnoirea contractului de închiriere
    Articolul 284. Predarea bunului către locatar
    Articolul 285. Efectele nepredării bunului către locatar
    Articolul 286. Folosirea bunului închiriat
    Articolul 287. Plata pentru folosirea bunului închiriat
    Articolul 288. Obligaţiile părţilor în ce priveşte întreţinerea şi reparaţia bunului
    Articolul 289. Subînchirierea
    Articolul 290. Contractul de închiriere rămîne valabil cînd bunul trece la un alt proprietar
    Articolul 291. Restituirea bunului către locator
    Articolul 292. Rezilierea înainte de termen a contractului la cererea locatorului
    Articolul 293. Rezilierea înainte de termen a contractului la cererea locatarului
    Articolul 294. Răspunderea locatarului pentu înrăutăţirea stării bunului
    Articolul 295. Drepturile şi obligaţiile părţilor în legătură cu îmbunătăţirea stării bunului
    Articolul 296. Contractul de închiriere de obiecte destinate satisfacerii cerinţelor curente ale cetăţenilor
    Articolul 297. Încheierea contractului de închiriere de obiecte destinate satisfacerii cerinţelor curente ale cetăţenilor
    Articolul 298. Termenul contractului de închiriere de obiecte destinate satisfacerii cerinţelor curente ale cetăţenilor
    Articolul 299. Subînchirierea în contractul de închiriere de bunuri destinate satisfacerii cerinţelor curente ale cetăţenilor

    CAPITOLUL XXVII

    ÎNCHIRIEREA LOCUINŢELOR

    Articolul 300. Contractul de închiriere a încăperii de locuit

    Articolele 301-348¹. Excluse.

    CAPITOLUL XXVIII

    FOLOSIREA GRATUITĂ A BUNURILOR

    Articolul 349. Contractul de folosire gratuită a bunurilor
    Articolul 350. Termenul contractului de folosire gratuită a bunurilor încheiat între organizaţiile socialiste
    Articolul 351. Efectele nepunerii la dispoziţie a bunurilor în folosinţă gratuită de către o organizaţie socialistă
    Articolul 352. Răspunderea pentru viciile bunurilor, transmise în folosinţă gratuită
    Articolul 353. Transmiterea bunurilor primite în folosinţă către o terţă persoană
    Articolul 354. Rezilierea înainte de termen a contractului
    Articolul 355. Încetarea contractului

    CAPITOLUL XXIX

    ANTREPRIZĂ

    Articolul 356. Contractul de antrepriză
    Articolul 357. Executarea de către un cetăţean a lucrărilor de antrepriză
    Articolul 358. Devizul
    Articolul 359. Executarea lucrării cu materialul antreprenorului şi cu mijloacele lui
    Articolul 360. Executarea lucrării cu materialul clientului
    Articolul 361. Obligaţia antreprenorului de a păstra bunurile care i s-au încredinţat
    Articolul 362. Transmiterea către organizaţii a materialelor şi utilajelor în baza contractului de antrepriză
    Articolul 363. Riscul peirii fortuite a materialelor
    Articolul 364. Împrejurările despre care antreprenorul e obligat să-l prevină pe client
    Articolul 365. Efectele neîndeplinirii de către client a cererilor antreprenorului
    Articolul 366. Obligaţia clientului de a recepţiona lucrarea executată de antreprenor
    Articolul 367. Drepturile clientului în cazul încălcării contractului de către antreprenor
    Articolul 368. Plata remuneraţiei cuvenite antreprenorului
    Articolul 369. Socotelile dintre părţi în cazul peirii obiectului antreprizei sau imposibilităţii de a termina lucrarea
    Articolul 370. Drepturile clientului în timpul executării lucrării
    Articolul 371. Prescripţia în acţiunile ce decurg din răspunderea antreprenorului
    Articolul 372. Contractul de deservire curentă a cetăţenilor
    Articolul 373. Executarea lucrării în baza contractului de deservire curentă a cetăţenilor
    Articolul 374.

    Drepturile clientului în caz de încălcare esenţială a contractului de deservire curentă a cetăţenilor şi termenul pentru prezentarea pretenţiilor şi intentarea acţiunii cu privire la viciile lucrării

    Articolul 375. Plata remuneraţiei în baza contractului de deservire curentă a cetăţenilor
    Articolul 376. Efectele neprezentării clientului pentru primirea lucrării executate

    CAPITOLUL XXX

    ANTREPRIZA PENTRU CONSTRUCŢII CAPITALE

    Articolul 377. Contractul de antrepriză pentru construcţii capitale
    Articolul 378. Antreprenorul general şi subantreprenorul
    Articolul 379. Drepturile clientului
    Articolul 380. Înlăturarea viciilor din executarea lucrărilor
    Articolul 381. Răspunderea părţilor în caz de încălcare a contractului de antrepriză pentru construcţii capitale
    Articolul 382. Regulile cu privire la contractele de antrepriză pentru construcţii capitale

    CAPITOLUL XXXI

    TRANSPORTUL

    Articolul 383. Contractul de transport
    Articolul 384. Condiţiile pentru transportul încărcăturilor, călătorilor şi bagajelor
    Articolul 385. Planul transportului de încărcături
    Articolul 386. Răspunderea pentru neîndeplinirea planului transportului de încărcături
    Articolul 387. Răspunderea cărăuşului pentru pierderea totală sau parţială a încărcăturilor sau bagajelor şi pentru deteriorarea lor
    Articolul 388. Termenul pentru transportul încărcăturilor şi bagajelor şi răspunderea pentru întîrziere
    Articolul 389. Pretenţiile şi acţiunile ce decurg din transporturi
    Articolul 390. Condiţiile transportului de încărcături, călători şi bagaje cu autovehicule
    Articolul 391. Răspunderea pentru neîndeplinirea planului transportului de încărcături cu autovehicule
    Articolul 392. Taxa pentru transportul de încărcături, călători şi bagaje cu autovehicule
    Articolul 393. Încărcarea şi descărcarea încărcăturilor, care se transportă cu autovehicule
    Articolul 394. Răspunderea organizaţiilor de transport auto pentru întîrzierea transportului încărcăturilor
    Articolul 395. Răspunderea organizaţiei de transport auto pentru pierderea totală sau parţială şi deteriorarea încărcăturilor
    Articolul 396. Încetarea contractului de transport la cererea călătorului
    Articolul 397. Răspunderea cărăuşului pentru moartea sau vătămarea sănătăţii călătorului

    CAPITOLUL XXXII

    EXPEDIŢIA

    Articolul 398. Contractul de expediţie
    Articolul 399. Părţile din contractul de expediţie
    Articolul 400. Conţinutul contractului de expediţie
    Articolul 401. Răspunderea părţilor din contractul de expediţie

    CAPITOLUL XXXIII

    DEPOZITUL

    Articolul 402. Contractul de depozit
    Articolul 403. Forma contractului de depozit
    Articolul 404. Încetarea contractului de depozit la cererea uneia din părţi
    Articolul 405. Obligaţiile depozitarului
    Articolul 406. Răspunderea depozitarului pentru pierderea totală sau parţială a bunurilor şi pentru deteriorarea lor
    Articolul 407. Răspunderea depozitarului
    Articolul 408. Răspunderea pentru pierderea sau deteriorarea bunurilor în hoteluri, cămine şi în alte organizaţii
    Articolul 409. Efectele nerespectării termenului de primire înapoi a bunurilor
    Articolul 410. Repararea daunelor cauzate depozitarului
    Articolul 411. Depozitul bunurilor, determinate în genul lor
    Articolul 412. Depozitul obligator în virtutea legii

    CAPITOLUL XXXIV

    MANDATUL

    Articolul 413. Contractul de mandat
    Articolul 414. Remuneraţia în baza contractului de mandat
    Articolul 415. Executarea mandatului în conformitate cu indicaţiile mandantului
    Articolul 416. Executarea personală a mandatului de către mandatar
    Articolul 417. Darea de seamă a mandatarului
    Articolul 418. Obligaţiile mandantului
    Articolul 419. Încetarea contractului de mandat
    Articolul 420. Efectele încetării contractului executat parţial
    Articolul 421. Obligaţiile moştenitorilor mandatarului

    CAPITOLUL XXXV

    COMISIONUL

    Articolul 422. Contractul de comision
    Articolul 423. Forma contractului
    Articolul 424. Drepturile şi obligaţiile comisionarului în convenţia încheiată cu o terţă persoană
    Articolul 425. Dreptul de proprietate al comitentului
    Articolul 426. Executarea mandatului de comision
    Articolul 427. Abaterea de la indicaţiile comitentului
    Articolul 428. Preţul obiectelor vîndute de comisionar
    Articolul 429. Executarea de către comisionar a convenţiei încheiate cu o terţă persoană
    Articolul 430. Răspunderea comisionarului pentru pierderea totală sau parţială a bunurilor comitentului şi pentru deteriorarea lor
    Articolul 431. Darea de samă a comisionarului
    Articolul 432. Socotelile dintre părţi
    Articolul 433. Primirea de către comitent a celor executate în baza mandatului
    Articolul 434. Remuneraţia de comision
    Articolul 435. Restituirea cheltuielilor făcute în legătură cu executarea mandatului
    Articolul 436. Reţinerea de către comisionar a banilor ce i se cuvin
    Articolul 437. Executarea mandatului de către comisionar după moartea comitentului sau după încetarea existenţei persoanei juridice - comitent
    Articolul 438. Renunţarea comisionarului la executarea mandatului
    Articolul 439. Dispoziţia asupra bunurilor comitentului după renunţarea comisionarului la executarea mandatului
    Articolul 440 Anularea mandatului de către comitent

    CAPITOLUL XXXVI

    GESTIUNEA DE AFACERI FĂRĂ MANDAT

    Articolul 441. Dreptul la restituirea cheltuililor făcute de o persoană, care acţionează fără mandate în interesul unei alte persoane
    Articolul 442. Obligaţiile persoanei care acţionează în interesul alteia fără mandat
    Articolul 443. Răspunderea persoanei care acţionează fără mandat
    Articolul 444. Drepturile şi obligaţiile ce izvorăsc din actele săvîrşite fără mandat

    CAPITOLUL XXXVII

    ÎNSTRĂINAREA UNEI CASE DE LOCUIT CU

    CONDIŢIA ÎNTREŢINERII PE VEAŢĂ

    Articolul 445. Contractul de înstrăinare a unei case de locuit cu condiţia întreţinerii pe viaţă
    Articolul 446. Forma contractului
    Articolul 447. Garantarea executării contractului
    Articolul 448. Modificarea sau realizarea contractului la cererea transmiţătorului
    Articolul 449. Rezilierea contractului la cererea dobînditorului
    Articolul 450. Efectele rezilierii contractului
    Articolul 451. Efectele peirii fortuite a casei
    Articolul 452. Încetarea contractului de înstrăinare a unei case de locuit cu condiţia întreţinerii pe viaţă în caz de moarte a dobînditorului

    CAPITOLUL XXXVIII

    ACTIVITATEA COMUNĂ

    Articolul 453. Contractul de activitate comună
    Articolul 454. Gestiunea afacerilor comune ale participanţilor la contract
    Articolul 455. Bunurile comune ale participanţilor la contract
    Articolul 456. Cheltuielile şi pierderile comune ale participanţilor la contract
    Articolul 457. Regulile cu privire la unele categorii de activitate comună

    CAPITOLUL XXXIX

    ASIGURĂRILE DE STAT

    Articolul 458. Felurile de asigurare
    Articolul 459. Asigurările obligatorii
    Articolul 460. Contractul de asigurare benevolă
    Articolul 461. Organizaţia de asigurare se subrogă în drepturile asiguratului faţă de persoana care răspunde pentru dauna cauzată
    Articolul 462. Regulile de asigurare

    CAPITOLUL XL

    RAPORTURILE DE PLĂŢI ŞI DE CREDIT

    Articolul 463. Plăţile între organizaţii
    Articolul 464. Dispoziţia de mijloacele băneşti, care se păstrează pe conturile organizaţiilor la instituţiile de credit
    Articolul 465. Creditarea organizaţiilor
    Articolul 466. Împrumuturile acordate de bancă cetăţenilor
    Articolul 467. Depunerile făcute de cetăţeni la instituţiile de credit
    Articolul 468. Urmărirea depunerilor cetăţenilor

    CAPITOLUL XLI

    OBLIGAŢIILE CE SE NASC DIN PROMISIUNEA PUBLICĂ

    DE A ACORDA O RECOMPENSĂ

    Articolul 469. Obligaţiile organizaţiei care a anunţat un concurs
    Articolul 470. Modificarea condiţiilor concursului
    Articolul 471. Hotărîrea cu privire la plata recompenselor (premiilor)
    Articolul 472. Folosirea lucrărilor ştiinţifice, literare şi de artă premiate la concurs
    Articolul 473. Restituirea lucrărilor prezentate către participanţii la concurs
    Articolul 474. Obligaţia cetăţeanului care a promis în mod public o recompensă

    CAPITOLUL XLII

    OBLIGAŢIILE IZVORÎTE DIN CAUZAREA

    DE DAUNE

    Articolul 475. Temeiurile generale ale răspunderii pentru cauzarea de daune
    Articolul 476. Răspunderea organizaţiei pentru dauna cauzată din culpa lucrărilor ei
    Articolul 477.

    Răspunderea pentru dauna, cauzată prin acţiuni ilegale ale unor organizaţii de stat şi obşteşti, precum şi ale unor persoane cu funcţii de răspundere

    Articolul 478.

    Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală, de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti

    Articolul 479. Dauna cauzată de o persoană în stare de legitimă apărare
    Articolul 480. Dauna cauzată de o persoană în caz de extremă necesitate
    Articolul 481. Răspunderea pentru dauna cauzată de un minor care n-a împlinit cincisprezece ani
    Articolul 482. Răspunderea pentru dauna cauzată de un minor între cincisprezece şi optsprezece ani
    Articolul 483. Răspunderea pentru dauna cauzată de un cetăţean declarat incapabil
    Articolul 484. Răspunderea pentru dauna cauzată de un cetăţean, care nu e în stare să înţeleagă însemnătatea faptelor sale
    Articolul 485. Răspunderea pentru dauna cauzată de un izvor de pericol sporit
    Articolul 486. Răspunderea pentru dauna cauzată în comun de mai multe persoane
    Articolul 487. Modurile de reparare a daunei
    Articolul 488. Luarea în consideraţie a culpei persoanei vătămate şi a situaţiei materiale a persoanei care a cauzat dauna
    Articolul 489. Dreptul de regres faţă de persoana care a cauzat dauna
    Articolul 490. Repararea daunei în caz de vătămare a sănătăţii
    Articolul 491.

    Răspunderea ce decurge din vătămarea sănătăţii şi moartea unui cetăţean pentru care cel ce a cauzat dauna e obligat să plătească rata de asigurare

    Articolul 492.

    Răspunderea ce decurge din vătămarea sănătăţii şi moartea unui cetăţean pentru care cel ce a cauzat dauna nu e obligat să plătească rate de asigurare

    Articolul 493. Răspunderea ce decurge din vătămarea sănătăţii şi moartea unui cetăţean, care nu are dreptul la asigurări sociale
    Articolul 494. Repararea daunei cauzate prin vătămarea sănătăţii unui cetăţean căruia nu i s-a acordat ajutor sau pensie
    Articolul 495. Repararea daunei în caz de vătămare a sănătăţii unui cetăţean care nu a împlinit cincisprezece ani
    Articolul 496. Acţiunile de regres ale organelor de asigurări sociale de stat sau de asistenţă socială şi ale colhozurilor
    Articolul 497. Schimbarea cuantumului despăgubirilor la cererea persoanei vătămate în cazul cînd se schimbă capacitatea ei de muncă
    Articolul 498. Schimbarea cuantumului despăgubirilor la cererea persoanelor care au cauzat dauna
    Articolul 499. Plata despăgubirilor
    Articolul 500. Restituirea cheltuielilor de înmormîntare
    Articolul 501. Plata despăgubirilor în caz de încetare a existenţii persoanei juridice
    Articolul 502. Suspendarea cursului prescripţiei în acţiunile pentru plata despăgubirilor

    CAPITOLUL XLIII

    OBLIGAŢIILE CE SE NASC ÎN URMA ACTELOR

    DE SALVARE A PROPRIETĂŢII SOCIALISTE

    Articolul 503. Repararea daunei suferite în legătură cu salvarea bunurilor socialiste

    CAPITOLUL AL PATRUZECI ŞI PATRULEA

    OBLIGAŢIILE CE SE NASC DIN DOBÎNDIREA

    SAU REŢINEREA UNOR BUNURI FĂRĂ JUST TEMEI

    Articolul 504. Obligaţia de a restitui bunurile dobîndite sau reţinute fără just temei
    Articolul 505. Cazurile cînd bunurile dobîndite fără just temei nu pot fi revendicate

    TITLUL IV

    DREPTUL DE AUTOR

    Articolul 506. Lucrările asupra cărora se extinde dreptul de autor
    Articolul 507. Lucrările apărute
    Articolul 508. Dreptul de autor asupra lucrărilor apărute pe teritoriul Uniunii RSS
    Articolul 509. Dreptul de autor asupra lucrărilor publicate în străinătate
    Articolul 510. Drepturile autorului
    Articolul 511. Ocrotirea inviolabilităţii lucrărilor şi a numelui autorului în timpul vieţii lui
    Articolul 512. Ocrotirea drepturilor de autor asupra lucrărilor apărute sub pseudonim sau fără indicarea numelui
    Articolul 513. Ocrotirea inviolabilităţii lucrărilor după moartea autorului
    Articolul 514. Dreptul de coautor
    Articolul 515. Dreptul de autor asupra lucrării create în cadrul îndeplinirii unei însărcinări de serviciu
    Articolul 516. Dreptul de autor al persoanelor juridice
    Articolul 517. Dreptul de autor al organizaţiilor asupra publicaţiilor perioadice şi altor publicaţii
    Articolul 518. Dreptul de autor asupra unui film de cinematograf sau de televiziune
    Articolul 519. Dreptul de autor asupra emisiunilor de radio şi televiziune
    Articolul 520. Dreptul de autor al alcătuitorilor de culegeri
    Articolul 521. Folosirea lucrării unui autor de către alte persoane
    Articolul 522. Dreptul de autor al persoanei, care a folosit o lucrare străină pentru crearea unei lucrări noi
    Articolul 523. Traducerea lucrării într-o altă limbă
    Articolul 524. Dreptul de autor al traducătorului
    Articolul 525. Dreptul autorului la onorar pentru folosirea lucrării lui într-o traducere în altă limbă
    Articolul 526. Folosirea unei lucrări fără consimţămîntul autorului şi fără plata onorarului de autor
    Articolul 527. Folosirea unei lucrări fără consimţămîntul autorului, dar cu plata onorarului de autor
    Articolul 528. Folosirea unei lucrări pentru satisfacerea cerinţelor personale
    Articolul 529. Durata dreptului de autor
    Articolul 530. Transmiterea dreptului de autor prin succesiune
    Articolul 531. Durata dreptului de autor asupra unei lucrări colective
    Articolul 532. Durata dreptului de autor, care aparţine organizaţiilor
    Articolul 533. Declararea unor lucrări bun al statului
    Articolul 534. Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale ale autorului
    Articolul 535. Apărarea drepturilor patrimoniale ale autorului în cazurile de încălcare a dreptului său de autor
    Articolul 536. Răscumpărarea dreptului de autor de către stat
    Articolul 537. Contractul de autor şi tipurile lui
    Articolul 538. Tipurile de contracte de autor cu privire la transmiterea lucrării pentru folosirea ei
    Articolul 539. Formele contractului de autor
    Articolul 540. Contractele-tip de autor
    Articolul 541. Cuantumul onorarului autorului în baza contractului de autor
    Articolul 542. Predarea şi aprobarea lucrării
    Articolul 543. Restricţia în ce priveşte folosirea de către terţe persoane a lucrării, pentru care s-a încheiat un contract
    Articolul 544. Obligaţia organizaţiei de a folosi lucrarea
    Articolul 545. Răspunderea autorului pentru încălcarea contractului
    Articolul 546. Răspunderea organizaţiei pentru încălcarea contractului
    Articolul 547. Transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrării de artă plastică, create la comandă
    Articolul 548. Ocrotirea intereselor cetăţeanului redat într-o lucrare de artă plastică
    Articolul 549. Modul de folosire a planurilor arhitecturale, inginereşti şi a altor planuri tehnice, executate la comandă
    Articolul 550.

    Contractul de autor pentru licenţă cu privire la acordarea dreptului de a folosi o lucrare prin traducerea ei într-o altă limbă sau prin prefacerea ei

    TITLUL V

    DREPTUL ASUPRA UNEI DESCOPERIRI

    Articolul 551. Drepturile autorului unei descoperiri
    Articolul 552. Transmiterea prin succesiune a drepturilor autorului unei descoperiri
    Articolul 553. Litigiile cu privire la drepturile de autor asupra unei descoperiri

    TITLUL VI

    DREPTUL ASUPRA INVENŢIEI, PROPUNERII DE RAŢIONALIZARE

    ŞI PROTOTIPULUI INDUSTRIAL

    Titlul VI (art.554-560). Exclus.

    TITLUL AL ŞAPTELEA

    DREPTUL SUCCESORAL

    Articolul 561. Temeiurile succesiunii
    Articolul 562. Data deschiderii succesiunii
    Articolul 563. Locul unde se deschide succesiunea
    Articolul 564. Cetăţenii care pot fi moştenitori
    Articolul 565. Cetăţenii care nu au dreptul de a succede
    Articolul 566. Moştenitorii legali
    Articolul 567. Trecerea mobilierului din casă şi a obiectelor de uz casnic la moştenitori
    Articolul 568. Succesiunea testamentară
    Articolul 569. Substituirea moştenitorului
    Articolul 570. Dreptul la o cotă obligatorie din succesiune
    Articolul 571. Trecerea la moştenitori a bunurilor rămase netestate
    Articolul 572. Legatul
    Articolul 573. Punerea în sarcina moştenitorului a obligaţiei de a acorda folosinţa pe viaţă a unei case
    Articolul 574. Punerea în sarcina moştenitorului a obligaţiei de a săvîrşi acte de folos obştesc
    Articolul 575. Forma notarială a testamentului
    Articolul 576. Testamentele asimilate cu cele autentificate pe cale notarială
    Articolul 577. Semnarea testamentului de către o altă persoană
    Articolul 578. Anularea sau modificarea testamentului
    Articolul 579. Executarea testamentului
    Articolul 580. Împuternicirile executorului testamentar
    Articolul 581. Acceptarea succesiunii
    Articolul 582. Prelungirea termenului pentru acceptarea succesiunii
    Articolul 583. Transmiterea dreptului de acceptare a succesiunii

    Articulul 584. Drepturile moştenitorului, care a întrat în posesia sau în administrarea bunurilor succesorale înainte de prezentarea altor moştenitori

    Articolul 585. Renunţarea la succesiune
    Articolul 586. Sporirea cotelor succesorale
    Articolul 587. Trecerea succesiunii la stat
    Articolul 588. Răspunderea moştenitorului pentru datoriile celui ce a lăsat moştenirea.
    Articolul 589. Prezentarea pretenţiilor de către creditorii celui ce a lăsat moştenirea
    Articolul 590. Paza bunurilor succesorale
    Articolul 591. Eliberarea certificatului privind dreptul la succesiune
    Articolul 592. Termenul pentru eliberarea certificatului privind dreptul la succesiune
    Articolul 593. Împărţirea bunurilor succesorale
    Articolul 594. Succesiunea în gospodăria de colhoznic
    Articolul 595. Testarea de către depunător a sumelor depuse la casa de economii sau la bancă

    TITLUL VIII

    CAPACITATEA JURIDICĂ A CETĂŢENILOR STĂINI

    ŞI A PERSOANELOR FĂRĂ CETĂŢENIE.

    APLICAREA LEGILOR CIVILE ALE STATELOR

    STRĂINE, ŞI A TRATATELOR INTERNAŢIONALE

    Articolul 596. Capacitatea juridică civilă cetăţenilor străini
    Articolul 597. Capacitatea juridică civilă a persoanelor fără cetăţenie
    Articolul 597¹. Legea care se aplică capacităţii civile de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a persoanelor fără cetăţenie.
    Articolul 598. Capacitatea juridică civilă a întreprinderilor şi a organizaţiilor străine
    Articolul 599. Legea ce se aplică la forma tranzacţiei
    Articolul 600. Legea ce se aplică obligaţiilor, izvorîte din convenţiile de comerţ exterior
    Articolul 6001. Legea ce se aplică formei şi termenului de valabilitate a procurii
    Articolul 6002. Legea ce se aplică prescripţiei
    Articolul 6003. Legea ce se aplică dreptului de proprietate
    Articolul 6004. Legea ce se aplică obligaţiilor, izvorîte din pricinuirea unei daune
    Articolul 601. Legea ce se aplică succesiunii
    Articolul 602. Limitarea aplicării Legii străine
    Articolul 603. Tratatele internaţionale

    TITLUL I

    DISPOZIŢII GENERALE

    CAPITOLUL I

    DISPOZIŢII DE BAZĂ

    Articolul 1. Sarcinile Codului civil al RSS Moldoveneşti

    Codul civil al Republicii Sovetice Socialiste Moldoveneşti reglementează raporturile patrimoniale şi raporturile personale nepatrimoniale, legate de ele, în scopul creării bazei tehnico-materiale a comunismului şi satisfacerii tot mai depline a cerinţelor materiale şi spirituale ale cetăţenilor. În cazurile prevăzute de lege prezentul Cod reglementează, de asemenea şi alte raporturi personale nepatrimoniale.

    Baza raporturilor patrimoniale în societatea sovetică o constituie sistemul economic socialist şi proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie. Viaţa economică a RSS Moldoveneşti este determinată şi dirijată de planurile de stat de dezvoltare economică şi socială.

    Articolul 2. Raporturile reglementate de Codul civil al RSS

    Moldoveneşti

    Codul civil al RSS Moldoveneşti reglementează raporturile, prevăzute în articolul 1 al prezentului Cod:

    ale organizaţiilor de stat, cooperatiste şi ale altor organizaţii obşteşti între ele;

    ale cetăţenilor cu organizaţiile de stat, cooperatiste şi cu alte organizaţii obşteşti;

    ale cetăţenilor între ei.

    Participanţi la raporturile, reglementate de prezentul Cod, în cazurile prevăzute de legislaţia Uniunii RSS, pot fi şi alte organizaţii.

    Prevederile prezentului Cod nu se aplică raporturilor patrimoniale, bazate pe subordonarea administrativă a uneia dintre părţi faţă de cealaltă, precum şi raporturilor fiscale şi bugetare.

    Raporturile familiale, de muncă, funciare, miniere, în domeniul apelor, al silviculturii, precum şi raporturile din cadrul colhozurilor, decurgînd din statutul lor, sînt reglementate respectiv, de legislaţia familiei, a muncii, funciară, de legislaţia cu privire la subsol, a apelor, silvică şi de legislaţia colhoznică.

    Articolul 3. Legislaţia civilă a Uniunii RSS şi RSS Moldoveneşti

    În conformitate cu Bazele legislaţiei civile a Uniunii RSS şi a republicilor unionale prezentul Cod şi alte acte de legislaţie civilă a RSS Moldoveneşti reglementează atît raporturile patrimoniale şi personale nepatrimoniale, prevăzute de Baze, cît şi cele neprevăzute de ele.

    Legislaţia civilă a Uniunii RSS reglementează, în conformitate cu Bazele legislaţiei civile a Uniunii RSS şi a republicilor unionale, raporturile dintre organizaţiile socialiste din domeniul livrărilor de producţie şi al construcţiilor capitale, raporturile din domeniul achiziţiilor de stat de produse agricole de la colhozuri, sovhozuri şi alte gospodării, raporturile organizaţiilor de transport feroviar, maritim, fluvial, aerian, prin conducte, de telecomunicaţii şi ale instituţiilor de credit cu clientele şi raporturile lor unele cu altele, raporturile din domeniul asigurărilor de stat, raporturile care iau naştere în legătură cu descoperirile, invenţiile, propunerile de raţionalizare prototipurile industrial şi în legătură cu alte realizări ale ştiinţii şi tehnicii, precum şi alte raporturi, a căror reglementare, este dată de Constituţia Uniunii RSS, de Bazele legislaţiei civile a Uniunii RSS şi a republicilor unionale şi alte acte legislative ale Uniunii RSS în competenţa Uniunii RSS. În ceia ce priveşte aceste raporturi legislaţia RSS Moldoveneşti soluţionează chestiunile, date în competenţa RSS Moldoveneşti de legislaţia Uniunii RSS.

    Raporturile privind comerţul exterior şi alte feluri de activitate economică externă sînt determinate de legislaţia specială a Uniunii RSS, care reglementează comerţul exterior şi alte feluri de activitate economică externă, şi de legislaţia civilă generală a Uniunii RSS şi a RSS Moldoveneşti.

    Articolul 4. Temeiurile naşterii drepturilor şi obligaţiilor civile

    Drepturile şi obligaţiile civile iau naştere din temeiurile, prevăzute de legislaţia Uniaunii RSS şi a RSS Moldoveneşti, precum şi din actele cetăţenilor şi organizaţiilor, care, deşi nu sînt prevăzute de lege, generează, în virtutea principiilor generale şi sensului legislaţiei civile, drepturi şi obligaţii civile.

    În conformitate cu aceasta, drepturile şi obligaţiile civile iau naştere:

    1) din convenţiile prevăzute de lege, precum şi din convenţiile, care, deşi neprevăzute de lege, nu sînt contrare ei;

    2) din acte administrative, inclusiv cele de planificare - pentru organizaţiile de stat, cooperatiste şi alte organizaţii obşteşti;

    3) ca urmare a unor descoperiri, invenţii, propuneri de raţionalizare, a creării de opere ştiinţifice, literare şi de artă;

    4) ca urmare a cauzării de daune unei alte persoane, precum şi ca urmare a dobîndirii sau reţinerii unor bunuri, fără just temei, în paguba unei alte persoane;

    5) ca urmare a unor acte ale cetăţenilor şi organizaţiilor;

    6) ca urmare a unor evenimente, de care legea leagă survenirea unor efecte juridice civile.

    Articolul 5. Exercitarea drepturilor civile şi

    îndeplinirea obligaţiilor

    Drepturile civile sînt ocrotite de lege, cu excepţia cazurilor, cînd sînt exercitate contrar menirii, pe care o au în societatea socialistă în perioada construirii comunismului.

    În timpul exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor cetăţenii şi organizaţiile trebuie să respecte legile, regulile convenţuirii socialiste şi principiile morale ale societăţii care construieşte comunismul.

    Articolul 6. Apărarea drepturilor civile

    Apărarea drepturilor civile se înfăptuieşte, potrivit regulilor stabilite de instanţa judecătorească competentă sau arbitrii aleşi: prin recunoaşterea acestor drepturi; prin restabilirea situaţiei existente înainte de încălcarea dreptului şi prin curmarea actelor care încalcă un drept; prin obligarea persoanei respective de a executa obligaţia în natură; prin încetarea sau modificarea raportului juridic; prin obligarea persoanei, care a încălcat un drept, de a plăti daunele cauzate, iar în cazurile prevăzute de lege sau contract - clauza penală (amenda, penalităţile de întîrziere), precum şi prin alte mijloace prevăzute de lege.

    Apărarea drepturilor civile, în cazurile şi în formele stabilite de legislaţia Uniunii RSS şi RSS Moldoveneşti, se înfăptuieşte, de asemenea de organizaţiile sindicale şi de alte organizaţii obşteşti.

    În cazurile special prevăzute de lege apărarea drepturilor civile se înfăptuieşte pe cale administrativă.

    Pînă la intentarea acţiunii, ce izvorăşte din raporturile dintre organizaţii, urmează să fie prezentată în mod obligator pretenţia. Excepţia la această regulă se stabileşte prin legislaţia Uniunii RSS.

    Articolul 7. Apărarea onoarei şi demnităţii

    Orice persoană fizică sau juridică este în drept să ceară prin judecată dezminţirea informaţiilor care lezează onoarea şi demnitatea ei, dacă cel care a răspîndit asemenea informaţii nu dovedeşte că ele corespund realităţii.

    În cazul în care asemenea informaţii au fost răspîndite prin intermediul unui mijloc de informare în masă, instanţa de judecată obligă redacţia acestuia să publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărîrii instanţei de judecată, o dezminţire la aceeaşi rubrică, pe aceeaşi pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni.

    În cazul în care astfel de informaţii sînt expuse într-un document emis de o instituţie, instanţa de judecată obligă instituţia respectivă să înlocuiască acest document.

    Articolul 7¹. Repararea prejudiciului moral

    Prejudiciul moral, cauzat unei persoane în urma răspîndirii unor informaţii care nu corespund realităţii şi care lezează onoarea şi demnitatea acesteia, se repară în folosul reclamantului de către persoana fizică sau juridică care a răspîndit aceste informaţii.

    Mărimea compensaţiei se stabileşte de către instanţa de judecată, în fiecare caz aparte, de la şaptezeci şi cinci pînă la două sute de salarii minime, în cazul în care informaţiile au fost răspîndite de o persoană juridică, şi de la zece pînă la o sută de salarii minime, în cazul în care acestea au fost răspîndite de o persoană fizică.

    Publicarea operativă a scuzelor sau a dezminţirilor pentru informaţia specificată la alineatul 1 al prezentului articol, pînă la pronunţarea hotărîrii instanţei de judecată, constituie temei pentru micşorarea mărimii compensaţiei sau pentru exonerarea de plată a ei.

    Articolul 8. Aplicarea în RSS Moldovenească a legislaţiei

    civile a altor republici unionale

    Legislaţia civilă a altor republici unionale se aplică în RSS Moldovenească, precum urmează:

    1) în raporturile, izvorîte din dreptul de proprietate, se aplică legea locului de aflare a bunurilor;

    2) în materie de convenţii, capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu se stabilesc după legea locului de încheiere a convenţiei;

    3) în ce priveşte forma convenţiilor se aplică legea locului de încheiere a lor; această lege se aplică şi la obligaţiile care se nasc din convenţie, dacă legea sau învoiala părţilor nu prevede altfel;

    4) în obligaţiile ce iau naştere din cauzarea unei daune se aplică legea locului de judecare a litigiului, iar la cererea părţii vătămate - legea locului de cauzare a daunei;

    5) în domeniul raporturilor succesorale se aplică legea locului unde s-a deschis succesiunea;

    6) chestiunile privind prescripţia se soluţionează pe baza legii republicii unionale, a cărei legislaţie reglementează raportul respectiv.

    CAPITOLUL II

    PERSOANELE

    A. CETĂŢENII

    Articolul 9. Capacitatea de folosinţă a cetăţenilor

    Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile (capacitatea civilă de folosinţă) este recunoscută în mod egal tuturor cetăţenilor RSS Moldoveneşti şi ai celorlalte republici unionale.

    Capacitatea de folosinţă începe de la naşterea cetăţeanului şi încetează odată cu moartea acestuia.

    Articolul 10. Conţinutul capacităţii de folosinţă a cetăţenilor

    În conformitate cu legea, cetăţenii pot avea bunuri în proprietate personală, pot avea dreptul de folosinţă asupra locuinţelor şi altor bunuri, pot moşteni şi testa bunuri, îşi pot allege ocupaţia şi domiciliul, pot avea drepturi de autor asupra operelor ştiinţifice, literare şi de artă, asupra descoperirilor, propunerilor de raţionalizare, prototipurilor industriale, precum şi alte drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale.

    Articolul 11. Capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor

    Capacitatea deplină a cetăţeanului de a dobîndi prin actele sale drepturi civile şi de a-şi asuma obligaţii civile (capacitatea civilă de exerciţiu) ia naştere din momentul majoratului, adică din momentul împlinirii vîrstei de optsprezece ani.

    Dacă legea admite încheierea căsătoriei înainte de împlinirea vîrstei de optsprezece ani, cetăţeanul, care n-a împlinit vîrsta de optsprezece ani, dobîndeşte capacitatea deplină de exerciţiu din momentul încheierii căsătoriei.

    Articolul 12. Inadmisibilitatea limitării capacităţii de folosinţă

    şi capacităţii de exerciţiu a cetăţenilor

    Nimeni nu poate fi limitat în capacitatea de folosinţă sau în capacitatea de exerciţiu decît în cazurile şi în modul prevăzut de lege.

    Convenţiile, care au drept scop limitarea capacităţii de folosinţă sau a capacităţii de exerciţiu, sînt nule.

    Articolul 13. Capacitatea de exerciţiu a minorilor între

    cincisprezece şi optsprezece ani

    Minorii între cincisprezece şi optsprezece ani încheie convenţii cu consimţămîntul părinţilor, înfietorilor sau curatorilor.

    Ei au, însă, dreptul de a dispune singuri de salariul (cîştigul) sau de stipendia lor, de a exercuta drepturile de autor şi de inventator asupra operelor, invenţiilor, propunerilor de raţionalizare şi prototipurilor industriale şi descoperirilor lor, precum şi de a încheia mici convenţii ce ţin de viaţa de toate zilele.

    Dacă are motive suficiente, organul de tutelă şi curatelă poate din proprie iniţiativă ori la cererea părinţilor, înfietorilor, curatorilor, organizaţiilor obşteşti sau a altor persoane interesate să-l limiteze pe minorul între cinsprezece şi optsprezece ani în dreptul de a dispune singur de salariul (cîştigul) său ori de stipendia sa sau să-l lipsească de acest drept.

    Dreptul minorilor între cinsprezece şi optsprezece ani de a face depuneri la instituţiile de credit şi de a dispune de ele este reglementat de legislaţia Uniunii RSS.

    Articolul 14. Capacitatea de exerciţiu a minorilor, care n-au

    împlinit vîrsta de cinsprezece ani

    Pentru minorii, care n-au împlinit vîrsta de cincisprezece ani, convenţiile le încheie în numele lor părinţii, înfietorii sau tutorii.

    Minorii, care n-au împlinit vîrsta de cincisprezece ani, au dreptul să încheie singuri mici convenţii ce ţin de viaţa de toate zilele.

    Dreptul minorilor, care n-au împlinit vîrsta de cincisprezece ani, de a face depuneri la instituţiile de credit şi de a dispune de ele este reglementat de legislaţia Uniunii RSS.

    Articolul 15. Limitarea capacităţii de exerciţiu a cetăţenilor,

    care abuzează de băuturi spirtoase sau de

    substanţe narcotice

    Persoana, care în urma abuzului de băuturi spirtoase sau de substanţe narcotice crează familiei sale o situaţie materială grea, poate fi limitată de instanţa judecătorească în capacitatea de exerciţiu şi asupra ei se instituie o curatelă.

    Această persoană nu poate să încheie convenţii, prin care să dispună de bunuri, precum şi să primescă salariu, pensie sau alte feluri de venituri şi să dispună de ele decît cu consimţămîntul curatorului, cu excepţia micilor convenţii, ce ţin de viaţa de toate zilele.

    Dacă cetăţeanul încetează să abuzeze de băuturi spirtoase sau de substanţe narcotice, instanţa anulează limitarea capacităţii de exerciţiu. Pe baza hotărîrii instanţei judecătoreşti curatela instituită se desfiinţează.

    Articolul 16. Lipsirea cetăţeanului de capacitatea de exerciţiu

    Cetăţeanul, care din cauza alienaţiei mintale sau debilităţii mintale nu este în stare să înţeleagă însemnătatea actelor sale sau să le dirijeze, poate fi declarat incapabil de către instanţa judecătorească în modul prevăzut de Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti. În acest caz se instituie o tutelă.

    În numele persoanei, care se află în stare de alienaţie mintală sau debilitate mintală şi care a fost declarată incapabilă, convenţiile le încheie tutorele ei.

    Dacă cetăţeanul declarat incapabil s-a însănătoşit sau dacă starea sănătăţii sale s-a îmbunătăţit simţitor, instanţa judecătorească îl declară capabil. Pe baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, tutela instituită se desfiinţează.

    Articolul 17. Domiciliul

    Domiciliul este locul, unde un cetăţean îşi are locuinţa sa statornică sau principală.

    Minorii, care n-au împlinit vîrsta de cincisprezece ani, sau cetăţenii, aflaţi sub tutelă, îşi au domiciliul la părinţii, la înfietorii sau tutorii lor.

    Articolul 18. Declararea absenţei fără veste

    Un cetăţean poate fi declarat pe cale judecătorească absent fără veste, dacă în curs de un an la domiciliul său permanent nu s-au primit ştiri despre locul unde se află.

    Dacă nu este cu putinţă de a se stabili data primirii ultimelor ştiri despre cetăţeanul absent, începutul absenţei fără veste se consideră prima zi a lunii ce urmează aceleia, în care au fost primite ultimele ştiri despre el, iar dacă nu se va putea stabili această lună - ziua de întîi ianuarie a anului următor.

    Procedura declarării absenţei fără veste a unui cetăţean este stabilită de capitolul 28 al Codului de procedură civilă al RSS Moldoveneşti.

    Articolul 19. Protecţia bunurilor celui absent fără veste

    Asupra bunurilor cetăţeanului declarat absent fără veste se instituie pe baza unei hotărîri a instanţei judecătoreşti, o tutelă. Din aceste bunuri se acordă mijloace de întreţinere celor, pe care absentul era obligat după lege să-i întreţină şi se plătesc datoriile pentru alte obligaţii ale lui.

    La cererea persoanelor interesate organul de tutelă şi curatelă poate numi un tutore pentru protecţia bunurilor cetăţeanului absent, precum şi pentru administrarea bunurilor lui, chiar şi înainte de expiratea unui an de la data primirii ultimelor ştiri despre locul unde se află el.

    Articolul 20. Anularea hotărîrii de declarare a absenţei fără

    veste a unui cetăţean

    Dacă cetăţeanul declarat absent fără veste se prezintă sau dacă sînt ştiri despre locul unde se află, instanţa anulează hotărîrea de declarare a absenţei fără veste. Pe baza hotărîrii instanţei tutela bunurilor acestui cetăţean se desfiinţează.

    Articolul 21. Declararea morţii unui cetăţean

    Un cetăţean poate fi declarat mort pe cale judecătorească, dacă la domiciliul său permanent în curs de trei ani lipsesc ştiri despre locul unde se află, iar dacă el a dispărut fără veste în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei a presupune, că a murit în urma unui anumit accident, - în curs de şase luni.

    Militarul sau un alt cetăţean, dispărut fără veste în legătură cu operaţii de război, poate fi declarat mort pe cale judecătorească numai după ce au trecut doi ani din ziua terminării operaţiilor de război.

    Drept dată a morţii cetăţeanului declarat mort este socotită ziua, în care hotărîrea instanţei de declarare a morţii a rămas definitivă. Dacă un cetăţean, dispărut fără veste în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei a presupune, că a murit în urma unui anumit accident, a fost declarat mort, instanţa poate să declare ca dată a morţii acestui cetăţean ziua morţii lui prezumate.

    Procedura declarării morţii unui cetăţean este prevăzută de capitolul 28 al Codului de procedură civilă al RSS Moldoveneşti.

    Articolul 22. Efectele prezentării cetăţeanului declarat mort

    Dacă cetăţeanul declarat mort se prezintă ori sînt ştiri despre locul unde se află el, instanţa judecătorească anulează hotărîrea respectivă.

    Indiferent de timpul prezentării sale, cetăţeanul poate cere oricărei persoane restituirea bunurilor care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la această persoană, după ce cetăţeanul a fost declarat mort.

    Persoanele, la care bunurile cetăţeanului declarat mort au trecut pe baza unor convenţii cu titlu oneros, sînt datoare să restituie aceste bunuri, iar în lipsă de bunuri să plătească valoarea lor în bani, dacă se va face dovadă, că atunci, cînd le-au dobîndit, aceste persoane ştiau că cetăţeanul declarat mort este în viaţă.

    Dacă bunurile cetăţeanului declarat mort au trecut pe baza dreptului de succesiune la stat şi au fost vîndute, după anularea hotărîrii de declarare a morţii cetăţeanului i se restituie suma, realizată de pe urma vînzării bunurilor.

    B. PERSOANELE JURIDICE

    Articolul 23. Noţiunea de persoană juridică

    Sînt recunoscute ca persoane juridice organizaţiile, care dispun de un patrimoniu distinct, pot dobîndi în numele propriu drepturi patrimoniale şi drepturi personale nepatrimoniale şi pot să-şi asume obligaţii,să figureze ca reclamanţi şi pîrîţi în instanţă judecătorească competentă şi în faţa arbitrilor aleşi.

    Articolul 24.Categoriile de persoane juridice

    Persoane juridice pot fi organizaţiile care au drept scop de bază al activităţii lor obţinerea de profit (organizaţii comerciale) sau care nu au drept scop principal obţinerea de profit şi nu distribuie profitul obţinut între participanţi (organizaţii necomerciale).

    Persoanele juridice care sînt organizaţii comerciale pot fi constituite în formă de cooperative de producţie, societăţi cu răspundere limitată, societăţi pe acţiuni, întreprinderi de stat şi municipale.

    Persoanele juridice care sînt organizaţii necomerciale pot fi constituite în formă de cooperative de consum, asociaţii obşteşti şi religioase, fundaţii, societăţi, uniuni, în alte forme prevăzute de legislaţie.

    Organizaţiile necomerciale pot exercita activitate de întreprinzător numai în cazurile prevăzute de statutele lor.

    Articolul 25. Înfiinţarea persoanei juridice

    Persoanele juridice se înfiinţează în modul stabilit de legislaţia Uniunii RSS şi a RSS Moldoveneşti, iar organizaţiile obşteşti, al căror mod de înfiinţare nu e reglementat de lege, - în modul prevăzut de statutele (regulamentele) lor.

    Articolul 26. Denumirea persoanei juridice

    Persoana juridică îşi are denumirea ei.

    Drepturile şi obligaţiile organizaţiilor economice, legate de folosirea denumirii firmei, a mărcii fabricii şi a semnelor de mărfuri, se determină de legislaţia Uniunii RSS.

    Articolul 27. Sediul persoanei juridice

    Sediul persoanei juridice este sediul organului său permanent.

    Articolul 28. Statutul (regulamentul) persoanei juridice

    Persoana juridică funcţionează pe bază de statut (regulament).

    Instituţiile şi alte organizaţii de stat, finanţate din bugetul de stat, iar în cazurile prevăzute de legislaţia Uniunii RSS şi a RSS Moldoveneşti şi alte organizaţii pot funcţiona pe baza regulamentului general privind organizaţiile de categoria respectivă.

    Articolul 29. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice

    Persoana juridică are capacitatea civilă de folosinţă potrivit scopului activităţii ei.

    Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice ia naştere în momentul aprobării statutului sau regulamentului ei, iar în cazurile, cînd urmează să funcţioneze pe baza regulamentului general privind organizaţiile de categoria respectivă, - din momentul publicării de către organul competent a hotărîrii de înfiinţare a ei. Dacă statutul urmează să fie înregistrat, capacitatea de folosinţă a persoanei juridice ia naştere din momentul înregistrării.

    Articolul 30. Organele persoanei juridice

    Persoana juridică dobîndeşte drepturi civile şi îşi asumă obligaţii civile prin organele sale, care acţionează în limitele drepturilor prevăzute prin lege sau statut (regulament).

    Procedura numirii sau alegerii organelor persoanei juridice se stabileşte prin lege, statut (regulament).

    Articolul 31. Filialele şi reprezentanţele persoanei juridice

    Persoana juridică poate să deschidă filiale şi reprezentanţe potrivit prevederilor legislaţiei Uniunii RSS şi a RSS Moldoveneşti.

    Conducătorul filialei sau reprezentanţei acţionează pe baza unei procuri, primite de la persoana juridică respectivă.

    Articolul 32. Răspunderea persoanei juridice pentru obligaţiile sale

    Persoana juridică răspunde în virtutea obligaţiilor sale cu bunurile ce-i aparţin (ce i s-au atribuit) şi care, potrivit legislaţiei Uniunii RSS şi prezentului Cod (articolele 95,98, 101) pot fi urmărite.

    Articolul 33. Delimitarea răspunderii statului şi a

    organizaţiilor de stat

    Statul nu răspunde pentru obligaţiile organizaţiilor de stat, care sînt personae juridice, iar aceste organizaţii nu răspund pentru obligaţiile statului.

    Condiţiile şi modalitatea de alocare a mijloacelor pentru acoperirea datoriei instituţiilor şi a altor organizaţii de stat, finanţate din bugetul de stat,dacă aceasta datorie nu poate fi acoperită din fondurile prevăzute în planul lor financiar, se stabilesc de legislaţia Uniunii RSS şi a RSS Moldoveneşti.

    Articolul 34. Delimitarea răspunderii organizaţiei de stat şi a

    întreprinderii subordonate ei, a organizaţiei

    cooperatiste sau a unei alte organizaţii

    obşteşti şi a întreprinderii ei

    Ogranizaţia de stat nu răspunde pentru obligaţiile întreprinderii subordonate ei, care este persoană juridică, iar această întreprindere nu răspunde pentru obligaţiile organizaţiei, căreia îi este subordonată.

    Organizaţia cooperatistă sau o altă organizaţie obştească nu răspunde pentru obligaţiile întreprinderii ei, care este persoană juridică, iar această întreprindere nu răspunde pentru obligaţiile organizaţiei arătate mai sus.

    Excepţii de la aceste reguli se admit în cazurile prevăzute de legislaţia Uniunii RSS şi a RSS Moldoveneşti.

    Articolul 35. Delimitarea răspunderii uniunii cooperatiste şi a

    organizaţiilor cooperatiste ce fac parte din ea

    Uniunea cooperatistă nu răspunde pentru obligaţiile organizaţiilor cooperatiste ce fac parte dintr-însa, după cum nici acestea din urmă nu răspund pentru obligaţiile uniunii cooperatiste, din care fac parte, dacă răspunderea nu este prevăzută de lege sau statut.

    Articolul 36. Delimitarea răspunderii organizaţiei cooperatiste

    şi a unei alte organizaţii obşteşti şi a membrilor ei

    Organizaţia cooperatistă sau o altă organizaţie obştească nu răspunde pentru obligaţiile membrilor săi.

    Membrii organizaţiei cooperatiste sau a unei alte organizaţii obşteşti nu răspund pentru obligaţiile ei, dacă pentru anumite categorii de organizaţii cooperatiste legea sau statutul lor nu prevede altfel.

    Partea socială a unui membru al organizaţiei cooperatiste nu poate fi urmărită, cu excepţia cazurilor, cînd debitorul iese din componenţa organizaţiei cooperatiste.

    Articolul 37. Delimitarea răspunderii organizaţiei intercolhoznice,

    de stat-colhoznice sau a unei alte organizaţii de

    stat-cooperatiste şi a participanţilor ei

    Organizaţiile intercolhoznice, de stat-colhoznice şi alte organizaţii de stat-cooperatiste nu răspund pentru obligaţiile participanţilor lor.

    Colhozurile participante la o organizaţie intercolhoznică, precum şi participanţii la o organizaţie de stat-colhoznică sau altă organizaţie de stat-cooperatistă nu răspund pentru obligaţiile acesteia. Pierderile organizaţiei pot fi împărţite între participanţii ei în conformitate cu statutul (regulamentul) respectiv.

    Articolul 38. Încetarea existenţei persoanelor juridice

    Persoana juridică îşi încetează existenţa prin lichidare sau reorganizare (fuziune, divizare sau absorbţie).

    Procedura lichidării şi reorganizării persoanelor juridice se stabileşte prin legislaţia Uniunii RSS şi prin hotărîrile Sovietului Miniştrilor al RSS Moldoveneşti.

    Articolul 39. Succesiunea în drepturi la reorganizarea

    persoanelor juridice

    În caz de fuziune sau divizare a persoanelor juridice patrimoniul (drepturile şi obligaţiile) trece la noile persoane juridice care au luat naştere.

    Dacă o persoană juridică este absorbită de o altă persoană juridică, patrimoniul ei (drepturile şi obligaţiile) trece la aceasta din urmă.

    Patrimoniul (drepturile şi obligaţiile) trece din ziua semnării bilanţului de transmitere, dacă legea sau hotărîrea cu privire la reorganizare nu prevede altfel.

    Articolul 40. Încetarea existenţei organizaţiilor de stat,

    care sînt persoane juridice

    O organizaţie de stat, care este persoană juridică, îşi încetează existenţa prin actul organului, care a decis înfiinţarea ei.

    Articolul 41. Încetarea existenţei organizaţiilor de

    stat-cooperatiste,a celor cooperatiste şi a

    altor organizaţii obşteşti, care sînt persoane juridice

    Organizaţiile cooperatiste, precum şi organizaţiile de stat-colhoznice şi alte organizaţii de stat-cooperatiste, care sînt persoane juridice, îşi încetează existenţa pentru temeiurile prevăzute de lege sau statutul (regulamentul) respectiv.

    Organizaţiile obşteşti, care sînt persoane juridice, îşi încetează existenţa pentru temeiurile prevăzute de statutele (regulamentele) lor.

    Fuziunea, divizarea şi absorbţia organizaţiilor de stat-colhoznice, a altor organizaţii de stat-cooperatiste, cooperatiste şi a altor organizaţii obşteşti, care sînt persoane juridice, se admit numai pe baza hotărîrii adunărilor generale ale membrilor (participanţilor) lor sau a adunărilor împuterniciţilor.

    Articolul 42. Folosirea bunurilor, rămase după lichidarea

    organizaziei de stat-cooperatiste, cooperatiste

    şi a altei organizaţii obşteşti

    Bunurile, rămase după satisfacerea pretenţiilor tuturor creditorilor organizaţiei cooperatiste sau ai unei alte organizaţii obşteşti lichidate, sînt folosite, dacă legea nu prevede altfel, pentru restituirea părţii sociale şi a altor vărsăminte ce urmează a fi restituite. Partea rămasă a bunurilor se transmite organizaţiei cooperatiste sau unei alte organizaţii obşteşti ierarhic superioare, iar în lipsa acesteia - organului de stat respectiv, pentru nevoi general - cooperatiste sau obşteşti.

    Bunurile, rămase după satisfacerea pretenţiilor tuturor creditorilor organizaţiei lichidate - intercolhoznice, de stat-colhoznice sau altei organizaţii de stat-cooperatiste - se repartizează între participanţii ei, proporţional cu vărsămintele lor.

    CAPITOLUL III

    CONVENŢIILE

    Articolul 43. Noţiunea de convenţie şi categoriile convenţiilor

    Se consideră convenţii actele săvîrşite de cetăţeni sau organizaţii în scopul de a naşte, modifica sau stinge drepturi sau obligaţii civile.

    Convenţiile pot fi unilaterale şi bilaterale sau multilaterale (contracte).

    Articolul 44. Forma convenţiilor

    Convenţiile pot fi încheiate verbal sau în scris (în formă simplă sau notarială).

    Convenţia, pentru care legea nu stabileşte o anumită formă, se consideră încheiată şi în cazul cînd comportarea persoanei arată vădit voinţa ei de a încheia convenţia.

    Tăcerea se consideră ca o exprimare a voinţei de a încheia convenţia în cazurile, prevăzute de legislaţia Uniunii RSS sau a RSS Moldoveneşti.

    Articolul 45. Convenţiile verbale

    Convenţiile, care se execută chiar la încheierea lor, pot fi încheiate verbal, dacă legislaţia Uniunii RSS sau a RSS Moldoveneşti nu prevede altfel.

    Cînd convenţiile dintre organizaţii sau dintre organizaţie şi un cetăţean se încheie verbal, organizaţia, care a plătit valoarea mărfurilor sau serviciilor, tebuie să primească de la cealaltă parte un document, care să ateste primirea banilor şi temeiul primirii lor.

    Articolul 46. Convenţiile în scris

    Trebuie să fie încheiate în scris:

    1) convenţiile organizaţiilor de stat, cooperatiste şi ale altor organizaţii obşteşti între ele şi cu cetăţeni, cu excepţia convenţiilor, arătate în articolul 45 al prezentului Cod, şi unor categorii de convenţii, pentru care legislaţia Uniunii RSS sau a RSS Moldoveneşti prevede altfel;

    2) convenţiile dintre cetăţeni pe o sumă mai mare de o sută de ruble cu excepţia convenţiilor arătate în articolul 45 din prezentul Cod, şi a altor convenţii, arătate în legislaţia Uniunii RSS sau a RSS Moldoveneşti;

    3) alte convenţii între cetăţeni cu privire la care legea cere respectarea formei scrise.

    Convenţiile în scris trebuie să fie semnate de persoanele care le încheie.

    Dacă din cauza unui defect fizic, a bolii sau din alte cauze cetăţeanul nu poate semna cu propria-i mînă convenţia, atunc, pe baza împuternicirii lui, poate semna convenţia un alt cetăţean. Semnătura acestuia trebuie să fie certificată de organizaţia, unde lucrează sau învaţă cetăţeanul, care încheie convenţia, ori de organizaţia de exploatare a locuinţelor de la locul lui de trai, ori de administraţia instituţiei curativo-profilactice staţionare, unde el se află la tratament, ori de organul notarial sau de către persoanele cu funcţii de răspundere, cărora li s-a acordat dreptul de a încheia acte notariale, arătîndu-se cauza, în virtutea căreia cel care încheia convenţia n-a putut s-o semneze cu propria-i mînă.

    Articolul 47. Efectele nerespectării formei convenţiei

    Nerespectarea formei cerute de lege atrage nulitatea convenţiei numai în cazul cînd acest efect este expres prevăzut de lege.

    Nerespectarea formei convenţiilor în domeniul comerţului exterior şi a dispoziţiilor în ce priveşte semnarea lor (articolul 599 din prezentul Cod) atrage nulitatea convenţiei.

    Articolul 48. Efectele nerespectării cerinţei de a

    întocmi un simplu înscris

    Nerespectarea cerinţelor legii privind întocmirea unui simplu înscris decade părţile contractante din dreptul, ca, în caz de litijiu, să ceară, în dovedirea existenţei convenţiei, proba cu martori, iar în cazurile, expres prevăzute de lege, atrage nulitatea convenţiei, cu efectele prevăzute de partea a doua a articolului 50 din prezentul Cod.

    Articolul 49. Obligativitatea formei notariale şi

    efectele nerespectării ei

    Autentificarea notarială a convenţiilor este obligatorie numai în cazurile prevăzute de lege. Nerespectarea în aceste cazuri a formei notariale atrage nulitatea convenţiei, cu efectele prevăzute de partea a doua a articolului 50 din prezentul Cod.

    Dacă una din părţi a executat în întregime sau în parte convenţia, pentru care se cere autentificarea notarială, iar cealaltă parte se sustrage de la perfectarea notarială a acesteia, instanţa are dreptul, la cererea părţii care a executat convenţia, s-o declare valabilă, dacă ea nu conţine nimic contrar legii. În cazul acesta nu se cere perfectarea notarială ulterioară a convenţiei.

    Articolul 50. Nulitatea convenţiei, care nu corespunde

    prevederilor legii

    Este nulă convenţia care nu corespunde prevederilor legii, inclusiv convenţia care lezează drepturile personale sau patrimoniale ale minorilor.

    În cazul unei convenţii nule fiecare parte este obligată să restituie celeilalte părţi tot ce a primit în baza convenţiei, iar cînd nu este posibil de a restitui în natură cele primite, urmează să plătească valoarea lor în bani, dacă legea nu prevede alte efecte ale nulităţii convenţiei.

    Articolul 51. Nulitatea convenţiei încheiate cu un scop

    contrar intereselor statutului şi societăţii

    În cazul cînd convenţia a fost încheiată cu un scop vădit contrar intereselor statului socialist şi ale societăţii şi ambele părţi au acţionat cu rea credinţă, dacă convenţia a fost executată de ambele părţi, - tot ce au primit ele în baza acesteia se va face venit la stat; dacă însă convenţia a fost executată de o singură parte, se urmăreşte şi se face venit la stat tot ce a primit cealaltă parte şi tot ce urma să deie primei părţi în schimbul celor primite; în caz dacă numai una din părţi a acţionat cu rea credinţă, tot ce a primit ea în baza convenţiei trebuie să fie restituit celeilalte părţi, iar cele primite de aceasta din urmă sau ceia ce i se cuvenea în schimbul celor executate se urmăresc şi se fac venit la stat.

    Articolul 52. Nulitatea convenţiilor persoanei juridice,

    care contravin scopurilor ei

    Convenţia încheiată de o persoană juridică contrar scopurilor prevăzute de statutul sau de regulamentul ei sau în regulamentul general privind organizaţiile de categoria respectivă este nulă.

    Faţă de aceste convenţii se aplică, respectiv, regulile, prevăzute de partea a doua al articolului 50 sau de articolul 51 din prezentul Cod.

    Articolul 53. Nulitatea convenţiei încheiate de un minor

    care n-a împlinit vîrsta de cincisprezece ani

    Convenţia încheiată de un minor care n-a împlinit vîrsta de cincisprezece ani, cu excepţia convenţiilor prevăzute de partea a doua şi partea a treia ale articolului 14 din prezentul Cod, este nulă.

    Fiecare din părţile care a participat la o asemenea convenţie este obligată să restituie celeilalte părţi, în natură, tot ce a primit în baza convenţiei,iar în cazul, cînd aceasta nu este posibil, să plătească în bani valoarea celor primite.

    Partea care are capacitatea de exerciţiu este obligată, pe lîngă aceasta, să restituie celeilalte părţi cheltuielile făcute de aceasta, să-i compenseze daunele suferite prin pierderea sau deteriorarea bunurilor, dacă ştia sau trebuia să ştie, că cealaltă parte nu are capacitate de exerciţiu.

    Articolul 54. Nulitatea convenţiei încheiate de un

    cetăţean declarat incapabil

    Convenţia încheiată de un cetăţean, care din cauza alienaţiei mintale sau debilităţii mintale a fost declarat incapabil, este nulă. Faţă de asemenea convenţii se aplică regulile, prevăzute de articolul 53 din prezentul Cod.

    Articolul 55. Nulitatea convenţiei fictive şi a convenţiei simulate

    Convenţia încheiată numai de formă, fără intenţia de a produce efecte juridice (convenţie fictivă), este nulă.

    Dacă o convenţie a fost încheiată cu scopul de a ascunde o altă convenţie (convenţie simulată), ce aplică prevederile referitoare la convenţia, pe care părţile intenţionau într-adevăr s-o încheie.

    Articolul 56. Nulitatea convenţiei încheiate de un minor

    între cincisprezece şi optsprezece ani

    Convenţia încheiată de un minor între cincisprezece şi optsprezece ani fără consimţămîntul părinţilor (înfietorilor) sau al curatorului poate fi declarată nulă de către instanţa judecătorească în urma unei acţiuni a părinţilor (înfietorilor) sau a curatorului.

    Dacă o asemenea convenţie a fost declarată nulă, se aplică dispoziţiile prevăzute de articolul 53 din prezentul Cod.

    Dispoziţiile acestui articol nu se extind asupra convenţiilor încheiate de minori între cincisprezece şi optsprezece ani în conformitate cu partea a doua şi partea a patra ale articolului 13 din prezentul Cod.

    Articolul 57. Nulitatea convenţiei încheiate de un cetăţean cu

    capacitate de exerciţiu restrînsă din cauza abuzului

    de băuturi spirtoase sau de substanţe narcotice

    Dacă un cetăţean, avînd capacitatea de exerciţiu restrînsă din cauza abuzului de băuturi spirtoase sau de substanţe narcotice, încheie o convenţie, prin care dispune de bunurile sale, fără consimţămîntul curatorului, această convenţie poate fi declarată nulă de instanţă în urma unei acţiuni a curatorului.

    În cazurile cînd o asemenea convenţie a fost declarată nulă, se aplică dispoziţiile prevăzute de partea a doua a articolului 53 din prezentul Cod.

    Dispoziţiile articolului de faţă nu se aplică convenţiilor prevăzute de partea a doua a articolului 15 din prezentul Cod.

    Articolul 58. Nulitatea convenţiei încheiate de un cetăţean, care nu

    este în stare să înţeleagă însemnătatea faptelor sale

    Convenţia încheiată de un cetăţean care, deşi are capacitatea de exerciţiu, se află în momentul încheierii ei într-o stare ce nu-i permite să înţeleagă însemnătatea faptelor sale sau să le dirijeze, poate fi declarată nulă de către instanţa judecătorească în urma unei acţiuni a acestui cetăţean.

    Dacă o asemenea convenţie a fost declarată nulă, fiecare parte este obligată se restituie celeilalte părţi, în natură, tot ce a primit în baza convenţiei, iar în cazul, cînd aceasta nu este posibil, - să plătească în bani valoarea celor primite.

    Dacă în momentul încheierii convenţiei partea nu putea să înţeleagă însemnătatea faptelor sale sau să le dirijeze, cealaltă parte este obligată să-i restituie cheltuielile făcute de ea, să-i repare daunele suferite prin pierderea sau deteriorarea bunurilor, dacă ştia sau trebuia să ştie despre această stare a cetăţeanului, care a încheiat cu dînsa convenţia.

    Articolul 59. Nulitatea convenţiei încheiate datorită unei erori

    Convenţia încheiată datorită unei erori, care are o însemnătate esenţială, poate fi declarată nulă în urma unei acţiuni făcute de către partea care a acţionat sub înrîurirea erorii.

    Dacă o asemenea convenţie a fost declarată nulă, fiecare parte este obligată să restituie celeilalte părţi, în natură, tot ce a primit în baza convenţiei, iar în cazul, cînd aceasta nu este posibil, - să plătească în bani valoarea celor primite. Pe lîngă aceasta, partea, în urma acţiunii căreia convenţia a fost declarată nulă, are dreptul să ceară celeilalte părţi restituirea cheltuielilor şi repararea daunelor în legătură cu perderea sau deteriorarea bunurilor sale, dacă va dovedi, că eroarea a provenit din culpa celeilalte părţi; dacă, însă, aceasta nu se va dovedi, partea, în urma acţiunii căreia convenţia a fost declarată nulă, este obligată să restituie celeilalte părţi cheltuielile făcute, precum şi să-i repare daunele suferite în legătură cu pierderea sau deteriorarea bunurilor.

    Articolul 60. Nulitatea convenţiei încheiate prin înşelăciune,

    violenţă, ameninţare, în urma unei învoieli dolosive

    între reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte sau

    în urma unui concurs de împrejurări grele

    Convenţia încheiată prin înşelăciune, violenţă, amenunţare, în urma unei învoeli dolosive între reprezentantul unei părţi şi cealaltă parte, precum şi convenţia, pe care cetăţeanul a fost nevoit s-o încheie din cauza unui concurs de împrejurări grele, în condiţii extrem de neavantajoase pentru el, poate fi declarată nulă în urma acţiunii părţii vătămate, sau în urma acţiunii organizaţiei de stat, cooperatiste sau a unei alte organizaţii obşteşti.

    Dacă convenţia a fost declarată nulă pentru unul din temeiurile arătate mai sus, părţii vătămate i se restituie, în natură, de către cealaltă parte, tot ce a primit în baza convenţiei, iar în cazul, cînd aceasta nu este posibil, i se plăteşte în bani valoarea celor primite. Bunurile primite în baza convenţiei de către partea vătămată de la cealaltă parte, precum şi ceia ce ea avea să primească în compensarea celor predate celeilalte părţi se fac venit la stat.

    Dacă nu există posibilitatea de a preda statului bunurile în natură, se urmăreşte valoarea lor în bani.

    Pe lîngă aceasta, părţii vătămate i se restituie de către cealaltă parte cheltuielile şi i se repară daunele în legătură cu pierderea sau deteriorarea bunurilor.

    Articolul 61. Momentul din care convenţia este considerată nulă

    Convenţia declarată nulă se consideră nulă din momentul încheierii ei. Dacă însă din conţinutul convenţiei rezultă, că ea poate fi încetată numai pe viitor, convenţia declarată nulă nu va produce efecte pentru viitor.

    Articolul 62. Efectele nulităţii unei părţi din convenţie

    Nulitatea unei părţi din convenţie nu atrage nulitatea celorlalte părţi ale ei, dacă se poate presupune, că convenţia ar fi fost încheiată chiar dacă n-ar fi cuprins partea nulă a ei.

    Articolul 63. Convenţiile încheiate sub condiţie

    Convenţia este încheiată sub condiţie suspensivă, dacă părţile stipulează naşterea unor drepturi şi obligaţii în dependenţă de un eveniment, despre care nu se ştie, dacă se va produce sau nu.

    Convenţia este considerată încheiată sub condiţie rezolutorie, dacă părţile stipulează încetarea unor drepturi şi obligaţii în dependenţă de un eveniment, despre care nu se ştie, dacă se va produce sau nu.

    Dacă partea, căreia îndeplinirea condiţiei nu-i este convenabilă, a împedicat cu rea credinţă realizarea acesteia, condiţia este considerată ca îndeplinită.

    Dacă partea, căreia îndeplinirea condiţiei îi este convinabilă, a contribuit cu rea credinţă la realizarea acesteia, condiţia este considerată ca neîndeplinită.

    CAPITOLUL IV

    REPREZENTAREA ŞI PROCURA

    Articolul 64. Reprezentarea

    Convenţia, încheiată de o persoană (reprezentant) în numele unei alte persoane (reprezentat) în virtutea unei împuterniciri, bazate pe o procură, lege sau act administrativ, crează în mod nemijlocit, modifică sau face să înceteze drepturile şi obligaţiile civile ale celui reprezentat.

    Împuternicirea poate să rezulte de asemenea din împrejurările, în care acţionează reprezentantul (vînzător în comerţul cu amănuntul, casier ş.a.m.d.).

    Reprezentantul nu poate să încheie convenţii în numele reprezentantului nici cu el personal, nici cu o altă persoană, al cărei reprezentant este tot el.

    Nu se admite încheierea prin reprezentant a unei convenţii, care prin caracterul său poate fi încheiată numai personal, nici a altor convenţii prevăzute de lege.

    Articolul 65. Efectele încheierii unei convenţii de o persoană

    care nu are împuternicire sau care şi-a depăşit

    împuternicirea

    Convenţia încheiată în numele unei alte persoane de o persoană care nu are împuternicire pentru aceasta sau care şi-a depăşit împuternicirea crează, modifică sau face să înceteze drepturile şi obligaţiile civile pentru reprezentat, numai dacă această convenţie a fost ulterior încuviinţată de către reprezentat.

    Încuviinţarea ulterioară a convenţiei de către reprezentat face ca ea să fie valabilă din momentul încheierii ei.

    Articolul 66. Procura

    Procura este o împuternicire dată în scris de o persoană (reprezentat) unei alte persoane (reprezentant) pentru reprezentare în faţa unor terţe persoane.

    Procura dată unei persoane juridice şi procura din partea unei persoane juridice pot fi date numai pentru încheierea unor convenţii, care nu sînt în contradicţie cu statutul (regulamentul) ei sau cu regulamentul general privitor la organizaţiile de această categorie.

    Articolul 67. Forma procurii

    Procura în vederea încheierii de convenţii, pentru care se cere forma notarială, precum şi în vederea efectuării de acte faţă de organizaţii de stat, cooperatiste şi alte organizaţii obşteşti să fie autentificată pe cale notarială, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul Cod, precum şi a cazurilor, cînd prin reguli speciale se admite o altă formă de procură.

    Sînt asimilate cu procuri autentificate pe cale notarialpă:

    procurile militarilor şi altor persoane, care se află pentru tratament la spitale militare, sanatorii şi alte instituţii curative militare, - certificată de şefii, locţiitorii lor în chestiunile medicale, medicii superiori şi medicii de gardă ai acestor spitale militare, sanatorii şi ai altor instituţii curative militare;

    procurile militarilor, iar la punctele de dizlocare a unităţilor, formaţiilor, instituţiilor militare şi aşezămintelor de învăţămînt militar, unde nu există birouri notariale de stat şi alte organe, care îndeplinesc acte notariale, precum şi procurile muncitorilor şi slujbaşilor, ale membrilor familiilor lor şi ale membrilor familiilor militarilor, certificate de comandanţii (şefii) acestor unităţi, formaţii, instituţii şi aşezăminte de învăţămînt;

    procurile persoanelor, aflate în locurile de deţinere,- certificate de şefii locurilor de deţinere.

    Procura pentru primirea salariului sau a altor sume de bani, legate de raporturile de muncă, pentru primirea onorarului de autor şi de inventator, a pensiilor, ajutoarelor şi stipendiilor, a unor sume de bani din casele de economii din muncă ale statului, cît şi pentru primirea corespondenţei, inclusiv a unei sume de bani sau a unui colet, poate fi certificată şi de organizaţia, în care lucrează sau învaţă reprezentantul, sau de organizaţia de exploatare a locuinţelor la locul lui de trai, sau de administraţia instituţiei curativo-profilactice staţionare, în care se află la tratament.

    Articolul 68. Procurile organizaţiilor de stat, cooperatiste

    şi ale altor organizaţii obşteşti

    Procura din partea organizaţiei de stat trebuie să fie semnată de conducătorul ei şi să poarte sigiliul acestei organizaţii.

    Procura din partea organizaţiei cooperatiste sau a unei organizaţii obşteşti trebuie să fie semnată de persoanele împuternicite pentru aceasta prin statutul (regulamentul) ei, şi să poarte cigiliul acestei organizaţii.

    Procura din partea organizaţiei de stat, cooperatiste sau a unei alte organizaţii obşteşti pentru primirea sau eliberarea unor sume de bani sau altor valori material trebuie să fie semnată şi de contabilul-şef (superior) al acestei organizaţii.

    Condiţiile eliberării şi forma procurilor pentru efectuarea unor operaţii la bancă şi pentru încheierea unor convenţii în domeniul comerţului exterior ce determină de reguli speciale.

    Articolul 69. Termenul procurii

    Termenul de valabilitate al procurii nu poate să fie mai mare de trei ani. Dacă în procură nu se arată termenul, ea este valabilă în curs de un an din ziua cînd a fost făcută.

    Procura în care nu se arată data cînd a fost întocmită este nulă.

    Procura autentificată de notar, destinată pentru săvîrşirea unor acte în străinătate, care nu cuprinde indicaţii cu privire la termenul acţiunii ei, îşi păstrează puterea pînă la anularea ei de către persoana care a eliberat procura.

    Articolul 70. Procura de substituire

    Persoana căreia i s-a dat o procură trebuie să săvîrşească personal actele, pentru care a fost împuternicită. Ea poate să deie o procură de substituire unei alte personae pentru săvîrşirea lor, dacă este împuternicită să facă acest lucru prin procura primită sau dacă este silită de împrejurări să facă aceasta pentru apărarea intereselor celui care a dat procura.

    Procura, prin care împuternicirile se transmit unei alte persoane, trebuie să fie autentificată la notar.

    Termenul de valabilitate al procurii de substituire nu poate să depăşească termenul de valabilitate al procurii iniţiale, în temeiul căreia a fost dată.

    Cel care a transmis împuternicirile sale unei alte persoane trebuie să facă cunoscut aceasta reprezentantului şi să-i comunice datele necesare cu privire la persoana, căreia i-au fost transmise împuternicirile. Neîndeplinirea acestei obligaţii pune pe seama aceluia care a transmis împuternicirile răspunderea pentru actele persoanei căreia i-a transmis împuternicirile, ca şi cum ar fi actele lui proprii.

    Articolul 71. Încetarea procurii

    Valabilitatea procurii încetează prin:

    1) expirarea termenului procurii;

    2) anularea procurii de către persoana care a dat-o;

    3) renunţarea persoanei căreia i s-a dat procura;

    4) încetarea existenţei persoanei juridice din partea căreia a fost dată procura;

    5) încetarea existenţei persoanei juridice căreia i-a fost dată procura ;

    6) moartea cetăţeanului care a dat procura sau cînd acesta e declarat incapabil, sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă sau absent fără veste;

    7) moartea cetăţeanului căruia i s-a dat procura sau cînd acesta e declarat incapabil, sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă sau absent fără veste.

    Persoana care a dat procura poate oricînd să anuleze procura iniţială sau procura de substituire, iar acela căruia i s-a dat procura - să renunţe la ea. Orice învoială de renunţare la aceste drepturi este nulă.

    Articolul 72. Încunoştinţarea despre anularea sau încetarea procurii

    Persoana care a dat procura este obligată să încunoştiinţeze despre anularea ei persoana căreia i s-a dat procura, precum şi terţele persoane cunoscute, faţă de care urma să fie reprezentată în baza procurii. Aceiaşi obligaţie o au succesorii în drepturi ai persoanei care a dat procura, în cazurile cînd aceasta încetează pentru vre-unul din temeiurile prevăzute în punctele 4 şi 6 ale articolului 71 din prezentul Cod.

    Articolul 73. Efectele încetării procurii

    Drepturile şi obligaţiile, născute în urma actelor persoanei căreia i s-a dat procura, înainte ca aceasta să fi aflat sau să fi trebuit să afle despre încetarea ei, sînt valabile pentru cel care a dat procura şi succesorii lui în drepturi faţă de cei de-al treilea. Această regulă nu se aplică, dacă cel de-al treilea a ştiut sau trebuiea să ştie, că procura nu mai este valabilă.

    După încetarea valabilităţii procurii persoana căreia i-a fost dată procura ori succesorii ei în drepturi sînt obligaţi să restituie imediat procura.

    Odată cu încetarea procurii îşi pierde valabilitatea transmiterea împuternicirilor în baza acestei procuri către o altă persoană (procura de substituire).

    CAPITOLUL V

    PRESCRIPŢIA

    Articolul 74. Termenele generale ale prescripţiei

    Termenul general pentru apărarea printr-o acţiune a drepturilor încălcate ale unei persoane (prescripţia) este de trei ani, iar în litigiile dintre organizaţiile de stat, colhozuri şi alte organizaţii cooperatiste şi celelalte organizaţii obşteşti - de un an.

    Articolul 75. Termenele de prescripţie mai scurte

    Termenele de prescripţie mai scurte se stabilesc de legislaţia Uniunii RSS - pentru valorificarea anumitor drepturi, născute din raporturi, a căror reglementare este dată în competenţa Uniunii RSS, de prezentul Cod - pentru valorificarea altor drepturi.

    Termenul de prescripţie mai scurt, avînd o durată de şase luni, se aplică, în special, următoarele acţiuni:

    1) prin care se pretinde plata clauzei penale (amenzii, penalităţilor de întîrziere);

    2) privitoare la viciile lucrurilor vîndute;

    3) izvorîte din livrarea unei producţii de calitate necorespunzătoare sau a unor produse în garnituri necomplete;

    4) privitoare la viciile lucrării, executate în baza contractului de deservire curentă a cetăţenilor (alineatul al treilea al articolului 374 din prezentul Cod).

    Faţă de acţiunile privitoare la viciile lucrării efectuate în baza contractului de antrepriză se aplică termenele de prescripţie, prevăzute de articolul 371 din prezentul Cod.

    Faţă de acţiunile privitoare la vînzarea unei cote-părţi din propietatea comună, cînd se încalcă dreptul de cumpărare preferenţial, se aplică termenul de prescripţie mai scurt, arătat în partea a patra a articolului 118 al prezentului Cod.

    Acţiunilor legate de transportul mărfurilor, călătorilor şi bagajelor li se aplică termenele de prescripţie mai scurte, arătate în articolul 389 din prezentul Cod, iar acţiunilor ce izvorăsc din raporturile organelor de telecomunicaţii cu clientela - termenele de prescripţie mai scurte, arătate în Statutul telecomunicaţiilor Uniunii RSS.

    Articolul 76. Nulitatea învoielii cu privire la schimbarea

    termenelor prescripţiei

    Părţile nu au voie să schimbe printr-o învoială termenele prescripţiei şi modul de calculare a lor.

    Articolul 77. Judecarea acţiunii, independent de expirarea

    termenelor prescripţiei

    Instanţa judecătorească competentă sau arbitrii aleşi primesc spre examinare cererea de apărare a dreptului încălcat, independent de expirarea termenului prescripţiei.

    Articolul 78. Obligativitatea aplicării prescripţiei

    Instanţa judecătorească competentă sau arbitrii aleşi aplică prescripţia independent de cererea părţilor.

    Articolul 79. Momentul de la care începe să curgă

    termenul de prescripţie

    Prescripţia începe să curgă din ziua în care s-a născut dreptul la acţiune; dreptul la acţiune se naşte din ziua cînd persoana a aflat sau trebuia să afle, că i-a fost încălcat un drept. Excepţii de la această regulă, precum şi temeiurile suspendării şi întreruperii cursului prescripţiei se stabilesc prin legislaţia Uniunii RSS şi prin prezentul Cod.

    Articolul 80. Termenul de prescripţie în caz de schimbare

    a persoanelor din obligaţie

    Schimbarea persoanelor din obligaţie nu atraje schimbarea termenului de prescripţie.

    Articolul 81. Suspendarea cursului prescripţiei

    Cursul prescripţiei se suspendă:

    1) dacă intentarea acţiunii a fost împedicată de un eveniment extraordinar şi de neînlăturat în împrejurările date (forţă majoră);

    2) în virtutea unei amînări a executării obligaţiilor (moratoriu), stabilită prin legislaţia Uniunii RSS şi a RSS Moldoveneşti;

    3) dacă reclamantul sau pîrîtul se află în rîndurile Forţelor Armate ale Uniunii RSS, trecute pe picior de război.

    Cursul prescripţiei se suspendă, dacă împrejurările arătate în articolul de faţă au apărut sau au continuat să existe în ultimele şase luni ale termenului de prescripţie,iar dacă acest termen este mai mic de şase luni - înăuntrul termenului de prescripţie.

    Termenul continuă să curgă din ziua cînd a încetat împrejurarea, care a servit ca temei pentru suspendarea prescripţiei. Totodată, partea ce a rămas din termenul prescripţiei se prelungeşte la şase luni, iar dacă termenul de prescripţie a fost mai mic de şase luni - pînă la termenul de prescripţie corespunzător.

    Articolul 82. Întreruperea cursului prescripţiei

    Curgerea termenului de prescripţie se întrerupe prin intentarea unei acţiuni după procedura stabilită.

    În litigiile, în care una sau ambele părţi sînt cetăţeni, cursul prescripţiei se întrerupe şi prin săvîrşirea de către persoana obligată a unor acte, care sînt o dovadă a recunoaşterii datoriei.

    După întrerupere termenul de prescripţie începe să curgă din nou; timpul ce s-a scurs pînă la întrerupere nu se ia în seamă la calcularea noului termen de prescripţie.

    Dacă instanţa n-a dat curs acţiunii, termenul de prescripţie, care a început să curgă înainte de intentarea acţiunii, continuă să curgă potrivit regulilor generale.

    Dacă instanţa n-a dat curs acţiunii intentate în cadrul unui proces penal, termenul de prescripţie, care a început să curgă înainte de intentarea acţiunii, continuă să curgă din ziua cînd a rămas definitivă sentinţa penală, în care nu s-a dat curs acţiunii civile.

    Articolul 83. Efectele împlinirii termenului de prescripţie

    Împlinirea termenului de prescripţie înainte de intentarea acţiunii constituie un temei pentru respingerea acţiunii.

    Dacă instanţa judecătorească competentă sau arbitrii aleşi constată, că este întemeiat motivul, pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, dreptul încălcat va fi apărat.

    Articolul 84. Suspendarea, întreruperea şi restabilirea

    termenelor de prescripţie mai scurte

    Regulile privitoare la suspendarea, întreruperea termenelor de prescripţie şi restabilirea lor se aplică şi termenelor de prescripţie mai scurte, dacă legea nu prevede altfel.

    Articolul 85. Executarea obligaţiei de către debitor după

    împlinirea termenului de prescripţie

    În cazul executării obligaţiei de către debitor după împlinirea termenului de prescripţie, el nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă în momentul executării nu ştia, că termenul prescripţiei era împlinit.

    Efectele împlinirii termenului de prescripţie în cererile ce decurg din raporturile dintre organizaţiile de stat şi din raporturile lor cu organizaţiile cooperatiste (cu excepţia colhozurilor) şi cu alte organizaţii obşteşti sînt reglementate de legislaţia Uniunii RSS.

    Articolul 86. Cererile cărora nu li se aplică prescripţia

    Prescripţia nu se aplică:

    1) cererilor ce decurg din încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege;

    2) cererilor organizaţiilor de stat privitoare la restituirea bunurilor de stat, care se află în posesiunea nelegitimă a colhozurilor şi a altor organizaţii cooperatiste, celorlalte organizaţii obşteşti sau a catăţenilor;

    3) cererilor depunătorilor privitoare la eliberarea sumelor depuse la casele de economii din muncă ale statului şi la Banca de Stat a Uniunii RSS;

    4) altor cereri - în cazurile, stabilite de legislaţia Uniunii RSS.

    Articolul 87. Aplicarea prescripţiei în acţiunile

    privitoare la cereri accesorii

    Odată cu împlinirea termenului de prescripţie cu privire la cererea principală, se consideră împlinit şi termenul de prescripţie cu privire la cererile accesorii (clauza penală, garanţia ş.a.m.d.).

    Articolul 88. Calcularea termenelor

    Calcularea termenelor de prescripţie şi a altor termene, stabilite prin prezentul Cod, se face potrivit cu regulile prevăzute de capitolul al nouălea din Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti.

    TITLUL II

    DREPTUL DE PROPRIETATE

    CAPITOLUL VI

    DISPOZIŢII GENERALE

    Articolul 89. Drepturile proprietarului

    Proprietarul se bucură de dreptul de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunurilor, în limitele determinate de lege.

    Articolul 90. Proprietatea socialistă şi proprietatea personală

    Proprietatea socialistă o constituie: proprietatea de stat (a întregului popor); proprietatea cooperatist-colhoznică; proprietatea organizaţiilor sindicale şi a altor organizaţii obşteşti.

    Statul ocroteşte proprietatea socialistă şi crează condiţii pentru sporirea ei.

    Nimeni nu are dreptul să folosească proprietatea socilaistă în scopul înavuţirii persoanle şi în alte scopuri de acaparare.

    Proprietatea personală serveşte drept unul din mijloacele de satisfacere a cerinţelor cetăţenilor.

    Articolul 90¹. Administrarea operativă a bunurilor

    Bunurile, date în seama organizaţiilor de stat, intercolhoznice, de stat-colhoznice şi altor organizaţii de stat-cooperatiste, se află în administrarea operative a acestor organizaţii, care în limitele, stabilite de lege, în conformitate cu ţelurile activităţii lor, cu sarcinile de plan şi cu destinaţia bunurilor, exzercită dreptul de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunurilor.

    CAPITOLUL VII

    PROPRIETATEA DE STAT

    Articolul 91. Conţinutul dreptului de proprietate de stat

    Proprietatea de stat este un bun comun al întregului popor sovietic forma de bază a proprietăţii socialiste.

    Statul este proprietarul unic al tuturor bunurilor de stat.

    Articolul 92. Obiectele dreptului de proprietate de stat

    Pămîntul, subsolul, apele şi pădurile se află în proprietatea exclusivă a statului şi se dau numai în folosinţă.

    Statului în aparţin principalele mijloace de producţie în industrie în construcţii şi în agricultură, mijloacele de transport şi de telecomunicaţii, băncile, bunurile întreprinderilor comerciale, comunale şi celorlalte întreprinderi, organizate de stat, fondul principal de locuinţe al oraşelor, precum şi alte bunuri necesare pentru îndeplinirea sarcinilor statului.

    Articolul 93. Dispoziţia asupra bunurilor de stat, care

    fac parte din mijloacele fixe

    Modul în care clădirile, instalaţiile, utilajele şi alte bunuri, ce fac parte din mijloacele fixe ale organizaţiilor de stat, li se transmit altor organizaţii de stat, precum şi colhozurilor, celorlalte organizaţii cooperatiste şi altor organizaţii obşteşti este stabilit de legislaţia Uniunii RSS şi a RSS Moldoveneşti.

    Bunurile de stat arătate în articolul de faţă nu pot fi înstrăinate cetăţenilor, cu excepţia acelor bunuri, a căror vînzare către cetăţeni este admisă de legislaţia Uniunii RSS şi RSS Moldoveneşti.

    Articolul 94. Drepturile organizaţiilor de stat de a

    dispune de mijloacele circulante şi de producţie

    Organizaţiile de stat dispun de materie primă, de combustibil, materiale, semifabricate, mijloace băneşti şi alte mijloace circulante, precum şi de producţia finită, în conformitate cu destinaţia acestor mijloace şi cu planurile aprobate.

    Articolul 94¹ Atribuţiile instituţiei

    Se consideră instituţie organizaţia înfiinţată de către proprietar pentru desfăşurarea funcţiilor de administrare, socio-culturale, de învăţămînt şi alte funcţii cu caracter necomercial şi finanţată integral sau parţial de acesta.

    Instituţia, referitor la bunurile atribuite ei, desfăşoară, în limitele stabilite de lege, în corespundere cu scopurile activităţii sale, cu sarcinile proprietarului şi cu destinaţia bunurilor, drepturile de posesie, folosinţă şi dispunere.

    Proprietarul bunurilor atribuite instituţiei este în drept să retragă bunurile excedente neutilizate sau folosite contrar destinaţiei şi să dispună de ele la latitudinea sa.

    Instituţia nu este în drept să alieneze sau să dispună în alt mod de bunurile atribuite ei, precum şi de bunurile procurate din contul mijloacelor defalcate ei conform devizului.

    În cazul în care, conform documentelor de constituire, instituţia are dreptul de a desfăşura activităţi care aduc venituri, veniturile obţinute în urma unor asemenea activităţi şi bunurile procurate din contul acestor venituri se transmit la dispoziţia instituţiei şi se socot la balanţă separată.

    Instituţia răspunde pentru obligaţiile sale cu mijloacele băneşti disponibile, îar în cazul insuficienţei lor, de obligaţiile instituţiei răspunde subvenţional proprietarul patrimoniului.

    CAPITOLUL VIII

    PROPRIETATEA COLHOZURILOR, A CELORLALTE

    ORGANIZAŢII COOPERATISTE ŞI A UNIUNILOR LOR

    Articolul 96. Conţinutul dreptului de proprietate al

    colhozurilor, al celorlalte organizaţii

    cooperatiste şi al uniunilor lor

    Colhozurile, celelalte organizaţii cooperatiste, uniunile lor posedă se folosesc şi dispun de bunurile ce le aparţin în baza dreptului de proprietate, potrivit statutelor (regulamentelor) lor.

    Dreptul de dispoziţie asupra bunurilor ce constituie proprietate a colhozurilor, a celorlalte organizaţii cooperatiste, a uniunilor lor aparţine exclusiv proprietarilor acestor bunuri.

    Articolul 97. Obiectele dreptului de proprietate al colhozurilor şi

    altor organizaţii cooperatiste, al uniunilor lor

    Proprietatea colhozurilor şi a altor organizaţii cooperatiste, a asociaţiilor lor o constituie mijloacele de producţie şi celelalte bunuri, care le sînt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor statutare.

    CAPITOLUL IX

    PROPRIETATEA ORGANIZAŢIILOR SINDICALE

    ŞI A CELORLALTE ORGANIZAŢII OBŞTEŞTI

    Articolul 99. Conţinutul dreptului de proprietate al organizaţiilor

    sindicale şi al celorlalte organizaţii obşteşti

    Organizaţiile sindicale şi celelalte organizaţii obşteşti posedă, se folosesc şi dispun de bunurile ce le aparţin în baza dreptului de proprietate, potrivit statutelor (regulamentelor) lor.

    Dreptul de dispoziţie asupra bunurilor, ce constituie proprietate a organizaţiilor sindicale şi a celorlalte organizaţii obşteşti, aparţine exclusiv proprietarilor acestor bunuri.

    Articolul 100. Obiectele dreptului de proprietate al organizaţiilor

    sindicale şi al celorlalte organizaţii obşteşti

    Proprietatea organizaţiilor sindicale şi a celorlalte organizaţii obşteşti o constituie bunurile, care le sînt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor statutare.

    CAPITOLUL X

    PROPRIETATEA PERSONALĂ

    Articolul 102. Obiectele dreptului de proprietate

    personală al cetăţenilor

    Baza proprietăţii personale a cetăţenilor o constituie veniturile provenite din muncă.

    În proprietatea personală se pot afla obiectele de întrebuinţare curentă, de consum personal, de confort şi cele din gospodăria casnică auxiliară, casa de locuit şi economiile provenite din muncă.

    Proprietatea personală a cetăţenilor şi dreptul de a o moşteni sînt ocrotite de stat.

    Bunurile ce se află în proprieteatea personală a cetăţenilor nu trebuie să servească pentru obţinerea de venituri neprovenite din muncă, nu trebuie să fie folosite în dauna intereselor societăţii.

    Articolul 103. Dreptul de proprietate personală

    asupra casei de locuit

    În proprietatea personală a cetăţeanului se poate afla o singură casă de locuit (sau o porţiune a ei).

    Soţii şi copii lor minori care locuiesc împreună pot avea numai o singură casă de locuit, ce aparţine cu titlu de proprietate personală unuia dintre ei sau se află în proprietatea lor comună.

    Dreptul de proprietate al unuia sau al cîtorva dintre cetăţenii arătaţi în partea a doua din prezentul articol asupra unei porţiuni de casă, nu-i lipseşte pe ceilalţi de dreptul de a avea în proprietate o altă porţiune (porţiuni) din aceiaşi casă. Dar într-o casă cu mai multe apartamente, aparţinînd unui colectiv de beneficiari individuali ai construcţiei de locuinţe, soţii care locuiesc împreună şi copiii lor minori nu pot avea decît un singur apartament.

    Articolul 104. Mărimea suprafeţei unei case de locuit

    proprietate personală a unui cetăţean

    Numărul de etaje şi mărimea maximă a suprafeţei unei case de locuit sau a unei porţiuni (unor porţiuni) a ei, care aparţine unui cetăţean cu titlu de proprietate personală, se stabilesc în ordinea instituită de Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti.

    Articolul 105. Încetarea dreptului de proprietate personală

    asupra caselor de locuit, cînd proprietarul are

    mai mult de o casă

    Dacă se va întîmpla, ca la un moment dat cetăţeanul sau soţii care locuiesc împreună şi copiii lor minori să aibă în proprietate personală, în virtutea temeiurilor admise de lege, mai mult decît o casă de locuit proprietarul are dreptul să-şi lase în proprietate, la alegere, oricare din aceste case. Cealaltă casă (case) el trebuie în curs de un an s-o vîndă, s-o doneze sau s-o înstrăineze în alt mod.

    Dacă în curs de un an din ziua cînd a luat naştere dreptul de proprietate asupra casei a doua (caselor), proprietarul nu se va folosi de dreptul de a înstrăina sub orice formă casa de prisos, aceasta din urmă, în baza hotărîrii comitetului executiv al Sovietului raional, orăşenesc, raional din oraş de deputaţi ai norodului, va fi vîndută pe cale silită, în conformitate cu regulile stabilite de Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti. Sumele realizate din vînzare, după acoperirea cheltuielilor legate de vînzarea silită, se predau fostului proprietar.

    În cazurile, cînd vînzarea silită a casei n-a avut loc din cauza lipsei de cumpărători, casa, în baza hotărîrii comitetului executiv al Sovietului raional, orăşenesc, raional din oraş de deputaţi ai norodului trece cu titlu gratuit în proprietatea statului.

    Prevederile acestui articol se aplică, corespunzător, şi în cazurile cînd se va întîmpla, ca la un moment dat cetăţeanul sau soţii care locuiesc împreună şi copiii lor minori să aibă în proprietate personală, în virtutea temeiurilor admise de lege:

    1) pe lîngă o casă, o porţiune (porţiuni) a unei alte case;

    2) o porţiune (porţiuni) de casă, care va depăşi mărimea prevăzută de articolul 104 din prezentul Cod;

    3) porţiuni de diferite case;

    4) mai mult de un apartament într-o casă cu mai multe apartamente, aparţinînd unui colectiv de beneficiari individuali ai construcţiei de locuinţe.

    Articolul 106. Stingerea dreptului de proprietate personală asupra

    unei case de locuit, cînd persoana respectivă are o

    încăpere de locuit într-o casă a fondului de stat

    sau obştesc de locuinţe ori într-o casă a unei

    cooperative de construire a locuinţelor, a unei

    cooperative de locuinţe

    Dacă cetăţeanului, care are cu titlu de proprietate personală o casă de locuit (o parte de casă), i s-a acordat o încăpere de locuit într-o casă a fondului de stat sau obştesc de locuinţe (cu excepţia cazurilor de acordare a locuinţelor de serviciu sau a căminelor) ori într-o casă a unei cooperative de construire a locuinţelor a unei cooperative de locuinţe, proprietarul casei (părţii de casă) este obligat s-o înstrăineze în decurs de un an din ziua în care i s-a dat ordinul de repartiţie a încăperii de locuit. Regula aceasta nu se aplică în cazurile, cînd în conformitate cu legislaţia Uniunii RSS cetăţeanul foloseşte casa de locuit, ce-i aparţine într-un centru populat sătesc, pentru domicilierea sezonieră sau temporară.

    Dacă se va constata, că chiriaşul încăperii de locuit dintr-o casă a fondului de stat sau obştesc de locuinţe (cu excepţia chiriaşului locuinţei de serviciu), membrul cooperativei de construire a locuinţelor cooperative de locuinţe ori soţul sau copiii lor minori, care locuiesc împreună cu ei, au în temeiurile, admise de lege, cu titlu de proprietate personală o casă de locuit (parte de casă) în acelaşi centru populat, atunci proprietarul casei (părţii de casă) este în drept, ca la aprecierea lui să-şi lase casa de locuit (partea de casă) ori încăperea de locuit din casa fondului de stat sau obştesc de locuinţe sau din casa cooperativei. În ultimul caz proprietarul este obligat, ca în decurs de un an din ziua apariţiei dreptului de proprietate asupra casei (părţii de casă) s-o înstrăineze.

    În caz de neîndeplinire a dispoziţiilor prezentului articol apar urmările, prevăzute de părţile a doua şi a treia a articolului 105 din prezentul Cod.

    Articolul 107. Trecerea pe cale silită în proprietatea

    statului a bunurilor, folosite pentru obţinerea

    unor venituri neprovenite din muncă

    Dacă casa de locuit, vila (porţiunea de casă, de vilă) sau alte bunuri ce se află în proprietatea unui cetăţean sînt folosite sistematic de proprietar pentru obţinerea de venituri neprovenite din muncă, această casă, vilă (porţiune de casă, de vilă) sau alte bunuri vor fi trecute pe cale silită cu titlu gratuit, pe baza hotărîrilor judecătoreşti în urma acţiunii intentate de comitetul executiv al Sovietului local de deputaţi ai norodului, iar monumentele de istorie şi cultură - în urma acţiunii intentate de organele de stat pentru ocrotirea monumentelor. Casa (vila) sau porţiunea de casă (vilă), luată de la cetăţean pe baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, urmează a fi transmisă în fondul Sovietului local de deputaţi ai norodului, iar monumentele de istorie şi cultură - în proprietatea statului.

    Articolul 108. Efectele construirii fără autorizaţie a unei case

    de locuit, a altor clădiri sau a unei anexe

    Cetăţeanul care a construit o casă de locuit sau o porţiune a ei, precum şi cel ce a zidit orice fel de anexă, de construcţie suprapusă sau care a efectuat o reconstrucţie, fără a avea autorizaţia stabilită ori un proiect aprobat în modul cuvenit, sau care a încălcet grav normele şi regulile de bază privitoare la construcţie, nu are dreptul de a dispune de această casă sau de porţiunea ei (s-o vîndă, s-o doneze, s-o închirieze ş.a.m.d.).

    În urma acţiunii intentate de comitetul executiv al Sovietului raional, orăşenesc de deputaţi ai norodului o asemenea casă sau o porţiune a ei pot fi luate cu titlu gratuit de instanţa judecătorească şi trecute în fondul Sovietului local de deputaţi ai norodului sau, pe baza unei hotărîri a comitetului executiv al Sovietului raional, orăşenesc de deputaţi ai norodului, pot fi demolate de către însuşi cetăţeanul, care a efectuat construcţia fără autorizaţie ori pe contul lui.

    Pe baza unei hotărîri a comitetului executiv al Sovietului raional, orăşenesc de deputaţi ai norodului alte clădiri sau anexe, construite fără autorizaţie, se demolează de către cetăţeanul, care a efectuat construcţia neautorizată sau pe contul lui.

    Materialele de construcţie, obţinute în urma demolării casei de locuit sau a potrţiunii ei, a altor clădiri sau anexe, rămîn în proprietatea cetăţeanului, care a efectuat construcţia făfă autorizaţie.

    Articolul 109. Privarea de dreptul de folosire a casei de locuit

    Luînd de la cetăţean o clădire în temeiul prevederilor cuprinse în articolele 107 şi 108 din prezentul Cod, instanţa judecătorească poate priva de dreptul de folosire a casei (vilei) pe cetăţeanul, care şi-a cumpărat sau şi-a zidit o casă, o vilă şi alte clădiri pe venituri neprovenite din muncă sau care a folosit casa (vila) ori porţiunea de casă (de vilă), ce-i aparţine cu titlu de proprietate personală, pentru obţinerea unor venituri neprovenite din muncă, sau care a efectuat construcţia fără autorizaţie, precum şi pe membrii familiei, care locuiec împreună cu dînsul.

    În cazul cînd persoanele, private de dreptul de folosire a casei de locuit (a porţiunii de casă), n-au o altă încăpere de locuit bună pentru domiciliere permanentă, ea se acordă după normele existente de către organizaţia, căreia i s-a transmis casa (porţiunea de casă). Încăperea de locuit, ce se acordă, trebuie să se afle pe teritoriul centrului populat respective şi să corespundă normelor sanitare şi tehnice stabilite.

    Articolul 109¹. Înstrăinarea casei de locuit, situate

    într-o localitate sătească

    Casa de locuit, situată într-o localitate sătească (sau o porţiune a ei), poate fi înstrăinată cetăţeanului numai cu condiţia, dacă i se acordă, în modul stabilit, spre folosire un lot de pămînt pe lîngă casă cu excepţia cazurilor cînd casa se vinde în vederea demolării.

    Articolul 110. Numărul maxim de vite pe care un cetăţean

    le poate avea în proprietate personală

    Numărul maxim de vite, pe care un cetăţean le poate avea în proprietate personală, se stabileşte de legislaţia RSS Moldoveneşti.

    Articolul 111. Proprietatea personală a unui membru al

    gospodăriei de colhoznic

    Veniturile personale şi economiile provenite din muncă ale unui membru al gospodăriei de colhoznic, precum şi bunurile, dobîndite de el cu mijloacele lui personale sau primite prin succesiune sau prin donaţie şi nepredate în proprietatea gospodăriei, formează proprietatea personală a acestui membru al gospodăriei de colhoznic.

    Cetăţeanul, care este membru al gospodăriei de colhoznic, nu poate avea în proprietate personală bunuri, care, în conformitate cu statutul colhozului, pot aparţine numai gospodăriei de colhoznic.

    Articolul 112. Bunurile cetăţenilor care nu pot fi urmărite

    Lista bunurilor cetăţenilor, care nu pot fi urmărite în baza pretenţiilor creditorilor, se stabileşte de Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti.

    Articolul 113. Proprietatea cetăţenilor, care se ocupă cu

    activitatea individuală în cîmpul muncii

    Faţă de proprietatea cetăţenilor, care se ocupă cu activitatea individuală în cîmpul muncii, bazată pe munca personală a cetăţenilor şi membrilor familiilor lor, se aplică dispoziţiile prezentului Cod referitoare la proprietatea personală şi legislaţia, ce reglementează acrtivitatea sus-arătată.

    CAPITOLUL XI

    PROPRIETATEA COMUNĂ

    Articolul 114. Noţiunea de proprietate comună

    Bunurile pot aparţine cu titlu de propietate comună la două sau mai multe colhozuri ori altor organizaţii cooperatiste şi celorlalte organizaţii obşteşti, sau statului şi unuia ori mai multor colhozuri sau altor organizaţii cooperatiste şi celorlalte organizaţii obşteşti, sau la doi ori mai mulţi cetăţeni.

    Există proprietate comună în cote definite (proprietate pe cote-părţi) sau fără cote definite (proprietate în devălmăşie).

    Articolul 115. Posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra

    proprietăţii comune pe cote-părţi

    Posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra proprietăţii comune pe cote-părţi se exercită cu consimţămîntul tuturor coproprietarilor. În caz de neînţelejere, modurile de posesie, folosinţă şi dispoziţie se stabilesc de instanţa judecătorească, în urma acţiunii oricăruia din coproprietari.

    Organizaţiia intercolhoznică, organizaţia de stat-colhoznică sau altă organizaţie de stat-cooperatistă înfăptuieşte, în cadrul conducerii operative şi în conformitate cu statutul (regulamentul) ei, posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor ce i-au fost atribuite şi care aparaţin cu drept de proprietate comună membrilor acestei organizaţii - colhozurilor, altor organizaţii cooperatiste, statului şi colhozurilor sau statului şi altor organizaţii cooperatiste.

    Articolul 116. Participarea la veniturile şi cheltuielile

    legate de bunurile comune

    În limita cotei sale fiecare coproprietar al unei proprietăţi comune pe cote-părţi are dreptul la veniturile, pe care le aduc bunurile comune răspunde în faţa terţelor personae pentru obligaţiile legate de bunurile comune şi este obligat să participe la plata impozitelor, taxelor şi altor plăţi, precum şi la cheltuielile pentru întreţinerea şi păstrarea bunurilor comune.

    Articolul 117. Dreptul coproprietarului unei proprietăţi

    comune pe cote-părţi la înstrăinarea cotei

    Fiecare coproprietar al unei proprietăţi comune pe cote-părţi are dreptul de a înstrăina, cu titlu oneros sau gratuit, unei alte persoane cota sa din bunul comun, dacă legea sau statutul (regulamentul) nu prevăd altfel.

    Articolul 188. Dreptul de cumpărare preferenţial

    La vînzarea unei cote-părţi din proprietatea comună către o persoană străină ceilalţi coproprietari ai proprietăţii comune pe cote-părţi au un drept preferenţial de a cumpăra cota la preţul, cu care ea se vinde, şi în aceleaşi condiţii, cu excepţia cazului de vînzare la licitaţie publică.

    Dreptul preferenţial de a cumpăra o casă de locuit poate fi înfăptuit, dacă el nu contravine articolelor 103 şi 104 din prezentul Cod.

    Vînzătorul cotei-părţi din proprietatea comună este obligat să înştiinţeze în scris pe ceilalţi coproprietari ai proprietăţii comune pe cote-părţi, că intenţionează să vîndă cota sa unei persoane străine, arătînd preţul şi celelalte condiţii de vînzare. Dacă ceilalţi coproprietari ai proprietăţii comune pe cote-părţi vor renunţa să-şi exercite dreptul de cumpărare preferenţial sau nu-şi vor exercita acest drept în curs de o lună din ziua înştiinţării, cînd e vorba de o casă, şi în curs de zece zile, cînd e vorba de alte bunuri, vînzătorul are dreptul să-şi vîndă cota-parte oricărei alte persoane. Dacă cîţiva proprietari ai unei proprietăţi comune pe cote-părţi îşi vor manifesta dorinţa de a dobîndi cota din proprietatea comună, vînzătorul are dreptul de a-l alege pe cumpărător.

    Cînd cota-parte se vinde fără respectarea dreptului de cumpărare preferenţial, oricare coproprietar al proprietăţii comune pe cote-părţi poate să intenteze în curs de trei luni o acţiune la instanţa judecătorească, cerînd să i se atribuie drepturile şi obligaţiile de cumpărător.

    Articolul 119. Separarea cotei din bunurile comune

    Fiecare din coproprietarii unei proprietăţi comune pe cote-părţi oare dreptul se ceară separarea cotei sale din bunurile comune.

    În cazul cînd nu s-a ajuns la un acord cu privire la modul separării în urma acţiunii oricărui coproprietar, bunurile vor fi împărţite în natură, dacă aceasta e posibil fără a se aduce daune disproporţionate destinaţiei lor economice. În caz contrar coproprietarul care cere separarea va primi o compensaţie bănească.

    Separarea cotei-părţi din proprietatea comună pe cote-părţi asupra unei case de locuit trebuie să fie autentificată de notar şi înregistrată la comitetul executiv al Sovietului local de deputaţi ai norodului.

    Articolul 120. Urmărirea cotei-părţi din proprietatea comună

    Creditorul coproprietarului unei proprietăţi comune pe cote-părţi are dreptul de a intenta o acţiune, cerînd separarea cotei debitorului său, pentru a o putea urmări.

    Articolul 121. Încetarea dreptului de proprietate comună pe

    cote-părţi al statului şi cetăţenilor, al

    organizaţiilor cooperatiste, altor organizaţii

    obşteşti şi cetăţenilor

    Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi al statului şi cetăţenilor sau al organizaţiei cooperatiste, al altor organizaţii obşteşti şi cetăţenilor trebuie să înceteze în curs de un an, calculat din ziua cînd a luat naştere proprietatea comună, prin:

    1) împărţirea bunurilor în natură, dacă această împărţire este posibilă;

    2) răscumpărarea de către stat, de către organizaţia cooperatistă sau o altă organizaţie obştească a cotelor-părţi ce aparţin cetăţenilor;

    3) vînzarea către cetăţeni a cotei-părţi ce aparţine statului, organizaţiei cooperatiste sau altei organizaţii obşteşti;

    4) vînzarea tuturor bunurilor, urmărind ca ulterior suma realizată să fie repartizată între coproprietarii proprietăţii comune, potrivit cotelor lor.

    Alegerea unuia din mijloacele susarătate se face prin învoiala între cetăţean şi organul de stat, organizaţia cooperatistă sau o altă organizaţie obştească respectivă, iar în lipsa unei asemenea învoieli - de către instanţa judecătorească.

    Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi al statului şi cetăţenilor asupra bunurilor, care prezintă o deosebită valoare, poate înceta, în fiecare caz în parte, pe baza unei hotărîri a Sovietului Miniştrilor al RSS Moldoveneşti prin răscumpărarea de către stat a cotelor-părţi ce aparţin cetăţenilor.

    Cînd organul de stat, organizaţia cooperatistă sau o altă organizaţie obştească îşi vinde cota-parte din proprietatea comună asupra unei case de locuit, dreptul preferenţial de cumpărare aparţine cetăţenilor, care locuiesc în această porţiune a casei ca locatari, respectîndu-se prevederile părţilor a treia şi a patra ale articolului 118 din prezentul Cod, iar dacă ei renunţă la acest drept sau nu-l exercită - celorlalţi coproprietari ai proprietăţii comune pe cote-părţi.

    Articolul 122. Modul de folosire a casei de locuit care se

    află în proprietate comună pe cote-părţi

    Coproprietarii pe cote-părţi ai unei case de locuit au dreptul de a stabili de comun acord, în ce mod să fie folosite încăperile separate ale acestei case (apartamente, camere), mod care poate să corespundă sau să nu corespundă cotelor lor.

    Această învoială, dacă este autentificată de notar şi înregistrată la comitetul executiv al Sovietului local de deputaţi ai norodului, este obligatoare şi pentru persoana, care va dobîndi ulterior o cotă-parte din proprietatea comună asupra acestei case.

    Articolul 123. Efectele construirii unei anexe sau

    reconstruirii unei case, ce se află

    în proprietate comună pe cote-părţi

    Dacă coproprietarul pe cote-părţi al unei case de locuit, procedînd cu consimţămîntul celorlalţi coproprietari şi în modul stabilit, va mări pe cont propriu dimensiunile casei, efectuînd o construcţie-anexă, o construcţie suprapusă sau o reconstrucţie, cotele-părţi ale coproprietarilor casei urmează a fi schimbate în modul corespunzător. Odată cu aceasta poate fi schimbat modul de folosire a încăperilor din casă.

    Articolul 124. Proprietatea gospodăriei de colhoznic

    Bunurile gospodăriei de colhoznic aparţin membrilor ei cu drept de proprietate în devălmăşie (articolul 114 din prezentul Cod).

    Gospodăria de colhoznic poate avea în proprietate o gospodărie auxiliară pe lotul de lîngă casă, pe care îl are în folosinţă, o casă de locuit, vite productive, păsări şi inventar agricol mărunt, potrivit statutului colhozului.

    În afară de aceasta, gospodăriei de colhoznic îi aparţin veniturile din muncă ale membrilor ei, provenite din participarea lor la gospodăria obştească a colhozului, sau alte bunuri predate de aceştea în proprietatea gospodăriei de colhoznic, precum şi obiectele de uz casnic şi de consum personal, dobîndite cu mijloace comune.

    Articolul 125. Posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra

    bunurilor gospodăriei de colhoznic

    Posesia, dispoziţia şi folosinţa asupra bunurilor gospodăriei de colhoznic se înfăptuiesc cu consimţămîntul tuturor membrilor ei.

    Litigiile cu privire la posesia, folosinţa sau dispoziţia asupra bunurilor gospodăriei se soluţionează de instanţa judecătorească în urma acţiunii intentate de oricare membru al ei, care a împlinit vîrsta de şaispreze ani.

    Membrii gospodăriei în vîrstă de cincisprezece pînă la şaisprezece ani intentează aceste acţiuni cu consimţămîntul părinţilor, înfietorilor sau curatorilor lor, iar acţiunile în interesul membrilor gospodăriei, care n-au împlinit vîrsta de cincisprezece ani, le intentează părinţii, înfietorii sau tutorii lor.

    Articolul 126. Răspunderea gosposăriei de colhoznic pentru

    obligaţiile membrilor ei

    Gospodăria de colhoznic răspunde cu bunurile sale pentru convenţiile încheiate de capul gospodăriei, dacă din împrejurările cauzei nu reiese că convenţia a fost încheiată în interesul personal al acestuia.

    Ceilalţi membrii ai gospodăriei răspund pentru obligaţiile lor cu bunurile personale şi cu cota lor din bunurile gospodăriei, dacă din împrejurările cauzei nu reiese, că convenţia a fost încheiată în interesul gospodăriei.

    Urmărirea pentru acoperirea daunei cauzate printr-o infracţiune săvîrşită de unul din membrii gospodăriei de colhoznic poate fi îndreptată împotriva bunurilor gospodăriei, dacă instanţa va stabili prin sentinţa pronunţată, că aceste bunuri au fost dobîndite cu banii rezultaţi din săvîrşirea infracţiunii sau că ele şi-au sporit valoarea în urma folosirii acestor bani.

    Lista bunurilor gospodăriei de colhoznic, care nu pot fi urmărite în baza pretenţiilor creditorilor, se stabileşte de Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti.

    Articolul 127. Stabilirea cotei-părţi din bunurile gospodăriei

    de colhoznic

    Cota-parte ce revine unui membru al gospodăriei de colhoznic din bunurile ei, va fi stabilită în următoarele cazuri:

    1) cînd el ese din componenţa gospodăriei de colhoznic fără a forma o nouă gospodărie (separare);

    2) cînd dintr-o singură gospodărie de colhoznic se formează două sau mai multe gospodării (împărţire);

    3) cînd membrul gospodăriei de colhoznic este urmărit pentru obligaţiile sale personale.

    Cota-parte a oricărui membru al gospodăriei se stabileşte pe baza principiului, potrivit căruia toţi membrii gospodăriei, inclusiv minorii şi cei incapabili de muncă, au cote-părţi egale.

    Cota-parte a unui membru capabil de muncă al gospodăriei în bunurile ei poate fi micşorată, dacă el a fost puţin timp membru al gospodăriei sau a participat foarte puţin prin munca sau mijloacele sale la ducerea gospodăriei.

    Articolul 128. Separarea de gospodăria de colhoznic

    Dacă unul sau cîţiva membri ai gospodăriei de colhoznic ies din componenţa ei, separarea cotei-părţi în natură se face în aşa fel, încît gospodăria să nu fie lipsită de clădirile, vitele şi inventarul agricol, necesar pentru a duce gospodăria auxiliară.

    Dacă nu se va putea separa în natură cota-parte din bunurile ce se cuvin membrului gospodăriei, valoarea lor se va plăti în bani.

    Dreptul de a cere separarea bunurilor în cazul eşirii din componenţa gospodăriei îl are orice membru al ei, care a împlinit vîrsta de şaisprezece ani. Membrii gospodăriei în vîrstă de cincisprezece pînă la şaisprezece ani pot cere separarea numai cu consimţămîntul părinţilor, înfietorilor sau curatorilor lor. În interesul membrilor gospodăriei, care n-au împlinit vîrsta de cincisprezece ani, pot cere separarea bunurilor părinţii, înfietorii sau tutorii lor.

    Articolul 129. Împărţirea gospodăriei de colhoznic

    În cazul împărţirii gospodăriei de colhoznic bunurile ei se împart între gospodăriile nou formate, corespunzător cu cotele-părţi ale membrilor lor şi ţinîndu-se seama de nevoile gospodăreşti ale fiecărei gospodării.

    Dreptul de a cere împărţirea gospodăriei de colhoznic îl are orice membru major al ei, care este membru al colhozului.

    Împărţirea bunurilor, care au aparţinut gospodăriei de colhoznic şi care s-au păstrat după încetarea existenţei ei, se face în conformitate cu prevederile articolelor 127 şi 130 din prezentul Cod.

    Articolul 130. Pierderea dreptului la cota-parte din bunurile

    gospodăriei de colhoznic

    Membrul capabil de muncă al gospodăriei de colhoznic pierde dreptul la cota-parte din bunurile gospodăriei, dacă trei ani la rînd el nu participă prin munca şi mijloacele sale la ducerea gospodăriei comune. Această regulă nu se aplică, dacă membrul gospodăriei nu participă la ducerea gospodăriei din cauză că a făcut serviciul militar în termen sau a studiat la o instituţie de învăţămînt sau a fost bolnav.

    Articolul 131. Proprietatea gospodăriei cetăţenilor, care

    se ocupă cu activitatea individuală în cîmpul

    muncii din agricultură

    În proprietatea gospodăriei cetăţenilor, care se ocupă cu activitatea individual în cîmpul muncii din agricultură, bazată pe munca individuală a membrilor gospodăriei, se pot afla, în afară de bunurile indicate în articolul 124 din prezentul Cod, vite de muncă şi inventar agricol necesar pentru lucrarea lotului de pămînt, dat în folosinţă gospodăriei.

    Bunurile gospodăriei cetăţenilor, care se ocupă cu activitatea individual în cîmpul muncii din agricultură, menţionate în partea întîia a prezentului articol, le aparţin cu titlu de coproprietate.

    În ceia ce priveşte coproprietatea gospodăriei cetăţenilor, care se ocupă cu activitatea individuală în cîmpul muncii din agricultură, se aplică dispoziţiile articoleleor 125-130 din prezentul Cod.

    În proprietatea personală a unor membri aparte ai gospodăriei cetăţenilor, care se ocupă cu activitatea individuală în cîmpul muncii din agricultură, nu se pot afla bunurile, menţionate în partea întîia a prezentului articol.

    CAPITOLUL XII

    NAŞTEREA ŞI ÎNCETAREA DREPTULUI

    DE PROPRIETATE

    Articolul 132. Momentul naşterii dreptului de proprietate

    al celui ce dobîndeşte bunuri în temeiul

    unui contract

    Dreptul de proprietate (dreptul de administrare operativă) se naşte la dobînditorul de bază de contract al bunurilor din momentul transmiterii obiectului, dacă legea sau contractul nu prevede altceva.

    Dacă contractul de înstrăinare a lucrului trebuie să fie înregistrat dreptul de proprietate ia naştere din momentul înregistrării.

    Articolul 133. Predarea lucrurilor

    Se consideră predare înmînarea lucrurilor făcută dobînditorului, precum şi depunerea lucrurilor, înstrăinate fără obligaţia de a le aduce la destinaţie, la organizaţia de transporturi, pentru a fi expediate dobînditorului, sau la poştă, pentru a fi trimise acestuia. Predarea conosamentului sau a unui alt document de dispoziţie asupra lucrurilor este echivalentă cu predarea lucrurilor.

    Articolul 134. Obiectele ce se dobîndesc pe baza unor

    autorizaţii speciale

    Lista obiectelor, care prin însemnătatea lor pentru economia naţională, din considerente de securitate de stat sau din alte motive, pot fi dobîndite numai pe baza unor autorizaţii speciale (arme, aparate de zbor, otrăvuri cu acţiune puternică ş.a.), şi modul eliberării acestor autorizaţii sînt reglementate prin legislaţia Uniunii RSS şi prin hotărîrile Sovietului Miniştrilor al RSS Moldoveneşti.

    Valutele: valută străină (bilete de bancă, bilete de tezaur, monede); documente de plată (cecuri, poliţe, acreditive şi altele) şi hîrtii de valoare (acţiuni, obligaţii şi altele), în valută străină; documente de plată de bancă în ruble (cecuri şi altele), procurate pentru valută străină cu dreptul de a le transforma într-o astfel de valută; metale preţioase - aur, argint, platină şi metalem din grupa platinei (paladiu, iridiu, rodiu, ruteniu şi osmiu) în orice formă şi stare şi petre preţioase naturale în stare neprelucrată sau prelucrată (diamante, briliante, rubine, smaralde, safire, precum şi perle), cu excepţia articolelor de giuvaergerie şi alte articole de uz casnic din aceste metale şi petre, precum şi spărturi de aceste articole, pot fi procurate numai în modul şi în limitele, prevăzute de legislaţia Uniunii RSS.

    Articolul 135. Riscul peirii fortuite

    Riscul peirii fortuite sau deteriorării fortuite a lucrurilor înstrăinate trece la dobînditor odată cu dobîndirea dreptului de proprietate, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

    Dacă persoana care a înstrăinat lucrul a întîrziat să-l predeie sau dobînditorul a întîrziat să-l primească, riscul pieirii fortuite sau deteriorării fortuite a lucrului revine părţii care este în întîrziere.

    Articolul 136. Bunuri principale şi bunuri accesorii

    Accesoriul, adică un bun menit să servească bunul principal şi care este legat de el prin destinaţie economică comună, urmează soarta bunului principal, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

    Articolul 137. Dreptul de proprietate asupra fructelor

    şi veniturilor

    Fructele, prăsila, veniturile pe care le aduce lucrul aparţin proprietarului acestuia, dacă legea sau contractul încheiat de proprietar cu o altă persoană nu prevede altfel.

    Articolul 138. Întreţinerea negospodărească a casei

    Dacă un cetăţean nu întreţine gospodăreşte casa ce-i aparţine, lăsînd-o să se ruineze, comitetul executiv al Sovietului local de deputaţi ai norodului poate să-i fixeze un termen potrivit pentru reparaţia casei. Dacă cetăţeanul, fără motive întemeiate, nu va face reparaţiile necesare, instanţa judecătorească va putea, în urma acţiunii intentate de comitetul executiv al Sovietului local de deputaţi ai norodului, să treacă cu titlu gratuit casa rău întreţinută în fondul Sovietului local de deputaţi ai norodului.

    Articolul 139. Efectele întereţinerii negospodăreşti şi ale

    neasigurării integrităţii monumentelor de

    istorie şi cultură

    Dacă un cetăţean nu întreţine gospodăreşte monumentul de istorie şi cultură, ce-i aparţine, organele de stat pentru ocrotirea monumentelor îi fac proprietatului o notificare, ca să înceteze întreţinerea negospodărească a bunului. Dacă proprietarul nu va îndeplini această cerere, atunci în urma unei acţiuni itentate de organele menţionate instanţa judecătorească poate ridica acest bun. În cazul necesităţii urgente de a asigura ocrotirea monumentelor de istorie şi cultură acţiunea pentru ridicarea monumentului poate fi intentată fără o notificare.

    Dacă un cetăţean nu asigură integritatea monumentului de istorie şi cultură, ce-i aparţine, în legătură cu imposibilitatea creării regimului necesar pentru întreţinerea monumentului, un astfel de monument poate fi răscumpărat de stat. Dacă cetăţeanul nu-şi va da consimţămîntul la răscumpărarea monumentului, atunc în urma acţiunii intentate de organele de stat pentru ocrotiraea monumentelor instanţa judecătorească poate ridica acest monument.

    Monumentele de istorie şi cultură ridicate trec în patrimoniul statului. Cosul monumentului ridicat i se plăteşte proprietarului în suma, stabilită prin convenţie între părţi, iar în cazul unui litigiu - de instanţa judecătorească.

    Articolul 140. Bunurile fără stăpîn

    Bunurile, care nu au proprietar sau al căror proprietar nu este cunoscut (bunuri fără stăpîn), trec în proprietatea statului pe baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, pronunţate la cererea organului financiar. Cererea se depune la trecerea unui an din ziua înregistrării acestor bunuri.

    Bunurile fără stăpîn, care au aparţinut unei gospodării de colhoznic trec în proprietatea colhozului, pe teritoriul căruia se află aceste bunuri, pe baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, pronunţate la cererea colhozului. Cererea se depune la trecerea unui an din ziua cînd Sovietul sătesc de deputaţi ai norodului a înregistrat aceste bunuri.

    Procedura de identificare şi de înregistrare a bunurilor fără stăpîn se stabileşte de Ministerul finanţelor al RSS Moldoveneşti.

    Articolul 141. Lucrurile găsite

    Cel care găseşte un lucru pierdut este obligat să înştiinţeze îndată persoana care a pierdut acest lucru şi să il restituie sau să anunţe şi să predeie lucrul găsit miliţiei sau comitetului executiv al Sovietului sătesc de deputaţi ai norodului, iar dacă lucrul a fost găsit într-o instituţie, întreprindere sau într-un vehicul - să-l predeie administraţiei organizaţiei respective.

    Articolul 142. Păstrarea lucrurilor găsite

    Dacă în curs de două săptămîni administraţia organizaţiei, căreia ia fost predat lucrul găsit, nu va identifica persoana care l-a pierdut ea îl va preda miliţiei sau comitetului executiv al Sovietului sătesc de deputaţi ai norodului. Organele întreprinderilor de transporturi păstrează şi vînd lucrurile găsite, care le-au fost predate, după regulile în vigoare în sistemul transporturilor.

    Miliţia sau comitetul executiv al Sovietului sătesc de deputaţi ai norodului are obligaţia să păstreze în curs de şase luni lucrurile găsite, care i-au fost predate. Dacă înăuntrul acestui termen va fi identificată persoana, care a pierdut lucrul, aceasta îi va fi restituit. Dacă ea nu va fi identificată în termenul susarătat, lucrul trece cu titlu gratuit în proprietatea statului.

    Articolul 143. Compensarea cheltuielilor făcute

    pentru păstrarea lucrului găsit

    Cel care a găsit un lucru şi l-a restituit persoanei care l-a pierdut sau care a predat lucrul organelor respective potrivit cu regulile stabilite are dreptul să primească de la persoana care a pierdut lucrul, iar în cazul cînd lucrul trece în proprietatea statului - de la administraţia de stat respectivă compensarea cheltuielilor, legate de păstrarea şi predarea lucrului.

    Articolul 144. Vite lăsate fără supraveghere

    Cel care a reţinut vite lăsate fără supraveghere sau vite de pripas este obligat să comunice de îndată proprietarului vitelor şi să-i restituie vitele sau să comunice în termen de trei zile miliţiei sau comitetului executiv al Sovietului sătesc de deputaţi ai norodului, că a reţinut vite lăsate fără supraveghere sau vite de pripas.

    Miliţia sau comitetul executiv al Sovietului sătesc de deputaţi ai norodului ia măsuri pentru a-l găsi pe proprietarul vitelor, iar pe timpul căutării predă vitele, cu respectarea regulilor veterinare, spre întreţinere şi folosinţă celui mai apropiat sovhoz sau colhoz. Conducătorii acestora nu au dreptul de a refuza primirea vitelor.

    În cazul găsirii proprietarului, dacă e vorba de vite de muncă sau vite cornute mari (şi tineretul lor) în curs de şase luni, iar dacă e vorba de vite cornute mici (şi tineretul lor) - în curs de două luni din ziua predării vitelor la sovhoz sau colhoz, ele se restituie proprietarului, care este obligat să compenseze sovhozului sau colhozului cheltuielile pentru întreţinerea lor, scăzînd foloasele trase de acesta.

    Dacă proprietarul vitelor nu va fi găsit în termenele arătate în partea a treia din prezentul articol, el pierde dreptul de proprietate asupra acestor vite. În asemenea cazuri vitele, întreţinute în colhoz, trec cu titlu gratuit în proprietatea colhozului, iar vitele, întreţinute în sovhoz, - în proprietatea statului, devenind un bun al acestui sovhoz.

    Articolul 145. Comoara

    Comoara, adică banii sau obiectele de valoare, îngropate în pămînt sau ascunse într-un alt mod şi al căror proprietar nu poate fi stabilit sau care în virtutea legii a pierdut dreptul asupra lor, trece în proprietatea statului şi trebuie să fie predată de persoana care a descoperit-o organelor financiare.

    Persoanei care a descoperit şi a predat organelor financiare monede de aur sau de argint, valută sovietică sau străină, pietre preţioase, perle, metale preţioase în lingouri, obiecte sau bucăţi, I se dă o recompensă în proporţie de douăzeci şi cinci la sută din costul obiectelor de valoare predate, cu excepţia cazurilor, cînd efectuarea săpăturilor sau căutarea acestor obiecte de valoare întra în sfera îndatoririlor de serviciu ale acestei persoane.

    Articolul 146. Rechiziţia şi confiscarea

    Trecerea către stat de la proprietar a unui bun în interes de stat sau obştesc, plătindu-i-se proprietarului valoarea acestui bun (rechiziţia), precum şi trecerea fără plată către stat a unui bun, ca sancţiune pentru săvîrşirea unei fapte ilicite (confiscarea) sînt admise numai în cazurile şi după procedura prevăzute de legislaţia Uniunii RSS şi a RSS Moldoveneşti.

    Articolul 146¹. Compensarea către cetăţean a costului casei,

    ce-i aparţine cu titlu de proprietate personală,

    fiind demolată în legătură cu retragerea

    lotului de pămînt

    În cazul demolării casei de locuit, ce-i aparţine cetăţeanului cu titlu de proprietate personală, în legătură cu retragerea lotului de pămînt pentru nevoi de stat sau obşteşti, cetăţeanul menţionat primeşte o compensaţie, ale cărei forme, mărimi şi modalitate sînt stabilite de legislaţia Uniunii RSS şi a RSS Moldoveneşti.

    Articolul 147. Ridicarea metalelor şi a pietrelor preţioase

    Metale şi pietrele preţioase, ce constituie devize şi care au fost ridicate pe baza unei decizii a organelor de cercetare penală, a anchetatorului, procurorului sau a instanţei judecătoreşti, în cazul condamnării proprietarilor fără confiscarea averii, ori pronunţării unei sentinţe de achitare, ori casării procesului li se restituie acestor proprietari în natură sau li se plătește costul lor în conformitate cu legislaţia Uniunii RSS.

    CAPITOLUL XIII

    APĂRAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

    Articolul 148. Revendicarea de către proprietar a bunurilor

    aflate în posesia nelegitimă a altuia

    Proprietarul este în drept a-şi revendica bunurile aflate în posesia nelegitimă a altuia.

    Articolul 149. Revendicarea de către proprietar a bunurilor

    aflate în posesia unui dobînditor de bună

    credinţă

    Dacă un bun a fost dobîndit cu plată de la o persoană care n-a avut dreptul să-l înstrăineze, fapt de care dobînditorul n-avea şi nici nu era obligat să aibă cunoştinţă (dobînditor de bună credinţă), proprietarul este în drept să-l revendice de la dobînditor numai în cazul, cînd bunul a fost pierdut de proprietar sau de către persoana, căreia bunul i-a fost încredinţat de proprietar în posesie, sau dacă i-a fost furat unuia ori altuia, sau a eşit din posesia lor pe altă cale, fără voia lor.

    Nu pot fi revendicate bunurile pentru motivele arătate în partea întîia a prezentului articol, dacă aceste bunuri au fost vîndute după procedura stabilită pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti.

    Dacă bunurile au fost dobîndite cu titlu gratuit de la o persoană, care nu avusese dreptul să le înstrăineze, proprietarul este în drept să-şi revendice bunurile în toate cazurile.

    Articolul 150. Revendicarea bunurilor statului, cooperatiste

    şi a altor bunuri obşteşti, înstrăinate în mod

    ilegal

    Bunurile statului, precum şi bunurile colhozurilor şi ale celorlalte organizaţii cooperatiste şi ale altor organizaţii obşteşti, înstrăinate în mod ilegal, indiferent de felul în care s-a făcut aceasta, pot fi revendicate de organizaţiile respective de la orice dobînditor.

    Articolul 151. Inadmisibilitatea revendicării banilor

    şi a hîrtiilor de valoare de la un

    dobînditor de bună credinţă

    Banii, precum şi hîrtiile de valoare la purtător nu pot fi revendicate de la un dobînditor de bună credinţă.

    Articolul 152. Socotelile la restituirea lucrurilor din

    posesia nelegitimă

    Revendecîndu-şi bunurile din posesia nelegitimă a altuia, proprietarul este în drept de asemenea să ceară persoanei care ştia sau trebuia să ştie, că posesia lor este nelejitimă (posesor de rea credinţă), restituirea sau compensarea tuturor veniturilor, pe care lea obţinut sau trebuia să le obţină în tot timpul posesiunii; iar de la posesorul de bună credinţă - toate veniturile pe care le-a obţinut sau trebuia să le obţină din momentul, cînd a aflat sau trebuia să afle, că posesiunea este nelegitimă sau a primit o citaţie în urma acţiunii intentate de proprietar, prin care i s-a cerut restituirea bunurilor.

    Posesorul - atît de bună credinţă, cît şi de rea credinţă, - la rîndul său, are dreptul să ceară proprietarului compensarea cheltuielilor necesare făcute de el în legătură cu bunurile din momentul în care proprietarului i se cuvin venituri de la aceste bunuri.

    Posesorul de bună credinţă este în drept să-şi reţină îmbunătăţirile făcute, dacă ele pot fi despărţite fără a se vătăma lucrul. Dacă aceste îmbunătăţiri nu pot fi despărţite, posesorul de bună credinţă are dreptul să ceară compensarea cheltuielilor făcute pentru aceste îmbunătăţiri, dar nu mai mult de suma, cu care a sporit valoarea lucrului.

    Articolul 153. Apărarea drepturilor proprietarului

    împotriva încălcărilor, care nu sînt

    legate de pierderea posesiei

    Proprietarul poate să ceară înlăturarea oricăror încălcări aduse drepturilor sale chiar şi în cazul, cînd aceste încălcări nu sînt legate de pierderea posesiei.

    Articolul 154. Apărarea drepturilor posesorului, care nu

    este proprietar

    Drepturile, prevăzute în articolele 148-153 din prezentul Cod, le are şi persoana, care, deşi nu este proprietar, deţine în posesie bunurile în baza legii sau a unui contract.

    TITLUL III

    DREPTURI OBLIGAŢIILOR

    DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA OBLIGAŢII

    CAPITOLUL XIV

    NAŞTEREA OBLIGAŢIILOR

    Articolul 155. Noţiunea de obligaţie şi temeiurile naşterii ei

    În virtutea unei obligaţii o persoană (debitorul) este datoare să îndeplinească în favoarea unei alte persoane (creditorul) un anumit act bunăoară: să transmită un bun, să execute o lucrare, să plătească o sumă de bani ş.a.m.d., sau să se abţină de la anumite acte, iar creditorul are drept să ceară debitorului îndeplinirea obligaţiei.

    Obligaţiile se nasc din contract sau din alte temeiuri, prevăzute de articolul 4 din prezentul Cod.

    Articolul 156. Conţinutul obligaţiilor, care se nasc din

    acte de planificare

    Conţinutul obligaţiei, care se naşte nemijlocit dintr-un act de planificare a economiei naţionale este determinat de acest act.

    Conţinutul contractului, încheiat pe baza unei comenzi de stat, trebuie să corespundă acestei comenzi.

    Articolul 157. Încheierea contractului

    Contractul se consideră încheiat, cînd părţile au căzut de acord, în forma cerută pentru cazurile respective, cu privire la toate punctele esenţiale ale lui.

    Sînt esenţiale acele puncte ale contractului, care au fost declarate ca atare prin lege sau sînt necesare pentru contractele de categoria respectivă, precum şi toate punctele asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizată o învoială.

    Contractul poate fi încheiat prin primirea spre executare a comenzii, iar între organizaţiile socialiste, în cazurile prevăzute de lege, - prin primirea spre executare a comenzii sau a bonului de lucru.

    Articolul 158. Forma contractului

    Dacă părţile s-au învoit să încheie contractul într-o anumite formă el se consider încheiat din momentul în care i s-a dat forma convenită, chiar dacă după lege pentru acest fel de contracte nu se cere o asemenea formă.

    Dacă potrivit legii sau învoielii între părţi contractul trebuie să fie încheiat în scris, el poate fi încheiat atît prin întocmirea unui singur înscris, semnat de părţi, cît şi printr-un schimb de scrisori, telegrame, telefonograme ş.a.m.d., semnate de partea, care le-a trimis.

    Articolul 159. Încheierea unui contract în urma propunerii

    făcute cu arătarea termenului pentru răspuns

    Cînd propunerea de a încheia un contract s-a făcut cu arătarea termenului pentru răspuns, contractul se consideră încheiat, dacă înăuntrul acestui termen persoana care a făcut propunerea a primit de la cealaltă parte răspuns, că acceptă propunerea.

    Articolul 160. Încheierea unui contract în urma

    propunerii făcute fără arătarea

    termenului pentru răspuns

    Cînd propunerea de a încheia un contract se face verbal, fără fixarea unui termen pentru răspuns, contractul se consideră încheiat, dacă cealaltă parte declară imediat persoanei care i-a făcut propunerea că acceptă aceată propunere.

    Dacă această propunere s-a făcut în scris, contractul se consideră încheiat, în cazul cînd răspunsul cu privire la acceptarea propunerii s-a primit într-un răstim, ce se cere obişnuit pentru acest lucru.

    Articolul 161. Răspunsul primit cu întîrziere privitor

    la consimţămîntul de a încheia contractul

    Dacă din răspunsul primit cu întîrziere privitor la consimţămîntul de a încheia contractul se vede, că răspunsul a fost trimis la timp, el se consideră întîrziat, numai în cazul cînd persoana care a făcut propunerea va înştiinţa imediat cealaltă parte, că răspunsul a fost primit cu întîrziere. În cazul acesta răspunsul primit cu întîrziere este considerat ca o nouă propunere de a încheia contractul.

    Articolul 162. Răspunsul cu privire la consimţămîntul de a

    încheia contractul pe baza unor alte condiţii

    Răspunsul cu privire la consimţămîntul de a încheia contractul pe baza unor alte condiţii decît acelea care au fost propuse se consideră ca respingere a propunerii şi totodată ca o nouă propunere.

    Dacă la încheierea unui contract între organizaţiile de stat, cooperatiste şi alte organizaţii obşteşti apar divergenţe, care urmează să fie soluţionate de instanţa judecătorească, organul de arbitraj sau de arbitri aleşi, prevederile prezentului articol nu se aplică.

    Articolul 164. Contractul în folosul unei terţe persoane

    Pot cere executarea contractului în folosul unei terţe persoane atît persoana care a încheiat contractul, cît şi terţa persoană, în folosul căreia este stipulată executarea, dacă legea sau contractul nu prevede altfel şi dacă aceasta nu rezultă din conţinutul obligaţiei.

    Cînd terţa persoană renunţă la dreptul ce-i acordă contractul, persoana care a încheiat contractul poate să folosească acest drept, dacă acasta nu este în contradicţie cu legea, contractul sau conţinutul obligaţiei.

    CAPITOLUL XV

    GARANTAREA EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR

    Articolul 165. Mijloacele garantării obligaţiilor

    Executarea obligaţiilor poate fi garantată, potrivit legii sau contractului, prin stabilirea unei clauze penale (amendă, penalităţi de întîrziere), gaj şi fidejusiune. Afară de aceasta, obligaţiile între cetăţeni sau cu participarea lor pot fi garantate printr-o arvună, iar obligaţiile între organizaţiile socialiste - prin garanţie.

    Articolul 166. Clauza penală

    Clauza penală (amenda, penalităţile de întîrziere) constituie o sumă de bani, determinată de lege sau de contract, pe care debitorul e obligat s-o plătească creditorului pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligaţii, în special, cînd este îndeplinită cu întîrziere.

    Clauza penală (amenda, penalităţile de întîrziere) poate fi stipulată sub forma unei sume fixe sau sub forma unei cote procentuale din valoarea obligaţiei principale.

    Prin clauză penală (amendă, penalităţi de întîrziere) se poate garanta numai o creanţă valabilă.

    Creditorul nu are dreptul să ceară plata clauzei penale (amenzii, penalităţilor de întîrziere), dacă debitorul nu poartă răspundere pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiei.

    Articolul 167. Forma învoielii cu privire la clauza penală

    Învoiala cu privire la clauza penală (amendă, penalităţile de întîrziere) trebuie să fie făcută în scris.

    Nerespectarea formei scrise duce la nulitatea învoielii cu privire la clauza penală (amendă, penalităţile de întîrziere).

    Articolul 168. Gajul

    În virtutea gajului, creditorul (creditorul gajist) are dreptul, în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj, să i se satisfacă revendicarea, cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor sau a drepturilor patrimoniale date în gaj.

    Gajul se află în legătură cu obligaţia garantată prin gaj şi reprezintă, suplimentar la obligaţia principală, un raport de drept accesoriu care este condiţionat în timp de durata obligaţiei principale, dacă legea sau contractul de gaj nu prevede altfel.

    Dacă contractul nu prevede altfel, gajul garantează obligaţia în volumul existent la momentul satisfacerii revendicării, în special dobînzile, penalităţile, compensarea pierderilor cauzate de întîrzierea executării, precum şi compensarea cheltuielilor creditorului gajist necesare pentru întreţinerea bunurilor date în gaj şi a cheltuielilor de urmărire.

    Obligaţia ce decurge din contractul de gaj este considerată obligaţie garantată prin gaj, dacă acest fapt este stipulat în contractul în cauză.

    În cazul executării parţiale a obligaţiei faţă de creditorul gajist, valoarea părţii respective a gajului nu scade, dacă contractul nu prevede altfel.

    Ipoteca şi ipoteca de întreprinzător sînt un gaj indivizibil.

    Relaţiile de drept privind gajul, în măsura în care nu sînt reglementate de prezentul cod, se reglementează de Legea cu privire la gaj şi de alte acte normative.

    Articolul 169. Părţile la contractul de gaj

    Creditorul gajist este o persoană fizică sau juridică, obligaţiile faţă de care sînt garantate prin gaj.

    Debitorul gajist este o persoană fizică sau juridică - proprietar sau un alt posesor şi uzufructuar legal al bunurilor sau drepturilor patrimoniale date în gaj - care are dreptul să înstrăineze aceste bunuri sau drepturi patrimoniale.

    Debitor gajist poate fi atît debitorul, cît şi o terţă persoană.

    Articolul 170. Obiectul gajului

    Obiect al gajului (bun gajat) poate fi orice bun sau drept patrimonial, inclusive un obiect sau mai multe obiecte, hîrtii de valoare, cu excepţia bunurilor retrase din circuitul civil pentru consumul populaţiei ori care, conform legii, nu pot fi urmărite.

    Nu pot fi obiect al gajului obligaţiile legate nemijlocit de persoana debitorului gajist (pensile alimentare, repararea prejudiciului cauzat vieţii sau sănătăţii etc.), precum şi drepturile a căror cesiune este interzisă de lege.

    În contract poate fi prevăzută extinderea gajului asupra bunurilor şi drepturilor patrimoniale care pot fi dobîndite în viitor.

    Bunurile şi drepturile patrimoniale care, conform legii, nu pot fi transmise separat nu pot fi grevate cu gaj separat.

    Bunurile şi drepturile patrimoniale care se află în proprietate comună (mixtă) pot fi date în gaj numai cu acordul tuturor proprietarilor.

    Dacă unul dintre proprietari dă în gaj cota sa aflată în proprietate în diviziune, acordul celorlalţi proprietari nu se cere.

    În cazul gajării bunurilor aflate în proprietatea unei întreprinderi sau organizaţii, asupra gajului se decide în conformitate cu actele de constituire a acesteia.

    Dreptul de gaj se extinde asupra accesoriilor obiectului principal al bunurilor gajate, dacă contractul nu prevede altfel.

    Asupra venitului şi producţiei obţinute din utilizarea bunurilor gajate dreptul de gaj se extinde numai în cazurile prevăzute de contract.

    Articolul 171. Tipurile de gaj

    Există două tipuri de gaj: gaj înregistrat şi amanet.

    În cazul gajului înregistrat, obiectul gajului rămîne în posesiunea debitorului gajist sau a unui terţ care acţionează în numele debitorului gajist.

    În cazul amanetului, obiectul gajului se transmite în posesiunea creditorului gajist sau a unui terţ care acţionează în numele creditorului gajist. Conform contractului dintre creditorul gajist şi debitorul gajist, obiectul gajului, încuiat şi sigilat de creditorul gajist, poate fi lăsat la debitorul gajist. Un obiect stabilit în mod individual poate fi lăsat la debitorul gajist după ce va fi marcat cu un semn care confirmă amanetul.

    După natura relaţiilor de drept, la categoria de gaj înregistrat se raportă:

    1) ipoteca - gajarea pămîntului, clădirilor, construcţiilor, altor bunuri imobile legate nemijlocit de pămînt, împreună cu terenul aferent, necesar funcţionalităţii obiectului gajat, sau cu dreptul de folosinţă a acestui teren;

    2) ipoteca de întreprinzător - gajul întreprinderii, care se extinde asupra întregului patrimoniu al întreprinderii, inclusiv asupra fondurilor fixe şi circulante, altor bunuri şi drepturi patrimoniale reflectate în bilanţul independent al întreprinderii, dacă legea sau contractul nu prevede altfel;

    3) gajul mărfurilor care se află în circuitul civil sau în proces de prelucrare;

    4) gajul bunurilor şi drepturilor patrimoniale pe care debitorul gajist le va dobîndi în viitor.

    Articolul 172. Contractul de gaj

    Contractul de gaj se încheie în scris. Bunurile în valoare de pînă la 10 salarii minime pot fi gajate prin înţelegere orală.

    În contractul de gaj se indică numele şi prenumele (denumirea) părţilor, domiciliul (sediul) lor, tipul gajului, nomenclatorul, estimarea bunurilor gajate şi locul aflării lor, obligaţia garantată prin gaj, volumul şi termenul de executare a obligaţiei, permiterea sau interzicerea gajului următor, alte condiţii.

    În cazul gajării de bunuri sau drepturi patrimoniale a căror înstrăinare necesită autentificare notarială, contractul de gaj urmează, de asemenea, să fie autentificat notarial. Contractul de ipotecă (de ipotecă de întreprinzător) se autentifică notarial în mod obligatoriu.

    Orice modificare sau completare a contractului de gaj se efectuează în forma prevăzută pentru încheierea contractului.

    Articolul 173. Apariţia gajului

    Gajul apare în virtutea contractului.

    Gajul înregistrat apare din momentul înregistrării contractului de gaj.

    În cazul amanetului, gajul apare din momentul transmiterii obiectului gajului, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.

    Articolul 174. Dreptul de a folosi şi de a dispune

    de obiectul gajului

    Debitorul gajist are dreptul să folosească obiectul gajului conform destinaţiei acestuia, precum şi să obţină prin intermediul lui venit, dacă contractul nu prevede altfel, iar din esenţa gajului nu rezultă altceva.

    Debitorul gajist este în drept, cu acordul creditorului gajist, să dea obiectul gajului în locaţiune sau în folosinţă gratuită unei alte persoane sau să dispună de el în alt mod, dacă legea sau contractul de gaj nu prevede altfel.

    Acordul ce limitează dreptul debitorului gajist de a lăsa prin testament bunurile gajate se consideră nul.

    Creditorul gajist, cu excepţia lombardului, are dreptul să folosească obiectul gajului numai în cazurile prevăzute de contract, urmînd să prezinte debitorului gajist dare de seamă despre folosirea lui. Creditorul gajist poate fi obligat prin contract să obţină din obiectul gajului venit pentru a stinge obligaţia principală garantată prin gaj.

    Debitorul gajist sau creditorul gajist, în funcţie de faptul care dintre ei deţine bunurile gajate, este obligat să le păstreze şi să le întreţină, respectînd dreptul de folosinţă a acestora. Dacă apare pericolul pierderii sau deteriorării bunurilor gajate, partea care le deţine este obligată să informeze imediat cealaltă parte, iar partea care nu deţine bunurile are dreptul să le examineze.

    Lombardul-creditor gajist este obligat să asigure pe cont propriu bunurile primate în gaj în cuantumul valorii lor depline, conform estimărilor făcute, cu acordul părţilor, la primirea bunurilor în gaj.

    Articolul 175. Înlocuirea şi restabilirea obiectului gajului

    Înlocuirea obiectului gajului se admite cu acordul creditorului gajist, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

    În cazul în care bunul gajat a fost pierdut sau deteriorat sau dacă dreptul de proprietate asupra lui ori dreptul de gestiune asupra lui a fost suspendat în temeiurile prevăzute de lege, debitorul gajist trebuie să-l restabilească într-un termen acceptabil sau să-l înlocuiască cu un bun echivalent, dacă contractul nu prevede altfel.

    Articolul 176. Autorizaţia de înstrăinare a bunurilor

    gajate libere de gaj

    Creditorul gajist poate să acorde debitorului gajist o autorizaţie de înstrăinare a obiectului gajului liber de gaj. Această prevedere nu se extinde asupra cazurilor de amanet. O astfel de înstrăinare trebuie să fie cu titlu oneros şi făcută în modul stabilit pentru înlocuirea obiectului gajului.

    Acordarea autorizaţiei de înstrăinare a obiectului gajului liber de gaj poate fi prevăzută în contractul de gaj. În acest caz, persoana care încheie o tranzacţie cu debitorul gajist procură bunurile grevate de gaj libere de gaj.

    În cazul gajării de mărfuri care se află în circuit civil şi în proces de prelucrare, debitorul gajist poate înstrăina unele mărfuri din rezervele sale de mărfuri grevate de gaj prin vînzarea lor în cadrul unei activităţi comerciale obişnuite.

    Acţiunea autorizaţiei de înstrăinare a obiectului gajului liber de gaj se suspendă odată cu înmînarea avizului de executare silită a obligaţiei garantate prin gaj, pînă la momentulm în care procedura executării silite a acestei obligaţii nu poate fi continuată.

    Autorizaţia de înstrăinare a obiectului gajului liber de gaj devine nulă odată cu transformarea gajului înregistrat în amanet.

    Articolul 177. Procurarea de către terţ a bunurilor grevate de gaj

    Orice terţ dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunurilor grevate de gaj ori dreptul de gestiune a lor, ţinînd cont de gaj, cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 176 din prezentul cod şi la prezentul articol.

    Bunurile grevate de gaj se consideră libere de gaj în cazul în care achizitorul consideră cu bună credinţă că nu există gaj şi că nu există circumstanţe în a căror virtute ar trebui să ştie despre existenţa gajului.

    Achizitor de bună credinţă se consideră:

    1) persoana care procură:

    - bunuri grevate de gaj sub formă de mărfuri care se află în circuit civil şi în proces de prelucrare;

    - bunuri sau drepturi patrimoniale, cu excepţia bunurilor imobile şi drepturilor asupra bunurilor imobile a căror comercializare a fost anunţată în mijloacele de informare publică;

    - documente de plată, conosamente, acţiuni, titluri de creanţă, contracte care sînt cotate la o bursă autoritară sau cu care se fac, de regulă, tranzacţii la bursă;

    2) persoana considerată ca atare de către instanţa judecătorească şi în alte cazuri prevăzute de lege.

    Articolul 178. Gajul următor şi consecutivitatea executării

    creanţelor creditorilor gajişti

    Darea în gajul următor a bunurilor gajate se admite dacă nu este interzisă prin contractele de gaj încheiate anterior.

    Debitorul gajist este obligat să prezinte fiecărui creditor gajist, următor şi precedent, datele tuturor cazurilor de gajare a bunurilor şi a drepturilor patrimoniale. Nerespectarea acestei obligaţii atrage după sine nulitatea tranzacţiilor următorului gaj şi răspunderea pentru prejudiciul cauzat creditorilor gajişti.

    Consecutivitatea executării creanţelor la cîteva drepturi de gaj asupra unora şi aceloraşi bunuri sau drepturi patrimoniale se stabileşte ţinîndu-se cont de consecutivitatea apariţiei drepturilor de gaj. Creanţele următorului creditor gajist se execută după executarea deplină a creanţelor precedentului creditor gajist.

    Consecutivitatea executării creanţelor poate fi modificată dacă creditorii gajişti care dispun de dreptul preferenţial de executare a creanţelor la unul şi acelaşi obiect al gajului consimt.

    Articolul 179. Particularităţile gajării mărfurilor care

    se află în circuit civil şi în proces de prelucrare

    În cazul gajării mărfurilor care se află în circuit civil şi în process de prelucrare, debitorul gajist este în drept să modifice componenţa şi forma natural a obiectului gajului (stocurilor de mărfuri, materiei prime, materialelor, semifabricatelor, produselor finite etc.) astfel încît valoarea lor totală să nu se reducă faţă de valoarea indicată în contractul de gaj.

    Reducerea valorii mărfurilor gajate care se află în circuit civil şi în proces de prelucrare se admite proporţional cu partea executată a obligaţiei garantate prin gaj, dacă contractul nu prevede altfel.

    Mărfurile care se află în circuit civil şi în proces de prelucrare, înstrăinate de debitorul gajist, încetează a fi obiect al gajului din momentul trecerii lor în proprietatea persoanei care le-a procurat, iar mărfurile procurate de debitorul gajist, indicate în contractul de gaj, devin obiect al gajului din momentul în care debitorul gajist dobîndeşte dreptul de proprietate asupra lor.

    Articolul 179¹. Particularităţile gajării hîrtiilor de valoare

    Hîrtiile de valoare pot fi gajate în temeiul contractului de gaj. Gajarea hîrtiilor de valoare prin andosament se efectuează conform legislaţiei.

    Certificatele la dobînzi, dividende şi la alte venituri, obţinute în temeiul dreptului exprimat în hîrtia de valoare, constituie obiect al gajului în cazul în care contractul nu prevede altfel.

    Articolul 179². Urmărirea bunurilor grevate de gaj

    Dacă la expirarea termenului de executare a obligaţiei garantate prin gaj debitorul gajist nu a executat sau a încălcat această obligaţie, creditorul gajist obţine dreptul de a urmări obiectul gajului la momentul expirării termenului, dacă legea sau contractul de gaj nu prevede că acest drept apare mai tîrziu sau dacă, conform legii, urmărirea obiectului gajului nu poate avea loc mai înainte.

    Bunurile grevate de gaj sînt urmărite din valoarea bunurilor gajate în conformitate cu hotărîrea instanţei judecătoreşti dacă debitorul gajist şi creditorul gajist nu au avut o altă înţelegere încheiată după apariţia dreptului de satisfacere a obligaţiei garantate prin gaj. Debitorul gajist şi creditorul gajist pot conveni asupra modalităţii de comercializare a bunurilor gajate.

    Obiectul gajului poate fi urmărit numai prin hotărîrea instanţei judecătoreşti în cazul în care:

    1) pentru încheierea contractului de gaj a fost necesar acordul sau autorizaţia unei alte persoane sau a unei alte autorităţi;

    2) obiectul gajului îl constituie bunuri de valoare istorică, artistică sau culturală;

    3) debitorul gajist lipseşte şi locul aflării lui nu poate fi identificat.

    Prin derogare de la dispoziţiile alineatului 2 al prezentului articol şi ale articolului 179³, executarea creanţelor creditorilor din valoarea bunurilor gajate ale persoanei căreia i-a fost deschisă procedura falimentară se efectuează în modul stabilit de legislaţia cu privire la faliment.

    Articolul 179³. Distribuirea mijloacelor obţinute din

    comercializarea obiectului gajului

    Chestiunea distribuirii mijloacelor obţinute din comercializarea obiectului gajului o hotărăşte instanţa judecătorească în modul stabilit la alineatul 4 al prezentului articol.

    În cazul în care mijloacele obţinute nu satisfac toate creanţele, creditorul gajist este în drept să obţină mijloacele lipsă din alte bunuri ale debitorului ce pot fi urmărite conform legislaţiei, fără a beneficia în acest caz de privilegiul ce rezultă din dreptul de gaj.

    Dacă mijloacele obţinute din comercializarea obiectului gajului depăşesc valoarea obligaţiilor creditorului gajist garantate prin gaj, diferenţa se plăteşte debitorului gajist.

    Mijloacele obţinute din comercializarea obiectului gajului trebuie să fie distribuite fără întîrziere în următoarea succesiune:

    1) cheltuielile legate de comercializarea bunurilor gajate, inclusiv cheltuielile de judecată şi remunerarea gestionarului întreprinderii (în cazul ipotecii de întreprinzător);

    2) creanţele creditorului gajist (sau creditorilor gajişti, conform succesiunii de executare a creanţelor lor);

    3) plăţile către alte persoane care au dreptul să primească mijloace din comercializarea obiectului gajului.

    Articolul 179⁴. Executarea înainte de termen a obligaţiei garantate

    prin gaj şi urmărirea obiectului gajului

    Creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei garantate prin gaj dacă:

    1) obiectul gajului nu se află în posesiunea debitorului gajist contrar condiţiilor contractului de gaj sau în cazul încetării dreptului de proprietate asupra obiectului dat în gaj conform temeiurilor prevăzute de legislaţie;

    2) debitorul gajist încalcă regulile de înlocuire a obiectului gajului;

    3) creditorul gajist nu respectă obligaţia principală garantată prin gaj.

    Creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligaţiei garantate prin gaj, iar în cazul neexecutării unei astfel de creanţe, să pună sub urmărire obiectul gajului dacă debitorul gajist:

    1) a încălcat regulile gajului următor;

    2) nu a respectat obligaţiile prevăzute la articolul 174 alineatul 5 din prezentul cod;

    3) a înstrăinat obiectul gajului încălcînd prevederile articolului 178 alineatele 3 şi 4 din prezentul cod.

    Articolul 179⁵. Stingerea dreptului de gaj

    Dreptul de gaj se stinge în cazurile:

    1) stingerii obligaţiei garantate prin gaj;

    2) expirării termenului gajului;

    3) distrugerii bunurilor gajate;

    4) comercializării silite a bunurilor gajate;

    5) în alte cazuri prevăzute de lege.

    Articolul 180. Fidejusiunea

    Prin contractul de fidejusiune fidejusorul se obligă faţă de creditorul unei terţe persoane să răspundă în întrejime sau în parte pentru executarea de către aceasta din urmă a obligaţiei sale.

    Fidejusiunea poate garanta numai o creanţă valabilă.

    Contractul de fidejusiune trebuie să fie încheiat în formă scrisă. Nerespectarea formei scrise atraje nulitatea contractului de fidejusiune.

    Articolul 181. Răspunderea fidejusorului

    În cazul neexecutării obligaţiei debitorul şi fudejusorul răspund în faţa creditorului ca debitori solidari, dacă contractul de fudejusiune nu prevede altfel.

    Fidejusorul răspunde în aceiaşi măsură ca şi debitorul, în special, pentru plata dobînzilor, pentru repararea daunelor, pentru plata clauzei penale, dacă contractul de fidejusiune nu prevede altfel.

    Articolul 182. Drepturile şi obligaţiile fidejusorului în cazul

    intentării unei acţiuni împotriva lui

    Dacă se intentează o acţiune împotriva fidejusorului, acesta este obligat să-l întroducă în cauză pe debitor.

    În caz contrar debitorul are dreptul să pună în acţiunea de regres a fidejusorului toate excepţiile, pe care le-ar fi putut opune creditorului.

    Fidejusorul are dreptul să opună în acţiunea creditorului toate excepţiile, pe care le-ar fi putut opune debitorul. Fidejusorul nu pierde dreptul la aceste excepţii nici în cazul cînd debitorul a renunţat la ele sau şi-a recunoscut obligaţia.

    Dacă creditorul va renunţa la dreptul lui de a fi îndestulat cu preferinţă sau la garantarea obligaţiei stabilită în folosul lui, fidejusorul este eliberat de obligaţia sa, întrucît creditorul ar fi avut posibilitatea să-şi îndestuleze creanţa, folosind drepturile arătate mai sus.

    Articolul 183. Drepturile fidejusorului care a executat obligaţia

    Asupra fidejusorului care a executat obligaţia trec toate drepturile creditorului din această obligaţie.

    După ce fidejusorul va îndeplini obligaţia, creditorul este obligat să-I remită documentele, care atestă creanţa împotriva debitorului, precum şi să-i predeie drepturile care garantează această creanţă.

    Articolul 184. Înştiinţarea fidejusorului despre executarea

    obligaţiei de către debitor

    Debitorul care a executat obligaţia garantată prin fidejusiune este obligat să înştiinţeze de îndată despre aceasta pe fidejusor. În caz contrar fidejusorul, care a executat obligaţia, îşi menţine dreptul de a intenta o acţiune de regres împotriva debitorului. În cazul acesta debitorul are dreptul să-l urmărească pe creditor numai pentru restituirea celor primite fără temei.

    Articolul 185. Garanţia prin fidejusiune dată de mai multe

    persoane

    Persoanele care au dat împreună o garanţie prin fidejusiune sînt solidar obligate faţă de creditor, dacă contractul de fidejusiune nu prevede altfel.

    Fiecare din fidejusori are dreptul de a intenta o acţiune de regres împotriva debitorului, în limitele sumei plătite de el.

    Articolul 186. Încetarea fidejusiunii

    Fidejusiunea încetează odată cu încetarea obligaţiei garantate prin ea.

    Fidejusiunea încetează de asemenea, dacă creditorul în curs de trei luni de la împlinirea termenului de executare a obligaţiei nu va intent o acţiune fidejusorului. Dacă termenul de executare a obligaţiei nu este arătat sau dacă executarea poate fi cerută în orice moment, atunci, dacă lipseşte o altă învoială, obligaţia fidejusorului încetează la expirarea unui an din ziua încheierii contractului de fidejusiune.

    Articolul 187. Arvuna

    Arvuna este o sumă de bani, plătită în contul plăţilor datorate potrivit contractului de unul din contractanţi celuilalt, pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea.

    Contractul de arvună, indiferent de suma arvunei, trebuie să fie încheiat în formă scrisă.

    Dacă pentru neexecutarea contractului răspunde partea care a dat arvuna, aceasta rămîne celeilalte părţi. Dacă pentru neexecutarea contractului răspunde partea care a primit arvuna, ea este obligată să lătească celeilalte părţi dublul arvunei.

    Pe lîngă aceasta, partea care răspunde pentru neexecutarea contractului este obligată să repare daunele cauzate celeilalte părţi, care n-au fost acoperite prin plata arvunei, dacă contractul nu prevede altfel.

    Articolul 188. Garanţia

    Garanţia este obligaţia, prevăzută prin lege sau prin contract, pe care şi-o ia o organizaţie socialistă de a plăti dastoria unei alte organizaţii, în întregime sau în parte, în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiei.

    Garanţia, stipulată prin contract, trebuie dată în formă scrisă.

    În cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiei asigurate prin garanţie, răspunderea materială a organizaţiei garante este complimentară la răspunderea debitorului.

    Articolulo 189. Extinderea asupra garanţiei a regulilor cu

    privire la fidejusiune

    Dispoziţiile articolelor 180, 182, 184, 186 şi 188 din prezentul Cod se extind asupra garanţiilor, date de organizaţie pentru garantarea plăţii unei sume de bani datorate de o altă organizaţie, dacă legislaţia Uniunii RSS şi RSS Moldoveneşti nu prevede altfel.

    CAPITOLUL XVI

    EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR

    Articolul 190. Condiţiile generale ale executării

    obligaţiilor

    Obligaţiile trebuie să fie executate în modul corespunzător şi la termenul stabilit, în conformitate cu prevederile legii, actului de planificare, contractului, iar în lipsa unor asemenea prevederi - în conformitate cu regulile aplicate de obicei în această materie.

    Articolul 191. Inadmisibilitatea refuzului unilateral

    de a executa obligaţia

    Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege nu se admite refuzul unilateral de a executa obligaţia şi nici modificarea unilaterală a condiţiilor contractului.

    Articolul 192. Executarea obligaţiei în rate

    Creditorul are dreptul să nu accepte executarea obligaţiei în rate, dacă nu este prevăzut altfel prin lege, prin actul de planificare, prin contract sau dacă aceasta nu decurge din sensul obligaţiei.

    Articolul 193. Trecerea executării obligaţiei

    asupra unei terţe persoane

    Executarea obligaţiei ce rezultă dintr-un contract poate fi trecută în întrejime sau în parte, asupra unei terţe persoane, dacă aceasta e prevăzut prin regulile stabilite, precum şi dacă terţa persoană e legată de una din părţi prin subordonare administrativă sau printr-un contract corespunzător.

    Dacă din lege, contract sau din sensul obligaţiei nu reiese că debitorul este dator să execute obligaţia personal, creditorul e obligat să accepte executarea propusă de terţa persoană pentru debitor.

    Articolul 194. Nestipularea termenului executării obligaţiei

    Dacă termenul executării obligaţiei nu este stipulat sau dacă executarea poate fi cerută în orice moment, creditorul are dreptul să ceară executarea, iar debitorul are dreptul să execute obligaţiea oricînd.

    Debitorul este obligat să execute această obligaţie în termen de şapte zile din momentul formulării de către creditor a cererii sale, dacă îndatorirea de a executa imediat nu rezultă din lege, contract sau din sensul obligaţiei.

    Articolul 195. Executarea obligaţiei înainte de termen

    Debitorul are dreptul să execute obligaţia înainte de termen, dacă din lege, contract sau din sensul obligaţiei nu rezultă altfel.

    Executarea obligaţiei înainte de termen între organizaţiile de stat cooperstiste şi alte organizaţii obşteşti, se admite în cazurile, cînd aceasta e prevăzut de lege sau contract, precum şi cu consimţămîntul creditorului.

    Articolul 196. Amînarea sau eşalonarea executării obligaţiei

    Instanţa judecătorească competentă sau arbitrii aleşi, dacă există motive suficiente, au dreptul să acorde debitorului amînarea sau eşalonarea executării obligaţiei.

    Articolul 197. Locul executării obligaţiei

    Obligaţia trebuie să fie executată la locul, care este stabilit de lege, de contract sau de actul de planificare, în baza căruia a luat naştere obligaţia, sau la locul care rezultă din conţinutul obligaţiei.

    Dacă locul executării nu este specificat şi nu rezultă din sensul obligaţiei, ea trebuie să fie executată precum urmează:

    1) obligaţia de a preda o clădire - la locul unde se află clădirea;

    2) obligaţia bănească (cu excepţia obligaţiilor organizaţiilor socialiste) - la domiciliul creditorului din momentul naşterii obligaţiei. Dacă pînă la data executării obligaţiei creditorul şi-a schimbat domiciliul şi a înştiinţat despre aceasta la timp pe debitor, acesta din urmă e obligat s-o execute la noul domiciliu al creditorului urmînd ca toate cheltuielile, legate de schimbarea locului de executare, să cadă în sarcina creditorului;

    3) toate celelalte obligaţii - la domiciliul debitorului din momentul naşterii obligaţiei, iar dacă debitorul este o persoană juridică - la sediul ei.

    Articolul 198. Valuta obligaţiilor băneşti

    Obligaţiile băneşti trebuie să fie exprimate şi plătite în valută sovietică.

    Exprimarea şi plata obligaţiilor băneşti în valută străină se admit numai în cazurile şi în modul prevăzute de legislaţia Uniunii RSS.

    Articolul 199. Dobînzile

    Este interzisă plătirea dobînzilor pentru obligaţii băneşti sau pentru alte obligaţii, cu excepţia operaţiilor instituţiilor de credit, a obligaţiilor din domeniul comerţului exterior şi în alte cazuri arătate de lege.

    Articolul 200. Executarea obligaţiilor reciproce din contract

    Obligaţiile reciproce din contract trebuie să fie executate simultan, dacă din lege, contract sau din sensul obligaţiei nu rezultă altfel.

    Articolul 201. Executarea obligaţiei alternative

    Debitorului, care este obligat să îndeplinească un act din două sau mai multe acte, îi aparţine dreptul de alegere, dacă din lege, contract sau din sensul obligaţiei nu rezultă altfel.

    Articolul 202. Executarea obligaţiei în caz de pluralitate

    de creditori sau de debitori

    În caz de pluralitate de creditori sau de debitori ai unei obligaţii fiecare creditor are dreptul să ceară executarea, iar fiecare debitor este obligat să execute obligaţia în părţi egale cu ceilalţi debitori, dacă din lege sau din contract nu rezultă altfel.

    La o obligaţie care se naşte din contracte pe cote-părţi între organizaţiile socialiste dreptul creditorului de a cere executarea şi obligaţia debitorului de a executa obligaţia sînt determinate de cotele prevăzute în contract.

    Articolul 203. Obligaţiile solidare

    Obligaţia solidară sau creanţa solidară se naşte, dacă aceasta e prevăzut de contract sau e stabilit de lege, în special dacă obiectul obligaţiei este indivizibil.

    Articolul 204. Dreptul creditorului în cazul unei obligaţii

    solidare a debitorilor

    În cazul unei obligaţii solidare a debitorilor creditorul are dreptul să pretindă executarea atît tuturor debitorilor la un loc, cît şi fiecăruia din ei în parte, să pretindă executarea obligaţiei atît în întrejime, cît şi parţial.

    Creditorul care n-a fost îndestulat pe deplin de către unul din debitorii solidari, are dreptul să ceară celorlalţi debitori solidari să execute ceia ce n-a primit.

    Debitorii solidari rămîn obligaţi, pînă cînd obligaţia va fi executată în întrejime.

    Articolul 205. Excepţiile opuse de către debitorii solidari

    creditorului

    În cazul unei obligaţii solidare debitorul nu are dreptul să opună creditorului excepţii, bazate pe raporturile altor debitori cu creditorul, la care nu participă debitorul respectiv.

    Articolul 206. Executarea unei obligaţii solidare de către

    unul din debitori

    Executarea unei obligaţii solidare în întrejime de către unul din debitori eliberează pe ceilalţi debitori de executarea obligaţiei faţă de creditor.

    Debitorul care a executat o obligaţie solidară are dreptul să intenteze o acţiune de regres împotriva fiecăruia din ceilalţi debitori în părţi egale, scăzîndu-se partea lui, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Partea neplătită de unul din debitorii solidari debitorului, care a executat obligaţia solidară, cade în măsură egală în sarcina aceluia care n-a plătit şi în sarcina celorlalţi debitori solidari.

    Articolul 207. Creanţele solidare

    În cazul unei creanţe solidare fiecare din creditorii solidari are dreptul să ceară debitorului plata creanţei în întregime.

    Debitorul nu are dreptul să opună unuia din creditorii solidari excepţii, bazate pe raporturile debitorului cu alt creditor solidar, la care creditorul respectiv nu participă.

    Executarea obligaţiei în întregime faţă de unul din creditorii solidari îl eliberează pe debitor de executarea obligaţiei faţă de ceilalţi creditori.

    Creditorul solidar, a cărui creanţă a fost executată de debitor, este obligat să restituie celorlalţi creditori partea ce li se cuvine, dacă din raporturile ce există între ei nu rezultă altfel.

    Articolul 208. Executarea unei obligaţii băneşti

    prin depunerea sumei

    Dacă creditorul lipseşte, precum şi dacă el refuză să primească executarea creanţei, cît şi în caz de altă întîrziere din partea lui, la fel şi în cazul cînd creditorul incapabil nu are un reprezentant, debitorul unei obligaţii băneşti sau al unei obligaţii care prevede remiterea unor titluri de valoare are dreptul să depună banii sau titlurile de valoare datorate de el la biroul notarial, care îl va înştiinţa despre acest lucru pe creditor.

    Depunerea banilor sau a titlurilor de valoare la biroul notarial se consideră ca executare a obligaţiei.

    CAPITOLUL XVII

    CESIUNEA DE CRENAŢĂ ŞI CESIUNEA DE DATORIE

    Articolul 209. Cesiunea de creanţă

    Cesiunea unei creanţe de către un creditor unei alte persoane se admite, dacă nu este în contradicţie cu legea, cu contractul sau dacă creanţa nu este legată de persoana creditorului.

    Nu se admite cesiunea de creanţă cu privire la repararea daunei materiale, provocate prin vătămarea sănătăţii sau prin cauzarea morţii, precum şi prin contractul de înstrăinare a unei case cu condiţia întreţinerii pe viaţă.

    La dobînditorul creanţei trec drepturile, care garantează executarea obligaţiei , inclusiv drepturile de gaj, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.

    Articolul 210. Îndatoririle şi răspunderea creditorului,

    care a cedat creanţa

    Creditorul care a cedat creanţa unei alte persoane este obligat să-i remită documentele, care atestă dreptul la creanţă.

    Vechiul creditor răspunde în faţa noului creditor pentru validitatea creanţei care i-a fost cedată, dar nu răspunde pentru neexecutarea acestei creanţe de către debitor, cu excepţia cazurilor, cînd vechiul creditor a garantat pentru debitor faţă de noul creditor.

    Articolul 211. Executarea obligaţiei faţă de vechiul creditor în caz

    de lipsă a înştiinţării despre cesiunea de creanţă

    Dacă debitorul n-a fost înştiinţat, că a avut loc o cesiune de creanţă, executarea obligaţiei faţă de vechiul creditor se consideră ca executare a obligaţiei faţă de creditorul corespunzător.

    Articolul 212. Excepţiile opuse de debitor noului creditor

    Debitorul are dreptul să opună noului creditor toate excepţiile, pe care a putut să le opună vechiului creditor pînă în momentul primirii înştiinţării cu privire la cesiunea creanţei.

    Articolul 213. Cesiunea de datorie

    Debitorul poate să facă cesiunea datoriei sale asupra unei alte persoane numai cu consimţămîntul creditorului.

    Noul debitor are dreptul să opună creditorului toate excepţiile, bazate pe raporturile dintre creditor şi vechiul debitor.

    Fidejusiunea şi gajul constituit de o terţă persoană încetează odată cu cesiunea creanţei, dacă fidejusorul sau constituitorul gajului n-a consimţit să răspundă pentru noul debitor.

    Articolul 214. Forma cesiunii de creanţă şi cesiunii de datorie

    Cesiunea de creanţă şi cesiunea de datorie, bazate pe o convenţie încheiată în formă scrisă, trebuie să se facă de asemenea în formă scrisă.

    CAPITOLUL XVIII

    RĂSPUNDEREA PENTRU NEEXECUTAREA OBLIGAŢIILOR

    Articolul 215. Obligaţia debitorului de a repara daunele

    În cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare de către debitor a obligaţiei, el este obligat să repare daunele cauzate creditorului.

    Prin daune se înţeleg cheltuielile făcute de creditor, pierderea sau deteriorarea bunului lui, precum şi veniturile neobţinute de creditor, pe care el le-ar fi obţinut, dacă obligaţia ar fi fost executată de debitor.

    Articolul 216. Clauza penală şi daunele

    Dacă pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei s-a prevăzut o clauză penală (amendă, penalităţi de întîrziere), daunele se repară în ce priveşte partea care n-a fost acoperită prin clauza penală (amendă, penalităţile de întîrziere).

    Legea sau contractul poate să prevadă următoarele cazuri:

    1) cînd poate fi urmărită numai clauza penală (amenda, penalităţi de întîrziere), dar nu şi daunele;

    2) cînd daunele pot fi urmărite în întregime peste suma prevăzută de clauza penală (amendă, penalităţile de întîrziere);

    3) cînd la alegerea creditorului pot fi urmărite fie clauza penală (amenda, penalităţile de întîrziere), fie daunele.

    Articolul 217. Reducerea clauzei penale

    Dacă clauza penală (amenda, penalităţile de întîrziere) ce urmează a fi plătită este prea mare în comparaţie cu daunele suferite de creditor, instanţa judecătorească are dreptul să reducă clauza penală (amenda, penalităţile de întîrziere). În acest caz instanţa trebuie să ţină seama de:

    1) măsura în care debitorul a executat obligaţia;

    2) starea materială a cetăţenilor, care participă la obligaţie;

    3) nu numai de interesele patrimoniale ale creditorului, dar şi de alte interese ale lui, care merită atenţie.

    Instanţa judecătorească competentă sau arbitrii aleşi au dreptul, în cazuri excepţionale, ţinînd seama de interesele, care merită atenţie, ale părţilor să reducă clauza penală (amenda, penalităţile de întîrziere) ce urmează să fie plătită creditorului.

    Articolul 218. Limitarea răspunderii luate prin obligaţii

    Legislaţia Uniunii RSS şi a RSS Moldoveneşti poate să stabilească, în ce priveşte unele categorii de obligaţii, o răspundere limitată pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor.

    Organizaţiile socialiste nu-şi pot limita răspunderea într-o învoială, dacă răspunderea pentru categoria respectivă de obligaţii este stabilită precis de lege.

    Articolul 219. Îndatorirea debitorului, care a plătit

    clauza penală sau a reparat daunele, de

    a executa obligaţia în natură

    Plata clauzei penale (amenzii, penalităţilor de întîrziere), stipulată pentru caz de întîrziere sau altă executare necorespunzătoare a obligaţiei, şi repararea daunelor, cauzate pentru executarea necorespunzătoare, nu-l eliberează pe debitor de executarea obligaţiei în natură, cu excepţia cazurilor, cînd sarcina de plan, pe care se bazează obligaţia dintre organizaţiile socialiste,şi-a pierdut puterea.

    Articolul 220. Efectele neexecutării obligaţiei de a preda

    un lucru individual determinat

    În cazul neexecutării obligaţiei de a preda creditorului un lucru individual determinat în proprietate, în administrare operativă sau în folosinţă, creditorul are dreptul să ceară ca lucrul să fie luat de la debitor şi să fie predat creditorului. Acest drept se pierde, dacă lucrul a fost deja predat unei terţe persoane, care are acelaşi drept. Dacă lucrul n-a fost încă predat, se bucură de preferinţă creditorul, în folosul căruia obligaţia a luat naştere mai înainte, iar dacă aceasta nu se poate stabili, se bucură de preferinţă acela, care a intentat acţiunea primul.

    Articolul 221. Efectele neexecutării obligaţiei de a

    îndeplini o anumită lucrare

    Dacă debitorul nu şi-a executat obligaţia de a îndeplini o anumă lucrare, creditorul are dreptul s-o îndeplinească pe contul debitorului sau poate să ceară repararea daunelor.

    Articolul 222. Culpa ca o condiţie a răspunderii pentru

    neexecutarea obligaţiilor

    Persoana care nu şi-a executat obligaţia sau a executat-o într-un mod necorespunzător poartă răspundere materială numai în caz de culpă (dol sau imprudenţă), cu excepţia cazurilor prevăzute de lege sau de contract. Lipsa culpei o dovedeşte persoana care n-a executat obligaţia.

    Articolul 223. Efectele neexecutării obligaţiei din culpa

    ambelor părţi

    Dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei se datoreşte culpei ambelor părţi, instanţa judecătorească competentă sau arbitrii aleşi reduc corespunzător mărimea răspunderii debitorului. Instanţa judecătorească, organul de arbitraj sau arbitrii aleşi au dreptul, de asemenea să reducă mărimea răspunderii debitorului dacă creditorul a contribuit intenţionat sau din imprudenţă la mărirea daunelor, cauzate prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei, sau n-a luat măsuri pentru micşorarea lor.

    Dispoziţiile din prezentul articol se aplică corespunzător şi în cazurile cînd debitorul, în virtutea legii sau a contractului, poartă răspunderea material pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei, indiferent de culpa ei.

    Articolul 224. Răspunderea debitorului pentru actele

    terţelor persoane

    Debitorul răspunde pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei de către terţele persoane, în sarcina cărora este pusă executarea ei (articolul 193 din prezentul Cod), dacă legislaţia Uniunii RSS sau a RSS Moldoveneşti nu prevede,că răspunderea o poartă nemijlocit executantul.

    Articolul 225. Efectele neexecutării unui contract bilateral

    Dacă executarea obligaţiei dint-un contract bilateral a devenit imposibilă, atunci, dacă legea sau contractul nu conţine alte prevederi efectele sînt:

    1) dacă nici una din părţi nu răspunde pentru imposibilitatea executării, partea, lipsită de posibilitatea de a-şi executa obligaţia, nu are dreptul să ceară celeilalte părţi executarea contractului. Fiecare parte are dreptul să ceară în acest caz să i se restituie tot ce a executat, fără să fi primit o prestaţiune corelativă;

    2) dacă pentru imposibilitatea executării răspunde partea care trebuia să execute ceia ce a devenit imposibil, partea cealaltă are dreptul să renunţe la contract şi să ceară să i se restituie tot ce a executat, precum şi repararea daunelor;

    3) dacă pentru imposibilitatea executării răspunde partea care trebuia să primească executarea ce a devenit imposibilă, cealaltă parte are dreptul să ceară o prestaţiune corelativă, scăzîndu-se ceia ce ea a păstrat după ce a fost scutită de executarea obligaţiei.

    În raporturile dintre organizaţiile de stat, cooperatiste şi alte organizaţii obşteşti renunţarea la contractul, prevăzut de punctul 2 din prezentul articol, se admite numai în cazurile cînd aceasta nu este în contradicţie cu actele de planificare a economiei naţionale.

    Articolul 226. Întîrzierea debitorului

    Debitorul care a întîrziat cu executarea răspunde faţă de creditor pentru daunele cauzate prin întîrziere şi pentru imposibilitatea executării ce s-a produs întîmplător în răstimpul întîrzierii.

    Dacă din cauza întîrzierii debitorului executarea nu mai prezintă interes pentru creditor, el poate să refuze primirea executării şi să ceară repararea daunelor.

    În raporturile dintre organizaţiile socialiste refuzul de a primi o executare întîrziată se admite numai în cazurile şi în condiţiile, prevăzute de lege sau de contract.

    Debitorul nu se consideră în întîrziere atîta timp, cît obligaţia nu poate fi executată din cauza întîrzierii creditorului.

    Debitorul care a întîrziat executarea unei obligaţii băneşti este obligat să plătească pentru timpul întîrzierii o dobîndă de trei la sută anual din suma întîrziată, dacă legea sau contractul nu prevede o altă dobîndă.

    În obligaţiile băneşti dintre organizaţiile socialiste debitorul este obligat să plătească creditorului pentru fiecare zi de întîrziere o dobîndă (penalităţi de întîrziere) în proporţia stabilită de legislaţia Uniunii RSS.

    Articolul 227. Întîrzierea creditorului

    Creditorul este considerat în întîrziere, dacă a refuzat să primească executarea cuvenită, propusă de debitor, sau n-a săvîrşit actele, înainte de săvîrşirea cărora debitorul n-a putut

    Creditorul este considerat în întîrziere de asemenea în cazurile prevăzute de partea a patra a articolului 229 din prezentul Cod.

    Întîrzierea creditorului dă debitorului dreptul la repararea daunelor cauzate prin întîrziere, dacă creditorul nu va dovedi, că întîrzierea nu se datoreşte dolului sau imprudenţei din partea lui sau din partea persoanelor, care în virtutea legii sau din însărcinarea creditului trebuia să primească executarea. După terminarea întîrzierii creditorului debitorul răspunde conform regulilor generale.

    În cazul unei datorii băneşti debitorul nu este obligat să plătească dobînzi pe timpul cît a durat întîrzierea creditorului.

    CAPITOLUL XIX

    STINGEREA OBLIGAŢIILOR

    Articolul 228. Temeiurile stingerii obligaţiilor

    Obligaţiile se sting în întregime sau în parte:

    1) prin executare;

    2) prin compensaţie;

    3) prin întrunirea calităţii de debitor şi de creditor într-o singură persoană;

    4) prin învoiala părţilor;

    5) prin anularea sau modificarea actului de planificare;

    6) prin imposibilitatea de executare, pentru care debitorul nu răspunde;

    7) în legătură cu moartea debitorului sau creditorului, dacă obligaţia trebuie să fie executată personal de debitor sau era destinată personal creditorului.

    Articolul 229. Stingerea obligaţiei prin executare

    Executarea, făcută în modul corespunzător, stinge obligaţia.

    Creditorul, primind executarea, este obligat, la cererea debitorului, să-i deie o chitanţă, prin care să confirme, că a primit executarea în întregime sau în parte.

    Dacă debitorul a dat creditorului în atestarea obligaţiei un titlu de credit, creditorul, primind executarea, trebuie să-i restituie acest document, dar dacă nu poate să-l restituie, el trebuie să indice acest lucru în chitanţa eliberată debitorului. Chitanţa poate fi înlocuită printr-o menţiune, făcută pe titlul de credit restituit. Pînă la dovadă contrarie aflarea titlului de credit în mîinile debitorului atestă stingerea obligaţiei.

    Dacă creditorul refuză să elibereze chitanţa, să restituie titlul de credit sau să facă în chitanţă o menţiune despre imposibilitatea restituirii lui, debitorul are dreptul să reţină executarea. În aceste cazuri creditorul este considerat în întîrziere.

    Articolul 230. Stingerea obligaţiei prin compensaţie

    Obligaţia se stinge prin compensaţia unei creanţe opuse, de aceiaşi natură, ajunsă la termen, sau al cărei termen nu este indicat sau a cărei executare poate fi cerută de îndată.

    Pentru compensaţie este suficientă cererea unei singure părţi.

    Articolul 231. Compensaţia în caz de cesiune de creanţă şi

    cesiune de datorie

    În caz de cesiune de creanţă (articolul 209 din prezentul Cod) debitorul are dreptul să opună creanţei noului creditor creanţa sa faţă de vechiul creditor, dacă această creanţă a ajuns la termen înainte de primirea înştiinţării despre cesiune sau dacă termenul nu este indicat sau dacă executarea poate fi cerută de îndată.

    În cazul unei cesiuni de datorie (articolul 213 din prezentul Cod) noul debitor nu are dreptul să opună în compensaţie o creanţă ce aparţine vechiului debitor.

    Articolul 232. Inadmisibilitatea compensaţiei

    Compensaţia creanţelor nu este admisă:

    1) dacă termenul de prescripţie al creanţei a expirat;

    2) cînd se cere repararea daunei cauzate prin vătămarea sănătăţii sau prin cauzarea morţii;

    3) cu privire la întreţinerea pe viaţă (articolul 445 din prezentul Cod);

    4) în alte cazuri prevăzute de lege.

    Articolul 233. Stingerea obligaţiei prin întrunirea calităţii

    de debitor şi de creditor într-o singură persoană

    Obligaţia se stinge prin întrunirea calităţii de debitor şi de creditor într-o singură persoană.

    Articolul 234. Stingerea obligaţiei prin învoiala părţilor

    Obligaţia se stinge prin învoiala părţilor, inclusiv prin învoiala de a înlocui o obligaţie prin altă obligaţie între aceleaşi persoane.

    Stingerea obligaţiei între organizaţiile socialiste prin învoiala părţilor, inclusiv prin învoiala de a înlocui o obligaţie prin altă obligaţie, se admite, dacă aceasta nu contravine actelor de planificare a economiei naţionale.

    Articolul 235. Stingerea sau modificarea obligaţiei în urma

    modificării planului

    Oblugaţia dintre organizaţiile socialiste se stinge sau urmează să fie modificată de părţile contractante în modul stabilit în cazurile cînd actele de planificare a economiei naţionale, pe care se bazează obligaţia, sînt modificate printr-o dispoziţie obligatorie pentru ambele părţi.

    Articolul 236. Stingerea obligaţiei prin imposibilitatea de a

    o executa

    Obligaţia se stinge prin imposibilitatea de a o executa, dacă aceasta se datoreşte unei împrejurări pentru care debitorul nu răspunde (articolul 222 din prezentul Cod).

    Articolul 237. Stingerea obligaţiei prin moartea cetăţeanului

    sau prin lichidarea persoanei juridice

    Obligaţia se stinge prin moartea debitorului, dacă executarea este imposibilă fără participarea lui personală.

    Obligaţia se stinge prin moartea creditorului, dacă executarea îi este destinată personal.

    Obligaţia se stinge prin lichidarea persoanei juridice (debitorului sau creditorului).

    Prin legislaţia Uniunii RSS sau a RSS Moldoveneşti executarea obligaţiei unei persoane juridice lichidate poate fi pusă în sarcina unei alte persoane juridice.

    DIFERITE CATEGORII DE OBLIGAŢII

    CAPITOLUL XX

    VÎNZAREA-CUMPĂRAREA

    Articolul 238. Contractul de vînzare-cumpărare

    În baza contractului de vînzare-cumpărare vînzătorul se obligă să remită cumpărătorului proprietatea unui bun, iar cumpărătorul se obligă să primească bunul şi să plătească pentru el o anumită sumă de bani.

    Dacă cumpărătorul este o organizaţie de stat sau o altă organizaţie, menţionată în articolul 90¹ din prezentul Cod, ea dobîndeşte dreptul de administrare operativă a bunurilor.

    Articolul 239. Contractul de vînzare-cumpărare a unei

    case de locuit

    Casa de locuit (sau porţiunea din ea), care este proprietate personal a cetăţeanului sau a soţilor ce locuiesc împreună şi a copiilor lor minori, poate fi obiectul unui contract de vînzare-cumpărare cu respectarea prevederilor articolului 103 din prezentul Cod, precum şi cu condiţia, ca în numele vînzătorului, al soţului lui şi al copiilor lor minori să nu se vîndă mai mult de o singură casă (sau o porţiune din ea) în curs de trei ani, cu excepţia cazului vînzării, prevăzut de articolul 105 din prezentul Cod.

    Cetăţeanul poate să vîndă în curs de trei ani mai mult decît o singură dată casa de locuit, dacă există motive bine întemeiate şi pe baza unei autorizaţii speciale pentru fiecare caz în parte a comitetului executiv al Sovietului raional, orăşenesc, raional din oraş de deputaţi ai norodului.

    Vînzarea unei case, a cărei construcţie nu este terminată, nu poate fi efectuată fără autorizaţia prealabilă a comitetului executiv al Sovietului local respectiv de deputaţi ai norodului.

    Nu poate fi obiectul autonom al unui contract de vînzare-cumpărare o porţiune a casei de locuit, care nu este o încăpere de locuit izolată, cu excepţia cazurilor, cînd ea i se vinde coproprietarului.

    Dacă casa de locuit, ce se află în proprietatea personală a cetăţeanului, urmează să fie demolată în legătură cu retragerea lotului de părmînt pentru nevoi de stat sau obşteşti, atunci din ziua în care a fost adoptată hotărîrea Sovietului Miniştrilor al RSS Moldoveneşti cu privire la retragerea lotului de pămînt şi la demolarea casei această casă, în legătură cu încetarea dreptului cetăţeanului la folosirea pămîntului, poate fi vîndută sau înstrăinată în alt mod numai în vederea demolării.

    Articolul 240. Forma contractului de vînzare-cumpărare a

    unei case de locuit

    Contractul de vînzare-cumpărare a unei case de locuit (a unei părţi de casă) trebuie să fie autentificat pe cale notarială şi înregistrat în decurs de trei luni la biroul teritorial de inventariere tehnică.

    Contractul de vînzare-cumpărare a locuinţei în proprietate privată, încheiat conform legislaţiei privatizării fondului de locuinţe, se autentifică notarial, se înregistrează la biroul territorial de inventariere tehnică şi serveşte drept titlu de proprietate.

    Nerespectarea prevederilor prezentului articol duce la nulitatea contractului.

    Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi contractelor de vînzare-cumpărare a vilelor.

    Articolul 240¹. Forma contractului de cumpărare-vînzare a materiale-

    lor de construcţie, ce se încheie între cetăţeni

    Contractul de cumpărare-vînzare a materialelor de construcţie ce se încheie între cetăţeni, trebuie să fie autentificat pe cale notarială, în afară de cazurile, cînd vînzătorul îi transmite cumpărătorului bunurile împreună cu documentul privitor la procurarea lor de la o organizaţie comercială sau de la o altă organizaţie.

    Nerespectarea acestei prevederi implică aplicarea regulilor, prevăzute de articolul 50 din prezentul Cod.

    Articolul 240². Forma contractului de înstrăinare a imobilului

    This is the start of the text. The rest is at the official source.

    Published the same day

    All acts of 26 December 1964

    About the sources

    Code No. 81 of 26 December 1964, issued by Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, published in the Official Gazette on 26 December 1964. Status: in force.

    Satelit does not give legal advice. Titles, numbers and dates come from the official sources. Summaries, where present, are automatic explanations of the official text and may leave out details. The official text always prevails.

    Sources: the State Register of Legal Acts (legis.md) for the official text and its versions, Monitorul Oficial (monitorul.gov.md) for the publication.

    How we read and compare the data

    Only the cookies we need

    We use only the cookies the site needs: language, theme, city, account and your chat with the assistant. No advertising or tracking cookies.

    Details