Code No. 1964 of 26 December 1964 · Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești
Moldova's Civil Procedure Code of 1964 remains in force
- In force since 26 Dec 1964
- Important
- Administration
Open the official text (opens in a new tab) All acts of that day
Updated:In short
The Civil Procedure Code sets out how civil, economic, labor and family cases are heard in Moldovan courts. The official text available is truncated, so not every provision can be described. The code entered into force on 26.12.1964, and the register shows no repeal date.
Key points
- The code was adopted on 26.12.1964 and published in Vestile R.S.S.M Nr. 36 art. 81.
- It sets the general rules for hearing civil cases in courts.
- Every individual or legal entity has the right to effective relief from competent courts against acts that violate their rights.
- Court proceedings are conducted in Moldovan, and persons who do not speak it may use an interpreter.
- Court decisions are binding, and failure to enforce them carries liability under the law.
- The official text is truncated, and recent amendments are not included in the data provided.
Automatic (AI) summary of the official text. Not legal advice. The official text prevails.
How does this affect me?
Pick who you are and get a short explanation with the articles cited.
The same explanation for everyone.
Have your own question?
Write it here. The answer is only for you.
Official text (beginning)
Official title (in Romanian) Cod nr. 1964 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ AL REPUBLICII MOLDOVA
Official text in Romanian. The register publishes no English version.
600 articles. Tap an article to open it.
Versiune în vigoare din data 12.06.03 în baza abrogării prin LP227 din 05.06.03, MO111/12.06.03 art.453
C U P R I N S
TITLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Capitolul I
DISPOZIŢII DE BAZĂ
Articolul 1. Legislaţia cu privire la procedura civilă
Articolul 2. Sarcinile procedurii civile
Articolul 3. Procedura în pricinile civile
Articolul 4. Accesul liber la justiţie
Articolul 5. Pornirea pricinii civile de către instanţa de judecată
Articolul 6. Înfăptuirea justiţiei pe principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a judecăţii
Articolul 7. Judecarea pricinilor civile
Articolul 8. Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii
Articolul 9. Limba de procedură şi dreptul la interpret
Articolul 10. Caracterul public al dezbaterilor judiciare şi principiul contradictorialităţii
Articolul 11. Aplicarea legislaţiei la judecarea pricinilor
Articolul 12. Aplicarea legislaţiei altor state
Articolul 13. Formarea practicii judiciare
Articolul 14. Obligativitatea hotărîrilor instanţelor de judecată
Articolul 15. Exclus
Capitolul II
COMPUNEREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ. RECUZĂRILE
Articolul 16. Completele de judecată
Articolul 17. Modul de soluţionare a chestiunilor de către instanţa de judecată
Articolul 18. Exclus
Articolul 19. Temeiurile de recuzare a judecătorului
Articolul 20. Inadmisibilitatea participării repetate a judecătorului la judecarea pricinii
Articolul 21. Temeiurile de recuzare a expertului, interpretului şi grefierului
Articolul 22. Exclus
Articolul 23. Cererea de recuzare
Articolul 24. Procedura soluţionării propunerii de recuzare
Articolul 25. Efectele admiterii cererii de recuzare
Capitolul III
COMPETENŢA DUPĂ MATERIE
Articolul 26. Competenţa judecătoriilor de sector şi municipale
Articolul 27. Competenţa instanţelor judecătoreşti economice
Articolul 28. Competenţa instanţelor judecătoreşti militare
Articolul 28¹. Competenţa tribunalului
Articolul 28². Competenţa Curţii de Apel
Articolul 28³. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie
Articolul 29. Competenţa în caz de existenţă a mai multor cereri legate între ele
Capitolul IV
PARTICIPANŢII LA PROCES. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOR
Articolul 30. Participanţii la proces
Articolul 31. Drepturile şi obligaţiile participanţilor la proces
Articolul 31¹. Utilizarea mijloacelor tehnice
Articolul 32. Capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile
Articolul 33. Capacitatea de exerciţiu a drepturilor procedurale civile
Articolul 34. Părţile
Articolul 35. Drepturile procedurale ale părţilor
Articolul 36. Obligaţia părţilor de a se folosi cu bună-credinţă de drepturile lor
Articolul 37. Participarea mai multor reclamaţi sau pîrîţi la proces
Articolul 38. Înlocuirea părţii care figurează greşit în proces
Articolul 39. Terţele persoane care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului
Articolul 40. Terţele persoane care nu formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului
Articolul 41. Introducerea terţelor persoane în procesele de restabilire în lucru
Articolul 42. Succesiunea în drepturile procedurale
Articolul 43. Participarea procurorului la judecarea pricinilor
Articolul 44. Drepturile procedurale ale procurorului
Articolul 45.
Participarea la proces a organelor administraţiei de stat, a sindicatelor, a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, unităţilor militare şi cetăţenilor, care apără drepturile altor persoane
Articolul 46.
Drepturile procedurale ale organelor administraţiei de stat, sindicatelor, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, unităţilor militare şi cetăţenilor, care apără drepturile altor persoane
Capitolul V
REPREZENTAREA ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ
Articolul 47. Exercitarea drepturilor procedurale în instanţa de judecată prin reprezentanţi
Articolul 48. Persoanelor care pot fi reprezentanţi în instanţa de judecată
Articolul 49. Formularea împuternicirilor reprezentantului
Articolul 50. Împuternicirile date reprezentantului
Articolul 51. Reprezentanţii legali
Articolul 52. Persoanele care nu pot fi reprezentanţi în justiţie
Capitolul VI
DOVEZILE
Articolul 53. Dovezile
Articolul 54. Obligaţia de a dovedi şi de a prezenta dovezi
Articolul 54¹. Obligaţia de a prezenta dovezi în cauzele de încălcare a drepturilor titularului de brevet
Articolul 55. Dovezile reţinute de instanţa de judecată
Articolul 56. Admisibilitatea dovezilor
Articolul 57. Cazurile cînd nu e nevoie de a se face dovadă
Articolul 58. Puterea obligatoare a sentinţei penale pentru instanţa care judecă pricina civilă
Articolul 59. Delegaţiile date altor instanţe de judecată
Articolul 60. Modul de îndeplinire a delegaţiei date unei alte instanţe de judecată
Articolul 61. Aprecierea dovezilor
Articolul 62. Asigurarea dovezilor
Articolul 63. Explicaţiile date de părţi şi de terţe persoane
Articolul 64. Depoziţiile martorilor
Articolul 65. Obligaţiile şi răspunderea martorului
Articolul 66. Înscrisurile
Articolul 67. Ordonarea aducerii şi prezentarea înscrisurilor
Articolul 68. Obligaţia de a prezenta înscrisurile cerute
Articolul 68¹. Respingerea cererii de prezentare a înscrisului
Articolul 69. Examinarea şi cercetarea înscrisurilor la locul de păstrare a lor
Articolul 70. Restituirea documentelor originale
Articolul 71. Dovezile materiale
Articolul 72. Ordonarea aducerii şi prezentarea dovezilor materiale
Articolul 73. Obligaţia de a prezenta dovezile materiale
Articolul 74. Păstrarea dovezilor materiale
Articolul 75. Examinarea dovezilor materiale la locul de păstrare a lor
Articolul 76. Restituirea dovezilor materiale
Articolul 77. Expertiza ordonată de instanţă
Articolul 78. Procedura de efectuare a expertizei
Articolul 79. Obligaţiile şi drepturile expertului
Articolul 80. Concluziile expertului
Articolul 81. Aprecierea concluziilor expertului de către instanţa de judecată
Articolul 82. Expertiza suplimentară şi noua expertiză
Articolul 82¹. Decăderea din dreptul de a prezenta dovezi
Capitolul VII
CHELTUIELILE DE JUDECATĂ
Articolul 83. Cheltuielile de judecată
Articolul 84. Cuantumul taxei de stat
Articolul 85. Valoarea acţiunii
Articolul 86. Plata suplimentară a taxei de stat
Articolul 87. Restituirea taxei de stat
Articolul 88. Înlesniri la încasarea taxei de stat
Articolul 89. Scutirea de plată, amînarea, eşalonarea achitării taxei sau eşalonarea achitării taxei de stat
Articolul 90. Cheltuielile legate de judecarea pricinii
Articolul 91. Sumele care urmează să fie plătite martorilor, experţilor şi traducătorilor
Articolul 92. Încasarea de la plăţi a sumelor ce urmează să fie plătite martorilor şi experţilor
Articolul 93. Plata sumelor cuvenite martorilor, experţilor şi traducătorilor
Articolul 94. Repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi
Articolul 94¹. Acordarea de asistenţă juridică gratuită cetăţenilor
Articolul 94². Repartizarea cheltuielilor legate de examinarea plîngerii
Articolul 95. Plata cheltuielilor pentru asistenţa juridică
Articolul 96. Plata de despăgubiri pentru pierderea timpului de muncă
Articolul 97. Repartizarea cheltuielilor de judecată în cazul renunţării la acţiune şi al tranzacţiei de împăcare
Articolul 98. Restituirea cheltuielilor de judecată făcute de părţi
Articolul 99. Restituirea către stat a cheltuielilor de judecată
Articolul 100. Atacarea încheierilor date asupra chestiunilor legate de cheltuielile de judecată
Capitolul VIII
ÎNŞTIINŢĂRILE ŞI CHEMĂRILE ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ
Articolul 101. Citaţiile
Articolul 102. Cuprinsul citaţiei
Articolul 103. Expedierea citaţiilor
Articolul 104. Înmînarea citaţiilor
Articolul 105. Refuzul de a primi citaţia
Articolul 106. Obligaţia de a comunica instanţei de judecată schimbarea adresei în cursul procesului
Articolul 107. Actele instanţei de judecată, cînd locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut
Capitolul IX
TERMENELE DE PROCEDURĂ
Articolul 108. Exclus
Articolul 109. Calcularea termenelor de procedură
Articolul 110. Expirarea termenelor de procedură
Articolul 111. Efectele neîndeplinirii actului de procedură în termen
Articolul 112. Suspendarea termenelor de procedură
Articolul 113. Prelungirea termenelor de procedură
Articolul 114. Repunerea în termen
Capitolul X
AMENZILE JUDECĂTOREŞTI
Articolul 115. Aplicarea amenzilor judecătoreşti
Articolul 116. Anularea sau micşorarea amenzii
TITLUL II
PROCEDURA ÎN FAŢA PRIMEI INSTANŢE
A. ACŢIUNEA CIVILĂ
Capitolul XI
COMPETENŢA JURISDICŢIONALĂ
Articolul 117. Competenţa jurisdicţională în pricinile civile
Articolul 118. Intentarea acţiunii la instanţa domiciliului pîrîtului
Articolul 119. Competenţa la alegerea reclamantului
Articolul 120. Competenţa excepţională
Articolul 121. Competenţa contractuală
Articolul 122. Competenţa în acţiunile civile izvorîte din pricini penale
Articolul 123. Competenţa în cererile reconvenţionale
Articolul 124. Strămutarea pricinilor de la o instanţă de judecată la o altă instanţă de judecată
Articolul 125. Conflictul de competenţă
Articolul 126. Strămutarea pricinilor de către Curtea Supremă de Justiţie
Articolul 127. Exclus
Capitolul XII
CHEMAREA ÎN JUDECATĂ
Articolul 128. Forma şi conţinutul cererii de chemare în judecată
Articolul 129. Copiile de pe cereri şi de pe celelalte documente
Articolul 130. Întrunirea şi despărţirea mai multor pretenţii din cerere
Articolul 131. Primirea cererilor în judecată şi refuzul de a le primi în pricinile civile
Articolul 132. Cazuri cînd nu se dă curs cererii
Articolul 133. Cererea reconvenţională
Articolul 134. Condiţiile pentru primirea cererii reconvenţionale
Capitolul XIII
ASIGURAREA ACŢIUNII
Articolul 135. Temeiul pentru asigurarea acţiunii
Articolul 136. Măsurile de asigurare a acţiunii
Articolul 137. Înlocuirea unei forme de asigurare a acţiunii cu altă formă
Articolul 138. Examinarea cererii de asigurare a acţiunii
Articolul 139. Executarea încheierii de asigurare a acţiunii
Articolul 140. Anularea măsurii de asigurare a acţiunii
Articolul 141. Atacarea încheierilor cu privire la asigurare acţiunii
Articolul 142. Repararea pagubelor cauzate pîrîtului prin asigurarea acţiunii
Capitolul XIV
PREGĂTIREA PRICINILOR CIVILE PENTRU DEZBATERILE JUDICIARE
Articolul 143. Actele judecătorului în vederea pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare
Articolul 143¹. Referinţă la cererea de chemare în judecată
Articolul 143². Alte măsuri premergătoare
Articolul 144. Fixarea termenului pentru judecarea pricinii
Capitolul XV
DEZBATERILE JUDICIARE
Articolul 145. Şedinţa de judecată
Articolul 146. Nemijlocirea, oralitatea dezbaterilor judiciare
Articolul 147. Exclus
Articolul 148. Preşedintele şedinţei de judecată
Articolul 149. Ordinea în timpul şedinţei de judecată
Articolul 150. Măsurile care se iau faţă de cei ce tulbură ordinea în timpul şedinţei de judecată
Articolul 151. Deschiderea şedinţei de judecată
Articolul 152. Verificarea prezentării participanţilor la proces
Articolul 153. Explicarea de către preşedintele şedinţei a obligaţiilor interpretului
Articolul 154. Îndepărtarea martorilor din sala de şedinţă
Articolul 155. Anunţarea componenţei completului de judecată şi explicarea dreptului de a face propuneri de recuzare
Articolul 156. Explicarea de către preşedintele şedinţei a drepturilor şi a obligaţiilor participanţilor la proces
Articolul 157. Soluţionarea de către instanţa de judecată a cererilor participanţilor la proces
Articolul 157¹. Prezentarea dovezilor în şedinţa de judecată
Articolul 158. Efectele neprezentării la şedinţă de judecată a participanţilor la proces
Articolul 159. Efectele neprezentării părţilor la şedinţă de judecată fără motive întemeiate
Articolul 160. Repararea pagubei pentru neprezentarea părţii în judecată
Articolul 161. Exclus
Articolul 162. Amînarea procesului
Articolul 163. Audierea martorului în caz de amînare a procesului
Articolul 164. Explicarea de către preşedintele şedinţei a drepturilor şi obligaţiilor expertului
Articolul 165. Începerea judecării pricinii în fond
Articolul 166. Renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea pretenţiilor de către pîrît şi tranzacţia de împăcare a părţilor
Articolul 167. Explicaţiile participanţilor la proces
Articolul 168. Stabilirea procesului de cercetare a dovezilor
Articolul 169. Audierea martorilor
Articolul 170.
Prevenirea martorului asupra răspunderii ce o poartă pentru refuzul de a depune mărturii sau pentru depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase
Articolul 171. Procedura de audiere a martorului
Articolul 171¹. Declaraţia martorilor
Articolul 172. Folosirea de către martor a unor însemnări
Articolul 173. Audierea martorului minor
Articolul 174. Citirea în şedinţă a declaraţiilor martorilor
Articolul 175. Cercetarea înscrisurilor
Articolul 176. Cererea de defăimare a documentelor ca fiind false
Articolul 177. Cercetarea dovezilor materiale
Articolul 178. Examinarea la faţa locului
Articolul 179. Audierea experţilor
Articolul 180. Efectuarea expertizei suplimentare sau a unei noi expertize
Articolul 181. Concluziile organelor administraţiei de stat
Articolul 182. Interogatoriul
Articolul 183. Terminarea examinării pricinii în fond
Articolul 184. Susţinerile verbale
Articolul 185. Replicile
Articolul 186. Exclus
Articolul 187. Reluarea examinării pricinii în fond
Articolul 188. Retragerea completului de judecată în camera de chibzuire
Articolul 189. Pronunţarea hotărîrii
Capitolul XVI
HOTĂRÎREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ
Articolul 190. Darea hotărîrii
Articolul 191. Hotărîrea trebuie să fie legală şi întemeiată
Articolul 192. Secretul deliberării judecătorilor
Articolul 193. Chestiunile care urmează să fie soluţionate la darea hotărîrii
Articolul 194. Dreptul instanţei de judecată de a depăşi limitele pretenţiilor formulate
Articolul 195. Expunerea hotărîrii
Articolul 196. Cuprinsul hotărîrii
Articolul 197. Specificarea modului şi termenului de executare a hotărîrii, de asigurare a executării ei
Articolul 198. Hotărîrea care obligă o persoană juridică să plătească o sumă de bani
Articolul 199. Hotărîrea de adjudecare a bunurilor sau contra valorii lor
Articolul 200. Hotărîrea care obligă pe pîrît să săvîrşească anumite acte
Articolul 201. Hotărîrea dată în folosul mai multor reclamanţi sau împotriva mai multor pîrîţi
Articolul 201¹. Exclus
Articolul 202. Îndreptarea greşelilor materiale şi de calcul evidente, strecurate în hotărîre
Articolul 203. Hotărîrea suplimentară
Articolul 204. Lămurirea hotărîrii, schimbarea modului şi ordinii de executare a hotărîrii
Articolul 205. Amînarea şi eşalonarea executării hotărîrii, schimbarea modului şi ordinii de executare a hotărîrii
Articolul 206. Hotărîrea instanţei de judecată rămasă definitivă
Articolul 207. Executarea hotărîrii
Articolul 208. Hotărîrile care urmează să fie executate imediat
Articolul 209. Dreptul instanţei de judecată de a dispune executarea imediată a hotărîrii
Articolul 210. Asigurarea executării hotărîrii
Articolul 211. Executarea provizorie înainte de darea hotărîrii în cererile de plată a pensiei de întreţinere (alimente)
Articolul 212. Obligaţia de a trimite participanţilor la proces copii de pe hotărîrile şi încheierile instanţei de judecată
Capitolul XVII
SUSPENDAREA PROCESULUI
Articolul 213. Suspendarea procesului
Articolul 214. Dreptul instanţei de judecată de a suspenda procesul
Articolul 215. Termenele de suspendare a procesului
Articolul 216. Atacarea încheierii instanţei cu privire la suspendarea procesului
Articolul 217. Reînceperea procesului
Capitolul XVIII
ÎNCETAREA PROCESULUI
Articolul 218. Temeiurile pentru încetarea procesului
Articolul 219. Procedura şi efectele încetării procesului
Capitolul XIX
SCOATEREA CERERII DE PE ROL
Articolul 220. Temeiurile pentru scoaterea cererii de pe rol
Articolul 221. Procedura şi efectele scoaterii cererii de pe rol
Capitolul XX
ÎNCHEIEREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ
Articolul 222. Darea încheierilor
Articolul 223. Cuprinsul încheierii instanţei de judecată
Articolul 224. Încheierile interlocutorii ale instanţei de judecată
Capitolul XXI
PROCESE-VERBALE
Articolul 225. Obligativitatea întocmirii unui proces-verbal
Articolul 226. Cuprinsul procesului-verbal
Articolul 227. Întocmirea procesului-verbal
Articolul 228. Observaţiile asupra procesului-verbal
Articolul 229. Examinarea observaţiilor asupra procesului-verbal
B. PROCEDURA ÎN PRICINILE CARE IZVORĂSC DIN
RAPORTURI JURIDICE ADMINISTRATIVE
Capitolul XXII
DISPOZIŢII GENERALE
(Exclus)
Capitolul XXIII
PLÎNGERILE ÎMPOTRIVA HOTĂRÎRILOR COMISIILOR ELECTORALE
(Exclus)
Capitolul XXIV
PLÎNGERILE ÎMPOTRIVA ACTELOR NELEGITIME ALE ORGANELOR ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE ŞI PERSOANELOR CU FUNCŢII DE RĂSPUNDERE
(Exclus)
Capitolul XXIV¹
(Exclus)
Capitolul XXV
PROCESELE ÎN LEGĂTURĂ CU URMĂRIREA DE LA CETĂŢENI A RESTANŢEI DE IMPOZITE,
DE AUTOIMPUNERE A POPULAŢIEI SĂTEŞTI ŞI DE ASIGURARE OBLIGATORIE DE STAT
(Exclus)
C. PROCEDURA SPECIALĂ
Capitolul XXVI
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 244. Principiile pe care instanţa de judecată le examinează în cadrul procedurii speciale
Articolul 245. Examinarea pricinilor în cadrul procedurii speciale
Capitolul XXVII
CONSTATAREA UNOR FAPTE CARE AU VALOARE JURIDICĂ
Articolul 246. Pricinile privitoare la constatarea unor fapte, care au valoare juridică şi care sînt examinate de instanţa de judecată
Articolul 247. Condiţiile necesare pentru constatarea faptelor, care au valoare juridică
Articolul 248. Depunerea cererii şi cuprinsul ei
Articolul 249. Hotărîrea instanţei de judecată
Capitolul XXVIII
DECLARAREA ABSENŢEI ŞI DECLARAREA MORŢII UNUI CETĂŢEAN
Articolul 250. Depunerea cererii
Articolul 251. Cuprinsul cererii
Articolul 252. Pregătirea pricinii pentru examinare
Articolul 253. Participarea obligatorie a procurorului
Articolul 254. Hotărîrea instanţei de judecată
Articolul 255. Efectele apariţiei sau descoperirii locului de aflare a cetăţeanului declarat absent sau mort
Capitolul XXIX
DECLARAREA CAPACITĂŢII DE EXERCIŢIU LIMITATE SAU A
INCAPACITĂŢII TOTALE A UNUI CETĂŢEAN
Articolul 256. Depunerea cererii
Articolul 257. Cuprinsul cererii
Articolul 258. Ordonarea unei expertize pentru constatarea stării psihice a cetăţeanului
Articolul 259. Examinarea cererii
Articolul 260. Hotărîrea instanţei de judecată
Articolul 261. Hotărîrea prin care un cetăţean este declarat capabil
Capitolul XXX
RESTABILIREA DREPTURILOR CE IZVORĂSC DIN
DOCUMENTELE LA PURTĂTOR PIERDUTE
Articolul 262. Depunerea cererii de declarare ca nevalabil a documentului pierdut
Articolul 263. Actele judecătorului după primirea cererii
Articolul 264. Obligaţia deţinătorului documentului
Articolul 265. Actele judecătorului după primirea cererii din partea deţinătorului documentului
Articolul 266. Examinarea cererii de declarare ca nevalabil a documentului pierdut
Articolul 267. Hotărîrea instanţei de judecată asupra cererii
Articolul 268. Dreptul deţinătorului de a intenta o acţiune în legătură cu dobîndirea sau reţinerea de bunuri fără just temei
Capitolul XXXI
CONSTATAREA UNOR GREŞELI STRECURATE ÎN
REGISTRELE ACTELOR STĂRII CIVILE
Articolul 269. Depunerea cererii
Articolul 270. Cuprinsul cererii
Articolul 271. Hotărîrea instanţei de judecată
Capitolul XXXII
DECLARAREA UNOR BUNURI FĂRĂ STĂPÎN
Articolul 272. Depunerea cererii
Articolul 273. Cuprinsul cererii
Articolul 274. Actele judecătorului după primirea cererii
Articolul 275. Hotărîrea instanţei de judecată
Capitolul XXXIII
PLÎNGERILE ÎMPOTRIVA ACTELOR NOTARIALE SAU
ÎMPOTRIVA REFUZULUI DE A LE ÎNDEPLINI
Articolul 276. Depunerea plîngerii
Articolul 277. Examinarea plîngerii
Articolul 278. Hotărîrea instanţei de judecată asupra plîngerii
Articolul 278¹. Modul de soluţionare a litigiilor privitoare la un drept, bazat pe actul de notariat săvîrşit
Capitolul XXXIII¹
ADOPTAREA ÎNFIERII
Articolul 278². Depunerea cererii pentru încuviinţarea adopţiei
Articolul 278³. Actele ce se anexează la cererea de înfiere
Articolul 278⁴. Examinarea cererii de înfiere
Articolul 2784a. Acordul la adopţie
Articolul 2784b. Termenul de încercare la adopţie
Articolul 278⁵. Hotărârea instanţei de judecată
D. PROCEDURA ÎN INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI ECONOMICE
Capitolul XXXIII²
JUDECAREA LITIGIILOR ECONOMICE
Articolul 278⁶. Instanţele judecătoreşti economice
Articolul 278⁷. Intentarea procesului
Articolul 278⁸. Măsurile prealabile de tranşare a litigiilor economice
Articolul 278⁹. Litigiile atribuite competenţei instanţelor judecătoreşti economice
Articolul 278¹⁰. Competenţa judecătoriilor economice de circumscripţie
Articolul 278¹¹. Competenţa Judecătoriei Economice a Republicii Moldova
Articolul 278¹². Aprecierea dovezilor
Articolul 278¹³. Declaraţiile martorului
Articolul 278¹⁴. Taxa de stat
Articolul 278¹⁵. Repartizarea cheltuielilor de judecată
Articolul 278¹⁶. Forma şi cuprinsul cererii de chemare în judecată
Articolul 278¹⁷. Expedierea copiilor de pe cererea de chemare în judecată şi de pe documentele anexate la ea
Articolul 278¹⁸. Respingerea cererii de chemare în judecată
Articolul 278¹⁹. Returnarea cererii de chemare în judecată
Articolul 278²⁰. Intentarea procesului
Articolul 278²¹. Măsurile luate de judecător în vederea pregătirii materialelor pentru judecarea pricinii în şedinţă
Articolul 278²². Termenele judecării litigiilor
Articolul 278²³. Modul desfăşurării şedinţei
Articolul 278²⁴. Actele judecătoreşti
Articolul 278²⁵. Amînarea judecării pricinii
Articolul 278²⁶. Suspendarea procesului şi reînceperea lui
Articolul 278²⁷. Clasarea procesului
Articolul 278²⁸. Lăsarea cererii fără examinare
Articolul 278²⁹. Schimbarea temeiului sau a obiectului acţiunii, schimbarea mărimii cerinţelor, renunţarea la acţiune, recunoaşterea acţiunii
Articolul 278³⁰. Drepturile instanţei judecătoreşti economice la adoptarea şi executarea hotărîrii
Articolul 278³¹. Procesele-verbale
Articolul 278³². Judecarea în primă instanţă a litigiilor economice date în competenţa Judecătoriei Economice a Republicii Moldova
Articolul 278³³. Apelul
Articolul 278³⁴. Persoanele care pot declara apel
Articolul 278³⁵. Judecarea apelului
Articolul 278³⁶. Termenul de declarare a apelului
Articolul 278³⁷. Returnarea apelului
Articolul 278³⁸. Intentarea procesului în apel
Articolul 278³⁹. Dovezile de apel
Articolul 278⁴⁰. Procedura de judecare a apelului
Articolul 278⁴¹. Renunţarea la apel
Articolul 278⁴². Limitele judecării apelului
Articolul 278⁴³. Temeiuri pentru modificarea sau anularea hotărîrii
Articolele 278⁴⁴-278⁵⁸ Excluse
Articolul 278⁵⁹. Recursurile judecate de Judecătoria Economică a Republicii Moldova
Articolul 278⁶⁰. Exclus
Articolul 278⁶¹. Exclus
Articolul 278⁶². Executarea actelor judiciare
Articolul 278⁶³. Eliberarea titlului executor
Articolul 278⁶⁴. Cuprinsul titlului executor
Articolul 278⁶⁵. Termenul de prezentare a titlului executor spre executare
Articolul 278⁶⁶. Răspunderea pentru neexecutarea actului judiciar
TITLUL III
CĂILE ORDINARE DE ATAC
Capitolul XXXIV
APELUL
Articolul 279. Hotărîrile supuse apelului
Articolul 280. Persoanele care pot declara apel
Articolul 281. Executarea hotărîrii
Articolul 282. Termenul de declarare a apelului
Articolul 283. Renunţarea la apel
Articolul 284. Repunerea în termen
Articolul 285. Depunerea apelului
Articolul 286. Cuprinsul cererii de apel
Articolul 287. Copiile de pe cererile de apel şi înscrisuri
Articolul 288. Alăturarea la apel
Articolul 289. Acţiunile instanţei de judecată după primirea apelului
Articolul 290. Stabilirea termenului de judecare a pricinii
Articolul 291. Retragerea apelului
Articolul 292. Renunţarea reclamantului la acţiune şi tranzacţia de împăcare a părţilor
Articolul 293. Amînarea judecării apelului
Articolul 294. Prezentarea dovezilor şi cererilor în instanţa de apel
Articolul 295. Modul de judecare a pricinii în instanţa de apel
Articolul 296. Limitele judecării apelului
Articolul 297. Împuternicirile instanţei de apel
Articolul 298. Darea deciziei
Articolul 299. Cuprinsul deciziei
Articolul 300. Anunţarea deciziei
Articolul 301. Indicaţiile instanţei de apel
Capitolul XXXV
RECURSUL
Articolul 302. Hotărîrile supuse recursului
Articolul 303. Persoanele care pot declara recurs
Articolul 304. Efectul suspensiv al recursului
Articolul 305. Termenul de declarare a recursului
Articolul 306. Declararea, renunţarea şi retragerea recursului
Articolul 307. Alăturarea la recurs
Articolul 308. Actele instanţei la primirea recursului
Articolul 309. Temeiurile pentru depunerea recursului
Articolul 310. Actele instanţei de recurs
Articolul 311. Judecarea pricinii
Articolul 312. Limitele judecării pricinii
Articolul 313. Împuternicirile instanţei de recurs
Articolul 314. Decizia instanţei de recurs şi dispoziţiile de procedură
Articolul 315. Indicaţiile instanţei de recurs
Articolul 316. Hotărîrile irevocabile
TITLUL IV
CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC
Capitolul XXXVI
CONTESTAŢIA ÎN ANULARE
Articolul 317. Temeiurile contestaţiei în anulare
Articolul 318. Persoanele care au dreptul la contestaţie în anulare
Articolul 319. Termenul de depunere a contestaţiei în anulare
Articolul 320. Depunerea contestaţiei în anulare
Articolul 321. Suspendarea executării hotărîrii
Articolul 322. Stabilirea termenului de judecată
Articolul 323. Termenul de judecare a contestaţiei
Articolul 324. Judecarea contestaţiei în anulare
Capitolul XXXVII
REVIZUIREA HOTĂRÎRILOR
Articolul 325. Temeiurile revizuirii
Articolul 326. Instanţa competentă
Articolul 327. Cererea de revizuire a hotărîrilor
Articolul 328. Termenul pentru depunerea cererii de revizuire
Articolul 329. Judecarea cererii de revizuire
Articolul 330. Decizia instanţei cu privire la revizuire
Capitolul XXXVII¹
DEMERSUL ÎN INTERESUL LEGII ŞI RECURSUL ÎN ANULARE
Articolul 331. Demersul în interesul legii
Articolul 332. Recursul în anulare
Articolul 333. Cazurile în care se poate declara recurs în anulare
Articolul 334. Termenul de declarare a recursului în anulare
Articolul 335. Declararea şi retragerea recursului în anulare
Articolul 335¹. Judecarea recursului în anulare
TITLUL V
EXECUTAREA HOTĂRÎRILOR JUDECĂTOREŞTI
(Exclus)
TITLUL VI
DREPTURILE PROCEDURALE CIVILE ALE
CETĂŢENILOR STRĂINI ŞI ALE
PERSOANELOR FĂRĂ CETĂŢENIE.
ACŢIUNILE INTENTATE STATELOR
STRĂINE, DELEGAŢIILE JUDECĂTOREŞTI ŞI HOTĂRÎRILE
INSTANŢELOR DE JUDECATĂ STRĂINE,
TRATATELE INTERNAŢIONALE
Articolul 432. Drepturile procedurale civile ale cetăţenilor străini, ale întreprinderilor şi organizaţiilor străine
Articolul 433. Drepturile procedurale civile ale persoanelor fără cetăţenie
Articolul 433¹.
Competenţa instanţelor de judecată ale Republicii Moldova în pricinile civile în legătură cu litigiile, la care participă cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie, întreprinderi şi organizaţii străine, precum şi în legătură cu litigiile în care măcar una din părţi locuieşte în străinătate
Articolul 434. Acţiunile intentate statelor străine. Imunitatea diplomatică
Articolul 435.
Executarea delegaţiilor date de instanţele de judecată străine şi adresarea delegaţiilor de către instanţele de judecată ale Republicii Moldova în instanţele de judecată străine
Articolul 436. Executarea hotărîrilor instanţelor de judecată şi ale organelor de arbitraj străine
Articolul 437. Tratatele internaţionale
Anexa nr.1 Lista categoriilor de bunuri care nu pot fi urmărite pe baza documentelor de executare silită
Anexa nr.2 Reconstituirea dosarelor pierdute, conţinînd acte de procedură judiciară sau de executare
TITLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Capitolul I
DISPOZIŢII DE BAZĂ
Articolul 1. Legislaţia cu privire la procedura civilă
Procedura de judiciare a pricinilor civile de către instanţele de judecată ale Republicii Moldova este stabilită de prezentul cod şi de alte legi.
Legislaţia cu privire la procedura civilă stabileşte modul de judecare a pricinilor ce izvorăsc din raporturile juridice civile, economice, de muncă, de familie, a pricinilor în materie de contencios administrativ şi a pricinilor cu procedură specială.
Pricinile în materie de contencios administrativ şi pricinile cu procedură specială se judecă potrivit regulilor generale de procedură, cu unele excepţii, stabilite de legislaţie.
Articolul 2. Sarcinile procedurii civile
Sarcinile procedurii civile sînt de a apăra în judecată şi a realiza drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi asociaţiilor acestora, interesele întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, precum şi de a apăra orînduirea statală şi constituţională a Republicii Moldova de orice atentat.
În scopul înfăptuirii acestor sarcini, legislaţia procedurii civile stabileşte competenţa instanţelor de judecată, modul de organizare şi desfăşurare a procesului civil, precum şi de executare a hotărîrilor judecătoreşti.
Articolul 3. Procedura în pricinile civile
La judecarea pricinilor civile, instanţele de judecată aplică legile de procedură civilă care sînt în vigoare la data judecării pricinii în instanţa de judecată, înfăptuirii diferitelor acte de procedură sau executării hotărîrilor judecătoreşti.
Articolul 4. Accesul liber la justiţie
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor de judecată competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
Articolul 5. Pornirea pricinii civile de către instanţa de judecată
Instanţa de judecată începe judecarea pricinii civile:
1) la cererea avocatului parlamentar privind apărarea intereselor petiţionarului ale cărui drepturi şi libertăţi constituţionale au fost încălcate;
2) la cererea prefectului, în cazul cînd se impune declararea invalidităţii unui act emis de o autoritate a administraţiei publice locale;
3) la cererea persoanei, fizice sau juridice, care se adresează pentru apărarea unui drept al său ori a unui interes ocrotit prin lege;
4) la cererea procurorului, în cazul în care este necesar a apăra drepturile şi interesele legitime ale minorilor, persoanelor în vîrstă, handicapaţilor, interesele statului şi societăţii ce ţin de:
a) protecţia mediului înconjurător;
b) capacitatea de apărare a ţării;
c) buget;
d) proprietatea aflată în posesia exclusivă a statului;
e) considerarea contractelor care lezează interesele statului ca fiind nule;
f) considerarea actelor juridice (normative şi fără caracter normativ) ce sînt în contradicţie cu legea, emise de ministere, departamente, de alte organe, precum şi de întreprinderi, instituţii şi organizaţii, anularea actelor şi acţiunilor săvîrşite prin corupţie şi protecţionism în cazul în care este respins recursul procurorului referitor la aceste acte;
g) perceperea în venitul statului a bunurilor dobîndite sau economisite fără temeiuri legale;
h) anularea înregistrării întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor în cazul încălcării modului stabilit de constituire a acestora sau al necorespunderii actelor de constituire prevederilor legislaţiei şi de încasarea veniturilor obţinute nelegitim de acestea;
i) lichidarea întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor în temeiurile stabilite de lege şi de încasarea veniturilor obţinute nelegitim de acestea;
j) alte cazuri prevăzute de lege;
5) la cererea organelor administraţiei de stat, sindicatelor, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, unităţilor militare, a colhozurilor, a altor organizaţii cooperatiste, a asociaţiilor lor, a altor organizaţii obşteşti sau a cetăţenilor în cazul cînd, potrivit legii, ei se pot adresa instanţei de judecată pentru apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane;
6) la cererea organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în cazul în care este necesară apărarea drepturilor şi intereselor economice ale statului, protejarea cărora ţine de competenţa acestora.
În cauzele legate de intentarea acţiunii se depun cererii de deschidere a unui proces, în cazurile, ce decurg prin raporturile juridice administrative, şi în cauzele de procedură specială – plîngeri şi cereri.
Articolul 6. Înfăptuirea justiţiei pe principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a judecăţii
Justiţia în procesele civile se înfăptuieşte numai de către instanţele de judecată pe principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi a judecăţii, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială, precum şi de alte împrejurări.
Articolul 7. Judecarea pricinilor civile
Pricinile civile se judecă în primă instanţă de un singur judecător sau de un complet de judecată.
În instanţa de apel şi în instanţa de recurs, pricinile se judecă de un complet de judecată.
Articolul 8. Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii
La înfăptuirea justiţiei, judecătorii sînt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii judecă pricinile în baza legii şi în condiţii care exclud orice presiune asupra lor.
Mitingurile, demonstraţiile şi alte acţiuni desfăşurate la o distanţă mai mică de 25 de metri de localul în care se înfăptuieşte justiţia, dacă au scopul de a exercita presiuni asupra judecătorilor, se califică drept imixtiune în activitatea lor.
În cazul imixtiunii în activitatea judecătorilor şi instanţelor de judecată cu scopul de a influenţa înfăptuirea justiţiei, judecătorul sau instanţa de judecată reacţionează în modul prevăzut de lege.
Articolul 9. Limba de procedură şi dreptul la interpret
Procedura judiciară se desfăşoară în limba moldovenească.
Persoanele care nu posedă sau nu vorbesc limba moldovenească au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă prin interpret.
Procedura judiciară se poate efectua şi într-o limbă acceptabilă pentru majoritatea persoanelor care participă la proces.
În cazul în care procedura judiciară se efectuează în altă limbă, documentele procesuale judiciare se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba moldovenească.
Articolul 10. Caracterul public al dezbaterilor judiciare şi principiul contradictorialităţii
Şedinţele de judecată sînt publice.
Judecarea proceselor în şedinţă închisă se efectuează numai în cazurile stabilite prin lege, cu respectarea normelor de procedură.
Instanţa de judecată poate să dispună judecarea pricinii în şedinţă închisă dacă dezbaterea publică ar putea vătăma părţile, ordinea publică sau moralitatea sau este în contradicţie cu interesele păstrării secretului de stat, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Persoanele care nu au atins vîrsta de şaisprezece ani şi cele care se prezintă într-o ţinută necuviincioasă pot fi îndepărtate din sala de şedinţă.
Hotărîrile instanţelor de judecată în toate cazurile se pronunţă public.
Judecarea pricinilor se înfăptuieşte în conformitate cu principiul contradictorialităţii.
Articolul 11. Aplicarea legislaţiei la judecarea pricinilor
Instanţele de judecată la judecarea pricinilor aplică Constituţia, legile, regulamentele şi hotărîrile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, actele organelor centrale şi locale ale administraţiei publice, precum şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului se aplică în conformitate cu prevederile articolului 4 din Constituţie.
Instanţa de judecată nu este în drept să aplice legea sau un alt act normativ care este în contradicţie cu Constituţia.
Dacă în procesul judecării pricinii instanţa de judecată stabileşte că norma de drept ce urmează a fi aplicată este în contradicţie cu prevederile Constituţiei şi este expusă într-un act normativ care, conform Constituţiei, se supune controlului constituţionalităţii, examinarea pricinii se suspendă şi instanţa de judecată înaintează Curţii Supreme de Justiţie propunerea de a sesiza Curtea Constituţională. Curtea Supremă de Justiţie examinează propunerea şi, fără să se expună asupra ei, se adresează Curţii Constituţionale cu o sesizare întocmită în conformitate cu articolul 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
Dacă în procesul judecării pricinii se stabileşte că norma de drept ce urmează a fi aplicată este în contradicţie cu prevederile legii şi este expusă într-un act normativ care, conform Constituţiei, nu se supune controlului constituţionalităţii, instanţa va proceda în conformitate cu legea. Organul sau persoana cu funcţii de răspundere care a emis un act normativ ce nu corespunde cerinţelor legislaţiei va fi informată despre aceasta de către instanţa de judecată.
În cazul cînd nu există o lege care să reglementeze raportul litigios, instanţa va aplica legea care reglementează raporturi similare şi care nu este în contradicţie cu prevederile Constituţiei, iar în lipsa unei asemenea legi, instanţa se va călăuzi de principiile fundamentale ale legislaţiei, conţinutul şi sensul cărora derivă din dispoziţiile constituţionale.
Articolul 12. Aplicarea legislaţiei altor state
Legislaţia unui stat străin se aplică în conformitate cu legea sau tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte.
La aplicarea legii sau altui act juridic al unui stat străin, instanţa stabileşte existenţa acestuia şi conţinutul dispoziţiilor lui, precum şi constată practica aplicării în statul respectiv.
În scopul stabilirii existenţei legii sau a altui act juridic al unui stat străin şi conţinutului acestuia, instanţa se adresează, în modul stabilit, organelor competente ale Republicii Moldova pentru acordarea ajutorului necesar.
Dacă este imposibil a stabili existenţa legii sau altui act juridic al unui stat străin şi conţinutul acestuia, deşi au fost întreprinse măsuri, instanţa aplică legea internă respectivă sau alt act juridic intern.
Articolul 13. Formarea practicii judiciare
Curtea Supremă de Justiţie, în cadrul procedurii civile, emite hotărîri explicative în chestiunile de practică judiciară care nu au caracter obligatoriu pentru instanţele de judecată la judecarea pricinilor.
Articolul 14. Obligativitatea hotărîrilor instanţelor de judecată
Hotărîrile instanţelor de judecată sînt obligatorii. Neexecutarea lor atrage răspundere în conformitate cu legea.
Participanţii la proces pot ataca hotărîrea instanţei de judecată în modul stabilit de lege.
Capitolul II
COMPUNEREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ. RECUZĂRILE
Articolul 16. Completele de judecată
Pricinile civile se judecă în primă instanţă de un singur judecător sau de un complet format din 3 judecători.
În instanţa de apel şi în instanţa de recurs, pricinile se judecă de un complet format din 3 judecători.
Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie judecă recursurile împotriva hotărîrilor adoptate de curte în primă instanţă într-un complet format din 5 judecători.
Plenul Curţii Supreme de Justiţie judecă demersurile Procurorului General în interesul legii şi recursurile lui în anulare împotriva hotărîrilor judecătoreşti cu participarea a cel puţin două treimi din numărul total al judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie.
Articolul 17. Modul de soluţionare a chestiunilor de către instanţa de judecată
În organele judecătoreşti de primă instanţă toate chestiunile care se ivesc în timpul judecării pricinii se soluţionează de judecător personal sau de judecători cu majoritate de voturi. În Plenul Curţii Supreme de Justiţie în caz de paritate de voturi, date pentru şi împotriva protestului, acesta este considerat respins.
În timpul soluţionării fiecărei chestiuni nici unul dintre judecători nu are dreptul să se abţină de la vot. Preşedintele şedinţei votează ultimul.
Judecătorul, rămas în minoritate, are dreptul să-şi expună în scris opinia separată, care se alătură la dosar, dar nu se citeşte în şedinţă.
Articolul 19. Temeiurile de recuzare a judecătorului
Judecătorul nu poate participa la judecarea pricinii şi urmează să fie recuzat:
1) dacă la judecarea anterioară a procesului dat a participat în calitate de martor, expert, interpret, reprezentant, procuror, grefier;
2) dacă este interesat personal, direct sau indirect în procesul dat sau dacă există alte împrejurări care pun la îndoială nepărtinirea lui;
3) dacă el personal, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii ori cînd este soţ, rudă pînă la al treilea grad inclusiv sau afin cu vreuna din părţi sau cu alţi participanţi la proces;
4) dacă soţul în viaţă şi nedivorţat este rudă a uneia din părţi pînă la al treilea grad inclusiv sau afin sau dacă, fiind decedat ori divorţat, au rămas copii;
5) dacă este tutore sau curator al uneia din părţi.
Din completul care judecă pricina nu pot face parte persoane care sînt rude între ele.
Articolul 20. Inadmisibilitatea participării repetate a judecătorului la judecarea pricinii
Judecătorul care a luat parte la judecarea unei pricini nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi pricini într-o instanţă superioară sau la rejudecarea pricinii după anularea hotărîrii în instanţa de apel sau în instanţa de recurs.
Regula stabilită în prezentul articol nu se extinde asupra Plenului Curţii Supreme de Justiţie.
Articolul 21. Temeiurile de recuzare a expertului, interpretului şi grefierului
Temeiurile de recuzare a judecătorului, arătate în articolul 19 din prezentul Cod, se extind şi asupra expertului, interpretului şi grefierului.
Expertul, afară de aceasta, nu poate participa la judecarea pricinii:
1) dacă depinde sau a depins, pe linie de serviciu sau pe altă linie de părţi sau de alţi participanţi la proces;
2) dacă a efectuat o revizie, ale cărei materiale au servit drept bază pentru pornirea procesului civil dat;
3) dacă se va constata, că el nu este competent.
Faptul participării, expertului, interpretului, sau grefierului la judecarea anterioară a pricinii, respectiv, în calitate de expert, interpret sau grefier nu constituie un temei pentru recuzarea lor.
Articolul 23. Cererea de recuzare
Dacă există împrejurările arătate în articolele 19-22 din prezentul Cod, judecătorul, expertul, interpretul sau grefierul este obligat el însuşi să declare, că se recuză.
Pentru aceleaşi motive recuzarea poate fi propusă de participanţii la proces.
Recuzarea trebuie să fie motivată şi propusă înainte de începerea judecării pricinii în fond. Propunerea de recuzare poate fi făcută mai tîrziu, numai dacă persoana care propune recuzarea a aflat motivul recuzării după ce a început judecarea pricinii. Dacă împrejurările arătate au devenit cunoscute instanţei de judecată după ce a început judecarea pricinii, instanţa este obligată să le comunice în şedinţa de judecată în scopul soluţionării chestiunii recuzării.
Articolul 24. Procedura soluţionării propunerii de recuzare
Cînd se face o propunere de recuzare instanţa trebuie să asculte persoana a cărei recuzare s-a propus, dacă ea doreşte să dea explicaţii, precum şi părerile participanţilor la proces.
Recuzarea judecătorului se hotărăşte de instanţa respectivă în alt complet de judecată. Cel recuzat nu poate să participe la judecarea recuzării.
În cazul cînd nu se poate forma un nou complet de judecată, precum şi în cazul cînd sînt recuzaţi toţi judecătorii, recuzarea se hotărăşte de instanţa ierarhic superioară respectivă.
Recuzarea tuturor judecătorilor unui colegiu se hotărăşte de alt colegiu.
Încheierea prin care s-a admis sau respins recuzarea judecătorilor nu este supusă nici unei căi de atac, cu excepţia cazurilor cînd se atacă odată cu fondul.
Articolul 25. Efectele admiterii cererii de recuzare
În caz de recuzare a judecătorului sau a întregului complet de judecată, pricina se judecă în alt complet de judecată sau se strămută la o altă instanţă de acelaşi grad dacă nu se poate forma un alt complet de judecată.
Instanţa ierarhic superioară învestită cu judecarea cererilor de recuzare, prevăzute de articolul 24 alineatul 3, va dispune strămutarea pricinii la o instanţă de acelaşi grad în cazul cînd cererea de recuzare este întemeiată. Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază instanţei spre judecare.
Dacă pricina se judecă la Curtea Supremă de Justiţie, în caz de recuzare a unui judecător sau a întregului complet de judecată, pricina se judecă de un alt complet de judecată, iar dacă nu se poate forma un alt complet de judecată din acelaşi colegiu, se transmite altui colegiu al curţii.
Capitolul III
COMPETENŢA DUPĂ MATERIE
Articolul 26. Competenţa judecătoriilor de sector şi municipale
Judecătoriile de sector şi municipale judecă în primă instanţă:
1) toate procesele privind raporturile juridice civile, de familie, de muncă, funciare etc. dacă măcar una din părţile în litigiu este un cetăţean, cu excepţia cazurilor date prin lege în competenţa altor organe sau instanţe de judecată;
2) plîngerile împotriva actelor organelor administraţiei publice locale, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, precum şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere, săvîrşite cu încălcarea legii sau depăşirea împuternicirilor şi care lezează drepturile cetăţenilor;
3) pricinile cu procedură specială enumerate în articolul 244 din prezentul cod;
4) alte pricini date prin lege în competenţa sa.
Articolul 27. Competenţa instanţelor judecătoreşti economice
Instanţele judecătoreşti economice judecă litigiile economice ce izvorăsc din raporturile juridice civile, administrative şi din alte raporturi:
1) între persoanele juridice;
2) între cetăţenii care practică activitate de întreprinzător fără a fi persoană juridică, însă avînd statut de întreprinzător ca persoană fizică, dobîndit în modul stabilit de lege.
Instanţele judecătoreşti economice judecă litigiile economice ce se referă în mod prioritar la:
1) divergenţele în legătură cu contractele a căror încheiere este stabilită de lege sau cu înaintarea în judecată a divergenţelor ce izvorăsc din încheierea contractelor în baza acordului comun dintre părţi;
2) neîndeplinirea sau îndeplinirea neconştiincioasă a obligaţiilor;
3) recunoaşterea dreptului de proprietate;
4) revendicarea de către proprietar sau de către un alt posesor legal al unui bun aflat în posesia nelegitimă a unei alte persoane;
5) încălcarea dreptului de proprietate sau de posesie legitimă care nu este legată de pierderea dreptului de posesie asupra unui bun;
6) repararea prejudiciilor;
7) recunoaşterea nulităţii (în tot sau în parte) actelor organelor administraţiei publice şi ale altor organe care nu au caracter normativ şi care sînt în contradicţie cu legea sau cu un alt act normativ ce lezează drepturile sau interesele legitime ale vreunei organizaţii sau cetăţean;
8) apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale;
9) recunoaşterea inexecutabilităţii titlului executor sau a unui alt document incontestabil în baza căruia se exercită urmărirea în mod incontestabil (fără accept);
10) cererile împotriva refuzului sau eschivării de la înregistrarea de stat a întreprinderii persoană fizică sau juridică în termen, precum şi în alte cazuri cînd o astfel de înregistrare e prevăzută de lege;
11) încasarea de la întreprinzători persoane fizice şi juridice de către organele administraţiei publice şi de către alte organe ce exercită funcţii de control a amenzilor şi altor plăţi dacă legea nu prevede încasarea lor pe cale incontestabilă (fără accept);
12) insolvabilitatea (falimentul) întreprinderilor persoane fizice şi juridice;
13) constatarea faptelor ce au valoare juridică pentru apariţia, modificarea şi încetarea drepturilor întreprinderilor persoane fizice şi juridice în activitatea de întreprinzător sau în altă activitate economică.
În cazurile prevăzute de lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti economice ţin şi alte litigii economice, precum şi alte pricini, cu participarea formaţiunilor fără statut de persoană juridică şi a cetăţenilor fără statut de întreprinzător individual.
Instanţele judecătoreşti economice soluţionează pricinile ce ţin de competenţa lor cu participarea organizaţiilor şi cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi organizaţiilor străine, organizaţiilor cu investiţii străine, a cetăţenilor străini, apatrizilor care practică activitate de întreprinzător, dacă prin contractul internaţional nu se stabileşte altfel.
Instanţele judecătoreşti economice examinează cererile cu caracter economic pentru apărarea intereselor de stat şi alte pricini date prin lege în competenţa lor.
Articolul 28. Competenţa instanţelor judecătoreşti militare
Instanţele judecătoreşti militare judecă în primă instanţă:
1) acţiunile civile ale unităţilor militare, ale persoanelor fizice şi juridice privind repararea prejudiciului material, cauzat prin infracţiuni militare;
2) cererile de anulare a sancţiunilor disciplinare şi de restabilire în funcţie a militarilor, colaboratorilor de poliţie şi a altor persoane cu funcţii de răspundere cu statut de militar;
3) alte pricini date prin lege în competenţa lor.
Articolul 28¹. Competenţa tribunalului
Tribunalul:
1) judecă în primă instanţă:
a) plîngerile împotriva actelor organelor administraţiei publice municipale, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor municipale precum şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora, săvîrşite cu încălcarea legii sau cu depăşirea împuternicirilor şi care lezează drepturile cetăţenilor;
b) cauzele şi cererile ce decurg din dreptul de autor şi drepturile conexe, din dreptul asupra invenţiilor, mărcilor de produs şi mărcilor de serviciu, indicaţiilor geografice (inclusiv asupra denumirilor de origine a produselor), desenelor şi modelelor industriale, soiurilor de plante, topografilor circuitelor integrate, denumirilor de firmă, protecţiei împotriva concurenţei neloiale, precum şi asupra propunerilor de raţionalizare, indiferent de părţi;
c) cauzele privind repararea pagubei pricinuite prin poluarea mediului înconjurător şi folosirea neraţională a resurselor naturale;
d) cererile de recunoaştere, precum şi cele de încuviinţare a executării silite a hotărîrilor adoptate în ţări străine;
e) alte cauze date prin lege în competenţa sa;
2) ca instanţă de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de judecătoriile de sector, municipale;
3) ca instanţă de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătoriile de sector, municipale care nu sînt supuse apelului;
4) judecă, în limitele competenţei sale, cauzele supuse căilor extraordinare de atac;
5) soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătoriile din circumscripţia sa.
Articolul 28². Competenţa Curţii de Apel
Curtea de Apel:
1) judecă în primă instanţă plîngerile împotriva actelor organelor administraţiei publice centrale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora, săvîrşite cu încălcarea legii sau cu depăşirea împuternicirilor şi care lezează drepturile cetăţenilor;
2) ca instanţă de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de tribunale şi judecătoriile militare;
3) ca instanţă de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunale, judecătoriile militare care nu sînt supuse apelului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
4) judecă, în limitele competenţei sale, cauzele supuse căilor extraordinare de atac;
5) soluţionează conflictele de competenţă apărute între tribunale sau între judecătorii şi tribunale;
6) judecă alte pricini date prin lege în competenţa sa.
Articolul 28³. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie
Curtea Supremă de Justiţie:
1) judecă în primă instanţă pricinile date prin lege în competenţa sa;
2) ca instanţă de recurs, judecă:
a) recursurile împotriva hotărîrilor în materie civilă pronunţate în primă instanţă de Curtea de Apel, Judecătoria Economică a Republicii Moldova şi Curtea Supremă de Justiţie;
b) recursurile împotriva hotărîrilor civile pronunţate în apel de Curtea de Apel şi Judecătoria Economică a Republicii Moldova, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
3) judecă, în limitele competenţei sale, pricinile supuse căilor extraordinare de atac, inclusiv demersurile în interesul legii, şi recursurile în anulare împotriva hotărîrilor judecătoreşti;
4) soluţionează conflictele de competenţă apărute între tribunale şi Curtea de Apel, judecătoriile economice de circumscripţie şi Judecătoria Economică a Republicii Moldova, judecătoriile de drept comun şi economice, precum şi examinează cererile de strămutare a pricinilor;
5) exercită alte împuterniciri date prin lege în competenţa sa.
Articolul 29. Competenţa în caz de existenţă a mai multor cereri legate între ele
În cazul în care mai multe cereri legate între ele sînt de competenţa mai multor instanţe de grad egal, ele urmează să fie conexate şi examinate de instanţa mai întîi sesizată, iar dacă cererile sînt de competenţa diferitor instanţe, acestea urmează a fi conexate şi examinate de instanţa superioară în grad.
Conexarea cererilor se hotărăşte de instanţa de judecată în competenţa căreia intră examinarea lor potrivit dispoziţiilor alineatului întîi.
Capitolul IV
PARTICIPANŢII LA PROCES.
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOR
Articolul 30. Participanţii la proces
Se consideră participanţi la proces: părţile, terţele persoane, reprezentanţii părţilor şi ai terţelor persoane, procurorul, organele administraţiei de stat, sindicatele, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, unităţile militare, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţenii care participă la proces pe temeiul prevederilor articolelor 5 şi 45 din prezentul Cod; petiţionarii şi cetăţenii interesaţi, organele administraţiei de stat, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, unităţile militare, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti în pricinile enumerate în articolele 230 şi 244 din prezentul Cod.
Articolul 31. Drepturile şi obligaţiile participanţilor la proces
Participanţii la proces pot să ia cunoştinţă de materialele din dosar, să facă extrase din ele, să scoată copii, să propună recuzări, să prezinte dovezi, să participe la cercetarea dovezilor, să pună întrebări altor participanţi la proces, martorilor şi experţilor, să formuleze cereri, să dea instanţei explicaţii verbale şi scrise, să prezinte argumentele şi considerentele lor asupra tuturor chestiunilor, care se ivesc în cursul dezbaterilor judiciare, să obiecteze împotriva cererilor argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi la proces, să atace hotărîrile şi încheierile instanţei şi să se bucure de celelalte drepturi procedurale ce le sînt acordate de prezentul Cod.
Participanţii la procesele ce izvorăsc din raporturile juridice administrative şi la procesele cu procedură specială se bucură de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii ca şi părţile, cu excepţiile stabilite de legislaţie.
Instanţa de judecată preîntîmpină participanţii la proces despre urmările săvîrşirii sau nesăvîrşirii actelor de procedură şi le creează condiţii egale pentru exercitarea drepturilor şi obligaţiilor lor, precum şi pentru examinarea completă şi multilaterală a tuturor circumstanţelor pricinii.
Articolul 31¹. Utilizarea mijloacelor tehnice
Pentru fixarea lucrărilor şedinţei de judecată, dovezilor şi pentru cercetarea lor, instanţa de judecată poate utiliza orice mijloc tehnic.
În scopul exercitării funcţiilor lor procesuale, părţile pot efectua înregistrarea sonoră a şedinţei de judecată.
Filmarea, fotografierea, înregistrarea sonoră sau video a şedinţelor de judecată, folosirea mijloacelor tehnice de către alte persoane este interzisă.
Încălcarea dispoziţiilor prezentului articol se pedepseşte după lege.
Articolul 32. Capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile
Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii procedurale civile (capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile) este recunoscută în măsură egală tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, colhozurilor, altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti, care se bucură de drepturile unei persoane juridice.
Articolul 33. Capacitatea de exerciţiu a drepturilor procedurale civile
Capacitatea de a-şi exercita personal sau prin reprezentant drepturile în instanţa de judecată (capacitatea de exerciţiu a drepturilor procedurale civile) o au cetăţenii care au ajuns la majorat, precum şi persoanele juridice.
Drepturile şi interesele ocrotite prin lege ale minorilor în vîrstă de la cincisprezece pînă la optsprezece ani, precum şi ale cetăţenilor cu capacitate de exerciţiu restrînsă sînt apărate în instanţă de către părinţii, înfietorii sau curatorii lor. Totuşi, instanţa este obligată să introducă în asemenea pricini pe înşişi minorii sau persoanele cu capacitate de exerciţiu restrînsă.
În cazurile prevăzute de lege, în pricinile care izvorăsc din raporturile juridice de muncă, colhoznice, de căsătorie şi de familie şi din convenţiile privind dispunerea de cîştigul căpătat, minorii au dreptul să-şi apere personal în instanţă drepturile şi interesele ocrotite prin lege. Instanţia va aprecia, dacă este cazul să introducă în proces părinţii, înfietorii sau curatorii minorilor, pentru a le acorda ajutor.
Drepturile şi interesele ocrotite prin lege ale minorilor care nu au împlinit cincisprezece ani, precum şi ale cetăţenilor declaraţi incapabili în urma vreunei boli mintale sau a debilităţii mintale le apără în instanţă reprezentanţii lor legali – părinţii, înfietorii sau tutorii.
Articolul 34. Părţile
Poate fi parte într-un proces civil – reclamant sau pîrît – orice cetăţean, precum şi orice întreprindere, instituţie, organizaţie de stat unitate militară, colhoz, altă organizaţie cooperatistă, asociaţie a lor altă organizaţie obştească, care se bucură de drepturile unei persoane juridice.
Persoana, în interesul căreia procesul a început la cererea procurorului, a organului administraţiei de stat, a sindicatului, a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei de stat, a unităţii militare, colhozului, altei organizaţii cooperatiste, asociaţiei ei, altei organizaţii obşteşti sau a unui cetăţean (articolul 5 din prezentul Cod) este înştiinţată despre aceasta de către instanţa de judecată şi participă la proces în calitate de reclamant, alături de persoana care a făcut cererea.
Articolul 35. Drepturile procedurale ale părţilor
Părţile se bucură de drepturi procedurale egale.
În afară de drepturile arătate în articolul 31 din prezentul Cod, reclamantul are dreptul să modifice temeiul sau obiectul acţiunii, să mărească sau să micşoreze cuantumul pretenţiilor în acţiune sau să renunţe la acţiune, să ceară executarea silită a hotărîrii instanţei de judecată şi să asiste la actele de executare ale executorului judecătoresc. Pîrîtul are dreptul să recunoască acţiunea. Părţile pot stinge pricina printr-o tranzacţie de împăcare.
Instanţa nu va primi renunţarea reclamantului la acţiune, nici recunoaşterea acţiunii de către pîrît, şi nu va întări tranzacţia de împăcare a părţilor, dacă aceste acte sînt contrare legii sau încalcă drepturile şi interesele ocrotite prin lege ale vreunei persoane.
Articolul 36. Obligaţia părţilor de a se folosi cu bună-credinţă de drepturile lor
Părţile sînt obligate a se folosi cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa va curma orice abuz de aceste drepturi, făcut în scopul de a tărăgăna procesul sau de a induce instanţa în eroare.
Articolul 37. Participarea mai multor reclamaţi sau pîrîţi la proces
Acţiunea poate fi intentată da mai mulţi reclamanţi împreună sau împotriva mai multor pîrîţi. Fiecare dintre reclamanţi sau pîrîţi apare în proces independent faţă de cealaltă parte.
Coparticipanţii pot încredinţa ducerea procesului unuia din ei.
În cazul, cînd datorită esenţei raporturilor juridice sau potrivit cu prevederile legii, drepturile şi interesele ocrotite de lege ale unor persoane, care nu participă la proces, ar putea fi atinse prin hotărîrea judecăţii, instanţa este obligată să introducă aceste persoane în proces în calitate de copîrîţi sau să le comunice, că pot interveni în proces în calitate de coreclamanţi.
Articolul 38. Înlocuirea părţii care figurează greşit în proces
Dacă în cursul dezbaterilor instanţa constată, că acţiunea nu a fost intentată de persoana în drept sau că ea nu este îndreptată împotriva persoanei, care trebuie să răspundă în acţiune, ea poate, fără a înceta procesul, să admită cu consimţămîntul reclamantului, înlocuirea reclamantului sau pîrîtului iniţial cu reclamantul sau pîrîtul corespunzător.
Dacă reclamantul nu consimte a fi înlocuit cu o altă persoană, aceasta din urmă poate interveni în proces în calitate de terţă persoană formulînd pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului. În asemenea caz instanţa de judecată va pune în cunoştinţă persoana respectivă.
Dacă reclamantul nu este de acord cu înlocuirea pîrîtului cu o altă persoană, instanţa poate să introducă această persoană în proces în calitate de al doilea pîrît.
După înlocuirea reclamantului sau pîrîtului iniţial, care a figurat în mod greşit în proces, dezbaterile juridice se reiau de la început.
Articolul 39. Terţele persoane care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului
Terţele persoane care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului pot interveni în proces pînă la încheierea dezbaterilor juridice în prima instanţă. Ele au toate drepturile şi obligaţiile pe care le are un reclamant.
Terţele persoane care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului pot, cu acordul părţilor, interveni şi în instanţa de apel.
Articolul 40. Terţele persoane care nu formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului
Terţele persoane, care nu formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului, pot interveni în proces alături de reclamant sau pîrît pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în orice instanţă, dacă hotărîrea în proces ar putea să înrîurească drepturile sau obligaţiile lor faţă de una din părţi. Terţele persoane pot fi introduse în proces şi la cererea părţilor, procurorului sau de către instanţa de judecată din oficiu. Terţele persoane, care nu formulează pretenţii proprii se bucură de drepturi procedurale şi au obligaţii procedurale ca parte în proces, cu excepţia dreptului de a modifica temeiul şi obiectul acţiunii de a mări sau de a micşora cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de a recunoaşte acţiunea sau de a încheia tranzacţie de împăcare, de a cere executarea hotărîrii, încheierii sau deciziei instanţei.
Articolul 41. Introducerea terţelor persoane în procesele de restabilire în lucru
În procesele privitoare la reintegrarea în serviciu a lucrătorilor concediaţi sau transferaţi nelegal instanţa judecătorească poate să introducă din oficiu în proces, în calitate de terţă persoană, alături de pîrît, persoana cu funcţii de răspundere, care a dispus concedierea sau transferarea. Constatînd, că concedierea sau transferarea s-au făcut cu încălcarea vădită a legii, instanţa judecătorească este datoare, în cadrul aceluiaşi proces, să oblige persoana oficială vinovată a compensa întreprinderii, instituţiei, organizaţiei de stat, colhozului, unei alte organizaţii cooperatiste, asociaţiei lor, unei alte organizaţii obşteşti dauna, cauzată în legătură cu indemnizaţia pentru timpul absenţei forţate de la lucru sau pentru timpul îndeplinirii unei munci mai puţin retribuite.
Mărimea sumelor ce urmează a fi plătite în aceste cazuri de către persoanele oficiale vinovate ce determină pe baza legislaţiei muncii.
Articolul 42. Succesiunea în drepturile procedurale
În cazul ieşirii uneia din părţi din raportul juridic litigios sau stabilit prin hotărîre (moartea cetăţeanului, încetarea existenţei persoanei juridice, cesiunea creanţei, transferarea datoriei) instanţa de judecată admite înlocuirea acestei părţi cu succesorul ei în drepturi. Succesiunea în drepturi este posibilă în orice stadii al procesului.
Toate actele săvîrşite în cadrul procesului pînă la intervenirea succesorului în drepturi sînt obligatorii pentru acesta în măsura în care ele ar fi fost obligatorii pentru persoana pe care succesorul în drepturi a înlocuit-o.
Articolul 43. Participarea procurorului la judecarea pricinilor
Procurorul participă la judecarea pricinilor în materie civilă în cazul în care acţiunea este intentată la cererea sa în condiţiile legii.
Articolul 44. Drepturile procedurale ale procurorului
Procurorul care participă la judecarea pricinilor are dreptul să ia cunoştinţă de materialele dosarului, să declare recuzare judecătorului, grefierului şi expertului în cazurile prevăzute de articolele 19-21 din prezentul cod, să prezinte dovezi, să participe la administrarea lor, să formuleze cereri, să dea explicaţii privind acţiunea şi să îndeplinească alte acţiuni procesuale prevăzute de lege.
Renunţarea procurorului la acţiune, micşorarea cuantumului acţiunii, modificarea temeiului sau obiectului acţiunii nu-l lipsesc pe reclamant de dreptul de a susţine cerinţele acţiunii după achitarea taxei de stat dacă ea trebuie plătită odată cu depunerea cererii, cu excepţia pricinilor prevăzute la art.84 alin.1 pct.1).
Articolul 45.
Participarea la proces a organelor administraţiei de stat, a sindicatelor, a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, unităţilor militare şi cetăţenilor, care apără drepturile altor persoane
În cazurile, prevăzute de lege, organele administraţiei de stat, sindicatele, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, unităţile militare, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţeni aparte pot să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o cerere în apărarea drepturilor şi a intereselor ocrotite prin lege ale altor persoane.
În cazurile prevăzute de lege organele administraţiei de stat pot fi introduse de instanţă în proces sau pot interveni în proces din proprie iniţiativă, pentru a pune concluzii în scopul îndeplinirii obligaţiilor ce le revin şi pentru apărarea drepturilor cetăţenilor şi intereselor statului.
Articolul 46.
Drepturile procedurale ale organelor administraţiei de stat, sindicatelor, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, unităţilor militare şi cetăţenilor, care apără drepturile altor persoane
Dacă organele administraţiei de stat, sindicatele, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, unităţile militare, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţenii pornesc un proces la instanţa de judecată în interesul altor persoane, ele se bucură de drepturile procedurale şi au obligaţiile procedurale ce revin părţii în proces, cu excepţia dreptului de a stinge procesul printr-o tranzacţie de împăcare.
Renunţarea organelor sus-menţionate şi a cetăţenilor la cererea depusă în apărarea intereselor unei alte persoane nu face ca această persoană să piardă dreptul de a cere examinarea cauzei în fond. În aceste cazuri cheltuielile de judecată urmează să fie plătite potrivit cu dispoziţiile generale. Organele administraţiei de stat, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, unităţile militare arătate în articolul 45 din prezentul Cod, prin reprezentanţii lor, precum şi cetăţenii, pot să ia cunoştinţă de materialele din dosar, să propună recuzări, să dea explicaţii, să prezinte dovezi, să participe la cercetarea dovezilor, să formuleze cereri şi să săvîrşească alte acte de procedură de lege.
Capitolul V
REPREZENTAREA ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ
Articolul 47. Exercitarea drepturilor procedurale în instanţa de judecată prin reprezentanţi
Cetăţenii pot exercita drepturile lor procedurale în instanţa de judecată personal sau prin reprezentanţi. Participarea personală a cetăţeanului la proces nu-l decade din dreptul de a avea în acest proces un reprezentant.
În procesele lor personale juridice sînt reprezentate în instanţă de către organele lor, acţionînd în limitele împuternicirilor ce le sînt acordate prin lege, statut sau regulament, ori de către reprezentanţi.
Conducătorii de organizaţii, care se prezintă în calitate de organ al persoanei juridice, prezintă instanţei documentele, ce atestă funcţia sau împuternicirile pe care le deţin.
Articolul 48. Persoanelor care pot fi reprezentanţi în instanţa de judecată
Pot fi reprezentanţi în instanţa de judecată:
1) lucrătorii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, unităţilor militare, ai colhozurilor, ai altor organizaţii cooperatiste, ai asociaţiilor lor, ai altor organizaţii obşteşti – în procesele acestor întreprinderi, instituţii, organizaţii;
2) împuterniciţii sindicatelor – în procesele muncitorilor şi slujbaşilor, membrilor colhozului, precum şi ale altor persoane, ale căror drepturi şi interese sînt apărate de către sindicate;
3) împuterniciţii organizaţiilor, cărora legea, statutul sau regulamentul le acordă dreptul să apere drepturile şi interesele membrilor acestor organizaţii;
4) împuterniciţii organelor sau organizaţiilor, cărora legea, statutul sau regulamentul le acordă dreptul să apere drepturile şi interesele altor persoane (punctul 3 al articolului 5 din prezentul Cod);
5) unul din coparticipanţi, din însărcinarea celorlalţi coparticipanţi, pe baza articolului 37 din prezentul Cod;
6) avocaţii;
7) alte persoane admise în calitate de reprezentanţi de instanţa care judecă procesul.
Articolul 49. Formularea împuternicirilor reprezentantului
Împuternicirile reprezentantului trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi întocmită în conformitate cu legea.
Procurile, date de cetăţeni, se certifică pe cale notarială. Procurile cetăţenilor, care trăiesc în centre populate, unde nu sînt birouri de notariat de stat, se certifică de către primăriile satelor (comunelor). Procurile, date de cetăţeni, pot fi certificate şi de întreprinderile, instituţiile sau organizaţiile, în care lucrează sau învaţă mandatarul, de organizaţiile de exploatare a locuinţelor de la domiciliul lui, de administraţia instituţiei curativo-profilactice staţionare, în care cetăţeanul se află pentru tratament, de unitatea militară respectivă, dacă procura este dată de către un militar. Procura dată de un cetăţean, care se află în locuri de detenţiune, se certifică de către şefului locului de detenţiune.
Procura din partea unei persoane juridice se eliberează de conducătorul organizaţiei respective.
Împuterniciţii sindicatelor şi ai altor organizaţii obşteşti, prevăzute de către punctele 2, 3 şi 4 ale articolului 48 din prezentul cod, trebuie să prezinte instanţei de judecată documentele, care atestă mandatul eliberat de organizaţiile respective pentru a le reprezenta în procesul dat.
Împuternicirile date reprezentanţilor, menţionaţi în punctele 5 şi 7 ale articolului 48 din prezentul cod, pot fi formulate într-o declaraţie verbală a mandatarului, consemnată în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Împuternicirea dată avocatului se atestă printr-un ordin scris, eliberat de biroul de consultaţii juridice.
Articolul 50. Împuternicirile date reprezentantului
Împuternicirea de reprezentare în justiţie dă reprezentantului dreptul de a face în numele celui reprezentat toate actele de procedură, cu excepţia strămutării procesului la arbitrii aleşi, a renunţării totale sau parţiale la pretenţiile din acţiune, modificării temeiului şi obiectului acţiunii, recunoaşterii acţiunii, încheierii unei tranzacţii de împăcare, transmiterii împuternicirilor unei alte persoane, atacării hotărîrii instanţei, prezentării titlului executor spre urmărire, primirii bunurilor sau banilor în baza hotărîrii instanţei de judecată. Împuternicirea de a săvîrşi oricare din actele arătate în prezentul articol trebuie să fie indicată special în procura dată reprezentantului.
Articolul 51. Reprezentanţii legali
Drepturile şi interesele ocrotite prin lege ale cetăţenilor incapabili, ale celor care nu au capacitatea deplină de exerciţiu, şi ale celor declaraţi ca avînd capacitatea de exerciţiu limitată sînt apărate înaintea instanţei de către părinţii, înfietorii, tutorii sau curatorii lor. Aceştia vor prezenta instanţei documentele care certifică împuternicirile lor.
Reprezentanţii legali săvîrşesc în numele celor reprezentaţi toate actele de procedură, pe care are dreptul să le săvîrşească cel reprezentat, cu restricţiile prevăzute de lege.
În procesul în care urmează să participe un cetăţean, declarat absent fără veste în modul stabilit de lege, acesta va fi reprezentat de custodele sau de tutorele numit pentru custodia şi administrarea bunurilor celui absent fără veste.
În procesul în care urmează să participe moştenitorul unei persoane decedate sau a unui cetăţean, declarat mort după procedura stabilită, dacă succesiunea nu a fost încă acceptată încă de nimeni, moştenitorul va fi reprezentat de tutorele numit pentru custodia şi administrarea bunurilor succesorale.
În cazurile prevăzute de acest articol părinţii, înfietorii, tutorii sau curatorii pot încredinţa ducerea procesului în instanţa de judecată unei alte persoane, alese de ei în calitate de reprezentant.
Articolul 52. Persoanele care nu pot fi reprezentanţi în justiţie
Nu pot fi reprezentanţi în justiţie:
1) persoanele care nu au ajuns la majorat;
2) persoanele care se află sub tutelă sau curatelă.
Nu pot fi admişi ca reprezentanţi în justiţie avocaţii, care au acceptat misiunea de acordare a asistenţei juridice, încălcînd regulile stabilite prin legislaţia cu privire la avocatură. În modul prevăzut de punctul 7 al articolului 48 din prezentul cod, nu pot fi admise ca reprezentanţi în justiţie persoanele, excluse din Colegiul de Avocaţi sau care au fost vremelnic îndepărtate de la exercitarea funcţiilor de avocat.
De asemenea nu pot fi reprezentanţi în justiţie judecătorii, anchetatorii penali şi procurorii, cu excepţia cazurilor cînd ei apar în calitate de reprezentanţi legali (părinţi, înfietori, tutori, curatori), precum şi în calitate de reprezentanţi ai instanţei de judecată sau procuraturii.
Ca reprezentant în instanţa judecătorească persoana nu poate figura, dacă ea acordă în cauza dată sau a acordat mai înainte asistenţă juridică unor persoane, ale căror interese sînt în contradicţie cu interesele celui pe care îl reprezintă, sau dacă a participat în calitate de judecător, de procuror, de anchetator, de persoană, care a efectuat cercetarea penală, de expert, de specialist, de traducător, de martor sau martor asistent, precum şi dacă se află în raporturi de rudenie cu persoana cu funcţii de răspundere, care participă la examinarea cauzei.
Atunci cînd există asemenea împrejurări, reprezentantul poate fi recuzat de către persoanele, care participă la proces.
Capitolul VI
DOVEZILE
Articolul 53. Dovezile
În pricinile civile constituie dovezi orice împrejurări de fapt, pe baza cărora instanţa stabileşte în modul prevăzut de lege existenţa sau lipsa împrejurărilor care justifică pretenţiile din acţiune şi obiecţiile părţilor, precum şi alte împrejurări ce au importanţă pentru justa soluţionare a pricinii.
Aceste împrejurări se stabilesc prin următoarele mijloace: explicaţiile date de părţi şi de terţe persoane, depoziţiile martorilor, înscrisurile, dovezile materiale şi concluziile experţilor.
Articolul 54. Obligaţia de a dovedi şi de a prezenta dovezi
Fiecare parte trebuie să dovedească împrejurările pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale.
Dovezile se prezintă de către părţi şi de ceilalţi participanţi la proces în termenele prevăzute de lege pentru examinarea categoriilor respective de cauze. În cazuri excepţionale, la cererea motivată a altor participanţi la proces, instanţa de judecată este în drept să acorde un termen suplimentar pentru prezentarea dovezilor.
Articolul 54¹. Obligaţia de a prezenta dovezi în cauzele de încălcare a drepturilor titularului de brevet
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie încălcarea drepturilor titularului de brevet referitor la un procedeu de obţinere a unui produs, instanţa judecătorească va cere pîrîtului să demonstreze că procedeul folosit pentru obţinerea acestui produs este diferit de procedeul brevetat. Pînă la prezentarea probei contrarii, orice produs identic, fabricat fără consimţămîntul titularului de brevet, este considerat ca fiind obţinut prin procedeul brevetat dacă produsul este nou şi/sau dacă probabilitatea că produsul a fost obţinut prin procedeul brevetat este mare, iar titularul de brevet, deşi a depus eforturi rezonabile, nu a reuşit să stabilească ce procedeu a fost, de fapt, folosit.
În cazul prezentării probei contrarii, drepturile pîrîtului, legate de protecţia secretelor sale industriale şi comerciale, vor fi asigurate.
Articolul 55. Dovezile reţinute de instanţa de judecată
Instanţa de judecată reţine spre cercetare numai acele dovezi prezentate, care au importanţă pentru pricină.
Articolul 56. Admisibilitatea dovezilor
Împrejurările pricinii, care după lege trebuie să fie confirmate cu anumite mijloace de probă, nu pot fi confirmate cu nici un fel de alte mijloace de probă.
Articolul 57. Cazurile cînd nu e nevoie de a se face dovadă
Împrejurările pe care instanţa le-a declarat unanim cunoscute nu au nevoie de a fi dovedite.
Faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească definitivă, pronunţată într-o pricină civilă, nu trebuie dovedite din nou la judecarea altor pricini civile, la care participă aceleaşi persoane.
Faptele care, conform legii, sînt prezumate ca stabilite nu trebuie dovedite la judecarea pricinii. Această prezumţie poate fi combătută, conform regulilor generale, de persoanele interesate. Instanţa de judecată are dreptul să verifice şi din proprie iniţiativă temeinicia prezumţiei cu privire la existenţa faptelor arătate.
Articolul 58. Puterea obligatoare a sentinţei penale pentru instanţa care judecă pricina civilă
Sentinţa, pronunţată de instanţa de judecată într-o pricină penală şi rămasă definitivă este obligatoare pentru instanţa chemată de a se pronunţa asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa, numai în ceea ce priveşte faptul dacă aceste acte au avut loc şi dacă au fost săvîrşite de persoana în cauză.
Articolul 59. Delegaţiile date altor instanţe de judecată
Cînd este necesar să se adune dovezi în altă localitate, instanţa care judecă pricina dă delegaţie instanţei de judecată respective să efectueze anumite acte de procedură. În încheierea privitoare la delegaţie se expune esenţa pricinii ce se judecă, se arată împrejurările ce urmează să fie lămurite, dovezile pe care trebuie să le strîngă instanţa care îndeplineşte delegaţia. Această încheiere este obligatorie pentru instanţa, căreia îi este adresată şi trebuie să fie îndeplinită în termen de cel mult zece zile.
Articolul 60. Modul de îndeplinire a delegaţiei date unei alte instanţe de judecată
Delegaţia dată se îndeplineşte în şedinţă, conform regulilor stabilite de prezentul cod. Participanţilor la proces li se comunică data şi locul şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică îndeplinirea delegaţiei.
Procesele-verbale şi toate materialele adunate cu prilejul îndeplinirii delegaţiei se trimit imediat instanţei care judecă pricina.
Dacă participanţii la proces sau martorii, care au depus mărturii în faţa instanţei ce îndeplinea delegaţia, se vor prezenta în faţa instanţei care judecă pricina, ei vor da explicaţii şi mărturii în conformitate cu regulile generale.
Articolul 61. Aprecierea dovezilor
Instanţa de judecată apreciază dovezile după intima ei convingere, întemeiată pe cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, în şedinţă a tuturor împrejurărilor pricinii în ansamblul lor, călăuzindu-se de lege.
Nici un fel de dovezi nu au pentru instanţa de judecată o forţă probantă de mai înainte stabilită.
Articolul 62. Asigurarea dovezilor
Persoanele, care au motive a se teme, că prezentarea dovezilor necesare pentru ele va deveni ulterior imposibilă sau grea, pot cere instanţei de judecată asigurarea acestor dovezi.
În cererea de asigurare a dovezilor trebuie să fie arătate dovezile, a căror asigurare se cere, împrejurările ce urmează să fie confirmate prin aceste dovezi, motivele care l-au determinat pe petiţionar să ceară asigurarea, precum şi procesul pentru care sînt necesare dovezile ce se asigură.
Cererea se depune la instanţa, în a cărei rază de activitate trebuie să fie săvîrşite actele de procedură în vederea asigurării dovezilor.
Împotriva încheierii de respingere de către judecător a cererii de asigurare a dovezilor se poate face recurs.
Asigurarea dovezilor se face de către judecător sau instanţa de judecată în şedinţă, conform regulilor stabilite de prezentul cod.
Petiţionarului şi celorlalte persoane li se comunică data şi locul şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică examinarea cererii de asigurare a dovezilor.
Procesele-verbale şi toate materialele adunate în vederea asigurării dovezilor se trimit instanţei care judecă pricina.
Asigurarea dovezilor înainte de începerea procesului în instanţa de judecată, precum şi a dovezilor cerute pentru rezolvarea chestiunilor în organele statelor străine, se face de către birourile notariale de stat în modul prevăzut de Legea cu privire la notariat.
Articolul 63. Explicaţiile date de părţi şi de terţe persoane
Explicaţiile date de părţi şi de terţe persoane cu privire la împrejurările, care le sînt cunoscute şi care au importanţă în proces, urmează să fie verificate şi apreciate odată cu celelalte dovezi adunate în legătură cu pricina.
Recunoaşterea de către una din părţi a faptelor pe care cealaltă parte îşi întemeiază pretenţiile sau obiecţiile nu este obligatoare pentru instanţa de judecată.
Instanţa poate considera faptul recunoscut ca stabilit, dacă nu se îndoieşte, că recunoaşterea corespunde împrejurărilor pricinii şi nu s-a făcut de către parte în urma unei înşelăciuni, violenţe, ameninţări, erori sau în scopul ascunderii adevărului.
Articolul 64. Depoziţiile martorilor
Martor poate fi orice persoană, căreia îi sînt cunoscute anumite împrejurări referitoare la pricină.
Nu pot fi citaţi şi ascultaţi ca martori:
1) rudele pînă la gradul al treilea inclusiv şi afinii;
2) soţul, chiar şi divorţat;
3) persoanele care din cauza defectelor lor fizice sau psihice nu sînt în stare să înţeleagă just faptele sau să depună asupra lor mărturii drepte;
4) cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă;
5) slujitorii cultelor, medicii, moaşele, farmaciştii, avocaţii, notarii şi orice alte persoane pe care legea le obligă să păstreze secretul cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul obligaţiilor de serviciu;
6) funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate.
Persoanele indicate în punctele 5) şi 6) din alineatul al doilea al prezentului articol, în afară de slujitorii cultelor, vor fi obligate să depună mărturii dacă au fost eliberate de îndatorirea păstrării secretului de cel interesat sau de organul interesat în păstrarea lui.
În pricinile cu privire la starea civilă sau divorţ pot face declaraţii rudele şi afinii, cu excepţia celor descendenţi.
Persoana care cere citare unui martor este obligată să arate, ce anume împrejurări importante pentru soluţionarea cauzei ar putea confirma martorul şi să comunice instanţei prenumele, numele după tată, numele de familie şi domiciliul acestuia.
Articolul 65. Obligaţiile şi răspunderea martorului
Martorul este obligat să se prezinte, cînd este citat în instanţă şi să facă depoziţii drepte.
Dacă martorul citat nu se va prezenta în şedinţă din motive pe care instanţa le consideră neîntemeiate, i se va aplica o amendă de pînă la zece salarii minime, iar dacă nu se va prezenta după ce a fost citat a doua oară, instanţa are dreptul să ordone aducerea lui silită şi să-i aplice o amendă de la zece la douăzeci de salarii minime.
Martorul care refuză sau se sustrage de a face depoziţii răspunde conform articolului 197 din Codul penal al Republicii Moldova.
Martorul care face cu bună ştiinţă depoziţii mincinoase va răspunde conform articolului 196 din Codul penal al Republicii Moldova.
Martorul poate fi ascultat de instanţă la locul aflării sale, dacă din cauza bolii, bătrîneţei, invalidităţii sau din alte motive, pe care instanţa le consideră întemeiate, el nu este în stare să se prezinte la judecată, deşi a fost citat.
Articolul 66. Înscrisurile
Se consideră înscris orice fel de documente, scrisori de afaceri sau cu caracter personal, conţinînd date asupra unor împrejurări ce au importanţă în proces.
Persoana care prezintă un înscris sau cere aducerea lui în instanţă este obligată să arate, ce anume împrejurări importante pentru dezlegarea pricinii, ar putea fi stabilite prin această dovadă.
Articolul 67. Ordonarea aducerii şi prezentarea înscrisurilor
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti, precum şi cetăţenii au obligaţia să prezinte înscrisurile pe care le cere instanţa în baza demersului părţilor.
Instanţa de judecată sau judecătorul poate elibera persoanei, care cere aducerea unui înscris, o adeverinţă confirmînd dreptul ei de a căpăta acest înscris spre a-l înfăţişa instanţei.
Cînd o parte sau un alt participant la proces afirmă că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricină, instanţa poate ordona prezentarea lui.
Cererea de prezentare a înscrisului nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părţilor sau dacă însăşi partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să prezinte înscrisul.
Articolul 68. Obligaţia de a prezenta înscrisurile cerute
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţenii care nu participă la proces şi care nu au posibilitatea să prezinte înscrisul cerut sau să-l prezinte în termenul fiscal de instanţă trebuie să comunice aceasta instanţei, arătînd totodată cauzele.
Dacă înscrisul se păstrează într-o întreprindere, instituţie sau organizaţie, instanţa, la cererea părţii, va lua măsuri pentru prezentarea lui. În caz de refuz neîntemeiat de a prezenta înscrisul, persoana cu funcţii de răspundere vinovată este supusă unei amenzi de la zece la douăzeci şi cinci de salarii minime. Aplicarea amenzii nu scuteşte persoanele cu funcţii de răspundere respective de obligaţia de a prezenta înscrisul cerut.
Dacă înscrisul este deţinut de o altă persoană, aceasta va fi citată ca martor, fiind obligată să prezinte înscrisul cerut sub pedeapsa aplicării amenzii prevăzute de prezentul articol alineatul doi.
Prezentarea înscrisului se face din contul părţii care a cerut dovada.
Înscrisul se prezintă, de regulă, în original. Dacă a fost prezentată o copie a documentului, instanţa are dreptul, la cererea participanţilor la proces, să ordone, în caz de necesitate, prezentarea originalului.
Articolul 68¹. Respingerea cererii de prezentare a înscrisului
Instanţa respinge cererea de prezentare a înscrisului în întregime sau în parte în cazul cînd:
1) înscrisul conţine numai chestiuni personale;
2) prezentarea înscrisului ar încălca obligaţia de a păstra secretul;
3) prezentarea înscrisului ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a unei alte persoane, ori ar expune-o dispreţului public.
Articolul 69. Examinarea şi cercetarea înscrisurilor la locul de păstrare a lor
Dacă este greu de prezentat instanţei înscrisurile din cauză că sînt numeroase sau din cauză că numai o parte din ele au importanţă în proces sau din alte motive, instanţa poate să ceară prezentarea unor extrase certificate în modul cuvenit sau să examineze şi să cerceteze înscrisurile chiar la locul de păstrare a lor.
Articolul 70. Restituirea documentelor originale
După ce hotărîrea judecătorească a devenit definitivă documentele originale aflate la dosar se pot restitui la cererea persoanelor care le-au prezentat. La dosar va rămîne însă o copie a documentului certificată de judecător.
Articolul 71. Dovezile materiale
Dovezi materiale sînt obiectele, care pot servi ca mijloc de stabilire a unor împrejurări ce au importanţă în proces.
Persoana, care prezintă o dovadă materială sau care cere, ca o asemenea dovadă să fie adusă sau să fie examinată la locul păstrării ei, este obligată să arate ce împrejurări importante pentru dezlegarea pricinii ar putea fi stabilite prin această dovadă.
Articolul 72. Ordonarea aducerii şi prezentarea dovezilor materiale
Persoana care cere, ca instanţa să ordone aducerea unui obiect în calitate de dovadă de la persoane ce participă sau nu participă sau nu participă la proces, trebuie să descrie amănunţit obiectul şi să arate motivele, pentru care consideră, că obiectul s-ar afla la persoana respectivă.
Dovezile materiale, cerute de instanţă de la întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau de la cetăţeni, se vor trimite direct instanţei.
Persoanei care cere ordonarea aducerii dovezilor materiale instanţa sau judecătorul ei poate elibera o adeverinţă, confirmînd dreptul ei de a căpăta această dovadă spre a o înfăţişa instanţei.
Articolul 73. Obligaţia de a prezenta dovezile materiale
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţenii ce nu participă la proces au obligaţia să prezinte la cererea instanţei, dovezile materiale, pe care le deţin şi de care instanţa are nevoie.
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţenii care nu participă la proces şi care nu au posibilitatea să prezinte obiectul cerut sau sa-l prezinte în termenul fixat de instanţă trebuie să comunice aceasta instanţei, arătînd tot odată cauzele.
În caz de necomunicare, precum şi dacă cererea instanţei de a prezenta obiectul nu a fost îndeplinită din motive, considerate de instanţă ca neîntemeiate, persoanelor oficiale de la întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţenilor vinovaţi de acest lucru li se va aplica o amendă de pînă la zece la douăzeci şi cinci de salarii minime.
Aplicarea amenzii nu scuteşte persoanele oficiale şi pe cetăţenii respectivi de obligaţia de a prezenta obiectul cerut de instanţă.
Articolul 74. Păstrarea dovezilor materiale
Dovezile materiale se păstrează la dosar sau se depun la camera de păstrare a dovezilor materiale a instanţei, însoţite de un opis special.
Obiectele care nu pot fi aduse în instanţă se păstrează la locul de aflare a lor; ele trebuie să fie descrise amănunţit, iar în cazurile necesare – fotografiate şi sigilate.
Instanţa de judecată i-a măsuri pentru păstrarea obiectelor în stare neschimbătoare.
Articolul 75. Examinarea dovezilor materiale la locul de păstrare a lor
Dacă este greu de prezentat instanţei dovezile materiale din cauză că sînt voluminoase sau că numai o parte din ele au importanţă în proces sau din alte motive, instanţa poate efectua examinarea şi cercetarea la locul unde se păstrează.
Produsele alimentare şi alte obiecte supuse alterării rapide se examinează imediat de către instanţă. După examinare aceste obiecte se restituie persoanei de la care au fost primite sau se dau în primire întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor ce le pot folosi după destinaţie. În cazul din urmă proprietarului obiectelor trebuie să i se restituie ulterior obiecte de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate sau contravaloarea lor, la preţul de stat existent în momentul restituirii.
Articolul 76. Restituirea dovezilor materiale
După ce hotărîrea instanţei a devenit definitivă, dovezile materiale se restituie persoanelor de la care au fost primite sau se remit persoanelor cărora instanţa le-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestor lucrări.
Obiectele care, după lege nu se pot afla în posesia cetăţenilor se remit întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor.
În unele cazuri dovezile materiale, după examinarea şi cercetarea lor de către instanţă, pot fi restituite, chiar înainte de terminarea procesului, persoanelor de la care au fost primite, dacă acestea din urmă le cer şi dacă admiterea unei asemenea cereri este posibilă fără a se prejudicia dezlegarea pricinii.
Articolul 77. Expertiza ordonată de instanţă
Pentru lămurirea unor chestiuni, care s-ar putea ivi sau care s-ar ivi cu prilejul judecării pricinii şi care cer cunoştinţe speciale din domeniul ştiinţei, artei, tehnicii sau meşteşugurilor, judecătorul în vederea asigurării dovezilor sau în legătură cu pregătirea pricinii pentru judecare, sau instanţa, în timpul judecării pricinii, la cererea unei sau ambelor părţi, va dispune efectuarea unei expertize.
Participanţii la proces au dreptul să prezinte instanţei chestiunile care trebuie să fie lămurite de către expert. Instanţa stabileşte definitiv toate chestiunile asupra cărora urmează să-şi prezinte concluziile expertul. Instanţa este obligată să motiveze respingerea chestiunilor propuse.
Articolul 78. Procedura de efectuare a expertizei
Expertiza se efectuează de către experţii instituţiilor respective sau de alţi specialişti numiţi de instanţă. În calitate de expert poate fi numită orice persoană, care posedă cunoştinţe necesare pentru a prezenta concluzii.
Expertiza se efectuează sau în instanţă sau în afara ei, dacă o cere caracterul cercetării sau este greu, sau chiar imposibil să se aducă obiectul cercetării înaintea instanţei. Dacă au fost numiţi cîţiva experţi, aceştia au dreptul să se consulte între ei. În cazul cînd ajung la aceiaşi părere, ei semnează toţi o singură concluzie. Dacă unii experţi nu sînt de acord cu ceilalţi, ei vor întocmi concluzii separate.
Articolul 79. Obligaţiile şi drepturile expertului
Persoana numită ca expert este obligată să se înfăţişeze la chemarea instanţei de judecată şi să prezinte concluzii obiective asupra chestiunilor ce i se pun.
Dacă expertul chemat nu se va înfăţişa la şedinţă din motive considerate de instanţă ca neîntemeiate i se va aplica o amendă de pînă la zece douăzeci şi cinci de salarii minime.
Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false sau pentru refuzul ori sustragerea de a prezenta concluzii din motive considerate de instanţă ca neîntemeiate expertul răspunde conform articolelor 196 şi 197 din Codul penal al Republicii Moldova.
Expertul poate să refuze a prezenta concluzii, dacă materialele ce i s-au pus la dispoziţie sînt insuficiente sau dacă el nu are cunoştinţele necesare pentru îndeplinirea sarcinii ce i s-a încredinţat.
Expertul are dreptul, în măsura în care aceasta este necesar pentru prezentarea concluziilor, să ie cunoştinţă de materialele din dosar, să participe la judecarea pricinii, să ceară instanţei să-i pună la dispoziţie materiale suplimentare.
Articolul 80. Concluziile expertului
Expertul prezintă concluziile sale în scris.
Concluziile expertului trebuie să cuprindă o descriere amănunţită a cercetărilor efectuate, deducţiile făcute pe baza lor, precum şi răspunsuri argumentate la întrebările puse de instanţă.
Dacă în timpul efectuării expertizei expertul va constata existenţa unor împrejurări, care au importanţă în proces şi în privinţa cărora nu sa-u pus întrebări, el are dreptul să includă în concluziile prezentate deducţiile sale asupra acestor împrejurări.
Articolul 81. Aprecierea concluziilor expertului de către instanţa de judecată
Concluziile expertului nu sînt obligatoare pentru instanţa de judecată şi se apreciază de aceasta în conformitate cu regulile stabilite în articolul 61 din prezentul cod. Respingerea de către instanţă a concluziilor expertului trebuie să fie motivată în corpul hotărîrii sau al încheierii.
Articolul 82. Expertiza suplimentară şi noua expertiză
În cazul cînd concluziile expertului nu sînt suficient de clare sau nu sînt complete, instanţa de judecată poate dispune efectuarea unei expertize suplimentare.
Dacă nu este de acord cu concluziile expertului din cauză că ele nu sînt întemeiate, precum şi dacă există contradicţii între concluziile mai multor experţi, instanţa poate dispune efectuarea unei noi expertize de către un alt expert sau alţi experţi.
Articolul 82¹. Decăderea din dreptul de a prezenta dovezi
Partea care cere dovadă cu martori sau efectuarea unei expertize este obligată, în termen de 5 zile de la încuviinţarea cererii, să depună suma stabilită de instanţă pentru despăgubirea martorilor sau plata expertului. Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage decăderea din dovadă pentru acea instanţă.
Partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuşi să se apere, discutînd în fapt şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii potrivnice.
Capitolul VII
CHELTUIELILE DE JUDECATĂ
Articolul 83. Cheltuielile de judecată
Cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi cheltuielile legate de judecarea pricinii.
Articolul 84. Cuantumul taxei de stat
Taxa de stat se încasează de la persoane fizice şi juridice pentru cererile de chemare în judecată, cererile terţilor care au revendicări de sine stătătoare, pentru cererile privitor la litigiile precontractuale, pentru cererile (plîngerile) privitor la cauzele cu procedură specială, pentru cererile de apel şi cererile de recurs, pentru contestaţiile în anulare a hotărîrilor instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti a copiilor (duplicatelor) de pe documente în următoarele cuantumuri:
1) pentru cererile de chemare în judecată privitor la litigiile cu caracter patrimonial, cererile de contestare a unui titlu executoriu sau a unui alt document prin care încasarea se produce în mod incontestabil | 3% din valoarea acţiunii sau din suma încasată, dar nu mai puţin de 150 lei de la persoanele fizice şi nu mai puţin de 15 salarii minime de la persoanele juridice
2) pentru cererile de intentare a procesului de faliment:
la înaintarea cererii de către creditor sau debitor | 2000%*
după soluţionarea cauzei în fond şi pronunţarea hotărîrii de declarare a falimentului:
- dacă valoarea creanţei este de pînă la 200000 lei | 1,5% din suma încasată
- dacă valoarea creanţei este de la 200000 lei la 500000 lei | 1,3% din suma încasată
- dacă valoarea creanţei este de la 500000 lei la 1000000 lei | 1,1% din suma încasată
- dacă valoarea creanţei este de la 1000000 lei la 5000000 lei | 0,9% din suma încasată
- dacă valoarea creanţei este de la 5000000 lei la 10000000 lei | 0,7% din suma încasată
- dacă valoarea creanţei este mai mare de 10000000 lei | 0,6% din suma încasată
În cazul în care instanţa de judecată ia decizia de intentare a procesului de faliment, diferenţa dintre taxa de stat plătită de către creditor şi taxa de stat, exprimată în procente, din suma încasată urmează să fie restituită creditorului. | Zece procente din taxa de stat încasată în cadrul proceselor de faliment se acumulează la un cont special al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova, deschis la Trezoreria Centrală a Ministerului Finanţelor, şi se utilizează pentru finanţarea activităţii Judecătoriei Economice a Republicii Moldova conform unui deviz aprobat anual de Guvern;
3) pentru plîngerile împotriva acţiunilor nelegitime ale organelor administraţiei publice şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere care lezează drepturile cetăţenilor | 100%
4) pentru cererile de chemare în judecată privitor la:
desfacerea căsătoriei | 200%
desfacerea celei de a doua căsătorii | 1000%
împărţirea averii la desfacerea căsătoriei | 3% din valoarea acţiunii, dar nu mai puţin de 150 lei
5) pentru cererile de chemare în judecată privitor la desfacerea căsătoriei cu persoane considerate, în modul stabilit, absente fără veste sau incapabile din cauza bolii mintale sau a debilităţii mintale, cu persoane condamnate la privaţiune de libertate pe un termen de cel puţin trei ani | 100%
6) pentru cererile de chemare în judecată privitor la modificarea sau rezilierea contractului de închiriere a încăperilor de locuit, prelungirea termenului de primire a moştenirii, ridicarea sechestrului asupra bunurilor şi pentru alte cereri de chemare în judecată cu caracter nepatrimonial (sau care nu urmează a fi evaluate) | 500%
7) pentru cererile (plîngerile) privitor la cauzele cu procedură specială | 500%
8) pentru cererile de chemare în judecată privitor la examinarea chestiunilor vizînd apărarea onoarei şi demnităţii | 500%
9) pentru cererile de chemare în judecată privitor la litigiile economice apărute la încheierea, modificarea sau rezilierea contractelor economice | 1000%
10) pentru cererile agenţilor economici privitor la considerarea actelor organelor administraţiei publice, ale organelor cooperatiste şi obşteşti, ale întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora ca fiind nule | 1000%
11) pentru cererile de apel împotriva hotărîrilor instanţelor judecătoreşti | 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 75% din taxa calculată din suma contestată
12) pentru cererile de recurs privitor la hotărîrile instanţelor judecătoreşti | 50% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 50% din taxa calculată din suma contestată
13) pentru contestaţiile în anulare a hotărîrilor instanţelor judecătoreşti | 25% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 25% din taxa calculată din suma contestată
14) pentru eliberarea copiilor (duplicatelor) repetate de pe hotărîrea, sentinţa, încheierea, decizia instanţei judecătoreşti, precum şi a copiilor de pe alte documente din dosar, eliberate de instanţa judecătorească la solicitarea părţilor şi altor persoane participante la proces | 50% pentru fiecare document şi, suplimentar, 2% pentru fiecare pagină.
Cererile depuse împotriva încheierilor instanţelor judecătoreşti pe căile ordinare şi extraordinare de atac nu sînt supuse taxei de stat.
Taxa de stat pentru cererile de chemare în judecată, pentru cererile de apel şi cererile de recurs se plăteşte la depunerea lor, iar pentru eliberarea copiilor de pe actele eliberate de către instanţele judecătoreşti – la primirea lor.
Articolul 85. Valoarea acţiunii
Valoarea acţiunii este determinată:
1) în acţiunile pentru plata unei sume de bani – de suma cerută;
2) în acţiunile de revendicare a unor bunuri – de valoarea bunurilor revendicate;
3) în acţiunile pentru plate pensiei de întreţinere (alimente) – de suma totală a plăţilor pe un an;
4) în acţiunile privitoare la plăţi scadente – de suma totală a plăţilor pretinse, dar nu mai mult decît pe trei ani;
5) în acţiunile privitoare la plăţi fără termen şi la plăţi de întreţinere pe viaţă – de suma totală a plăţilor pretinse pe trei ani;
6) în acţiunile de micşorare sau de mărire a plăţilor – de suma cu care se micşorează sau se măresc plăţile, dar nu mai mult decît pe un an;
7) în acţiunile de încetare a plăţilor – de suma totală a plăţilor restante, dar nu mai mult decît pe un an;
8) în acţiunile de reziliere înainte de termen a contractului de locaţiune a bunurilor – de suma totală a plăţilor pentru folosirea bunurilor în cursul timpului cît va mai fi în putere contractul, dar nu mai mult decît pe trei ani;
9) în acţiunile privitoare la dreptul de proprietate asupra clădirilor ce aparţin cetăţenilor pe baza dreptului de proprietate personală – de valoarea clădirii, care să nu fie mai mică de valoarea indicată în inventar sau, în lipsa acesteia, de evaluarea făcută în legătură cu asigurarea tarifară obligatoare, iar pentru clădirile care aparţin întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, cooperatiste şi obşteşti – de valoarea clădirii, care să nu fie mai mică de cea indicată în bilanţ.
10) în acţiunile care constau din mai multe pretenţii de sine stătătoare – de valoarea totală a acestor pretenţii.
Valoarea acţiunii se indică de reclamant. În caz de necorespundere vădită între valoarea indicată şi valoarea reală a bunurilor reclamate valoarea acţiunii este stabilită de judecător concomitent cu judecarea pricinii.
Articolul 86. Plata suplimentară a taxei de stat
Dacă este greu să se stabilească valoarea acţiunii în momentul intentării ei, mărimea taxei de stat se stabileşte concomitent cu judecarea pricinii şi se indică în hotărîrea instanţei de judecată.
În cazul cînd reclamantul îşi măreşte pretenţiile formulate în acţiune, el urmează să plătească o taxă suplimentară, care să corespundă valorii, cu care s-a mărit acţiunea.
Articolul 87. Restituirea taxei de stat
Taxa de stat plătită urmează a fi restituită parţial sau integral, în cazurile:
1) achitării taxei într-o mărime mai mare decît cea prevăzută de legislaţia în vigoare;
2) restituirii cererii (plîngerii) sau refuzului de a o recepţiona în temeiul articolului 131 şi 132 din prezentul cod;
3) clasării procesului în prima şi a doua instanţă judecătorească pentru motivele, prevăzute, prevăzute la punctele 1 şi 2 ale articolului 218 din prezentul cod;
4) cînd cererii nu i s-a dat curs în prima şi a doua instanţă judecătorească pentru motivele, prevăzute la punctele 1 şi 2 ale articolului 220 din prezentului cod;
5) refuzului persoanei care a plătit taxa pentru întocmirea sau primirea documentelor pînă la adresarea în instanţa judecătorească;
6) achitării taxei de stat pentru înregistrarea desfacerii căsătoriei cu acordul comun al soţilor care nu au copii minori, dacă desfacerea căsătoriei nu a avut loc în legătură cu împăcarea soţilor sau neprezentarea unuia dintre ei;
7) refuzului de acceptare a cererii de recurs;
8) în alte cazuri, stabilite de legislaţia Republicii Moldova;
Restituirea taxei de stat se efectuează ţinînd cont de indexarea preţurilor cu condiţia că cererea a fost depusă în instanţa judecătorească în termene trei ani din ziua transferării ei în buget.
Articolul 88. Înlesniri la încasarea taxei de stat
Sînt scutiţi de plata taxei de stat în instanţele judecătoreşti:
1) reclamanţii (persoane fizice) – în acţiunile de percepere a sumelor de retribuire a muncii şi în alte pretenţii legate de activitatea de muncă;
2) reclamanţii – în acţiune ce decurg din dreptul de autor şi drepturile conexe, din dreptul asupra invenţiilor, desenelor şi modelelor industriale, soiurilor de plante, topografilor circuitelor integrate, precum şi asupra propunerilor de raţionalizare;
3) reclamanţii – în acţiune de încasare a pensiei alimentare;
4) reclamanţii – în acţiunile de încuviinţare a adopţiei;
5) reclamanţii – în acţiunile de recuperare a daunei, pricinuite prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi de decesul întreţinătorului;
6) reclamanţii – în cauzele de percepere a pagubei pricinuite prin poluarea mediului înconjurător şi folosirea neraţională a resurselor naturale;
7) procurorii – în cazurile stabilite de legislaţie privind apărarea drepturilor altor persoane şi a intereselor ocrotite de stat;
8) avocaţii parlamentari – pentru cererile privind apărarea intereselor petiţionarilor ale căror drepturi şi libertăţi constituţionale au fost încălcate;
9) prefecţii – pentru cererile privind declararea invalidităţii unui act emis de o autoritate a administraţiei publice locale;
10) părţile – în litigiile vizînd repararea prejudiciului cauzat persoanei în legătură cu condamnarea, tragerea la răspundere penală, arestarea ca mod de aplicare a măsurii preventive, arestarea în calitate de sancţiune administrativă – toate aplicate nelegitim;
11) organizaţiile obşteşti ale invalizilor, instituţiile acestora, întreprinderile şi asociaţiile de instruire şi producţie – în toate acţiunile;
12) reclamanţii – în acţiune pentru repararea, daunei materiale cauzate printr-o infracţiune;
13) consiliile judeţene şi primăriile – în cazurile de intentare a acţiunilor privind apărarea intereselor patrimoniale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe care le reprezintă.
Articolul 89. Scutirea de plată, amînarea, eşalonarea achitării taxei sau eşalonarea achitării taxei de stat
În unele cazuri instanţa judecătorească (judecătorul), ţinînd cont de situaţia patrimonială a cetăţeanului, este în drept să-l exonereze integral sau parţial de la plata taxei de stat, iar în cazul persoanelor juridice – să decidă amînarea sau eşalonarea achitării taxei de stat.
Taxa de stat, de a cărei plată reclamantul a fost scutit, se încasează de la reclamant proporţional cu partea pretenţiilor satisfăcute.
Articolul 90. Cheltuielile legate de judecarea pricinii
Din cheltuielile legate de judecarea pricinii fac parte:
1) sumele care urmează să fie plătite martorilor şi experţilor;
2) cheltuielile legate de efectuarea unei examinării la faţa locului;
3) cheltuielile în legătură cu căutarea pîrîtului;
4) cheltuielile legate de executarea hotărîrii instanţei;
5) cheltuielile făcute din contul statului pentru retribuirea muncii avocatului.
Articolul 91. Sumele care urmează să fie plătite martorilor, experţilor şi traducătorilor
Martorilor, experţilor şi traducătorilor li se restituie cheltuielile de deplasare, de închiriere a încăperilor în legătură cu prezentarea lor în instanţa de judecată, li se plătesc diurne, precum şi recompensa pentru sustragerea de la ocupaţia lor obişnuită, în modul stabilit de Guvern.
Experţii şi traducătorii primesc o recompensă pentru munca efectuată din însărcinarea instanţei de judecată, dacă această muncă nu intră în sfera atribuţiilor lor de serviciu.
Articolul 92. Încasarea de la plăţi a sumelor ce urmează să fie plătite martorilor şi experţilor
Sumele ce urmează să fie plătite martorilor şi experţilor sau necesare pentru plata cheltuielilor în vederea efectuării examinării la faţa locului se depun anticipat de partea care a făcut cererea respectivă.
Dacă cererea menţionată s-a făcut de ambele părţi sau dacă citarea martorilor şi experţilor ori examinarea la faţa locului se face din iniţiativa instanţei, sumele necesare se depun pe părţi în proporţii egale.
Sumele enumerate în prezentul articol nu se depun de către partea scutită de plata cheltuielilor de judecată.
Articolul 93. Plata sumelor cuvenite martorilor, experţilor şi traducătorilor
Instanţa de judecată plăteşte sumele cuvenite martorilor, experţilor şi traducătorilor, după ce aceştia şi-au îndeplinit îndatoririle. Aceste sume li se plătesc martorilor şi experţilor chiar dacă nu au fost încasate de la părţi.
Modul de plată şi mărimea sumelor care urmează să fie plătite se stabilesc de legislaţia Republicii Moldova.
Articolul 94. Repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi
Instanţa de judecată obligă partea ale cărei pretenţii au fost respinse, chiar dacă a fost scutită de plata cheltuielilor de judecată, ce urmează să fie făcute venit la stat, să plătească părţii cîştigătoare toate cheltuielile de judecată făcute în legătură cu judecarea pricinii.
Dacă acţiunea a fost admisă în parte, reclamantului i se acordă cheltuieli de judecată proporţional cu mărimea pretenţiilor admise de instanţă, iar pîrîtului – proporţional cu acea partea a pretenţiilor reclamantului, care a fost respins.
Dacă instanţa superioară, fără să trimită pricina spre o nouă judecată, va modifica hotărîrea anterioară sau va da o nouă hotărîre, ea va schimba corespunzător repartizarea cheltuielilor de judecată.
Articolul 94¹. Acordarea de asistenţă juridică gratuită cetăţenilor
Judecătorul, atunci cînd pregăteşte dosarul pentru dezbaterile judiciare sau instanţa judecătorească, cînd examinează cauza, este în drept, ţinînd cont de situaţia patrimonială a cetăţeanului, să-l scutească pe deplin sau parţial de plata pentru asistenţă juridică şi să raporteze pe seama statului cheltuielile pentru retribuirea muncii avocatului.
Mărimea sumelor, ce urmează a fi plătite biroului de asistenţă juridică, se stabileşte în conformitatea cu normele, ce reglementează plata pentru asistenţa juridică, acordată cetăţenilor de către colegiile de avocaţi.
Hotărîrea judecătorului sau încheierea instanţei judecătoreşti cu privire la scutirea deplină sau parţială a cetăţeanului de plata pentru asistenţă juridică se trimite spre executare, concomitent, biroului de asistenţă juridică şi organului financiar de la locul unde se află instanţa judecătorească.
Articolul 94². Repartizarea cheltuielilor legate de examinarea plîngerii
Cheltuielile legate de examinarea plîngerii pot fi puse de către instanţa judecătorească pe seama cetăţeanului, dacă instanţa judecătorească adoptă o hotărîre prin care refuză satisfacerea plîngerii lui, ori pe seama organului administraţiei de stat sau persoanei oficiale, dacă constată că acţiunile acestui organ sau ale acestei persoane oficiale sînt nelegale.
Articolul 95. Plata cheltuielilor pentru asistenţa juridică
Instanţa de judecată obligă partea ale cărei pretenţii au fost respinse să plătească părţii cîştigătoare cheltuielile pentru asistenţa acordată de avocatul (reprezentantul) care a participat la proces, confirmate în acordul încheiat cu avocatul (reprezentantul).
Articolul 96. Plata de despăgubiri pentru pierderea timpului de muncă
Instanţa poate obliga partea care a intentat cu rea-credinţă o acţiune neîntemeiată sau care a pornit cu rea-credinţă o contra-acţiune sau cere se opune insistent examinării şi soluţionării juste şi rapide a pricinii să plătească în folosul celeilalte părţi, pentru pierderea efectivă a timpului de muncă, despăgubirii în raport cu cîştigul mediu, dar nu mai mult de cinci la sută în valoarea pretenţiilor admise.
Articolul 97. Repartizarea cheltuielilor de judecată în cazul renunţării la acţiune şi al tranzacţiei de împăcare
Dacă reclamantul renunţă la acţiune, pîrîtul nu-i restituie cheltuielile. Totuşi, dacă reclamantul nu-şi susţine pretenţiile din cauză că au fost satisfăcute de bună voie de către pîrît după intentarea acţiunii, instanţa, la cererea reclamantului, îl obligă pe pîrît să plătească toate cheltuielile de judecată făcute de reclamant în legătură cu procesul, precum şi suma plătită avocatului pentru asistenţa juridică.
Dacă la încheierea tranzacţiei de împăcare părţile nu au prevăzut în ce fel vor fi repartizate cheltuielile de judecată şi suma cuvenită avocatului, pentru asistenţa juridică, instanţa rezolvă această chestiune în conformitate cu articolele 94, 95 şi 99 din prezentul cod.
Articolul 98. Restituirea cheltuielilor de judecată făcute de părţi
În cazul cînd se respinge complet sau parţial o acţiune, intentată de organele procurorului, precum şi de organele administraţiei de stat, de sindicate, la întreprinderi, instituţii, organizaţii de stat, de colhozuri de alte organizaţii cooperatiste, de asociaţiile lor, de alte organizaţii obşteşti sau de cetăţeni aparte, care s-au adresat instanţei judecătoreşti pentru apărarea drepturilor şi a intereselor, ocrotite de lege, ale altor persoane (articolul 5 din prezentul cod), pîrîtului i se restituie din mijloacele bugetului cheltuielile de judecată, pe care le-a suportat, în întregime sau proporţional cu acea parte a pretenţiilor reclamantului, care i-a fost respinsă.
Dacă se respinge acţiunea intentată unui pîrît potrivit cu prevederile alineatului al treilea al articolului 38 din prezentul cod, cheltuielile de judecată i se restituie din mijloacele bugetului.
În caz de admitere a acţiunii de ridicare a sechestrului pus pe bunuri, cheltuielile de judecată i se restituie reclamantului din mijloacele bugetului.
Articolul 99. Restituirea către stat a cheltuielilor de judecată
Cheltuielile legate de examinarea cauzei şi taxa de stat, de plata cărora reclamantul a fost scutit, se încasează de la pîrît proporţional cu partea din pretenţii ce a fost admisă, spre a fi făcute venit la stat.
În caz de respingere a acţiunii cheltuielile făcute de instanţă în legătură cu judecarea pricinii se încasează de la reclamant şi se trec venit la stat.
Dacă acţiunea a fost admisă în parte, iar pîrîtul este scutit de plata cheltuielilor de judecată, cheltuielile făcute de instanţă în legătură cu judecarea pricinii se încasează, spre a fi făcute venit la stat, de la reclamantul, care nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată proporţional cu partea pretenţiilor care a fost respinsă.
Dacă ambele părţi au fost scutite de plata cheltuielilor de judecată cheltuielile făcute de instanţă în legătură cu judecarea pricinii cad în sarcina statului.
În cazul cînd se fac investigaţii pentru găsirea unei persoane, care se eschivează de la plata sumelor cuvenite, instanţa dispune ca această persoană să plătească cheltuielile făcute în legătură cu aceste investigaţii şi le trece venit la stat.
Articolul 100. Atacarea încheierilor date asupra chestiunilor legate de cheltuielile de judecată
Împotriva încheierii date de instanţă asupra cheltuielilor legate de cheltuielile de judecată se poate face recurs.
Capitolul VIII
ÎNŞTIINŢĂRILE ŞI CHEMĂRILE ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ
Articolul 101. Citaţiile
Instanţa comunică prin citaţie participanţilor la proces şi reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti, ai colectivelor de muncă data şi locul şedinţei sau efectuării unor acte de procedură. Martorii, experţii şi traducătorii sînt de asemenea chemaţi în instanţa prin citaţie.
Participanţilor la proces, reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti, ai colectivelor de muncă citaţiile se înmînează din vreme pentru ca să aibă timp suficient de a se prezenta la termen în faţa instanţei şi de a se pregăti pentru proces.
În toate cazurile citaţia trebuie să fie înmînată pîrîtului cu cel puţin trei zile înaintea şedinţei de judecată.
Citaţia se trimite persoanei care este înştiinţată sau chemată în instanţă la adresa arătată de parte sau de alt participant la proces, Dacă persoana nu locuieşte de fapt la adresa comunicată instanţei de judecată, citaţia poate fi trimisă la locul ei de muncă.
Articolul 102. Cuprinsul citaţiei
Citaţia trebuie să cuprindă:
1) numele, prenumele (denumirea) şi adresa exactă a celui citat.
2) denumirea şi adresa exactă a instanţei de judecată;
3) arătarea locului şi datei prezentării;
4) denumirea pricinii pentru care se face citarea;
5) în ce calitate este chemat adresatul;
6) propunerea adresată participantului la proces de a prezenta toate dovezile de care dispune în legătură cu pricina;
7) arătarea că persoana care a primit citaţia din cauza absenţei adresatului este obligată s-o înmîneze acestuia îndată ce va fi posibil;
8) arătarea urmărilor neprezentării.
Odată cu citaţia, judecătorul trimite pîrîtului o copie de pe cererea de chemare în judecată şi, în cazurile necesare, copiile documentelor anexate la cerere, iar reclamantului – o copie de pe explicaţia scrisă a pîrîtului, dacă acesta a remis-o instanţei.
Articolul 103. Expedierea citaţiilor
Citaţia se trimite prin poştă sau prin curier. Data cînd citaţia a fost înmînată adresatului se notează atît pe citaţia ce i se înmînează, cît şi pe cel de al doilea exemplar al ei, care urmează să fie restituit instanţei.
Judecătorul poate, cu consimţămîntul participantului la proces, să-i dea la mînă citaţia pentru a o remite unei alte persoane, care trebuie înştiinţată sau chemată în legătură cu pricina. Persoana, căreia judecătorul i-a dat însărcinarea să înmîneze citaţia, este obligată să restituie cel de-al doilea exemplar al citaţiei cu semnătura de primire a adresatului.
Articolul 104. Înmînarea citaţiilor
Citaţia se înmînează personal celui chemat, acesta va semna de primire pe cel de al doilea exemplar al citaţiei, care urmează să fie restituit instanţei de judecată. Citaţia adresată unei întreprinderi, instituţii, organizaţii de stat, colhoz, alte organizaţii cooperatiste, asociaţii, alte organizaţii obşteşti se înmînează persoanei oficiale respective, care semnează de primire pe cel de al doilea exemplar al citaţiei.
Dacă persoana care urmează să înmîneze citaţia nu-l va găsi la domiciliu sau la locul de muncă pe cetăţeanul ce trebuie înştiinţat sau chemat în legătură cu pricina, citaţia se înmînează unuia din membrii adulţi ai familiei care locuieşte împreună cu dînsul, iar în lipsa acestora – organizaţiei de exploatare a locuinţelor, primăriei satului (comunei) sau oraşului ori administraţiei locului de muncă. În cazurile arătate persoana care a primit citaţia este obligată să arate pe cel de al doilea exemplar al citaţiei numele, prenumele, raporturile sale cu adresatul (soţ, tată, mamă, fiică ş.a.m.d.) sau funcţia ce o ocupă. Persoana care a primit citaţia este obligată, imediat ce va fi posibil, s-o înmîneze adresatului.
În caz de absenţă temporară a adresatului, persoana care urmează să înmîneze citaţia notează pe cel de al doilea exemplar al citaţiei locul unde a plecat adresatul şi pe cînd se aşteaptă reîntoarcerea lui. Aceste date trebuie să fie confirmate şi atestate de organizaţia de exploatare a locuinţelor, de primăria satului (comunei) sau oraşului ori de administraţia locului de lucru al adresatului.
Articolul 105. Refuzul de a primi citaţia
Dacă adresatul refuză să primească citaţia, persoana care urmează s-o înmîneze face menţiunea respectivă pe citaţie şi o restituie instanţei de judecată. Menţiunea cu privire la refuzul adresatului de a primi citaţia se atestă de organizaţiile de exploatare a locuinţelor, organelor afacerilor interne, primăriile satelor (comunelor) sau oraşelor ori de administraţia locului de muncă al adresatului.
Refuzul de a primi citaţia nu împiedică judecarea pricinii.
Articolul 106. Obligaţia de a comunica instanţei de judecată schimbarea adresei în cursul procesului
Dacă participantul la proces îşi schimbă adresa în cursul procesului el este obligat să comunice instanţei noua adresă. În lipsa unei asemenea comunicări citaţia se trimite la ultima adresă cunoscută instanţei şi este considerată înmînată, chiar dacă adresatul nu mai locuieşte la această adresă.
Pentru neîndeplinirea obligaţiei de a comunica instanţei de judecată schimbarea adresei în cursul procesului instanţa de judecată are dreptul să le aplice persoanelor participante la proces şi reprezentanţilor o amendă de pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime.
Articolul 107. Actele instanţei de judecată, cînd locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut
Dacă locul unde se află de fapt pîrîtul nu este cunoscut, instanţa începe judecarea pricinii, după ce primeşte citaţia cu menţiunea, care arestă primirea ei de către administraţia de imobil sau sau primăria satului (comunei) sau oraşului ultimului domiciliu cunoscut al pîrîtului.
Dacă locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut, în pricinile pentru plata pensiilor de întreţinere (alimente) şi de reparare a daunei cauzate prin schilodire sau prin altă vătămate a sănătăţii, precum şi prin moartea susţinătorului, instanţa de judecată este obligată să ordone căutarea pîrîtului.
Afară de aceasta, instanţa are dreptul să ordone căutarea pîrîtului, cînd nu este cunoscut locul de aflare a lui, în acţiunile intentate cetăţenilor de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti.
Căutarea pîrîtului se face de către organe de poliţie pe baza unei încheieri a instanţei.
Cheltuielile în legătură cu căutarea pîrîtului se încasează de la pîrît în folosul statului.
Capitolul IX
TERMENELE DE PROCEDURĂ
Articolul 108. exclus
Articolul 109. Calcularea termenelor de procedură
Actele de procedură se efectuează în termenele prevăzute de lege. În cazurile cînd termenele de procedură nu sînt prevăzute de lege, ele se fixează de către instanţă.
Termenele pentru efectuarea actelor de procedură se determină printr-o dată calendaristică precisă, prin precizarea unui fapt care trebuie să se producă numaidecît sau după o perioadă de timp. În ultimul caz actul poate fi efectuat în cursul întregii perioade.
Termenul de procedură, statornicit pe ani, luni sau zile, începe să curgă a doua zi după data calendaristică sau după ce s-a produs faptul, care determină începutul lui.
Articolul 110. Expirarea termenelor de procedură
Termenul statornicit pe ani expiră în luna şi ziua respectivă ale ultimului an al termenului. Termenul statornicit pe luni expiră în luna şi ziua respectivă ale ultimei luni a termenului.
Dacă termenul statornicit pe luni se sfîrşeşte într-o lună care nu are ziua respectivă, termenul expiră în ultima zi a acestei luni.
În cazurile cînd ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare, ca zi de expirare a termenului este considerată ziua lucrătoare ce urmează.
Actul de procedură, pentru a cărui efectuare este fixat un termen, poate fi îndeplinit pînă la ora douăzeci şi patru a ultimei zile a termenului. Totuşi, dacă actul trebuie să fie efectuat în instanţa de judecată, termenul este considerat expirat la ora, cînd, potrivit regulilor stabilite, la instanţă se termină lucrul.
Dacă cererea de recurs, documentele sau sumele de bani au fost depuse la poştă sau la telegraf înainte de ora douăzeci şi patru a ultimei zile a termenului, actul se consideră îndeplinit în termen.
Articolul 111. Efectele neîndeplinirii actului de procedură în termen
Dreptul de efectuare a actelor de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege sau fixat de către instanţa de judecată.
Cererile de recurs şi documentele depuse după expirarea termenului de procedură nu se examinează.
Articolul 112. Suspendarea termenelor de procedură
Curgerea tuturor termenelor de procedură se suspendă odată cu suspendarea procesului. Suspendarea termenelor începe din momentul apariţiei împrejurărilor, care au servit drept temei pentru suspendarea procesului. Din ziua redeschiderii procesului termenele de procedură continuă să curgă.
Articolul 113. Prelungirea termenelor de procedură
La cererea participanţilor la proces instanţa de judecată poate prelungi termenele fixate de dînsa.
Articolul 114. Repunerea în termen
Persoanele care din motive considerate de instanţă ca întemeiate nu au îndeplinit un act de procedură în termenul fixat de lege, pot fi repuse în termen.
Cererea de repunere în tern se depune la instanţa de judecată, la care urma să se efectueze actul de procedură, şi se examinează în şedinţa de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul şi data şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică soluţionarea chestiunii puse în faţa instanţei.
Odată cu cererea de repunere în termen trebuie să fie efectuat şi actul de procedură (să fie depusă cererea de recurs sau prezentate documentele ş.a.m.d.), care nu a fost îndeplinit în termen.
Împotriva încheierii instanţei prin care s-a respins cererea de repunere în termen se poate face recurs.
Capitolul X
AMENZILE JUDECĂTOREŞTI
Articolul 115. Aplicarea amenzilor judecătoreşti
Amenzile judecătoreşti se aplică de instanţă în cazurile şi în proporţiile prevăzute de prezentul cod.
Amenzile aplicate de instanţă persoanelor oficiale de la întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, din colhozuri şi din alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti se încasează din mijloacele acestor persoane.
O copie de pe încheierea de aplicare a amenzii se trimite persoanei amendate.
Articolul 116. Anularea sau micşorarea amenzii
Persoana căreia i s-a aplicat o amendă poate cere aceleiaşi instanţe în curs de zece zile din momentul cînd s-a înmînat copia de pe încheierea instanţei privitor la aplicarea amenzii, să anuleze sau să micşoreze amenda.
Instanţa de judecată soluţionează chestiunea anulării sau micşorării amenzii în şedinţă, cu citarea persoanei interesate. Dar neprezentarea acestei persoane nu împiedică examinarea cererii.
Împotriva încheierii instanţei prin care s-a respins cererea de anulare sau de micşorare a amenzii se poate face recurs, iar dacă se contestă hotărîrea în apel,încheierea se contestă împreună cu hotărîrea.
TITLUL II
PROCEDURA ÎN FAŢA PRIMEI INSTANŢE
A. ACŢIUNEA CIVILĂ
Capitolul XI
COMPETENŢA JURISDICŢIONALĂ
Articolul 117. Competenţa jurisdicţională în pricinile civile
Pricinile civile în primă instanţă se judecă de instanţele de judecată în modul prevăzut de lege.
Instanţele judecătoreşti militare judecă acţiunile civile ale unităţilor militare, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, colhozurilor, asociaţiilor, organizaţiilor obşteşti, precum şi cele ale cetăţenilor cu privire la restituirea daunei materiale, cauzate acestora de o infracţiune militară.
Curtea Supremă de Justiţie are dreptul să retragă orice pricină civilă de la instanţele de judecată ierarhic inferioare şi s-o judece în primă instanţă.
Articolul 118. Intentarea acţiunii la instanţa domiciliului pîrîtului
Acţiunea se intentează la instanţa domiciliului pîrîtului.
Acţiunea împotriva unei persoane juridice se intentează la instanţa sediului organului persoanei juridice.
Articolul 119. Competenţa la alegerea reclamantului
Acţiunea împotriva pîrîtului, al cărui domiciliu nu este cunoscut, poate fi intentată la instanţa locului de aflare a bunurilor lui sau la instanţa ultimului lui domiciliu cunoscut.
Acţiunea împotriva pîrîtului, care nu are domiciliu în Republica Moldova, poate fi intentată la instanţa locului de aflare a bunurilor lui sau la instanţa ultimului lui domiciliu cunoscut din Republica Moldova.
Acţiunea care izvorăşte din activitatea unei filiale a persoanei juridice poate fi intentată de asemenea la instanţa sediului filialei.
Acţiunile pentru plata pensiei de întreţinere (alimente), acţiunile pentru stabilirea paternităţii, acţiunile muncitorilor şi slujbaşilor, care izvorăsc din raporturile juridice de muncă, acţiunile intentate de colhoznici împotriva colhozurilor pentru plata muncii, acţiunile care izvorăsc din dreptul de autor şi din dreptul de inventator, pot fi intentate şi la instanţa domiciliului reclamantului.
Acţiunile pentru repararea daunei cauzate prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului pot fi intentate de reclamant şi la instanţa domiciliului său ori la instanţa locului de cauzare a daunei.
Acţiunile pentru repararea daunei cauzate bunurilor unui cetăţean sau ale unei persoane juridice se pot intenta şi la instanţa locului de cazare a daunei.
Acţiunea împotriva mai multor pîrîţi, care au domicilii diferite, se intentează la instanţa domiciliului unuia din ei.
Acţiunile izvorîte din contractele în care este arătat locul de executare pot fi intentate şi la instanţa locului de executare a contractului.
Acţiunile de divorţ cu persoane, recunoscute, în modul stabilit, ca fiind absente fără veste, incapabile din cauza unei boli psihice sau a debilităţii mintale, precum şi cu persoane condamnate pentru infracţiunile săvîrşite la privaţiune de libertate pe un termen de cel puţin trei ani, pot fi intentate la locul de trai al reclamantului.
Acţiunile de desfacere a căsătoriei se pot intenta la instanţa domiciliului reclamantului şi cînd pe lîngă el se află copii minori sau cînd plecarea reclamantului la instanţa domiciliului pîrîtului întîmpină greutăţi din cauza stării sănătăţii lui.
Acţiunile pentru restabilirea drepturilor la muncă, la pensie şi la locuinţă, pentru restituirea bunurilor sau a costului lor, acţiunile legate de repararea daunei, cauzate unui cetăţean prin condamnare ilegală, prin tragere ilegală la răspundere penală, prin aplicarea ilegală a arestului în calitate de măsură de reprimare ori prin aplicarea ilegală a sancţiunii administrative sub formă de arest pot fi intentate şi la locul de trai al reclamantului.
Reclamantului poate face alegere între instanţele care, în corespundere cu prezentul articol, sînt competente să judece pricina.
Articolul 120. Competenţa excepţională
Acţiunile privitoare la dreptul asupra unei clădiri, la ridicarea sechestrului pus pe bunuri, la stabilirea modului de folosire a lotului de pămînt sînt de competenţa instanţei locului unde se află bunurile sau lotul de pămînt. Acţiunile creditorilor defunctului, intentate înainte de acceptarea succesiunii de către moştenitori, sînt de competenţa instanţei locului, unde se află bunurile succesorale sau partea lor principală. Acţiunile împotriva cărăuşilor, ce izvorăsc dintr-un contract de transport de mărfuri, de pasageri sau de bagaje, se intentează la instanţa sediului administraţiei organizaţiei de transport faţă de care s-au formulat pretenţii potrivit cu normele procedurale existente.
Articolul 121. Competenţa contractuală
Părţile pot schimba prin convenţie competenţa teritorială pentru pricina dată.
Competenţa stabilită prin articolul 120 din prezentul cod nu poate fi schimbată prin învoiala părţilor.
Articolul 122. Competenţa în acţiunile civile izvorîte din pricini penale
Acţiunea civilă care izvorăşte dintr-o pricină penală, dacă nu a fost pornită sau soluţionată în cursul procesului penal, se intentează potrivit cu normele procedurii civile, după regulile de competenţă stabilită de prezentul cod.
Articolul 123. Competenţa în cererile reconvenţionale
Cererea reconvenţională, indiferent de instanţa competentă s-o judece, se face la instanţa care judecă acţiunea principală.
Articolul 124. Strămutarea pricinilor de la o instanţă de judecată la o altă instanţă de judecată
Pricina pe care instanţa a reţinut-o spre judecare, cu respectarea regulilor de competenţă, trebuie să fie soluţionată tot de ea în fond, chiar dacă ulterior ar fi competentă s-o judece altă instanţă.
Instanţa strămută pricina spre judecare la o altă instanţă:
1) dacă consideră, că pricina dată poate fi soluţionată mai repede, mai complet şi sub toate aspectele de o altă instanţă, în special de instanţa locului unde se află majoritatea dovezilor;
2) dacă pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut mai înainte, va cere strămutarea pricinii la instanţa domiciliului său;
3) dacă după recuzarea unuia sau mai multor judecători înlocuirea lor în instanţa respectivă devine imposibilă;
4) dacă în cursul judecării pricinii la instanţa respectivă s-a constatat, că ea a fost reţinută spre judecare cu încălcarea regulilor de competenţă.
Strămutarea unei pricini de la o instanţă la altă instanţă de acelaşi grad pentru motivele arătate în prezentul articol se face pe baza unei încheieri, date de instanţa de judecată după expirarea termenului stabilit pentru a se face recurs împotriva acestei încheieri, iar în cazul cînd s-a făcut recurs – după ce instanţa superioară va da o încheiere de respingere a recursului.
Articolul 125. Conflictul de competenţă
Cînd două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi pricină sau prin hotărîri definitive s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină, conflictul de competenţă se judecă de instanţa ierarhic superioară comună.
Conflictul de competenţă, ivit între două sau mai multe judecătorii care nu ţin de acelaşi tribunal sau între o judecătorie şi un tribunal, sau între tribunale, se judecă de Curtea de Apel.
Conflictul de competenţă, invit între tribunal şi Curtea de Apel, se judecă de Curtea Supremă de Justiţie.
Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî, fără citarea părţilor, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Articolul 126. Strămutarea pricinilor de către Curtea Supremă de Justiţie
Curtea Supremă de Justiţie, la cererea motivată a părţilor şi a altor participanţi la proces, la propunerea preşedintelui instanţei de judecată sau din oficiu, este în drept să strămute orice pricină la o altă instanţă sau s-o ia pentru judecare în primă instanţă în procedura sa.
Încheierea asupra strămutării pricinii nu este supusă nici unei căi de atac.
Articolul 127.
Capitolul XII
CHEMAREA ÎN JUDECATĂ
Articolul 128. Forma şi conţinutul cererii de chemare în judecată
Cererea de chemare în judecată se depune la instanţă în scris.
Cererea trebuie să cuprindă:
1) denumirea instanţei, căreia îi este adresată;
2) numele reclamantului şi domiciliul lui sau, dacă reclamantul este o persoană juridică, – sediul lui, precum şi numele reprezentantului şi adresa acestuia, dacă cererea se depune de reprezentant;
3) numele pîrîtului, domiciliul lui sau, dacă pîrîtul este o persoană juridică, – sediul lui;
4) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeieze cererea, precum şi a dovezilor pe care se sprijină fiecare pretenţie. Cînd se cere dovadă cu martori, se arată numele, prenumele şi domiciliul martorilor.
5) pretenţiile reclamantului;
6) arătarea valorii acţiunii, dacă preţuirea obiectului ei este cu putinţă;
7) enumerarea documentelor anexate la cerere.
În cazul în care se prevede soluţionarea prealabilă a litigiului pe cale extrajudiciară, în cerere se vor indica măsurile de tranşare a litigiului în modul prevăzut, cu indicarea datei în care celeilalte părţi i-a fost expediată propunerea de tranşare, precum şi datei în care a fost primit răspunsul la această propunere, motivele din care sînt respinse argumentele expuse în răspuns, în procesul-verbal al divergenţelor sau în alte documente.
Cererea de chemare în judecată se semnează de reclamant sau de reprezentantul lui. La cererea depusă de reprezentant trebuie să se anexeze procura sau un alt document, care să ateste împuternicirile date reprezentantului. În pricinile economice la cererea de a obliga să încheie contractul se anexează proiectul contractului, precum şi dovezi că au fost luate măsuri de soluţionare prealabilă a litigiului pe cale extrajudiciară cu fiecare din părţi.
Articolul 129. Copiile de pe cereri şi de pe celelalte documente
Cererea se depune la instanţa de judecată însoţită de atîtea copii, cîţi pîrîţi sînt. Cînd dovada se face prin înscrisuri, la cerere se vor alătura atîtea copii cîţi pîrîţi sînt şi pentru instanţă.
Articolul 130. Întrunirea şi despărţirea mai multor pretenţii din cerere
Reclamantul are dreptul într-o singură cerere de chemare în judecată să formuleze mai multe pretenţii dacă acestea sînt legate între ele prin temeiuri comune de apariţie sau prin dovezi, iar în pricinile economice, dacă împreună alcătuiesc o sumă nu mai mică de zece lei.
Judecătorul care primeşte cererea are dreptul să separe într-un proces aparte una sau mai multe pretenţii cuprinse în ea, dacă consideră că judecarea lor separată ar fi mai raţională.
În cazul cînd pretenţiile sînt formulate de mai mulţi reclamanţi sau faţă de mai mulţi pîrîţi, judecătorul care primeşte cererea are dreptul să separe într-un proces aparte una sau mai multe pretenţii, dacă consideră, că judecarea lor separată ar fi mai raţională.
Dacă constată, că înaintea instanţei date se află mai multe pricini de aceeaşi natură, la care participă aceleaşi părţi, sau mai multe pricini decurgînd din acţiunile intentate de un singur reclamant diferiţilor pîrîţi sau de diferiţi reclamanţi aceluiaşi pîrît, judecătorul are dreptul să întrunească aceste pricini într-una singură spre a le judeca împreună, dacă asemenea întrunire ar duce la o soluţionare mai rapidă şi mai justă a litigiilor.
Articolul 131. Primirea cererilor în judecată şi refuzul de a le primi în pricinile civile
Judecătorul soluţionează chestiunea primirii cererilor de chemare în judecată în pricinile civile.
Judecătorul refuză primirea cererii:
1) dacă cererea nu urmează să fie examinată în instanţele judecătoreşti;
2) dacă persoana interesată, care s-a adresat instanţei judecătoreşti, nu a respectat procedura de soluţionare prealabilă a cauzei pe cale extrajudiciară, procedura stabilită de lege pentru cauzele de categoria respectivă;
3) dacă există o hotărîre sau încheiere judecătorească definitivă, prin care a fost admisă renunţarea reclamantului la acţiune sau a fost întărită tranzacţia de împăcare a părţilor privind un litigiu între aceleaşi părţi asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri;
4) dacă instanţa a primit spre judecare un litigiu între aceleaşi părţi asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri;
5) dacă acţiunea este intentată împotriva unui agent economic deja lichidat.
6) dacă părţile au încheiat o înţelegere, ca litigiul să fie judecat de arbitrii aleşi;
7) dacă instanţa dată nu este competentă să judece pricina;
8) dacă cererea a fost făcută de o persoană incapabilă;
9) dacă cererea în numele persoanei interesate a fost depusă de către o persoană, care nu are împuterniciri de a duce procesul;
10) dacă acţiunea este intentată de un agent economic sau împotriva unui agent economic care, în conformitate cu legea, nu poate fi reclamant sau pîrît în asemenea litigii.
În cazul cînd refuză primirea cererii, judecătorul dă o încheiere motivată în acest sens. În încheiere judecătorul este obligat să arate cărui organ trebuie să se adreseze petiţionarul, dacă pricina nu este de competenţa instanţei, sau cum trebuie să fie înlăturate împrejurările, care împiedică pornirea pricinii. Încheierea judecătorului, prin care acesta refuză primirea cererii, se înmînează petiţionarului şi totodată i se restituie documentele depuse.
Refuzul judecătorului de a primi cererea pentru motivele prevăzute de punctele 2, 7, 8 şi 9 ale acestui articol nu împiedică partea să adreseze din nou instanţei o cerere privind aceeaşi pricină după ce va fi fost înlăturată încălcarea comisă.
Împotriva încheierii prin care judecătorul refuză primirea cererii se poate face recurs.
Articolul 132. Cazuri cînd nu se dă curs cererii
Judecătorul, în termen de 5 zile după primirea cererii de chemare în judecată, stabilind că cererea a fost depusă fără respectarea cerinţelor expuse în articolele 128 şi 129 din prezentul cod sau că nu s-a plătit taxa de stat, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.84 alin.1 pct.1), pronunţă o încheiere de a nu da curs cererii, comunicînd aceasta reclamantului şi acordîndu-i un termen pentru îndreptarea neajunsurilor.
Dacă în conformitate cu indicaţiile judecătorului şi în termenul stabilit reclamantul va îndeplini toate cerinţele enumerate în articolele 128 şi 129 din prezentul cod şi va plăti taxa de stat, cererea este considerată depusă în ziua cînd a fost prezentată pentru prima dată la instanţa de judecată. În caz contrar cererea este considerată ca nedepusă şi se restituie reclamantului.
Articolul 133. Cererea reconvenţională
Pîrîtul are dreptul odată cu referinţa să depună cerere reconvenţională cel mai tîrziu la prima zi de înfăţişare pentru pregătirea prejudiciară.
Cînd reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională se va depune în termenul stabilit de instanţă.
Cererea reconvenţională depusă după expirarea termenului indicat în alineatul întîi al prezentului articol se judecă separat, afară de cazul cînd ambele părţi sînt de acord să examineze cererile împreună sau examinarea separată este imposibilă.
Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată şi se judecă odată cu cererea iniţială.
Articolul 134. Condiţiile pentru primirea cererii reconvenţionale
Judecătorul primeşte cererea reconvenţională:
1) dacă ea urmăreşte compensarea pretenţiei iniţiale;
2) dacă admiterea cererii reconvenţionale exclude în totul sau în parte admiterea cererii principale;
3) dacă între cererea reconvenţională şi cea principală există o legătură reciprocă şi judecarea lor simultană ar duce la o soluţionare mai rapidă şi mai justă a litigiului.
Capitolul XIII
ASIGURAREA ACŢIUNII
Articolul 135. Temeiul pentru asigurarea acţiunii
Instanţa sau judecătorul poate, la cererea participanţilor la proces să ia măsuri pentru asigurarea acţiunii. Asigurarea acţiunii se admite în orice stadiu al procesului, dacă neluarea măsurilor de asigurare ar putea îngreuia sau ar putea face imposibilă executarea hotărîrii în instanţa de judecată.
Articolul 136. Măsurile de asigurare a acţiunii
În vederea asigurării acţiunii instanţa sau judecătorul poate:
1) să ordone punerea unui sechestru pe bunurile sau pe sumele de bani care aparţin pîrîtului şi care se află la el sau la alte persoane;
2) să interzică pîrîtului de a săvîrşi anumite acte;
3) să interzică altor persoane de a transmite bunuri pîrîtului sau de a îndeplini faţă de el alte obligaţii;
4) să suspende vînzarea bunurilor sechestrate, dacă se face cererea de ridicare a sechestrului pus pe ele;
5) să suspende urmărirea ce se face pe baza unui document investit cu formulă executorie, contestat de debitor prin acţiune, dacă o asemenea contestaţie este admisă de legislaţie.
Instanţa sau judecătorul poate admite mai multe forme de asigurare a acţiunii, cu condiţia, că suma lor totală să nu depăşească valoarea acţiunii.
În caz de încălcare a interdicţiilor, arătate în punctele 2 şi 3 ale prezentului articol, persoanelor vinovate li se va aplica, pe baza unei încheieri a instanţei de judecată, o amendă de la zece la douăzeci şi cinci de salarii minime. Afară de aceasta, reclamantul are dreptul să ceară de la aceste persoane repararea pagubelor, cauzate prin neexecutarea încheierii date de instanţă cu privire la asigurarea acţiunii.
Articolul 137. Înlocuirea unei forme de asigurare a acţiunii cu altă formă
Se admite înlocuirea unei forme de asigurare a acţiunii cu altă formă.
Chestiunea înlocuirii unei forme de asigurare a acţiunii cu altă formă se soluţionează de judecător sau de instanţă în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică data şi locul şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică examinarea chestiunii privind înlocuirea asigurării acţiunii.
În caz de asigurare a unei acţiuni, prin care se cere plata unei sume de bani, pîrîtul are dreptul ca în locul măsurilor de asigurare admise să consemneze pe contul de depozit al instanţei suma respectivă.
Articolul 138. Examinarea cererii de asigurare a acţiunii
Cererea de asigurare a acţiunii se soluţionează de judecătorul sau de instanţa care judecă pricina în aceeaşi zi, fără a-l înştiinţa pe pîrît şi pe ceilalţi participanţi la proces.
Articolul 139. Executarea încheierii de asigurare a acţiunii
Încheierea de asigurare a acţiunii se aduce la îndeplinire imediat, în conformitate cu dispoziţiile privitoare la executarea hotărîrilor instanţei de judecată.
Articolul 140. Anularea măsurii de asigurare a acţiunii
Măsura de asigurare a acţiunii poate fi anulată de aceeaşi instanţă de judecată.
Chestiunea anulării măsurii de asigurare a acţiunii se soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul şi data şedinţei. Neprezentarea acestor persoane nu împiedică examinarea chestiunii anulării măsurii de asigurare a acţiunii.
În caz de respingere a acţiunii măsurile admise pentru asigurarea acţiunii se menţin pînă în momentul, cînd hotărîrea devine definitivă. Dar instanţa poate, odată cu pronunţarea hotărîrii sau după pronunţarea ei, să dea o încheiere de anulare a măsurii de asigurare a acţiunii.
Măsura de asigurare a acţiunii poate fi anulată la cererea pîrîtului dacă instanţa judecătorească, în acţiunile legate de protecţia proprietăţii intelectuale, nu a luat o hotărîre definitivă în termen de 31 de zile calendaristice de la data luării măsurilor pentru asigurarea acţiunii.
Articolul 141. Atacarea încheierilor cu privire la asigurare acţiunii
Împotriva tuturor încheierilor privitoare la asigurarea acţiunii se poate face recurs.
Dacă încheierea privitoare la asigurarea acţiunii a fost dată fără înştiinţarea persoanei care a făcut recursul, termenul pentru depunerea recursului se calculează din ziua cînd această persoană a aflat despre încheiere.
Depunerea recursului împotriva încheierii de asigurare a acţiunii nu suspendă executarea acestei încheieri.
Recursul împotriva încheierii de anulare a măsurii de asigurare a acţiunii sau de înlocuirea a unei forme de asigurarea cu altă formă suspendă executarea încheierii.
Articolul 142. Repararea pagubelor cauzate pîrîtului prin asigurarea acţiunii
Admiţînd asigurarea acţiunii, instanţa sau judecătorul poate cere reclamantului să dea o asigurare a eventualelor pagube care ar putea fi cauzate pîrîtului.
După ce hotărîrea prin care s-a respins acţiunea devine definitivă, pîrîtul are dreptul să ceară reclamantului repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin măsurile de asigurare a acţiunii, admise la cererea reclamantului.
Capitolul XIV
PREGĂTIREA PRICINILOR CIVILE PENTRU
DEZBATERILE JUDICIARE
Articolul 143. Actele judecătorului în vederea pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare
În scopul asigurării judecării juste a pricinii, judecătorul, după primirea cererii de chemare în judecată, pregăteşte pricina pentru dezbaterile judiciare.
Încheierea privind pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare se dă de către judecător personal, fără înştiinţarea participanţilor la proces, în termen de 5 zile de la primirea cererii. Judecătorul va îndeplini următoarele acţiuni:
1) va stabili ziua înfăţişării şi va cita părţile înaintea instanţei astfel ca, de la data primirii citaţiei, pîrîtul să aibă cel puţin 30 de zile pentru depunerea referinţei, iar în pricinile urgente, cel puţin 5 zile. Dacă pîrîtul locuieşte în străinătate, judecătorul va putea stabili un termen mai îndelungat;
2) cînd reclamantul este de faţă la stabilirea termenului, îl va informa despre aceasta şi îi va pune în vedere neajunsurile cererii de chemare în judecată pentru a le înlătura pînă la data înfăţişării în instanţa de judecată;
3) va dispune să se comunice pîrîtului, odată cu citaţia, copii de pe cerere şi înscrisuri, punîndu-i-se în vedere să depună la dosar referinţă cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru înfăţişare la judecată.
4) rezolvă chestiunea introducerii în proces a organului respectiv al administraţiei de stat. Rezolvă chestiunea participării la procesele de divorţ, intentate persoanelor, declarate în modul stabilit absente, incapabile din cauza alienaţiei mintale sau debilităţii mintale, a organului de tutelă şi curatelă pentru apărarea drepturilor patrimoniale ale pîtîtului, precum şi pentru asigurarea intereselor copiilor lui.
5) stabilind, că de felul cum va fi soluţionată pricina este interesată o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat, unitate militară, colhoz sau altă organizaţie cooperatistă, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti ori un cetăţean, care nu figurează în proces, le înştiinţează despre pricina în curs de judecată şi despre data judecării ei.
6) rezolvă chestiunea citării martorilor în şedinţă sau a ascultării lor după regulile prevăzute de alineatul al cincilea din articolul 65 din prezentul cod;
7) la propunerea părţilor, cere diferitelor întreprinderi, instituţii, organizaţii de stat, unităţii militare, colhozuri, altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti sau cetăţenilor să prezinte înscrisuri şi probe materiale referitoare la pricină sau eliberează participanţilor la proces adeverinţe, ce confirmă dreptul lor de a căpăta aceste dovezi pentru a le înfăţişa instanţei.
8) rezolvă, ţinînd seama de părerile participanţilor la proces, chestiunea efectuării unei expertize;
9) în cazurile urgente, efectuează, după înştiinţarea participanţilor la proces, o examinare la faţa locului;
10) dă delegaţii altor instanţe de judecată.
Articolul 143¹. Referinţă la cererea de chemare în judecată
La primirea copiei de pe cererea de chemare în judecată, dar nu mai tîrziu de 5 zile înainte de termenul stabilit pentru înştiinţare, pîrîtul este obligat să trimită instanţei de judecată referinţă la cererea de chemare în judecată şi toate dovezile necesare pentru judecarea cauzei.
Referinţa va cuprinde:
1) denumirea instanţei şi a reclamantului;
2) răspunsul la toate pretenţiile de fapt şi de drept ale cererii;
3) documentele şi dovezile cu care se apără împotriva fiecărei pretenţii din cerere, iar dacă se va cere dovadă cu martori, se va indica numele, prenumele şi domiciliul lor;
4) conţinutul răspunsului la propunerea de tranşare a litigiului în pricinile economice dacă în cererea de chemare în judecată este indicat că reclamantul nu a primit răspunsul (în acest caz la referinţă se anexează copia răspunsului la propunerea de tranşare a litigiului şi dovezile ce confirmă că răspunsul a fost expediat reclamantului);
5) mărimea şi calcului sumei recunoscute a cererii, iar dacă ea a fost transferată, numărul şi data ordinului de plată respectiv (în acest caz la referinţă se anexează ordinul de plată şi dovezile ce confirmă că el a fost primit pentru executare de către instituţia financiară).
La referinţă se vor alătura atîrea copii de pe referinţă şi copii certificate de pe înscrisuri cîţi reclamanţi sînt.
Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant, la referinţă se va anexa cîte o singură copie de pe fiecare document.
Cînd sînt mai mulţi pîrîţi, ei pot răspunde toţi împreună sau numai o parte din ei, printr-o singură referinţă.
În cazul cînd nu s-a depus referinţă, preşedintele şedinţei va preîntîmpina pîrîtul, în prima zi de înfăţişare, să prezinte dovezile şi mijloacele de apărare. În caz de neprezentare, pricina poate fi judecată în baza materialelor anexate la dosar.
Articolul 143². Alte măsuri premergătoare
În prima zi de înfăţişare, instanţa poate da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată, precum şi pentru a prezenta dovezi noi. Cererea nu se consideră modificată şi nu se va da termen, ci se va fixa data judecării pricinii în cazul în care:
1) se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;
2) reclamantul măreşte sau micşorează valoarea obiectului cererii;
3) reclamantul cere valoarea obiectului pierdut sau pierit.
Reclamantul poate cere un termen pentru a depune referinţă la cererea reconvenţională şi a propune dovezi în apărare.
Instanţa de judecată poate judeca pricina în fond în prima zi de înfăţişare dacă părţile declară că pricina este pregătită pentru dezbaterile judiciare.
Articolul 144. Fixarea termenului pentru judecarea pricinii
Instanţa de judecată adoptă o încheiere, prin care fixează termenul de judecare a pricinii în şedinţa de judecată, după ce părţile au depus cerere scrisă că pricina este pregătită şi poate fi examinată.
Dacă o parte se eschivează de la depunerea cererii de judecare a pricinii în fond, instanţa va fixa din oficiu termen de judecare.
Capitolul XV
DEZBATERILE JUDICIARE
Articolul 145. Şedinţa de judecată
Judecarea procesului civil are loc în şedinţe de judecată, participanţii la proces fiind înştiinţaţi despre aceasta în mod obligatoriu.
Procesele de desfacere a căsătoriei intentate persoanelor declarate în modul stabilit absente, incapabile din cauza alienaţiei mintale sau debilităţii mintale, se judecă fără citarea pîrîtului în instanţa de judecată.
Articolul 146. Nemijlocirea, oralitatea dezbaterilor judiciare
Prima instanţă este obligată, în cursul judecării pricinii, să examineze nemijlocit dovezile privitoare la proces: să asculte explicaţiile participanţilor la proces, depoziţiile martorilor, concluziile experţilor, să ia cunoştinţă de înscrisurile prezentate, să examineze dovezile materiale. Excepţii de la prezenta regulă se admit numai în cazurile stabilite de articolele 59, 60, 62, de alineatul al cincilea al articolului 65, de punctul 11 al articolului 143 şi de articolul 163 din prezentul cod.
Dezbaterile se desfăşoară oral şi în faţa aceluiaşi complet de judecători. În caz de înlocuire a unuia dintre judecători în timpul judecării procesului, dezbaterile trebuie reluate de la început.
Articolul 147.
Articolul 148. Preşedintele şedinţei de judecată
În toate instanţele de judecată, în colegiile lor şedinţele de judecată sînt prezidate de preşedintele sau vicepreşedintele instanţei sau de un judecător numit de acesta, iar şedinţele Plenului Curţii Supreme de Justiţie sînt prezidate de Preşedintele curţii, iar în absenţa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţi.
La examinarea pricinii de către instanţă în complet format din doi sau trei judecători unul din ei se numeşte, la decizia preşedintelui sau vicepreşedintelui judecătoriei, preşedinte al şedinţei. Judecătorul care examinează pricina personal i se atribuie obligaţiunile de preşedinte al şedinţei.
Preşedintele şedinţei conduce dezbaterile judiciare, luînd măsuri pentru lămurirea completă, sub toate aspectele şi obiectivă a tuturor împrejurărilor pricinii, a drepturilor şi obligaţiilor părţilor, înlăturînd din dezbaterile judiciare tot ce nu are legătură cu procesul judecat şi asigurîmdu-i o înrîurire educativă. Dacă vreunul din participanţii la proces sau vreun martor, expert, traducător formulează obiecţii împotriva actelor preşedintelui şedinţei, aceste obiecţii se consemnează în procesul-verbal al şedinţei şi chestiunea se rezolvă de întregul complet al instanţei.
Preşedintele ia măsurile necesare în vederea asigurării ordinii cuvenite în şedinţa de judecată.
Articolul 149. Ordinea în timpul şedinţei de judecată
Cînd judecătorii sau judecătorul intră în sala de şedinţe şi cînd se retrag în camera de chibzuire, toţi cei prezenţi în sală se scoală în picioare.
Toate persoanele aflate în sala de şedinţă, inclusiv judecătorii, ascultă hotărîrea instanţei, stînd în picioare.
Participanţii la proces, martorii, experţii, traducătorii se adresează instanţei, fac declaraţii şi dau explicaţii, stînd în picioare. Excepţie de la această regulă se poate face numai cu încuviinţarea preşedintelui şedinţei.
Participanţii la proces, martorii, experţii, traducătorii, precum şi toţi cetăţenii prezenţi în sală sînt obligaţi să respecte în timpul şedinţei ordinea stabilită şi să se supună în totul dispoziţiilor respective ale preşedintelui şedinţei.
Articolul 150. Măsurile care se iau faţă de cei ce tulbură ordinea în timpul şedinţei de judecată
Persoanei care tulbură ordinea în timpul judecării pricinii preşedintele şedinţei îl face în numele instanţei o avertizare.
Dacă tulbură ordinea a doua oară, participanţii la proces, martorii, experţii, traducătorii pot fi îndepărtaţi din sala de şedinţe pe baza unei încheieri a instanţei, iar cetăţenii care asistă la judecarea pricinii – în urma dispoziţiei preşedintelui şedinţei. Instanţa are dreptul de asemenea să aplice persoanelor care participă la proces sau asistă la judecarea pricinii o amendă judiciară de la unu la zece salarii minime, dacă acestea manifestă lipsă de respect faţă de instanţă ori faţă de regulile stabilite de ea.
Dacă procurorul sau avocatul nu se supune dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, i se face o avertizare. În cazul cînd persoanele arătate continuă să nu se supună dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, judecarea procesului poate fi amînată printr-o încheiere a instanţei, dacă persoana respectivă nu poate fi înlocuită prin alta, fără a se prejudicia desfăşurarea procesului. Totodată instanţa comunică aceasta, respectiv, procurorului ierarhic superior sau Prezidiului Colegiului Avocaţilor.
În caz de tulburare a ordinii în şedinţa de judecată de către părţi sau de către terţe persoane instanţa amînă judecarea pricinii sau îi îndepărtează pe tulburătorii ordinii din sala de şedinţă pe tot timpul judecării pricinii sau pe un anumit timp. În acest din urmă caz preşedintele şedinţei îi face cunoscute persoanei admise din nou în sala de şedinţă actele de procedură săvîrşite în lipsa ei.
Articolul 151. Deschiderea şedinţei de judecată
La ora fixată pentru judecarea pricinii preşedintele deschide şedinţa de judecată şi anunţă ce proces urmează să fie examinat.
Articolul 152. Verificarea prezentării participanţilor la proces
Grefierul raportează instanţei, cine din persoanele citate în pricina respectivă s-a prezentat, dacă s-au înmînat citaţie celor ce nu s-au prezentat şi ce se ştie cu privire la motivele neprezentării lor. Instanţa constată identitatea celor ce s-au prezentat, precum şi verifică împuternicirile persoanelor oficiale.
Articolul 153. Explicarea de către preşedintele şedinţei a obligaţiilor interpretului
Preşedintele şedinţei explică interpretului obligaţia acestuia de a traduce explicaţiile, depoziţiile, cererile persoanelor ce nu cunosc limba în care se desfăşoară judecarea procesului, iar acestor persoane – conţinutul explicaţiilor, depoziţiilor, cererilor, documentelor citite în instanţă, precum şi depoziţiile preşedintelui şedinţei, încheierile şi hotărîrea instanţei.
Preşedintele şedinţei îl avertizează pe interpret asupra răspunderii ce o poartă, în conformitate cu articolul 196 din Codul Penal, în caz de traducere intenţionat greşită. În caz cînd traducătorul se sustrage de la prezentarea în instanţa de judecată sau de la îndeplinirea obligaţiilor sale, pot fi aplicate faţă de el măsuri de înrîurire obştească sau i se poate aplica o amendă de pînă la 30 de ruble.
Articolul 154. Îndepărtarea martorilor din sala de şedinţă
Martorii se îndepărtează din sala de şedinţă pînă la începerea audierii lor. Preşedintele şedinţei ia măsuri ca martorii audiaţi de instanţă să nu comunice cu martorii neaudiaţi.
Articolul 155. Anunţarea componenţei completului de judecată şi explicarea dreptului de a face propuneri de recuzare
Preşedintele şedinţei anunţă componenţa completului de judecată, comunică numele procurorului, exportului, interpretului, grefierului şi explică participanţilor la proces dreptul lor de a face propuneri de recuzare.
Temeiurile pentru a face propuneri de recuzare, modul de soluţionare a propunerilor de recuzare şi efectele admiterii unor asemenea propuneri sînt prevăzute de articole 19 – 25 din prezentul cod.
Articolul 156. Explicarea de către preşedintele şedinţei a drepturilor şi a obligaţiilor participanţilor la proces
Preşedintele şedinţei explică participanţilor la proces drepturile şi obligaţiile procedurale, iar părţilor drepturile de a se adresa, pentru soluţionarea litigiului, judecăţii arbitrilor aleşi şi efectele unui asemenea act.
Articolul 157. Soluţionarea de către instanţa de judecată a cererilor participanţilor la proces
Cererile participanţilor la proces de a se ordona aducerea de noi dovezi şi cererile privitoare la toate celelalte chestiuni legate de judecată pricinii se soluţionează prin încheierii ale instanţei de judecată, după ascultarea părerii celorlalţi participanţi la proces.
Respingerea de către instanţă a cererii nu limitează dreptul persoanei, cererea căreia a fost respinsă, s-o facă din nou în cursul desfăşurării ulterioare a dezbaterilor judiciare.
Articolul 157¹. Prezentarea dovezilor în şedinţa de judecată
Dovezile care nu au fost prezentate în condiţiile articolelor 128, 143¹ şi 143²din prezentul cod nu vor mai putea fi invocate în cursul judecării pricinii, afară de cazurile cînd:
1) necesitatea dovezii reiese din dezbateri şi partea nu o putea prevedea;
2) administrarea dovezii nu pricinuieşte amînarea judecăţii;
3) dovada nu a fost cerută în condiţiile articolelor indicate din neştiinţă sau din lipsă de pregătire a părţii.
Cînd dovadă cu martori a fost cerută în condiţiile alineatului întîi al prezentului articol, dovada contrară va fi cerută în aceeaşi şedinţă dacă amîndouă părţile sînt prezente sub pedeapsa decăderii părţii din acest drept.
Dacă se admit dovezi noi în şedinţa de judecată, cealaltă parte poate să depună în această şedinţă dovezi contrare sau să ceară amînarea judecăţii pentru prezentarea lor.
Partea este obligată, sub pedeapsa decăderii din drept, să prezinte dovezile în termenul stabilit de instanţă.
Articolul 158. Efectele neprezentării la şedinţă de judecată a participanţilor la proces
Participanţii la proces sînt obligaţi să aducă din timp la cunoştinţa instanţei de judecată motivele care împiedică prezenţa lor la şedinţa de judecată. Instanţa de judecată amînă examinarea cauzei dacă consideră că motivele sînt întemeiate.
În cazul în care instanţei de judecată nu i s-a adus la cunoştinţă motivele neprezentării participanţilor la proces sau instanţa consideră că motivele nu sînt întemeiate, ea examinează cauza în lipsa persoanei care nu s-a prezentat.
Articolul 159. Efectele neprezentării părţilor la şedinţă de judecată fără motive întemeiate
În caz de neprezentare a reclamantului înştiinţat în modul cuvenit despre şedinţă de judecată, dacă el nu a adus la cunoştinţa instanţei de judecată motivele neprezentării sale sau dacă aceste motive sînt considerate neîntemeiate, sau dacă el nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, instanţa scoate cauza de pe rol.
În caz de neprezentare a reclamatului înştiinţat în modul cuvenit despre şedinţa de judecată, dacă el nu a adus la cunoştinţa instanţei de judecată motivele neprezentării sale sau dacă aceste motive sînt considerate neîntemeiate, sau dacă el nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, instanţa examinează cauza în lipsa reclamatului.
Articolul 160. Repararea pagubei pentru neprezentarea părţii în judecată
Partea care în orice chip a pricinuit amînarea judecăţii va fi obligată, la cererea părţii potrivnice, să-l plătească paguba pricinuiră prin amînare şi va fi supusă unei amenzi de la cinci la cincisprezece salarii minime.
Încheierea cu privire la despăgubire este irevocabilă. Despăgubirea nu se înapoiază, chiar dacă partea care a dobîndit-o nu a cîştigat procesul.
Dacă încheierea cu privire la despăgubire nu a fost executată în timpul judecăţii, partea va putea cere ca despăgubirea să fie luată în considerare la pronunţarea hotărîrii.
Articolul 161.
Articolul 162. Amînarea procesului
Amînarea procesului se admite în cazurile prevăzute de prezentul cod precum şi din cauza neprezentării vreunui participant la proces sau a vreunui martor, expert, interpret, din cauza depunerii unei cereri convenţionale, necesităţii de a se ordona aducerea unor noi devezi, precum şi dacă există alte împrejurări, care împiedică judecarea pricinii în şedinţa dată.
Instanţa va putea amîna o singură dată judecarea pricinii pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Dacă judecarea pricinii se amînă, instanţa, luînd în consideraţie timpul necesar pentru a se cita participanţii la proces sau pentru a se aduce dovezile cerute, fixează data noii şedinţe de judecată, anunţînd-o contra-semnătură, persoanelor care s-au prezentat. Persoanelor care nu s-au prezentat şi celor nou-introduse în proces data noii şedinţe li se comunică prin citaţii.
Articolul 163. Audierea martorului în caz de amînare a procesului
În caz de amînare a procesului instanţa poate audia pe martorii prezenţi, dacă în şedinţa de judecată sînt de faţă toţi participanţii la proces. Citarea a doua oară a acestor martor într-o nouă şedinţă de admite numai în caz de necesitate.
Articolul 164. Explicarea de către preşedintele şedinţei a drepturilor şi obligaţiilor expertului
Preşedintele şedinţei explică expertului drepturile şi obligaţiile lui şi-l previne, că va purta răspundere conform articolelor 196 şi 197 din Codul penal al Republicii Moldova, dacă va refuza sau se va înlătura să prezinte concluzii sau dacă va prezenta intenţionat concluzii false.
Articolul 165. Începerea judecării pricinii în fond
Judecarea pricinii în fond începe cu un raport asupra pricinii, prezentat de preşedintele şedinţei sau de judecător.
După aceea preşedintele şedinţei întreabă dacă reclamantul îşi susţine pretenţiile, dacă pîrîtul recunoaşte pretenţiile reclamantului şi dacă părţile nu vor să termine procesul cu o tranzacţie de împăcare.
Articolul 166. Renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea pretenţiilor de către pîrît şi tranzacţia de împăcare a părţilor
Declaraţia reclamantului de renunţare la acţiune, recunoaşterea pretenţiilor de către pîrît sau condiţiile tranzacţiei de împăcare a părţilor se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată şi se semnează, corespunzător, de reclamant, pîrît sau de ambele părţi.
Dacă renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea pretenţiilor de către pîrît sau tranzacţia de împăcare a părţilor sînt exprimate prin cereri scrise adresate instanţei, aceste cereri se anexează la dosar, făcîndu-se despre aceasta menţiune în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Înainte de a admite renunţarea reclamantului la acţiune sau de a întări tranzacţia de împăcare a părţilor instanţa explică reclamantului sau părţilor efectele actelor de procedură respective. Dacă admite renunţarea reclamantului la acţiune sau întăreşte tranzacţia de împăcare a părţilor, instanţa dă o încheiere, prin care dispune încetarea procesului. În încheiere trebuie să fie arătate condiţiile tranzacţiei de împăcare, întărite de instanţă.
Dacă instanţa respinge renunţarea reclamantului la acţiune ori recunoaşterea pretenţiilor de către pîrît sau dacă nu întăreşte tranzacţia de împăcare a părţilor, ea pronunţă o încheiere motivată în acest sens.
Articolul 167. Explicaţiile participanţilor la proces
După prezentarea raportului asupra pricinii instanţa ascultă explicaţiile reclamantului şi ale terţei persoane care-l sprijină, ale pîrîtului şi ale terţei persoane care-l sprijină pe acesta, precum şi ale celorlalţi participanţi la proces. Procurorul, precum şi împuterniciţii organelor administraţiei de stat, ai sindicatelor, ai întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, unităţilor militare, ai colhozurilor, ai altor organizaţii cooperatiste ai asociaţiilor lor, ai altor organizaţii obşteşti şi cetăţenii care s-au adresat instanţei, în scopul de a apăra drepturile şi interesele altor persoane (punctul 3 al articolului 5 din prezentul cod) dau explicaţii primii. Participanţii la proces au dreptul să pună întrebări unul altuia. Din necesitate, preşedintele poate da cuvîntul părţilor de mai multe ori, pe care îl va putea mărgini în timp de fiecare dată.
Preşedintele şedinţei de citire explicaţiilor scrise ale participanţilor la proces, precum şi explicaţiile primite de instanţă conform articolelor 59 şi 62 din prezentul cod.
Articolul 168. Stabilirea procesului de cercetare a dovezilor
După ce ascultă explicaţiile participanţilor la proces instanţa stabileşte procedura de audiere a martorilor, experţilor şi de cercetare a celorlalte dovezi.
Articolul 169. Audierea martorilor
Fiecare martor se audiază separat. Martorii, care încă nu au fost audiaţi, nu se pot afla în sala de şedinţă în timpul judecării procesului. Martorul audiat rămîne în sala de şedinţă pînă la terminarea dezbaterilor judiciare, în afară de cazul, cînd instanţa îi va permite să plece mai înainte.
Instanţa poate permite martorilor audiaţi să plece din sala de şedinţe înainte de terminarea dezbaterilor judiciare, după ce a ascultat părerea participanţilor la proces.
Articolul 170.
Prevenirea martorului asupra răspunderii ce o poartă pentru refuzul de a depune mărturii sau pentru depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase
Înainte de a-l audia pe martor preşedintele şedinţei stabileşte identitatea lui, îi explică datoria lui cetăţenească şi obligaţia de a spune sincer tot ce ştie cu privire la pricina şi îl previne, că va purta răspundere pentru refuzul de a depune mărturii şi pentru depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase.
Martorul semnează o declaraţie să i s-au explicat obligaţiile şi răspunderea ce o poartă. Declaraţia semnată se anexează la procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Preşedintele şedinţei explică martorilor care nu au împlinit şaisprezece ani însemnătatea ce o au mărturiile complete şi sincere. Aceşti martori nu se previn asupra răspunderii ce o vor purta pentru refuzul de a depune mărturii sau pentru depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase.
Articolul 17¹. Procedura de audiere a martorului
Preşedintele şedinţei stabileşte în ce relaţii se află martorul cu participanţii la proces şi-i propune să comunice instanţei tot ce ştie personal cu privire la pricină. După aceasta martorului i se pot pune întrebări.
Prima pune întrebări persoana, la cererea căreia a fost citat martorul, şi reprezentantul ei, iar după aceasta – ceilalţi participanţi la proces şi reprezentanţi.
Judecătorii au dreptul să pună întrebări martorului în orice moment în cursul audierii lui.
Dacă instanţa constată că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la soluţionarea pricinii, este jignitoare sau tinde să dovedească un fapt care nu se referă la pricina în cauză, nu o va încuviinţa. Instanţa la cererea părţii, va adopta o încheiere atît asupra întrebării, cît şi asupra motivului pentru care a fost respinsă.
Dacă este necesar instanţa îl poate audia din nou pe martor în aceeaşi şedinţă sau în şedinţă următoare, precum şi să face o confruntare a martorilor pentru a se lămuri asupra contradicţiilor din depoziţiile lor.
Articolul 171¹. Declaraţia martorilor
Declaraţia martorilor se scrie de grefier şi va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşitul ei de preşedintele şedinţei, grefier şi martor, după ce ultimul a luat cunoştinţă de cuprins. Dacă martorul nu doreşte sau nu poate să semneze, se face despre aceasta o menţiune.
Orice adăugări, modificări şi ştersături în cuprinsul declaraţiei trebuie acceptate şi semnate de preşedintele şedinţei, de grefier şi martor, sub pedeapsa de a nu se ţine cont de ele.
Locurile nescrise din declaraţie trebuie împlinite cu linii, astfel încît să nu se poată adăuga nimic.
Declaraţia se anexează la procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Dacă din cercetarea pricinii reies bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire a martorilor, instanţa va da o încheiere prin care trimite materialele în privinţa martorului în procuratură pentru a hotărî chestiunea cu privire la intentarea procesului penal.
Articolul 172. Folosirea de către martor a unor însemnări
În timpul depoziţiilor martorul se poate folosi de documente şi însemnări, în cazurile cînd depoziţiile lui sînt legate de cifre şi de alte date, care se ţin minte greu.
Aceste documente şi însemnări se prezintă instanţei şi participanţilor la proces şi pot fi anexate la dosar pe baza unei încheieri a instanţei.
Articolul 173. Audierea martorului minor
La audierea martorilor în vîrstă de pînă la paisprezece ani, iar cînd instanţa găseşte de cuviinţă şi la audierea martorilor în vîrstă de la paisprezece pînă la şaisprezece ani, va fi chemat să asiste un pedagog. Dacă este necesar, sînt chemaţi şi părinţii, înfietorii, tutorii sau curatorii minorilor. Persoanele menţionate pot, cu autorizaţia preşedintelui şedinţei, să pună întrebări martorului.
În cazuri excepţionale, cînd aceasta e necesar pentru stabilirea adevărului, instanţa poate dispune printr-o încheiere să fie îndepărtat din sala de şedinţă, pe tot timpul audierii martorului minor, unul sau altul dintre participanţii la proces. După reîntoarcerea acestei persoane în sala de şedinţă trebuie să i se comunice depoziţiile martorului minor şi să i se dea posibilitatea de a pune întrebări acestui martor.
După ce a fost audiat, martorul care a împlinit şaisprezece ani părăseşte sala de şedinţă, în afară de cazurile cînd instanţa va considera, că prezenţa acestui martor este necesară.
Articolul 174. Citirea în şedinţă a declaraţiilor martorilor
Declaraţiile martorilor, adunate în modul prevăzut de articolele 59 şi 62, de alineatul al patrulea al articolului 65 şi de articolul 163 din prezentul cod, se citesc în şedinţa de judecată.
Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză pot fi date citirii la examinarea ei ulterioară fără chemarea lor repetată.
Articolul 175. Cercetarea înscrisurilor
Înscrisurile sau procesele-verbale de examinare a lor, întocmite în modul prevăzut de articolele 59 şi 62 şi de punctul 11 al articolului 143 din prezentul cod, se citesc în şedinţa de judecată, apoi ele se prezintă, spre luare de cunoştinţă, participanţilor la proces, iar în cazurile necesare – de asemenea experţilor şi martorilor. După acesta participanţii la proces pot da explicaţii.
În scopul de a păstra secretul corespondenţei persoanele şi al comunicărilor telegrafice se poate da citire în şedinţa judiciară publică corespondenţei personale şi comunicărilor telegrafice personale ale cetăţenilor numai cu consimţămîntul persoanelor, între care au avut loc această corespondenţă şi comunicărilor telegrafice. În caz contrar unei asemenea corespondenţe şi comunicărilor telegrafice li se dă citire şi ele se cercetează în şedinţa judiciară închisă.
Articolul 176. Cererea de defăimare a documentelor ca fiind false
În cazul cînd se declară că un document aflat la dosar este fals, persoana care a prezentat acest document poate cere ca instanţa să-i înlăture ca probă şi să soluţioneze pricina pe baza altor dovezi.
Pentru verificarea cererii de defăimare a documentului instanţa poate dispune efectuarea unei expertize sau aducerea altor dovezi.
Dacă instanţa va ajunge la concluzia, că documentul este fals ea îl va înlătura ca probă. Cînd partea care declară falsitatea înscrisului arată autorul sau complicele falsului, instanţa va da o încheiere prin care înaintează înscrisul procurorului.
Articolul 177. Cercetarea dovezilor materiale
Dovezile materiale se examinează de instanţă şi se prezintă spre examinare participanţilor la proces, iar în cazurile necesare – de asemenea experţilor şi martorilor.
Persoanele cărora li s-au prezentat dovezile materiale pot atrage atenţia instanţei asupra anumitor împrejurări legate de actul examinării. Aceste declaraţii se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Procesele-verbale de examinare a dovezilor materiale, întocmite în modul prevăzut de articolele 59, 62 şi de punctul 11 al articolului 143 din prezentul cod, se citesc în şedinţa de judecată. După aceasta participanţii la proces pot da explicaţii.
Articolul 178. Examinarea la faţa locului
Dovezile materiale şi înscrisurile, care nu pot fi aduse în instanţă se examinează şi se cercetează la locul unde se află. Asupra modului cum a fost efectuată examinarea la faţa locului instanţa dă o încheiere.
Examinarea la faţa locului se face de către întreg completul instanţei. Locul şi data examinării se comunică participanţilor la proces, dar neprezentarea acestora nu împiedică efectuarea examinării. În cazurile necesare sînt citaţi de asemenea experţii şi martorii.
După sosirea la locul unde trebuie efectuată examinarea, preşedintele şedinţei anunţă, că judecarea pricinii continuă. Rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată, la care se pot anexa planurile, desenele tehnice, fotografiile ş.a.m.d., făcute sau verificate în timpul examinării.
Articolul 179. Audierea experţilor
Concluziile expertului se citesc în şedinţa de judecată. Expertului i se pot pune întrebări în scopul clarificării sau completării concluziilor.
Prima pune întrebări persoana, la cererea căreia a fost numit expertul, şi reprezentantul ei, iar după aceasta – ceilalţi participanţi la proces.
Judecătorii au dreptul să pună întrebări expertului în orice moment al audierii lui.
Articolul 180. Efectuarea expertizei suplimentare sau a unei noi expertize
În cazurile prevăzute de articolul 82 din prezentul cod, instanţa de judecată poate dispune efectuarea unei expertize suplimentare sau a unei noi expertize; în acest caz judecarea procesului poate fi amînată.
Expertiza suplimentară sau noua expertiză se efectuează în conformitate cu regulile stabilite de articolele 77-82 din prezentul cod.
Articolul 181. Concluziile organelor administraţiei de stat
Concluziile organelor administraţiei de stat, incluse de instanţă ca participante la proces sau care au intervenit în proces din proprie iniţiativă, se citesc în şedinţa de judecată; după aceasta instanţa şi participanţii la proces pot pune întrebări împuterniciţilor acestor organe în scopul clarificării şi completării concluziilor.
Articolul 182. Interogatoriul
Se va putea accepta chemarea părţilor la interogatoriu cînd este privitor la fapte personale, care, fiind în legătură cu pricina, pot duce la soluţionarea ei.
Cel chemat va fi întrebat asupra fiecărui fapt în parte de către persoana care l-a chemat, apoi, cu consimţămîntul preşedintelui şedinţei de ceilalţi participanţi la proces.
Întrebările pentru interogatoriu se pregătesc în scris.
Răspunsurile vor fi scrise pe aceeaşi foaie cu întrebările.
Interogatoriul va fi semnat pe fiecare pagină de preşedintele şedinţei, grefier, de persoana care a propus să fie efectuat interogatoriul, precum şi de persoana care a răspuns după ce a luat cunoştinţă de cuprins. Toate adăugările, modificările şi ştersăturile vor fi semnate de persoanele indicate, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seamă.
Dacă o parte nu doreşte sau nu poate semna, despre aceasta se va face menţiune în jurul interogatoriului.
Pot fi chemate la interogatoriu părţile şi alţi participanţi la proces, cu excepţia procurorului.
Reprezentanţii statului şi celorlalte persoane juridice vor răspunde în scris la interogatoriu ce li se va comunica. Partea care locuieşte în străinătate va putea fi interogată prin reprezentantul său în judecată, care va depune răspunsul părţii, reieşind din împuterniciri.
Instanţa poate încuviinţa luarea interogatoriului la domiciliu, dacă persoana din motive întemeiate nu se poate prezenta la judecată.
Articolul 183. Terminarea examinării pricinii în fond
După examinarea tuturor dovezilor în legătură cu pricina preşedintele şedinţei întreabă pe participanţii la proces, dacă doresc să completeze materialele privitoare la pricină. Dacă nu se fac asemenea cereri, preşedintele şedinţei declară examinarea pricinii terminată şi instanţa trece la ascultarea susţinerilor verbale.
Articolul 184. Susţinerile verbale
Susţinerile verbale constau din cuvîntările participanţilor la proces.
Mai întîi au cuvîntul reclamantul şi reprezentantul lui, apoi – pîrîtul şi reprezentantul lui. Terţa persoană, care a formulat pretenţii proprii privind obiectul litigiului într-un proces de acum început, şi reprezentantul ei au cuvîntul după ce au vorbit părţile.
Terţa persoană, care nu a formulat pretenţii proprii, şi reprezentantul ei au cuvîntul după ce a vorbit reclamantul sau pîrîtul pe care terţa persoană îl sprijină în proces.
Procurorul, precum şi împuterniciţii organelor administraţiei de stat, ai sindicatelor, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, instituţiilor militare, ai colhozurilor şi altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti sau cetăţenii care au pornit procesul conform punctelor 2 şi 3 ale articolului 5 din prezentul cod, au primii cuvîntul.
Împuterniciţii organelor administrative de stat introduşi de instanţe în proces sau care au intervenit în proces din proprie iniţiativă, au cuvîntul după ce au vorbit părţile şi terţele persoane.
Participanţii la dezbateri nu au dreptul să se refere în cuvîntările lor la împrejurări, ce nu au fost clarificate de instanţă, precum şi la dovezi ce nu s-au examinat în şedinţa de judecată.
Articolul 185. Replicile
După ce au vorbit toţi participanţii la dezbateri, fiecare din ei poate lua cuvîntul a doua oară în legătură cu cele expuse în susţinerile verbale. Dreptul la ultima replică îl au totdeauna pîrîtul şi reprezentantul lui.
Articolul 186.
Articolul 187. Reluarea examinării pricinii în fond
Dacă este necesar să se prezinte noi dovezi, participanţii la dezbaterile judiciare pot cere reluarea examinării pricinii în fond.
Referitor la reluarea judecării pricinii în fond se află se dă o încheiere. După terminarea judecării pricinii în fond urmează susţinerile verbale conform regulilor generale.
Articolul 188. Retragerea completului de judecată în camera de chibzuire
După ce participanţii la dezbateri şi-au expus susţinerile verbale, completul de judecată se retrage în camera de chibzuire pentru a întocmi dispozitivul hotărîrii: preşedintele şedinţei anunţă aceasta celor prezenţi în sala de şedinţe.
Articolul 189. Pronunţarea hotărîrii
După semnarea hotărîrii completul de judecată se întoarce în sala de şedinţă, unde preşedintele şedinţei sau judecătorul dă citire hotărîrii instanţei.
Apoi preşedintele şedinţei explică conţinutul hotărîrii, formele şi termenul căii de atac împotriva acestuia.
Dacă hotărîrea instanţei este expusă într-o limbă, pe care participanţii la proces nu o cunosc, ea trebuie să fie citită de traducător în limba maternă a acestor participanţi sau într-o altă limbă pe care ei o cunosc.
Dacă procedura judiciară se efectuează în altă limbă, hotărîrea se întocmeşte în mod obligatoriu şi în limba de stat.
După aceasta preşedintele şedinţei declară şedinţa de judecată închisă.
Capitolul XVI
HOTĂRÎREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ
Articolul 190. Darea hotărîrii
Dispoziţia primei instanţe, prin care pricina se soluţionează în fond, se dă sub formă de hotărîre.
Hotărîrea instanţei se ia de către judecător personal sau de către judecător cu majoritate de voturi.
Instanţa de judecată pronunţă hotărîrea în numele legii.
Articolul 191. Hotărîrea trebuie să fie legală şi întemeiată
Hotărîrea instanţei de judecată trebuie să fie legală şi întemeiată.
Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe dovezile examinate în şedinţa de judecată.
Articolul 192. Secretul deliberării judecătorilor
Instanţa de judecată hotărăşte asupra procesului în camera de chibzuire. În timpul deliberării şi dării hotărîrii în camera de chibzuire se pot afla numai judecătorii, ce fac parte din completul care a judecat procesul. Prezenţa altor persoane în camera de chibzuire este interzisă.
Deliberarea judecătorilor se desfăşoară potrivit cu prevederile articolului 17 din prezentul cod.
Judecătorii nu au dreptul să divulge cele discutate în timpul deliberării.
Articolul 193. Chestiunile care urmează să fie soluţionate la darea hotărîrii
La darea hotărîrii instanţa de judecată apreciază dovezile, determină ce împrejurări importante pentru pricină au fost stabilite şi ce împrejurări nu au fost stabilite, ce lege trebuie să se aplice în pricina dată şi dacă acţiunea urmează să fie admisă, determină mărimea taxei de stat şi cine o plăteşte, dacă ea nu a fost plătită la intentarea acţiunii.
Dacă în timpul deliberării instanţa de judecată găseşte de cuviinţă că este necesar să se clarifice noi împrejurări, care au importanţă pentru pricină, sau să cerceteze noi dovezi, ea dă o încheiere de reluare a examinării pricinii în fond. După terminarea examinării pricinii în fond instanţa ascultă din nou susţinerile verbale ale participanţilor la proces.
Articolul 194. Dreptul instanţei de judecată de a depăşi limitele pretenţiilor formulate
În funcţie de împrejurările ce s-au clarificat în cursul judecăţii instanţa poate depăşi limitele pretenţiilor formulate de reclamant, dacă aceasta este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, ale colhozurilor şi ale altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor altor organizaţii obşteşti sau ale cetăţenilor.
Articolul 195. Expunerea hotărîrii
Hotărîrea instanţei de judecată se expune în scris de preşedintele şedinţei sau de unul din judecători şi se semnează de toţi judecătorii care participă la darea hotărîrii, inclusiv de judecătorul care are opinie separată. Despre îndreptările introduse în corpul hotărîrii trebuie să se facă menţiuni mai sus de semnăturile judecătorilor.
Articolul 196. Cuprinsul hotărîrii
Hotărîrea constă din: partea introductivă, partea descriptivă, motivare şi dispozitiv.
În partea introductivă a hotărîrii se arată data şi locul dării hotărîrii, denumirea instanţei care a dat-o, numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al procurorului, dacă a participat la proces, al părţilor şi al celorlalţi participanţi la proces, obiectul litigiului.
This is the start of the text. The rest is at the official source.
Published the same day
All acts of 26 December 1964-
Code No. 81 · Justice, order, defence
Civil Code of the Moldavian SSR of 26.12.1964: general framework of civil relations
The Civil Code of the Moldavian SSR governs property relations and some related non-property personal relations between organizations and citizens. The text covers persons, property, obligations, copyright, inheritance and the civil capacity of foreigners. The text provided is truncated, and the register gives an entry into force date of 26.12.1964 with no repeal date.
- Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești
- In force since 26 Dec 1964
About the sources
Code No. 1964 of 26 December 1964, issued by Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, published in the Official Gazette on 26 December 1964. Status: in force.
Satelit does not give legal advice. Titles, numbers and dates come from the official sources. Summaries, where present, are automatic explanations of the official text and may leave out details. The official text always prevails.
Sources: the State Register of Legal Acts (legis.md) for the official text and its versions, Monitorul Oficial (monitorul.gov.md) for the publication.