Code No. 122 of 14 March 2003 · Parliament
Criminal Procedure Code amended by Law LP173 of 30.07.26, in force from 28.08.26
- In force since 12 Jun 2003
- Important
- Justice, order, defence
Open the official text (opens in a new tab) All acts of that day
Updated:In short
The Criminal Procedure Code governs criminal proceedings in the Republic of Moldova. The official text we received is truncated, so we cannot describe every amendment. The amendment under Law LP173 of 30.07.26 changes Article 20 paragraph (3): criminal cases on domestic violence, certain corruption offences, cases involving detained persons and cases involving minors are handled urgently and as a priority. The amendment takes effect on 28.08.26.
Key points
- The amendment concerns Article 20 paragraph (3) of the Criminal Procedure Code.
- Cases on domestic violence, certain corruption offences, cases with detained persons and cases with minors are handled urgently and as a priority.
- The amendment was published in Monitorul Oficial nr. 390-393 of 25.08.26, art. 418.
- The amendment enters into force on 28.08.26.
- The text is truncated, so other amendments are not described.
Automatic (AI) summary of the official text. Not legal advice. The official text prevails.
How does this affect me?
Pick who you are and get a short explanation with the articles cited.
The same explanation for everyone.
Have your own question?
Write it here. The answer is only for you.
Official text (beginning)
Official title (in Romanian) Cod nr. 122 CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA*
Official text in Romanian. The register publishes no English version.
74 articles. Tap an article to open it.
MODIFICAT
LP173 din 30.07.26, MO390-393/25.08.26 art.418; în vigoare 28.08.26
___________________________
* Republicată în temeiul art. IV al Legii nr. 252 din 8 noiembrie 2012 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 263-269, art. 855.
Modificată şi completată prin legile Republicii Moldova :
HCC16 din 19.07.05, MO101-103/29.07.05, art.12
LP178-XVI din 22.07.05, MO107-109/12.08.05, art.539
LP154-XVI din 21.07.05, MO126-128/23.09.05, art.611
LP248-XVI din 21.10.05, MO145-147/04.11.05, art.707
LP277-XVI din 04.11.05, MO161-163/02.12.05, art.795
LP289-XVI din 11.11.05, MO164-167/09.12.05, art.816
LP35-XVI din 24.02.06, MO43-46/17.03.06, art.190
LP148 -XVI din 08.06.06, MO98-101/30.06.06, art.459
LP184-XVI din 29.06.06, MO126-130/11.08.06, art.599
LP264-XVI din 28.07.06, MO170-173/03.11.06, art.781
LP387-XVI din 08.12.06, MO203-206/31.12.06, art.975
LP410-XVI din 21.12.06, MO203-206/31.12.06, art.991
LP376-XVI din 07.12.06, MO14-17/02.02.07, art.44
LP153-XVI din 05.07.07, MO107-111/27.07.07, art.478
LP224-XVI din 25.10.07, MO184-187/30.11.07, art.715
LP235-XVI din 08.11.07, MO188-191/07.12.07, art.732
LP243-XVI din 16.11.07, MO194-197/14.12.07, art.744
LP256-XVI din 29.11.07, MO203-206/28.12.07, art.788
LP285-XVI din 20.12.07, MO5-7/11.01.08, art.15
LP258-XVI din 29.11.07, MO14-15/22.01.08, art.48
LP311-XVI din 27.12.07, MO25-27/05.02.08, art.79
LP292-XVI din 21.12.07, MO28-29/08.02.08, art.82
LP2-XVI din 07.02.08, MO42-44/29.02.08, art.121
LP12-XVI din 14.02.08, MO51-54/14.03.08, art.159
LP13-XVI din 14.02.08, MO51-54/14.03.08, art.161
LP44-XVI din 06.03.08, MO76-77/15.04.08, art.251
LP48-XVI din 07.03.08, MO76-77/15.04.08, art.253
LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08, art.366
HCC9 din 20.05.08, MO99-101/06.06.08, art.7
LP281-XVI din 14.12.07, MO102/10.06.08, art.376
LP114-XVI din 22.05.08, MO102/10.06.08, art.382
LP128-XVI din 06.06.08, MO115-116/01.07.08, art.443
LP136-XVI din 19.06.08, MO145-151/08.08.08, art.591
LP237-XVI din 13.11.08, MO215-2171/05.12.08, art.794
LP15-XVI din 03.02.09, MO57-58/20.03.09, art.163
LP108-XVIII din 17.12.09, MO193-196/29.12.09, art.609
LP105-XVIII din 17.12.09, MO197-200/31.12.09, art.644
LP131-XVIII din 23.12.09, MO23-24/12.02.10, art.35
LP82 din 07.05.10, MO87-90/04.06.10, art.252
LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10, art.551
HCC26 din 23.11.10, MO235-240/03.12.10, art.27
LP62 din 01.04.11, MO63-64/20.04.11, art.157
LP88 din 21.04.11, MO107-109/01.07.11, art.284
LP65 din 07.04.11, MO110-112/08.07.11, art.297
LP66 din 07.04.11, MO110-112/08.07.11, art.299
LP115 din 23.06.11, MO128-130/05.08.11, art.363
LP163 din 22.07.11, MO146/28.08.11, art.448
LP262 din 19.12.11, MO21-24/27.01.12, art.54
LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12, art.77
HCC3 din 09.02.12, MO38-41/24.02.12, art.7
LP29 din 06.03.12, MO48/13.03.12, art.146
LP37 din 07.03.12, MO60-62/30.03.12, art.195
LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12, art.330
LP73 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12, art.332
LP77 din 12.04.12, MO103/29.05.12, art.347
LP120 din 25.05.12, MO103/29.05.12, art.353
LP134 din 14.06.12, MO135-141/06.07.12, art.449
LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12, art.510
LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12, art.855
LP274 din 30.11.12, MO273-279/28.12.12, art.870
LP304 din 26.12.12, MO48/05.03.13, art.150
LP38 din 21.03.13, MO75-81/12.04.13, art.233
LP158 din 28.06.13, MO152-158/19.07.13, art.483
LP222 din 27.09.13, MO238-242/25.10.13, art.674
Parlamentul adoptă prezentul cod.
PARTEA GENERALĂ
Titlul I
DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL
Capitolul I
PRINCIPII DE BAZĂ
Articolul 1. Noțiunea şi scopul procesului penal
(1) Procesul penal reprezintă activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti cu participarea părţilor în proces şi a altor persoane, desfăşurată în conformitate cu prevederile prezentului cod. Procesul penal se consideră început din momentul sesizării sau autosesizării organului competent despre pregătirea sau săvârșirea unei infracţiuni.
(2) Procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracțiunilor presupuse sau săvârșite, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.
(3) Organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti în cursul procesului sunt obligate să activeze în așa mod încât nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată şi ca nici o persoană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de constrângere ori să nu fie victima încălcării altor drepturi fundamentale.
Articolul 2. Legea procesuală penală
(1) Procesul penal se reglementează de prevederile Constituţiei Republicii Moldova, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi de prezentul cod.
(2) Principiile generale şi normele dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte constituie elemente integrante ale dreptului procesual penal şi nemijlocit dau naştere drepturilor şi libertăţilor omului în procesul penal.
(3) Constituţia Republicii Moldova are supremație asupra legislaţiei procesuale penale naţionale. Nici o lege care reglementează desfăşurarea procesului penal nu are putere juridică dacă este în contradicție cu Constituţia.
(4) Normele juridice cu caracter procesual din alte legi naţionale pot fi aplicate numai cu condiția includerii lor în prezentul cod.
(5) În desfăşurarea procesului penal nu pot avea putere juridică legile şi alte acte normative care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului, încalcă independenţa judecătorească, principiul contradictorialităţii, precum şi contravin normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 3. Acţiunea legii procesuale penale în timp
(1) În desfăşurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării cauzei în instanţa judecătorească.
(2) Legea procesuală penală poate avea efect ultraactiv, adică dispoziţiile ei, în perioada de tranziţie la o nouă lege procesuală penală, pot rămâne aplicabile acţiunilor procesuale reglementate de legea nouă. Caracterul ultraactiv se stipulează în legea nouă.
Articolul 4. Acţiunea legii procesuale penale în spaţiu
(1) Legea procesuală penală este unică pe tot teritoriul Republicii Moldova şi obligatorie pentru toate organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti, indiferent de locul săvârșirii infracţiunii.
(2) Alte modalităţi de acţiune a legii procesuale penale pot fi stabilite prin tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 5. Aplicarea legii procesuale penale faţă
de cetăţenii străini şi apatrizi
(1) Pe teritoriul Republicii Moldova, procesul în cauzele penale privitoare la cetăţenii străini şi apatrizi se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod.
(2) Procesul penal în privinţa persoanelor care beneficiază de imunitate diplomatică se efectuează în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, încheiate la 18 aprilie 1961, ale Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile consulare, încheiate la 24 aprilie 1963, precum şi ale altor tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 6. Termeni şi expresii utilizate în prezentul cod
Termenii şi expresiile utilizate în prezentul cod au următorul înţeles, dacă nu este o menţiune deosebită:
1) act procedural – document prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de prezentul cod, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu, încheiere, sentinţă, decizie, hotărâre etc.;
1¹) act de constatare- document prin care organul de constatare consemnează orice acţiune premergătoare urmăririi penale în vederea stabilirii şi confirmării bănuielilor rezonabile că a fost săvârșită o infracţiune;
2) agent împuternicit cu înmânarea citaţiei – colaborator al poliţiei, lucrător al autorităţii administraţiei publice locale, al instanţei judecătoreşti, precum şi o altă persoană care este împuternicită de organul de urmărire penală sau de instanţa judecătorească să înmâneze citaţia, în condiţiile prezentului cod;
3) apărare – activitate procesuală efectuată de partea apărării în scopul combaterii, în tot sau în parte, a învinuirii ori al atenuării pedepsei, apărării drepturilor şi intereselor persoanelor bănuite sau învinuite de săvârșirea unei infracţiuni, precum şi al reabilitării persoanelor supuse ilegal urmăririi penale;
4) arestare– măsură preventivă aplicată în baza unei hotărâri judecătoreşti în condiţiile legii;
4¹) cameră de audiere – spaţiu amenajat pentru audierea minorului victimă/martor al infracţiunii în condiţiile art. 110¹, având legătură cu camera de vizualizare prin echipamentul de recepţie şi înregistrare audio/video, în care sunt plasaţi minorul supus audierii şi intervievatorul;
4²) cameră de vizualizare – spaţiu amenajat pentru audierea minorului victimă/martor al infracţiunii în condiţiile art. 110¹, în care sunt plasaţi participanţii la procesul de audiere, cu excepţia minorului supus audierii şi a intervievatorului;
4³) bănuială rezonabilă – suspiciune care rezultă din existenţa unor fapte și/sau informaţii care ar convinge un observator obiectiv că s-a comis ori se pregătește comiterea unei infracţiuni imputabile unei anumite ori anumitor persoane și că nu există alte fapte și/sau informații care înlătură caracterul penal al faptei ori dovedesc neimplicarea persoanei;
4⁴) bun infracţional – bun care poate fi pus sub sechestru în conformitate cu prevederile prezentului cod, precum şi bun care poate fi supus confiscării speciale sau confiscării extinse;
5) cauză penală – proces penal desfăşurat de organul de urmărire penală şi de instanţa judecătoreasca într-un caz concret referitor la una sau mai multe infracţiuni săvârșite sau presupus săvârșite;
6) caz ce nu suferă amânare – pericolul real că se vor pierde sau distruge probele, că bănuitul sau învinuitul se poate ascunde în încăperea suspectată ori că se vor comite alte infracţiuni;
7) cale ordinară de atac – cale prevăzută de lege pentru atacarea hotărârilor judecătoreşti nedefinitive (apelul) sau, după caz, care nu sunt irevocabile (recursul);
8) cale extraordinară de atac – cale prevăzută de lege pentru atacarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile (revizuirea);
9) decizie – hotărâre prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, precum şi hotărârea instanţei de apel şi de recurs la rejudecarea cauzei;
10) delict flagrant – infracţiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat;
11) domiciliu – locuinţă sau construcţie destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a unei sau a mai multor persoane (casă, apartament, vilă, cameră la hotel, cabină pe o navă maritimă sau fluvială), precum şi încăperile anexate nemijlocit la acestea, constituind o parte indivizibilă (verandă, terasă, mansardă, balcon, beci, un alt loc de uz comun). Prin noţiunea de domiciliu, în sensul prezentului cod, se înţelege şi orice teren privat, automobil, navă maritimă şi fluvială privată, birou;
11¹) eroare gravă de fapt – stabilirea eronată a faptelor, în existenţa sau inexistenţa lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conţinutului acestora;
12) expert judiciar – persoană calificată care este abilitată, conform legii, să efectueze expertize și să formuleze concluzii în specialitatea în care este autorizată, cu privire la anumite fapte, circumstanțe, obiecte materiale, fenomene și procese, organismul și psihicul uman, și care este inclusă în Registrul de stat al experților judiciari;
12¹) expertiză judiciară – activitate de cercetare științifico-practică desfășurată în cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului prin efectuarea unor cercetări metodice, cu aplicarea de cunoștințe speciale și procedee tehnico-științifice pentru formularea unor concluzii argumentate cu privire la anumite fapte, circumstanțe, obiecte materiale, fenomene și procese, corpul și psihicul uman, ce pot servi drept probe într-un proces judiciar;
12²) expertiză individuală – expertiză judiciară efectuată de un singur expert judiciar în unul sau mai multe domenii de specializare a expertizei judiciare;
12³) expertiză monospecializată – expertiză judiciară ale cărei cercetări se efectuează cu aplicarea cunoștințelor dintr-un singur domeniu al științei, tehnicii sau dintr-un alt domeniu al activității umane;
12⁴) expertiză de bază – expertiză judiciară în care se efectuează volumul principal de examinări;
12⁵) expertiză primară – expertiză judiciară efectuată de către un expert judiciar sau de către o comisie de experți judiciari pentru prima dată, în cazul în care obiectul de cercetare nu a mai fost supus anterior, în cadrul unui proces, vreunei expertize de aceeași specializare;
13) hotărâre judecătorească – hotărâre a instanţei judecătoreşti adoptată într-o cauză penală: sentinţă, decizie, încheiere şi hotărâre;
14) - abrogat;
14¹) informație secretizată – informație, document sau material, indiferent de forma și caracteristicile fizice ale acestuia, căruia i s-a atribuit un anumit grad de secretizare în conformitate cu Legea nr. 245/2008 cu privire la secretul de stat;
15) infracţiune de audienţă – faptă penală săvârșită în cursul şedinţei de judecată;
16) instanţă judecătorească – orice instanţă, parte componentă a sistemului judecătoresc al Republicii Moldova, care judecă cauza penală în primă instanţă, în ordine de apel sau de recurs, ori pe căile extraordinare de atac, precum şi care soluţionează plângeri împotriva acţiunilor şi actelor organelor de urmărire penală şi ale organelor de executare a hotărârilor judecătoreşti şi sancţionează efectuarea unor acţiuni procedurale;
17) instanţă de apel – instanţă care judecă apelul declarat împotriva sentinţelor nedefinitive (curțile de apel);
18) instanţă de recurs – instanţă care judecă recursul declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti adoptate în conformitate cu prezentul cod;
19) interpret – persoană fizică autorizată, inclusă în Registrul de stat al interpreților și traducătorilor autorizați, care asigură traducerea orală dintr-o limbă în alta și/sau în traducerea semnelor celor surzi, muți ori surdomuți, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane, desemnată în procesul penal de organele competente;
19¹) intervievator – persoană invitată într-un proces penal de către organul competent pentru a intermedia audierea minorului victimă/martor al infracţiunii în condiţiile art. 110¹. În calitate de intervievator sunt implicate persoane care au studii juridice sau în domeniul psihologiei, special instruite pentru această sarcină. În procesul de audiere a minorului, intervievatorul are statut de specialist;
20) investigator sub acoperire – persoană oficială care exercită confidenţial activitate specială de investigaţii, precum şi altă persoană care colaborează confidenţial cu organele de urmărire penală;
20¹) investigații financiare paralele – totalitatea acțiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigații și/sau a acțiunilor prevăzute în Legea nr. 48/2017 privind Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale desfășurate cu scopul acumulării probelor referitoare la bănuit, învinuit, partea civilmente responsabilă, inculpat sau condamnat, la patrimoniul acestora și bunurile care sunt în proprietatea efectivă a acestora, la patrimoniul proprietarului și administratorului bunurilor care sunt în proprietatea efectivă a bănuitului, învinuitului, părții civilmente responsabile, inculpatului sau condamnatului, în vederea recuperării bunurilor infracționale sau cu scopul identificării și al urmăririi bunurilor care fac sau pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare și confiscare;
20²) investigații economico-financiare sau fiscale – totalitatea acțiunilor și/sau măsurilor întreprinse de către organele de constatare, organele de urmărire penală sau alte organe competente, prin care se colectează, se verifică și se analizează datele și informațiile cu privire la activitatea economico-financiară și/sau cea fiscală a persoanelor fizice ori juridice, în vederea constatării săvârșirii infracțiunii și determinării prejudiciului material cauzat;
21) încheiere – hotărâre adoptată de către instanţa de judecată până la darea sentinţei sau deciziei;
22) judecată în primă instanţă – soluţionarea prin sentinţă a fondului cauzei penale ca rezultat al examinării nemijlocite a probelor de către instanţa de judecată competentă cu participarea părţilor;
23) judecător – jurist licenţiat, numit în funcţie în modul stabilit de lege, autorizat să judece cauze aduse în faţa instanţei de judecată;
24) judecător de instrucţie – judecător abilitat cu unele atribuţii proprii urmăririi penale, precum şi de control judiciar asupra acţiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale;
25) materiale – documente întocmite, obiecte anexate la dosarul penal, care au importanţă pentru stabilirea circumstanţelor cauzei etc.;
25¹) mandat judecătoresc – act judecătoresc oficial prin care se dispune sau se autorizează efectuarea acțiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigații, aplicarea măsurilor procesuale de constrângere sau efectuarea altor acțiuni procesuale și care conține dispoziția, temeiul acesteia și împuternicirile persoanei care acționează în temeiul acestui mandat;
26) măsuri de ocrotire – măsuri luate de organul de urmărire penală sau de instanţa judecătorească faţă de persoane sau faţă de bunuri în legătură cu aplicarea măsurilor preventive, măsurilor de siguranţă sau pedepselor penale;
27) mijloace de probă – mijloace prevăzute de legea procesuală, prin care se administrează probele într-o cauză penală;
28) ordonanţă – hotărâre a organului de urmărire penală, adoptată în cursul procesului penal;
28¹) ordonator al expertizei judiciare – instanță de judecată sau parte în procesul penal care are dreptul de a dispune, respectiv, de a solicita în mod independent efectuarea unei expertize judiciare;
29) parte în proces – persoane care în procesul penal exercită funcţii de acuzare sau apărare în baza egalităţii în drepturi şi a principiului contradictorialităţii;
30) partea apărării – persoane abilitate prin lege să efectueze activitate de apărare (bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii acestora);
31) partea acuzării – persoane abilitate prin lege să efectueze sau să ceară efectuarea urmăririi penale (procurorul, organul de urmărire penală, precum şi partea vătămată, partea civilă şi reprezentanţii acestora);
32) prejudiciu – pagubă morală, fizică sau materială, care poate fi evaluată în expresie bănească;
33) probe – elemente de fapt, dobândite în modul prevăzut de prezentul cod, ce servesc la constatarea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale;
34) probe pertinente – probe care au legătură cu cauza penală;
35) probe concludente – probe pertinente care influenţează asupra soluţionării cauzei penale;
36) probe utile – probe concludente care, prin informaţiile pe care le conţin, sunt necesare soluţionării cauzei;
37) procuror – persoană oficială numită, în modul stabilit de lege, pentru a conduce sau a exercita urmărirea penală şi a reprezenta în judecată învinuirea în numele statului;
37¹) procuror ierarhic superior – procurorul-șef al procuraturii teritoriale, adjunctul (adjuncţii) procurorului-șef al procuraturii teritoriale, procurorul-șef al procuraturii specializate, adjunctul (adjuncţii) procurorului-şef al procuraturii specializate, procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale, adjuncţii Procurorului General, Procurorul General, conform ierarhiei stabilite de prezentul cod;
37²) proprietate efectivă – situație în care o persoană, acționând în calitate de beneficiar efectiv, exercită un control asupra unui bun deținut în proprietate de o altă persoană, care se manifestă prin posibilitatea de a întreprinde acțiuni (în mod direct sau prin intermediul unei alte persoane) identice în fond cu dreptul de a dispune de bunul respectiv, fără a obține o aprobare prealabilă din partea proprietarului, precum și de a primi venituri sau alte produse ale bunului respectiv în locul proprietarului. Persoana este considerată beneficiar (proprietar) efectiv al unui bun și în cazul în care acesta a fost dobândit de o altă persoană la indicația sa ori pe cheltuiala sa;
38) reprezentant – persoană împuternicită, conform legii, de a prezenta interesele părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile;
39) reprezentanţi legali – părinţii, tutorii, curatorii, soţul bănuitului, învinuitului, inculpatului, condamnatului şi părţii vătămate, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor sub supravegherea cărora se află aceştia;
40) reţinere – măsură luată de organul competent de a priva de libertate o persoană pe un termen de până la 72 de ore;
41) rude apropiate– copii, părinţi, fraţi şi surori, bunici, nepoţi;
42) sentinţă – hotărâre prin care cauza penală se soluţionează în fond de instanţa de judecată;
43) specialist – persoană care cunoaşte temeinic o disciplină sau o anumită problemă şi este antrenată în procesul penal, în modul prevăzut de lege, pentru a contribui la stabilirea adevărului;
43¹) suport informațional – suport material ale cărui calități fizice permit păstrarea și prelucrarea informației privind conținutul acțiunilor procesuale efectuate sau a probelor obținute în procesul penal;
44) viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată – încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de alte tratate internaţionale, de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi naţionale;
45) unitate convenţională – unitate convenţională de amendă, stabilită de Codul penal;
46) persoană majoră – persoană care a împlinit vârsta de 18 ani;
47) persoană minoră – persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani;
48) traducător – persoană fizică autorizată, inclusă în Registrul de stat al interpreților și traducătorilor autorizați, care asigură traducerea textelor scrise dintr-o limbă în alta, desemnată în procesul penal de organele competente;
49) timpul nopţii – interval de timp cuprins între orele 22.00 şi 6.00;
50) timpul zilei – interval de timp cuprins între orele 6.00 şi 22.00.
Capitolul II
PRINCIPIILE GENERALE ALE
PROCESULUI PENAL
Articolul 7. Legalitatea procesului penal
(1) Procesul penal se desfăşoară în strictă conformitate cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale prezentului cod.
(2) Dacă există neconcordanţe între prevederile tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi prevederile prezentului cod, prioritate au reglementările internaţionale.
(3) În cazul existenței incertitudinii cu privire la constituționalitatea legilor și a hotărârilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, care urmează a fi aplicate în procesul judecării cauzei, instanța de judecată, din oficiu sau la cererea unui participant la proces, sesizează Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra constituționalității acestora.
(3¹) La ridicarea excepției de neconstituționalitate și la sesizarea Curții Constituționale, instanța de judecată nu este în drept să se pronunțe asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformității normelor contestate cu prevederile Constituției, limitându-se la verificarea întrunirii următoarelor condiții:
a) obiectul excepției intră în categoria actelor prevăzute la art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție;
b) excepția este ridicată de către una dintre părţi sau de reprezentantul acesteia ori de către instanța de judecată din oficiu;
c) prevederile contestate urmează a fi aplicate în procesul judecării cauzei;
d) nu există o hotărâre anterioară a Curții Constituționale având ca obiect prevederile contestate.
(3²) Ridicarea excepției de neconstituționalitate se dispune în termen de 5 zile prin încheiere care nu se supune niciunei căi de atac și care nu afectează continuarea examinării în fond a cauzei. Însă, până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate, dezbaterile judiciare se suspendă, cu excepția examinării demersurilor privind măsurile procesuale de constrângere. Instanța de judecată este obligată să sesizeze Curtea Constituțională în termen de 5 zile de la data emiterii încheierii.
(3³) Dacă nu sunt întrunite cumulativ condițiile indicate la alin. (3¹), instanța de judecată refuză, prin încheiere, ridicarea excepției de neconstituționalitate. Încheierea instanței de judecată este definitivă, însă argumentele privind dezacordul cu aceasta pot fi invocate în apel sau, după caz, în recurs împotriva hotărârii în fond.
(3⁴) Ridicarea excepției de neconstituționalitate în procedura controlului judiciar al procedurilor prejudiciare nu suspendă examinarea cererilor, a demersurilor, a plângerilor și a recursurilor.
(4) Dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa stabileşte că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor legale şi este expusă într-un act juridic care nu poate fi supus controlului constituţionalităţii, instanţa va aplica în direct legea.
(5) Dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa stabileşte că norma juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte, instanţa va aplica reglementările internaţionale în direct, motivând hotărârea sa şi informând despre aceasta autoritatea care a adoptat norma naţională respectivă şi Curtea Supremă de Justiţie.
(6) Hotărârile Curţii Constituţionale privind interpretarea Constituţiei sau privind neconstituţionalitatea unor prevederi legale sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală, instanţele de judecată şi pentru persoanele participante la procesul penal.
(7) - abrogat.
(8) Hotărârile definitive ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt obligatorii pentru organele de urmărire penale, procurori şi instanţele de judecată.
(9) - abrogat.
(10) Dacă în procesul judecării cauzei se atestă dificultăți la aplicarea normelor de drept material sau procedural, instanța de judecată solicită Curții Supreme de Justiție, din oficiu sau la cererea părților la proces, emiterea unui aviz consultativ.
Articolul 8. Prezumția nevinovăţiei
(1) Persoana acuzată de săvârșirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăţia sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod, într-un proces judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanţiile necesare apărării sale, şi nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
(2) Nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăţia sa.
(3) Concluziile despre vinovăţia persoanei de săvârșirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condiţiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.
Articolul 9. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor
(1) Toţi sunt egali în faţa legii, a organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
(2) Condiţiile speciale de urmărire penală şi judecare faţă de anumite categorii de persoane care beneficiază, conform legii, de un anumit grad de imunitate se asigură în baza prevederilor Constituţiei, tratatelor internaţionale, prezentului cod şi altor legi.
Articolul 10. Respectarea drepturilor, libertăţilor
şi demnităţii umane
(1) Toate organele şi persoanele participante la procesul penal sunt obligate să respecte drepturile, libertăţile şi demnitatea persoanei.
(2) Limitarea temporară a drepturilor şi libertăţilor persoanei şi aplicarea de către organele competente a măsurilor de constrângere faţă de ea se admit numai în cazurile şi în modul strict prevăzute de prezentul cod.
(3) În desfăşurarea procesului penal, nimeni nu poate fi supus la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante, nimeni nu poate fi deţinut în condiţii umilitoare, nu poate fi silit să participe la acţiuni procesuale care lezează demnitatea umană.
(3¹) Sarcina probaţiunii neaplicării torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante îi revine autorităţii în a cărei custodie se află persoana privată de libertate, plasată la dispoziţia unui organ de stat sau la indicaţia acestuia, sau cu acordul ori consimțământul său tacit.
(4) Orice persoană este în drept să-şi apere prin orice mijloc neinterzis de lege drepturile, libertăţile şi demnitatea umană, lezate sau limitate nelegitim în cursul procesului penal.
(5) Prejudiciul cauzat drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane în cursul procesului penal se repară în modul stabilit de lege.
(6) În cazul când un minor este victimă sau martor, se va acţiona pentru respectarea intereselor acestuia în orice fază a procesului penal.
Articolul 11. Inviolabilitatea persoanei
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Nimeni nu poate fi reţinut şi arestat decât în cazurile şi în modul stabilit de prezentul cod.
(3) Privarea de libertate, arestarea, internarea forţată a persoanei într-o instituţie medicală sau trimiterea ei într-o instituţie educaţională specială, precum și prelungirea acestor măsuri, se permit numai în baza unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti motivate.
(4) Reţinerea persoanei până la emiterea mandatului de arestare nu poate depăşi 72 de ore.
(5) Persoanei reţinute sau arestate i se aduc imediat la cunoştinţă drepturile sale şi motivele reţinerii sau arestării, circumstanţele faptei, precum şi încadrarea juridică a acţiunii de săvârșirea căreia ea este bănuită sau învinuită, în limba pe care o înţelege, în prezenţa unui apărător ales sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat.
(6) Organul de urmărire, procurorul sau instanţa judecătorească este obligată să elibereze imediat orice persoană deţinută ilegal sau dacă temeiurile reţinerii ori arestării au decăzut.
(7) Percheziţia, examinarea corporală, precum şi alte acţiuni procesuale care aduc atingere inviolabilităţii persoanei, pot fi efectuate fără consimțământul persoanei sau al reprezentantului ei legal numai în condiţiile prezentului cod.
(8) Orice persoană reţinută sau arestată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane.
(9) În timpul desfăşurării procesului penal, nimeni nu poate fi maltratat fizic sau psihic şi sunt interzise orice acţiuni şi metode care creează pericol pentru viaţa şi sănătatea omului, chiar şi cu acordul acestuia, precum şi pentru mediul înconjurător. Persoana reţinută, arestată preventiv nu poate fi supusă violenţei, ameninţărilor sau unor metode care ar afecta capacitatea ei de a lua decizii şi de a-şi exprima opiniile.
Articolul 12. Inviolabilitatea domiciliului
(1) Inviolabilitatea domiciliului este garantată de lege. În cursul procesului penal, nimeni nu este în drept să pătrundă în domiciliu contrar voinţei persoanelor care locuiesc sau deţin sediu în ele, cu excepţia cazurilor şi modului prevăzute de prezentul cod.
(2) Percheziţiile, cercetările domiciliului, precum şi alte acţiuni de urmărire penală la domiciliu, pot fi ordonate şi efectuate în baza unui mandat judiciar, cu excepţia cazurilor şi modului prevăzute de prezentul cod. În cazul efectuării acţiunilor procesuale fără mandat judiciar, organul abilitat să efectueze aceste acţiuni, imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore de la terminarea acţiunii, prezintă instanţei de judecată materialele respective pentru controlul legalităţii acestor acţiuni.
Articolul 13. Inviolabilitatea proprietăţii
(1) Persoana fizică sau juridică nu poate fi lipsită în mod arbitrar de dreptul de proprietate. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică şi în condiţiile prezentului cod şi conform principiilor generale ale dreptului internaţional.
(2) Bunurile pot fi puse sub sechestru numai în baza hotărârii judecătoreşti.
(3) Bunurile ridicate în cursul acţiunii procesuale se descriu în procesul-verbal al acţiunii respective, iar persoanei de la care acestea au fost ridicate i se înmânează copia de pe procesul-verbal al acestei acţiuni.
Articolul 14. Secretul corespondenţei
(1) Dreptul la secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este asigurat de stat. În cursul procesului penal, nimeni nu poate fi lipsit sau limitat în acest drept.
(2) Limitarea dreptului prevăzut la alin.(1) se admite numai în baza unui mandat judiciar emis în condiţiile prezentului cod.
Articolul 15. Inviolabilitatea vieţii private
(1) Orice persoană are dreptul la inviolabilitatea vieţii private, la confidenţialitatea vieţii intime, familiale, la protejarea onoarei şi demnităţii personale. În cursul procesului penal, nimeni nu este în drept să se implice în mod arbitrar şi nelegitim în viaţa intimă a persoanei.
(2) La efectuarea acţiunilor procesuale nu poate fi acumulată fără necesitate informaţie despre viaţa privată şi intimă a persoanei. La cererea organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată, participanţii la acţiunile procesuale sunt obligaţi să nu divulge asemenea informaţii şi despre aceasta se ia un angajament în scris. Prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul procesului penal se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.
(3) Persoanele de la care organul de urmărire penală cere informaţie despre viaţa privată şi intimă sunt în drept să se convingă că această informaţie se administrează într-o cauză penală concretă. Persoana nu este în drept să refuze de a prezenta informaţii despre viaţa privată şi intimă a sa sau a altor persoane sub pretextul inviolabilităţii vieţii private, însă ea este în drept să ceară de la organul de urmărire penală explicaţii asupra necesităţii obţinerii unei asemenea informaţii, cu includerea explicaţiilor în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective.
(4) Probele care confirmă informaţia despre viaţa privată şi intimă a persoanei, la cererea acesteia, se examinează în şedinţă de judecată închisă.
(5) Prejudiciul cauzat persoanei în cursul procesului penal prin violarea vieţii private şi intime a acesteia se repară în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
Articolul 16. Limba în care se desfăşoară procesul
penal şi dreptul la interpret
(1) În desfăşurarea procesului penal se utilizează limba română.
(2) Persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba română are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele şi materialele dosarului, să vorbească în faţa organului de urmărire penală şi în instanţa de judecată prin interpret.
(3) Procesul penal se poate, de asemenea, desfăşura în limba acceptată de majoritatea persoanelor care participă la proces. În acest caz, hotărârile procesuale se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba română.
(4) Actele procedurale ale organului de urmărire penală şi cele ale instanţei de judecată se înmânează bănuitului, învinuitului, inculpatului, fiind traduse în limba lui maternă sau în limba pe care acesta o cunoaşte, în modul stabilit de prezentul cod.
Articolul 17. Asigurarea dreptului la apărare
(1) În tot cursul procesului penal, părţile (bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă) au dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales sau de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, în condițiile legii.
(2) Organul de urmărire penală şi instanţa judecătorească sunt obligate să asigure participanţilor la procesul penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale, în condiţiile prezentului cod.
(3) Organul de urmărire penală şi instanţa sunt obligate să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, independent de aceste organe, în condițiile prezentului cod și ale legislației în vigoare.
(4) La audierea părţii vătămate şi a martorului, organul de urmărire penală nu este în drept să interzică prezenţa avocatului invitat de persoana audiată în calitate de reprezentant.
(5) În cazul în care bănuitul, învinuitul, inculpatul nu au mijloace de a plăti apărătorul, ei au dreptul să solicite câte un avocat care acordă asistență juridică garantată de stat în condițiile legii.
Articolul 18. Publicitatea şedinţei de judecată
(1) În toate instanţele judecătoreşti şedinţele sunt publice, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul cod.
(2) Accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei sau publicului, prin încheiere motivată, pe parcursul întregului proces sau al unei părţi din proces, în interesul respectării moralităţii, ordinii publice sau securităţii naţionale, când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor în proces o cer, sau în măsura considerată strict necesară de către instanţă când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar putea să prejudicieze interesele justiţiei.
(2¹) În procesul în care un minor este victimă sau martor, instanţa de judecată va asculta declaraţiile acestuia într-o şedinţă închisă.
(3) Judecarea cauzei în şedinţa închisă a instanţei trebuie argumentată şi efectuată cu respectarea tuturor regulilor procedurii judiciare, precum și cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale părților în proces.
(4) Hotărârile instanţei de judecată se pronunţă în şedinţă publică.
(5) Prin derogare de la alin. (4), în temeiul unei încheieri motivate, instanța de judecată nu va pronunța public părțile hotărârii care conțin informații secretizate și/sau a căror dezvăluire ar afecta ordinea publică, securitatea națională, protecția vieții private sau interesele justiției. În toate cazurile, partea introductivă și cea dispozitivă ale hotărârii motivate se pronunță public, instanța explicând totodată părților dreptul și modul de a lua cunoștință de hotărârea motivată.
(5) Ședințele publice ale Curții Supreme de Justiție se înregistrează video, iar înregistrările video sunt disponibile pe pagina web oficială a curții.
Articolul 19. Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană are dreptul la examinarea şi soluţionarea cauzei sale în mod echitabil, în termen rezonabil, de către o instanţă independentă, imparţială, legal constituită, care va acţiona în conformitate cu prezentul cod.
(2) Persoana care efectuează urmărirea penală şi judecătorul nu pot participa la examinarea cauzei în cazul în care ei, direct sau indirect, sunt interesaţi în proces.
(3) Organul de urmărire penală are obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, de a evidenţia atât circumstanţele care dovedesc vinovăţia bănuitului, învinuitului, inculpatului, cât şi cele care îl dezvinovăţesc, precum şi circumstanţele care îi atenuează sau agravează răspunderea.
Articolul 20. Desfăşurarea procesului penal în termen
rezonabil
(1) Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se face în termene rezonabile.
(2) Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sunt:
1) complexitatea cazului;
2) comportamentul participanţilor la proces;
3) conduita organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată;
3¹) importanţa procesului pentru cel interesat;
4) vârsta de până la 18 ani a victimei.
(3) Urmărirea penală și judecarea cauzelor penale privind infracțiunile de violență în familie, infracțiunile prevăzute la art. 217¹și art. 248 alin. (7) și (8) din Codul penal nr. 985/2002, infracțiunile de corupție și cele conexe actelor de corupție, în special privind infracțiunile prevăzute la art. 181–182 din Codul penal nr. 985/2002, a cauzelor penale în care sunt persoane aflate în arest, precum și minori se fac de urgență și în mod prioritar.
[Art.20 al.(3) modificat prin LP173 din 30.07.26, MO390-393/25.08.26 art.418; în vigoare 28.08.26]
(4) Respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală se asigură de către procuror, iar la judecarea cazului – de către instanţa respectivă.
(4¹) În cauzele penale prevăzute la art. 181–182 din Codul penal nr. 985/2002, urmărirea penală urmează a fi terminată într-un termen de cel mult 6 luni. Termenul de urmărire penală poate fi prelungit motivat de către procuror, cu informarea Procurorului General în cazul fiecărei prelungiri. Cauzele respective se examinează de către prima instanță în cel mult 4 luni, iar de către instanța de apel – în cel mult două luni, termene care pot fi prelungite prin încheierea instanței respective.
(5) - abrogat.
(6) - abrogat.
Articolul 21. Libertatea de mărturisire împotriva sa
(1) Nimeni nu poate fi silit să mărturisească împotriva sa ori împotriva rudelor sale apropiate, a soţului, soţiei, logodnicului, logodnicei sau să-şi recunoască vinovăţia.
(2) Persoana căreia organul de urmărire penală îi propune să facă declaraţii demascatoare împotriva sa ori a rudelor apropiate, a soţului, soţiei, logodnicului, logodnicei este în drept să refuze de a face asemenea declaraţii şi nu poate fi trasă la răspundere pentru aceasta.
Articolul 22. Dreptul de a nu fi urmărit sau judecat
de mai multe ori
(1) Nimeni nu poate fi urmărit penal sau judecat pentru săvârșirea faptei penale cu privire la care a fost emisă o ordonanţă neanulată de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală şi/sau de clasare a cauzei, sau de refuz în pornirea urmăririi penale ori cu privire la care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal.
(2) Hotărârea judecătorească definitivă împiedică pornirea sau continuarea procesului penal în privinţa aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea respectivă.
(3) Ordonanţele procurorului de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală şi/sau de clasare a cauzei ori de refuz în pornirea urmăririi penale împiedică pornirea sau continuarea procesului penal în privinţa aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor când aceste ordonanțe au fost anulate.
Articolul 23. Asigurarea drepturilor victimei în urma
infracţiunilor, abuzurilor de serviciu
şi erorilor judiciare
(1) Legea procesuală penală asigură drepturile victimei în urma infracţiunilor sau abuzurilor de serviciu, precum şi ale persoanei condamnate sau arestate nelegitim ori lezate în drepturi în alt mod.
(2) Victima unei fapte care constituie componentă de infracţiune este în drept să ceară, în condiţiile prezentului cod, pornirea unei cauze penale, să participe la procesul penal în calitate de parte vătămată şi să-i fie reparate prejudiciile morale, fizice şi materiale.
(3) Persoana achitată sau în privinţa căreia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare are dreptul să fie repusă în drepturile personale pierdute, precum şi să fie despăgubită pentru prejudiciul care i-a fost cauzat.
Articolul 24. Principiul contradictorialităţii în
procesul penal
(1) Urmărirea penală, apărarea şi judecarea cauzei sunt separate şi se efectuează de diferite organe şi persoane.
(2) Instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decât interesele legii.
(3) Părţile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea procesuală penală cu posibilităţi egale pentru susţinerea poziţiilor lor. Instanţa de judecată pune la baza sentinţei numai acele probe la cercetarea cărora părţile au avut acces în egală măsură.
(4) Părţile în procesul penal îşi aleg poziţia, modul şi mijloacele de susţinere a ei de sine stătător, fiind independente de instanţă, de alte organe ori persoane. Instanţa de judecată acordă ajutor oricărei părţi, la solicitarea acesteia, în condiţiile prezentului cod, pentru administrarea probelor necesare.
Articolul 25. Înfăptuirea justiţiei - atribuţie exclusivă
a instanţelor judecătoreşti
(1) Justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele judecătoreşti. Constituirea de instanţe nelegitime este interzisă.
(2) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârșirea unei infracţiuni, precum şi supus unei pedepse penale, decât în baza hotărârii definitive a instanţei de judecată, adoptată în condiţiile prezentului cod.
(3) Competenţa instanţei de judecată şi limitele jurisdicţiei ei, modul de desfăşurare a procesului penal nu pot fi schimbate în mod arbitrar pentru anumite categorii de cauze sau persoane, precum şi pentru o anumită situaţie sau pentru o anumită perioadă de timp.
(4) Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul de a-i fi judecată cauza de acea instanţă şi de acel judecător în competenţa cărora ea este dată prin lege.
(5) Sentinţele şi alte hotărâri judecătoreşti în cauza penală pot fi verificate numai de către instanţele judecătoreşti respective în condiţiile prezentului cod.
(6) Sentinţele şi alte hotărâri judecătoreşti ale instanţelor nelegitime nu au putere juridică şi nu pot fi executate.
Articolul 26. Independenţa judecătorilor şi supunerea
lor numai legii
(1) La înfăptuirea justiţiei în cauzele penale, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii judecă cauzele penale pe baza legii şi în condiţii care exclud orice presiune asupra lor.
(2) Judecătorul judecă materialele şi cauzele penale conform legii şi propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă.
(3) Judecătorul nu trebuie să fie predispus să accepte concluziile date de organul de urmărire penală în defavoarea inculpatului sau să înceapă o judecată de la ideea preconcepută că acesta a comis o infracţiune ce constituie obiectul învinuirii. Sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine procurorului.
(4) Justiţia penală se înfăptuieşte fără careva imixtiune. Judecătorul este obligat să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa. Exercitarea de presiune asupra judecătorului la judecarea cauzelor penale cu scopul de a influenţa emiterea hotărârii judecătoreşti atrage răspundere conform legii.
(5) Judecătorul de instrucţie este independent în relaţiile cu celelalte organe de drept şi instanţe judecătoreşti şi îşi exercită atribuţiile numai în temeiul legii şi în cadrul acesteia.
Articolul 27. Libera apreciere a probelor
(1) Judecătorul şi persoana care efectuează urmărirea penală apreciază probele în conformitate cu propria lor convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.
(2) Nici o probă nu are putere probantă dinainte stabilită.
Articolul 28. Oficialitatea procesului penal
(1) Procurorul şi organul de urmărire penală au obligaţia, în limitele competenţei lor, de a porni urmărirea penală în cazul în care sunt sesizate, în modul prevăzut de prezentul cod, că s-a săvârșit o infracţiune şi de a efectua acţiunile necesare în vederea constatării faptei penale şi a persoanei vinovate.
(2) Instanţa de judecată efectuează acţiunile procesuale din oficiu, în limitele competenţei sale, în afară de cazul când prin lege se dispune efectuarea acestora la cererea părţilor.
Titlul II
INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI ŞI COMPETENŢA LOR
Capitolul I
INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI
Articolul 29. Instanţele care înfăptuiesc justiţia
în cauzele penale
(1) Justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte de Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii conform competenţei date prin prezentul cod.
(2) Pentru anumite categorii de cauze penale pot funcţiona judecătorii, colegii sau complete de judecată specializate.
(3) În cadrul instanţei judecătoreşti, ca organ judecătoresc cu atribuţii proprii în desfăşurarea procesului penal, în faza de urmărire penală funcţionează judecători de instrucţie.
(4) În cazul în care părțile invocă încălcarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 și ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XII din 24 iulie 1997, instanțele de judecată au obligația să se pronunțe motivat, în hotărârile emise, dacă a avut loc sau nu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Articolul 30. Compunerea instanţei de judecată
(1) Judecarea cauzelor penale se înfăptuieşte de către instanţă în complet format din 3 judecători sau de către un singur judecător.
(2) În toate instanţele de judecată de gradul întâi, cauzele penale se judecă de un singur judecător, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezentul articol.
(3) - abrogat.
(4) Cauzele penale deosebit de complicate, precum şi cele care prezintă o mare importanţă socială pot fi examinate, la decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti, în complet format din 3 judecători.
(5) Apelurile şi recursurile împotriva hotărârilor judecătoreşti în cauzele penale pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, precum şi împotriva hotărârilor instanţelor de apel pentru a decide admisibilitatea, se judecă de către instanţele respective în complet format din 3 judecători.
(6) Curtea Supremă de Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor instanței de apel și revizuirile în complet din 3, 5 sau 9 judecători.
(7) - abrogat.
(8) - abrogat.
Articolul 31. Schimbarea completului de judecată
(1) Completul de judecată format în condiţiile art.30 trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei, cu excepţia prevăzută în alin.(3). Dacă aceasta nu este posibil, completul poate fi schimbat până la începerea cercetării judecătoreşti.
(2) După începerea cercetării judecătoreşti, orice schimbare intervenită în completul de judecată impune reluarea de la început a cercetării judecătoreşti.
(3) În cazul în care unul dintre judecătorii completului format din mai mulți judecători nu poate participa la judecarea cauzei din motiv de boală îndelungată, de deces, de eliberare din funcție în condițiile legii sau în cazul admiterii cererii de recuzare ori a declarației de abținere, acesta este înlocuit de un alt judecător și cauza se judecă în continuare. Judecătorului care intervine în proces i se oferă timp pentru a lua cunoștință de materialele cauzei, inclusiv de cele cercetate în instanță, însă înlocuirea acestuia în condițiile prezentului alineat nu necesită reluarea judecării cauzei. Judecătorul are dreptul să solicite repetarea unor acțiuni procesuale deja efectuate în ședințele de judecată în lipsa lui dacă are de concretizat chestiuni suplimentare.
(4) Împuternicirile judecătorilor transferaţi, degrevaţi, detaşaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în timpul judecării cauzelor penale aflate în fază de terminare se menţin, conform hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, până la încheierea judecării cauzei respective.
Articolul 32. Locul judecării materialelor
şi cauzelor penale
(1) Judecarea materialelor şi cauzelor penale se desfăşoară la sediul instanţei. Pentru motive temeinice, instanţa, prin încheiere argumentată, poate dispune desfăşurarea judecăţii în alt loc.
(2) Judecarea cauzelor penale în privința persoanelor deținute poate fi efectuată la sediul instanței sau, după caz, la sediul instituției penitenciare ori prin intermediul videoconferinței.
Articolul 33. Incompatibilitatea judecătorului
(1) Judecătorii care sunt soţi sau rude între ei nu pot face parte din acelaşi complet de judecată.
(2) Judecătorul nu poate participa la judecarea cauzei şi urmează a fi recuzat:
1) dacă el personal, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor, fraţii sau surorile şi copiii acestora, afinii şi persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude, precum şi alte rude ale lui, sunt direct sau indirect interesate în proces;
2) dacă el este parte vătămată sau reprezentant al ei, parte civilă, parte civilmente responsabilă, soţ sau rudă cu vreuna din aceste persoane ori cu reprezentantul lor, soţ sau rudă cu învinuitul, inculpatul în proces ori cu apărătorul acestuia;
3) dacă a participat în acest proces în calitate de martor, expert, specialist, interpret, traducător, grefier, persoană care a efectuat urmărirea penală, procuror, judecător de instrucţie, apărător, reprezentant legal al învinuitului, inculpatului, reprezentant al părţii vătămate, părţii civile sau părţii civilmente responsabile;
4) dacă a efectuat o cercetare sau un control administrativ al circumstanţelor cauzei sau a participat la adoptarea unei hotărâri referitoare la această cauză în orice organ obştesc sau de stat;
5) dacă el a luat în această cauză hotărâri anterioare judecăţii în care şi-a expus opinia asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului;
6) dacă există alte circumstanţe care pun la îndoială rezonabilă imparţialitatea judecătorului.
(3) Judecătorul nu poate participa la o nouă judecare a cauzei şi urmează a fi recuzat și în cazul în care a mai participat în calitate de judecător la examinarea aceleiași cauze în primă instanță, pe cale ordinară de atac, precum şi în cazul participării ca judecător de instrucție.
(4) Dispoziţiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin.(2) pct. 5) şi la alin.(3) nu se aplică judecătorului de instrucţie şi judecătorului instanţei de recurs care judecă recursul împotriva hotărârii privind măsura preventivă.
Articolul 34. Abținerea sau recuzarea judecătorului
(1) În cazul în care există circumstanțe prevăzute la art. 33, judecătorul este obligat să se abțină de la judecarea cauzei. Pentru aceleași temeiuri, judecătorul poate fi recuzat și de către participanții la proces.
(2) Cererea de recuzare sau declarația de abținere a judecătorului se depune în cadrul ședinței preliminare, cu motivarea, pentru fiecare judecător în parte, a cazului de incompatibilitate invocat și a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii. Toate temeiurile de incompatibilitate a judecătorului urmează a fi invocate concomitent, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
(3) Cererea de recuzare sau declarația de abținere a judecătorului poate fi depusă și după începerea cercetării judecătorești doar dacă partea face dovada că nu a cunoscut și nici nu a putut să cunoască despre existența temeiurilor de recuzare până la începerea cercetării judecătorești.
(4) Recuzarea sau abținerea anticipată a judecătorilor care încă nu participă la judecarea cauzei și a judecătorului sau a completului de judecată care soluționează cererea de recuzare, precum și înaintarea repetată a recuzării aceluiași judecător pentru aceleași motive, dacă anterior recuzarea lui a fost respinsă, nu se admit.
(5) Dacă constată că cererea de recuzare se înaintează în mod repetat pentru aceleași motive cu rea-credință sau în mod abuziv cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau din alte intenții răuvoitoare, instanța care soluționează cauza aplică față de persoana vinovată o amendă judiciară în condițiile prezentului cod și anexează cererea la cauza penală, cu consemnare în procesul-verbal, fără a o transmite spre examinare.
Articolul 35. Procedura soluţionării cererii de recuzare
şi a declaraţiei de abţinere
(1) Recuzarea sau abţinerea judecătorului se soluţionează de un alt judecător sau, după caz, de un alt complet de judecată. La soluţionarea recuzării sau abţinerii judecătorilor dintr-un complet format din 3 sau 5 judecători, judecătorii nerecuzaţi din acest complet pot fi incluşi în noul complet de judecată.
(2) Cererea de recuzare sau declarația de abținere se distribuie spre soluționare în mod aleatoriu, prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, și se examinează în cel mult 3 zile lucrătoare din momentul repartizării, fără a afecta continuitatea ședinței de judecată, însă, până la soluționarea cererii de recuzare sau a declarației de abținere, se amână ultimul cuvânt al inculpatului. În cazul în care nu se poate forma un nou complet de judecată în aceeași instanță, recuzarea se soluționează, în cel mult 5 zile de la primirea dosarului, de instanța ierarhic superioară, care, dacă admite recuzarea sau abținerea, desemnează pentru judecarea cauzei o instanță egală în grad cu instanța în care s-a înaintat recuzarea.
(3) Încheierea instanţei de judecată asupra recuzării nu este susceptibilă de a fi atacată.
Capitolul II
COMPETENŢA INSTANŢEI JUDECĂTOREŞTI
Articolul 36. Competența judecătoriei
Judecătoria de drept comun judecă în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile prevăzute de Partea specială a Codului penal, cu excepția celor prevăzute de art. 36¹ și de art. 39 pct. 2), precum și demersurile și plângerile împotriva hotărârilor și acțiunilor procurorului, ale organului de urmărire penală și ale organului care exercită activitate specială de investigații, și examinează chestiunile legate de executarea sentinței și alte chestiuni atribuite prin lege în competența acesteia.
Articolul 36¹. Competența Colegiului specializat
anticorupție al Judecătoriei Chișinău
(1) Colegiul specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău judecă în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile prevăzute la art. 181¹–181³, art. 239–240, art. 244 alin. (3)–(5), art. 324–335¹, art. 337–338², art. 340–341 și art. 352¹ alin. (2) din Codul penal nr. 985/2002 și cele conexe cu acestea.
(2) Colegiul specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău judecă în primă instanță toate cauzele penale privind infracțiunile prevăzute la art. 191 din Codul penal nr. 985/2002 dacă acestea au fost săvârșite cu folosirea situației de serviciu de către persoanele specificate la art. 270¹ alin. (1) pct. 1) din Codul de procedură penală nr. 122/2003.
(3) Colegiul specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău judecă în primă instanță toate cauzele penale privind infracțiunile prevăzute la art. 243 din Codul penal nr. 985/2002 dacă bunurile provin din infracțiuni de corupție sau conexe actelor de corupție.
Articolul 37.
abrogat.
Articolul 38. Competenţa Curţii de Apel
(1) Curtea de Apel:
1) – abrogat;
2) ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de judecătorii;
3) ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor judecătoriilor, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel;
4) soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătorii;
5) judecă cazurile de revizuire, date prin lege în competenţa sa.
(2) Apelurile și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Colegiul specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău se judecă de completul specializat anticorupție al Curții de Apel Centru.
Articolul 39. Competența Curții Supreme de Justiție
Curtea Supremă de Justiție:
1) ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de către instanțele de apel și a sentințelor pronunțate de Curtea Supremă de Justiție ca primă instanță;
2) judecă în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de Președintele Republicii Moldova;
3) soluționează, în limitele stabilite de lege, cererile de revizuire;
4) soluționează conflictele de competență în cazurile stabilite de lege;
5) soluționează cererile de strămutare;
6) emite, la solicitarea instanțelor judecătorești, avize consultative cu privire la aplicarea legislației.
Articolul 40. Competenţa teritorială în materie penală
(1) Cauza penală se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia a fost săvârșită infracţiunea. Dacă infracţiunea este continuă sau prelungită, cauza se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia s-a consumat ori a fost curmată infracţiunea.
(2) Dacă este imposibil de a constata locul unde a fost săvârșită infracţiunea, cauza se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia a fost terminată urmărirea penală.
(2¹) Cauza penală în care urmărirea penală a fost condusă sau exercitată de către procurorul din procuratura specializată se judecă în instanța de la locul terminării urmăririi penale.
(3) Cauza penală asupra infracţiunilor săvârșite în afara hotarelor ţării sau pe o navă se judecă de către instanţa în raza teritorială a căreia se afla ultimul loc permanent de trai al inculpatului sau, dacă acesta nu este cunoscut - în raza teritorială a căreia a fost terminată urmărirea penală.
(4) Demersurile cu privire la aplicarea măsurilor procesuale de constrângere și autorizarea măsurilor supuse controlului judiciar se examinează de instanța din circumscripția teritorială a procuraturii sau a oficiilor acesteia, care conduce sau exercită urmărirea penală.
Articolul 41. Competenţa judecătorului de instrucţie
(1) Judecătorul de instrucţie asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale prin:
1) dispunerea, înlocuirea, încetarea sau revocarea arestării preventive şi a arestării la domiciliu;
2) dispunerea liberării provizorii a persoanei reţinute sau arestate, revocarea ei, ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
3) autorizarea efectuării percheziţiei,
examinării corporale, punerii sub sechestru a bunurilor, ridicării de obiecte ce conţin secret de stat, comercial, bancar, a exhumării cadavrului;
4) dispunerea internării persoanei în instituţie medicală;
5) autorizarea interceptării comunicărilor, reţinerii, cercetării, predării, percheziţionării sau ridicării trimiterilor poştale, înregistrării de imagini;
6) audierea martorilor în condiţiile art. 109, 110 şi 110¹;
6¹) examinarea cererilor privind accelerarea urmăririi penale;
6²) autorizarea, la demersul procurorului, a efectuării măsurilor speciale de investigaţii, date prin lege în competenţa sa;
6³) examinarea contestaţiilor depuse de către părţile în proces privind acţiunile procurorului ierarhic superior;
6⁴) examinarea excluderii din hotărâre a unor capete de învinuire dacă persoana condamnată a fost extrădată;
6⁵) autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului, în condițiile art. 291¹;
7) efectuarea altor acţiuni procesuale prevăzute de prezentul cod.
(2) Judecătorul de instrucție din cadrul Colegiului specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău asigură controlul judecătoresc în decursul urmăririi penale în cauzele penale care țin de competența colegiului indicat sau se procedează în corespundere cu prevederile art. 40 alin. (4).
Articolul 42. Competenţa în caz de indivizibilitate
sau conexitate a cauzelor penale
(1) În caz de indivizibilitate sau de conexitate a cauzelor penale, judecata în primă instanţă, dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru toţi făptuitorii, se efectuează de aceeaşi instanţă.
(2) Constituie indivizibilitate a cauzelor penale cazurile în care la săvârșirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane, când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârșite prin aceeaşi faptă ori în cazul unei infracţiuni continue sau prelungite.
(3) Constituie conexitate a cauzelor penale cazurile:
1) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârșite prin fapte diferite de una sau mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;
2) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârșite de aceeaşi persoană în timp diferit ori în loc diferit;
3) când o infracţiune este săvârșită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni ori este săvârșită pentru a înlesni sau a asigura absolvirea de răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni;
4) când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi conexarea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei.
(4) În caz de conexare a unor cauze privitoare la mai multe persoane învinuite de săvârșirea infracţiunilor în raza de activitate a diferitor instanţe de grad egal sau privitoare la o singură persoană învinuită de săvârșirea câtorva infracţiuni, dacă aceste cauze sunt de competenţa a două sau câtorva instanţe de judecată de grad egal, procesul se judecă de instanţa care a fost prima sesizată privind judecarea cauzei.
(5) Dacă o persoană sau un grup de persoane sunt învinuite de săvârșirea unei singure sau a câtorva infracţiuni şi cauza referitoare la unul din învinuiţi sau la una din infracţiuni este de competenţa unei instanţe ierarhic superioare, procesul se judecă în întregime de instanţa ierarhic superioară.
(7) Conexarea cauzelor se admite de către instanţa de judecată respectivă în cazul în care acţiunile incriminate nu necesită o încadrare juridică mai gravă, iar la cererea procurorului şi în celelalte cazuri – pentru modificarea acuzării în sensul agravării.
(8) În cazul în care infracţiunea a fost săvârșită de două sau mai multe persoane, instanţa de judecată poate dispune indivizibilitatea cauzei, dacă aceasta este necesară pentru buna înfăptuire a justiţiei în termene rezonabile şi dacă aceasta nu va împiedica respectarea drepturilor părţilor.
Articolul 43. Instanţa competentă de a conexa cauzele
penale
(1) Conexarea cauzelor se decide de către instanţa căreia îi revine competenţa de judecată conform prevederilor art.42. Încheierea privind admiterea conexării cauzelor poate fi atacată cu recurs în mod separat.
(2) În cazurile de indivizibilitate a cauzelor penale, precum şi în cele de conexitate, cauzele, dacă ele au fost depuse în prima instanţă de judecată, se conexează de către aceasta chiar şi după casarea hotărârilor asupra lor şi remiterea cauzelor de către instanţa de recurs pentru rejudecare.
(3) Cauzele se conexează şi de către instanţele de apel sau de recurs de acelaşi grad dacă se află în acelaşi stadiu de judecată.
Articolul 44. Declinarea de competenţă a instanţei
de judecată
(1) Instanţa de judecată, constatând că nu este competentă de a judeca cauza penală, prin încheiere, îşi declină competenţa şi trimite dosarul instanţei de judecată competente.
(2) Dacă declinarea a fost determinată de competenţa după calitatea persoanei, precum şi de competenţa teritorială, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate menţine măsurile dispuse de instanţa care s-a desesizat.
(3) – abrogat.
(4) Încheierea de declinare a competenţei este definitivă.
Articolul 45. Conflictul de competenţă
(1) Când două sau mai multe instanţe se consideră competente de a judeca aceeaşi cauză (conflict pozitiv de competenţă) ori îşi declină competenţa (conflict negativ de competenţă), conflictul se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună.
(2) Instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care ultima s-a declarat competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care ultima şi-a declinat competenţa.
(3) În toate cazurile, sesizarea se poate face de părţile în proces.
(4) Până la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă, procedura se suspendă. Instanţa care ultima s-a declarat competentă ori ultima şi-a declinat competenţa efectuează actele şi ia măsurile ce nu suferă amânare.
(5) Instanţa ierarhic superioară comună soluţionează conflictul de competenţă conform regulilor pentru prima instanţă. În toate cazurile, termenul de soluţionare a conflictului de competenţă nu va depăşi 7 zile de la data înregistrării cauzei în instanţa ierarhic superioară
(6) Încheierea instanţei care soluţionează conflictul de competenţă este definitivă, însă argumentele dezacordului cu ea pot fi invocate în apel sau, după caz, în recurs împotriva hotărârii în fond.
(7) Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin încheiere de stabilire a competenţei nu-şi mai poate declina competenţa, în afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt rezultată din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe.
Articolul 46. Strămutarea judecării cauzei penale
de la instanţa competentă la o altă
instanţă egală în grad
(1) Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze penale de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obţine soluţionarea ei obiectivă, rapidă, completă şi se asigură desfăşurarea normală a procesului.
(2) Strămutarea cauzei poate fi cerută de preşedintele instanţei de judecată sau de una dintre părţi.
Articolul 47. Cererea de strămutare şi efectele ei
(1) Cererea de strămutare, care trebuie să fie motivată cu elemente de fapt și de drept, se adresează Curţii Supreme de Justiţie cu cel puţin 5 zile înainte de începerea cercetării judecătoreşti. Documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta dacă sunt deţinute de partea care cere strămutarea.
(2) În cerere se face menţiune dacă în cauză sunt persoane arestate.
(3) Depunerea cererii de strămutare nu suspendă judecarea cauzei.
Articolul 48. Procedura de înştiinţare a părţilor
şi de examinare a cererii de strămutare
(1) După recepționarea cererii de strămutare, Curtea Supremă de Justiție poate solicita părții adverse referința cu privire la cererea de strămutare, care trebuie prezentată în cel mult 7 zile.
(2) Cererea de strămutare se examinează în lipsa părţilor în complet format din 3 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie. Neprezentarea referinţei nu împiedică examinarea cererii de strămutare.
Articolul 49. Soluţionarea cererii de strămutare
(1) Curtea Supremă de Justiţie dispune, cu indicarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii de strămutare.
(2) În cazul în care consideră că cererea este întemeiată, Curtea Supremă de Justiţie dispune strămutarea judecării cauzei cu indicarea instanţei concrete. Această instanţă va fi imediat înştiinţată despre admiterea cererii de strămutare.
(2¹) Instanţa de judecată la care se află cauza a cărei strămutare se cere este obligată să remită dosarul, în termen de 5 zile, instanţei competente.
(2²) Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte în ce măsură se menţin actele îndeplinite de către instanţa la care s-a aflat cauza până la strămutare.
(3) Dacă instanţa la care se află cauza a cărei strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată de această instanţă este anulată prin efectul admiterii cererii de strămutare.
(4) După strămutarea cauzei, căile de atac se judecă de instanţa ierarhic superioară instanţei la care s-a strămutat cauza.
(5) Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.
Articolul 50. Repetarea cererii de strămutare
(1) Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul în care noua cerere se întemeiază pe circumstanţe pe care Curtea Supremă de Justiţie nu le-a cunoscut în cadrul soluţionării cererii anterioare sau pe circumstanţe apărute după aceasta.
(2) Circumstanţele noi vor fi examinate de către Curtea Supremă de Justiţie numai în cazul în care părţile nu le-au invocat la prima judecare din motiv că nu le cunoșteau sau erau în imposibilitate de a le prezenta.
(3) Cererea de strămutare înaintată de părți după începerea cercetării judecătorești sau cea care a fost înaintată repetat pentru aceleași motive nu se examinează și se anexează la materialele dosarului.
Titlul III
PĂRŢILE ŞI ALTE PERSOANE PARTICIPANTE
LA PROCESUL PENAL
Capitolul I
PARTEA ACUZĂRII
Articolul 51. Procurorul
(1) Procurorul este persoana care, în limitele competenţei sale, exercită sau, după caz, conduce în numele statului urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţă, exercită sau, după caz, conduce şi alte atribuţii prevăzute de prezentul cod. Procurorul care participă la judecarea cauzei penale are funcţie de acuzator de stat.
(2) Procurorul este în drept să pornească o acţiune civilă împotriva învinuitului, inculpatului sau a persoanei care poartă răspundere materială pentru fapta învinuitului, inculpatului:
1) în interesul persoanei vătămate care se află în stare de imposibilitate sau de dependenţă faţă de învinuit, inculpat ori din alte motive nu-şi poate realiza singură dreptul de a porni acţiune civilă;
2) în interesul statului.
(3) La exercitarea atribuţiilor sale în procesul penal, procurorul este independent şi se supune numai legii. El, de asemenea, execută indicaţiile scrise ale procurorului ierarhic superior privind înlăturarea încălcărilor de lege şi omisiunilor admise la efectuarea şi/sau la conducerea urmăririi penale.
(3¹) Indicaţiile date de procurorul ierarhic superior pot fi contestate de procuror la Procurorul General şi adjuncţii lui. Procurorul General şi adjuncţii lui decid asupra contestării, prin ordonanţă motivată, în termen de cel mult 15 zile.
(3²) Indicațiile date de procurorul-șef al procuraturii specializate pot fi contestate de procuror doar la Procurorul General.
(4) În cursul judecării cauzei, procurorul reprezintă învinuirea în numele statului şi prezintă în şedinţa de judecată probele acumulate de organul de urmărire penală.
(5) Procurorul este în drept să declare apel sau recurs împotriva hotărârilor judecătoreşti pe care el le consideră ilegale sau neîntemeiate.
(6) Procurorul General şi adjuncţii lui sunt în drept să atace pe căi extraordinare de atac hotărârile judecătoreşti rămase definitive pe care le consideră ilegale sau neîntemeiate.
(7) În faza executării hotărârilor judecătoreşti, procurorul exercită atribuţiile prevăzute de prezentul cod.
(8) – abrogat.
Articolul 52. Atribuţiile procurorului în cadrul
urmăririi penale
(1) În cadrul urmăririi penale, procurorul, în limita competenţei sale materiale şi teritoriale:
1) porneşte urmărirea penală, dispunând printr-o ordonanţă motivată fie efectuarea urmăririi penale de către alte organe de urmărire penală, fie exercitarea sa nemijlocită a urmăririi penale în conformitate cu prevederile prezentului cod, sau refuză pornirea urmăririi penale, sau dispune încetarea urmăririi penale;
2) exercită nemijlocit urmărirea penală, revenindu-i atribuţiile organului de urmărire penală;
3) conduce personal urmărirea penală şi controlează legalitatea acţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală, decide excluderea din dosar a probelor obţinute conform prevederilor art. 94 alin.(1);
4) controlează permanent executarea procedurii de primire şi înregistrare a sesizărilor privind infracţiunile;
5) cere de la organul de urmărire penală, pentru control, dosare penale, documente, acte procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvârșite şi persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul şi dispune conexarea sau, după caz, disjungerea cauzei dacă se impune aceasta;
6) verifică calitatea probelor administrate, veghează ca orice infracţiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indici temeinici că a săvârșit o infracţiune;
7) asigură respectarea termenului rezonabil de urmărire penală în fiecare cauză penală;
8) anulează ordonanţele ilegale, modifică sau completează ordonanțele neîntemeiate ale organului de urmărire penală;
9) retrage motivat cauza penală de la ofiţerul de urmărire penală şi preia urmărirea penală sau transmite cauza conducătorului organului de urmărire penală pentru desemnarea altui ofiţer de urmărire penală pe cauza dată;
10) dispune formarea grupurilor de urmărire penală și/sau a grupurilor de ofițeri de investigații;
11) soluţionează abţinerile sau recuzările ofiţerilor de urmărire penală;
12) decide aplicarea măsurii preventive, modificarea şi revocarea ei în limitele prevăzute de prezentul cod;
13) efectuează controlul asupra legalităţii reţinerii persoanei;
14) dă indicaţii în scris cu privire la efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţii în vederea căutării persoanelor care au săvârșit infracţiuni;
15) emite, conform prevederilor prezentului cod, ordonanţe privind reţinerea persoanei, aducerea forţată a persoanei, ridicarea de obiecte şi documente, privind alte acţiuni de urmărire penală;
16) înaintează în instanța de judecată demersuri prin care solicită autorizarea efectuării acțiunilor sau a aplicării măsurilor procesuale, a finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului și a altor acțiuni în cazul în care este necesară autorizarea judecătorului de instrucție;
17) poate asista la efectuarea oricărei acţiuni de urmărire penală sau o efectuează personal;
18) solicită participarea judecătorului de instrucţie la efectuarea unor acţiuni de urmărire penală dacă legea dispune participarea obligatorie a acestuia;
19) restituie dosarele penale organului de urmărire penală cu indicaţiile sale în scris;
20) înlătură persoana care efectuează urmărirea penală dacă aceasta a încălcat legea în procesul urmăririi penale;
21) înaintează organului respectiv sesizări cu privire la ridicarea imunităţii unor persoane şi tragerea lor la răspundere penală;
22) încetează urmărirea penală, clasează cauza penală, dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau aplică măsuri de constrângere cu caracter educativ în cazurile prevăzute de lege;
23) pune sub învinuire şi audiază învinuitul;
24) asigură părţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele cauzei în condiţiile prezentului cod;
24¹) prezintă, la solicitarea mediatorului, informația din cauza penală necesară pentru derularea procesului de mediere, inclusiv ordonanța de pornire a urmăririi penale, ordonanța de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit, ordonanța de punere sub învinuire, ordonanța de recunoaștere în calitate de parte vătămată și/sau de parte civilă, raportul de constatare sau de expertiză judiciară, prin care sunt constatate circumstanțele legate de cauzarea prejudiciilor și/sau afectarea drepturilor victimei, și alte informații care nu prejudiciază desfășurarea urmăririi penale;
25) întocmeşte rechizitoriul în cauza penală, copia căruia o înmânează învinuitului, şi trimite cauza în instanţa de judecată competentă;
26) sesizează organele de urmărire penală şi cele care exercită activitate specială de investigaţii despre înlăturarea încălcării legii.
27) se pronunță în actele procedurale dacă a avut loc sau nu încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul în care părțile invocă încălcarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
28) informează, în scris, bănuitul, învinuitul, victima, partea vătămată, partea civilă și explică despre posibilitatea recurgerii la mediere în temeiul art.219 alin.(9) și al art.276 alin.(7) și cu privire la lista mediatorilor cu drept de a desfășura activitate de mediator;
29) informează victima sau partea vătămată cu privire la serviciile de suport de care poate beneficia (asistență medicală, consiliere psihologică, servicii de adăpost, asistență juridică) și condițiile generale de acordare a acestora.
(2) – abrogat.
(3) – abrogat.
(4) – abrogat.
(4²) Indicațiile scrise ale procurorului date ofițerului de urmărire penală în cadrul procesului penal sunt obligatorii pentru executare.
(5) În cadrul urmăririi penale, procurorul dispune şi de alte drepturi şi obligații prevăzute de prezentul cod.
Articolul 53. Atribuţiile procurorului în instanţa
de judecată
(1) La examinarea cauzei penale în instanţa de judecată, procurorul are următoarele atribuţii:
1) reprezintă învinuirea în numele statului şi prezintă în şedinţa de judecată probele acuzării;
2) participă la examinarea probelor prezentate de partea apărării, prezintă noi probe necesare pentru confirmarea acuzării, face demersuri şi îşi expune părerea asupra chestiunilor ce apar în timpul dezbaterilor judiciare;
3) cere de la instanţa de judecată cauza penală pentru a formula inculpatului o acuzare mai gravă şi a administra noi probe dacă, în urma cercetării judecătoreşti, se constată că inculpatul a săvârșit şi alte infracţiuni, iar probele sunt insuficiente;
4) modifică încadrarea juridică a infracţiunii săvârșite de inculpat dacă cercetările judiciare confirmă că inculpatul a săvârșit această infracţiune;
5) face demers în instanţa de judecată de a întrerupe examinarea cauzei penale pe un termen prevăzut de prezentul cod pentru a înainta noi probe care confirmă acuzarea adusă inculpatului în cazul efectuării incomplete a urmăririi penale;
6) dă indicaţii în scris organului de urmărire penală privitor la efectuarea unor acţiuni procesuale asupra probelor suplimentare sau a noilor infracţiuni;
7) dispune, printr-o ordonanţă, aducerea silită în instanţa de judecată, în condiţiile art. 199, a persoanelor incluse în lista prezentată instanţei, precum şi a persoanelor solicitate pentru administrarea probelor noi sau suplimentare;
8) îşi expune părerea în dezbaterile judiciare asupra faptei infracționale săvârșite de inculpat, încadrării ei în baza legii penale şi pedepsei care urmează a fi aplicată, precum și asupra bunurilor care fac obiectul confiscării;
9) declară apel sau, după caz, recurs privind latura penală şi latura civilă a cauzei, le retrage în modul prevăzut de prezentul cod.
(2) La judecarea cauzei penale în instanţa de judecată, procurorul dispune şi de alte drepturi şi obligații prevăzute de prezentul cod.
Articolul 53¹. Procurorul ierarhic superior
(1) Procuror ierarhic superior este:
a) pentru procurorii din procuratura teritorială – procurorul-șef al procuraturii teritoriale sau adjunctul acestuia, conform competențelor stabilite;
b) pentru procurorii din procuratura specializată – procurorul-șef al procuraturii specializate sau adjunctul acestuia, conform competențelor stabilite;
c) pentru procurorii-şefi adjuncţi ai procuraturilor teritoriale – procurorul-şef al procuraturii teritoriale;
d) pentru procurorii-şefi adjuncţi ai procuraturilor specializate – procurorul-şef al procuraturii specializate;
e) pentru procurorii-șefi ai procuraturilor teritoriale, inclusiv pentru procurorul-şef al Procuraturii unității teritoriale autonome Găgăuzia – procurorii-șefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale, conform competențelor stabilite;
f) pentru procurorii-şefi ai procuraturilor specializate – Procurorul General;
g) pentru procurorii din cadrul subdiviziunilor Procuraturii Generale – procurorii-șefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale;
h) pentru adjuncții procurorilor-șefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale – procurorii-șefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale;
i) pentru procurorii-șefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale – Procurorul General sau adjuncții săi, conform competențelor stabilite;
j) pentru adjuncții Procurorului General – Procurorul General;
k) pentru toți procurorii din cadrul sistemului Procuraturii – Procurorul General.
(2) Procurorul ierarhic superior, pe lângă atribuțiile prevăzute la art. 52 alin. (1), în cadrul urmăririi penale realizează următoarele atribuţii pentru exercitarea controlului ierarhic:
a) poate cere de la procurorii ierarhic inferiori, pentru control, dosare penale, documente, acte procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvârșite şi la persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul;
b) retrage, prin ordonanţă motivată, în cazurile prevăzute la alin. (3), materialele şi cauzele penale repartizate şi le transmite altui procuror pentru examinare;
c) decide, în termen de cel mult 15 zile, prin ordonanţă motivată, asupra contestaţiei depuse de ofiţerul de urmărire penală împotriva indicaţiilor scrise ale procurorului;
c¹) aprobă, cu indicațiile sale scrise, limitele acordului de recunoaștere a vinovăției și cele ale acordului judiciar de interes public, precum și acordul de recunoaștere a vinovăției și acordul judiciar de interes public;
d) anulează, total ori parţial, modifică sau completează, prin ordonanță motivată, în condiţiile prezentului cod, actele procurorilor ierarhic inferiori și ale ofițerilor de urmărire penală;
e) soluţionează, prin ordonanță motivată, abţinerile şi recuzările procurorilor ierarhic inferiori;
f) examinează plângerile depuse împotriva actelor şi acţiunilor procurorilor ierarhic inferiori;
g) asigură repartizarea către procurori a sesizărilor pentru examinare sau a cauzelor penale pentru exercitarea ori, după caz, pentru conducerea urmăririi penale;
h) reţine materialele, cauzele penale pentru exercitarea urmăririi penale în mod personal sau pentru conducerea urmăririi penale, adoptând o ordonanţă motivată în acest sens;
i) soluționează conflictele de competență între diferite organe de urmărire penală;
j) restituie, cu indicaţiile sale scrise, dosarele penale procurorilor ierarhic inferiori;
j¹) dispune formarea grupurilor de urmărire penală din persoane din cadrul diferitelor organe de urmărire penală și/sau din procurori ierarhic inferiori;
k) exercită alte atribuții prevăzute de lege.
(3) Materialele şi cauzele penale repartizate unui procuror pot fi retrase și transmise altui procuror în cazul:
a) transferului, delegării, detaşării, suspendării sau eliberării din funcţie a procurorului, potrivit legii;
b) absenţei procurorului, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică prezentarea acestuia;
c) neîntreprinderii acțiunilor necesare pe cauza penală în mod nejustificat mai mult de 30 de zile;
d) constatării, din oficiu sau la plângere, a unei încălcări grave a drepturilor persoanelor participante la procesul penal sau în cazul admiterii unor omisiuni ireparabile în procesul de administrare a probelor;
e) abținerii sau recuzării procurorului în condițiile art. 54.
(4) Procurorul General poate da instrucţiuni cu caracter general procurorilor, organelor de urmărire penală, organelor care exercită activitatea specială de investigaţii şi organelor de constatare în scopul asigurării legalităţii urmăririi penale.
(5) În cazul în care consideră necesar, procurorul ierarhic superior, prin ordonanță motivată, poate exercita sau conduce urmărirea penală personal, precum și poate reprezenta acuzarea în instanțele de judecată.
Articolul 54. Abţinerea sau recuzarea procurorului
(1) Procurorul nu poate participa la desfăşurarea procesului în cauza penală:
1) dacă există cel puţin una din circumstanţele indicate în art.33, care se aplică în mod corespunzător;
2) dacă el nu poate fi procuror în baza legii sau a sentinţei instanţei de judecată.
(2) Faptul că procurorul a participat la exercitarea urmăririi penale în calitate de ofițer de urmărire penală, a condus sau a controlat acţiuni de procedură penală ori a reprezentat învinuirea în faţa instanţei de judecată nu constituie o incompatibilitate pentru participarea lui ulterioară la judecarea aceleiași cauze penale.
(3) În cazul în care există motivele prevăzute în alin.(1), procurorul este obligat să facă declaraţie de abţinere de la participare în cauza respectivă.
(4) Pentru aceleaşi motive, procurorul poate fi recuzat şi de către ceilalţi participanţi la proces în cauza respectivă, investiţi cu asemenea drept prin prezentul cod.
(5) Abţinerea sau recuzarea procurorului se soluţionează:
1) în cursul urmăririi penale – de către procurorul ierarhic superior, în privința procurorului ierarhic superior – de către Procurorul General sau unul dintre adjuncții acestuia, iar în privinţa Procurorului General – de către un judecător al Curţii Supreme de Justiţie;
2) în cursul judecării cauzei – de către instanţa respectivă.
(6) Hotărârea asupra recuzării nu este susceptibilă de a fi atacată.
Articolul 54¹. Consultantul procurorului
(1) În cadrul procesului penal, procurorul poate fi asistat de un consultant.
(2) La indicația procurorului, consultantul:
a) elaborează proiecte de acte procedurale;
b) acordă asistență procurorului la efectuarea acțiunilor procesuale;
c) comunică actele procedurale și citează persoanele.
(3) Consultantul procurorului activează sub conducerea acestuia şi nu este în drept să efectueze acţiuni procesuale.
(4) Consultantul este obligat să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea asupra faptelor şi informaţiilor care i-au devenit cunoscute în exercitarea atribuţiilor care îi revin şi poartă răspundere, conform legii, pentru acţiunile ilegale săvârșite în exerciţiul funcţiei.
Articolul 55. Organul de urmărire penală şi atribuţiile lui
(1) Urmărirea penală se efectuează de către ofiţerii de urmărire penală desemnaţi ai organelor de urmărire penală prevăzute în art. 56.
(2) Organele de urmărire penală efectuează sau dispun acţiuni de urmărire penală în condiţiile prezentului cod.
(3) Organul de urmărire penală are, de asemenea, obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea şi curmarea infracţiunii.
(4) Dacă există indici ai infracţiunii, organul de urmărire penală, concomitent cu înregistrarea sesizării despre aceasta, porneşte procesul de urmărire penală şi, călăuzindu-se de dispoziţiile prezentului cod, efectuează acţiuni de urmărire penală în vederea descoperirii ei şi fixării probelor care confirmă sau infirmă săvârșirea infracţiunii, ia măsuri în vederea asigurării acţiunii civile sau a unei eventuale confiscări a bunurilor dobândite ilicit.
(5) Organul de urmărire penală anunţă imediat procurorul despre infracţiunea săvârșită şi despre începerea acţiunilor de urmărire penală.
Articolul 56. Conducătorul organului de urmărire
penală şi atribuţiile lui
(1) În cauzele penale, atribuţiile de conducător al organului de urmărire penală le execută ofiţerul de urmărire penală din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal, Centrul Național Anticorupție și Serviciul Fiscal de Stat, numit în modul stabilit de lege şi care acţionează în limitele competenţei sale.
(2) Conducătorul organului de urmărire penală exercită controlul asupra efectuării la timp a acțiunilor de descoperire și prevenire a infracțiunilor, asigură înregistrarea, în modul stabilit, a sesizărilor despre săvârșirea infracțiunilor și asigură respectarea termenului de examinare a acestora.
(2¹) În exercitarea atribuţiilor sale, conducătorul organului de urmărire penală:
a) repartizează ofițerilor de urmărire penală spre soluţionare sesizările şi materialele referitoare la săvârșirea infracţiunilor, precum și cauzele penale;
b) transmite ofiţerului de urmărire penală spre executare cererea de comisie rogatorie şi delegaţia privind efectuarea acţiunilor de urmărire penală primite de la alte organe de urmărire penală;
e) retrage, în condiţiile alin. (3), prin ordonanţă, materialele şi cauza penală de la un ofiţer de urmărire penală şi le transmite altui ofiţer de urmărire penală pentru efectuarea urmăririi penale;
f) este în drept să-şi reţină sesizările, cauzele penale pentru efectuarea urmăririi penale personal, adoptând o ordonanţă motivată, în baza unor temeiuri legale, de primire a cauzei. În acest caz, îi revin atribuţiile ofiţerului de urmărire penală;
f¹) formează sau, după caz, propune procurorului formarea grupurilor de urmărire penală;
g) – abrogată;
h) înaintează procurorului demersuri cu privire la anularea unor acte juridice nelegitime ale ofiţerului de urmărire penală;
i) efectuează alte acţiuni prevăzute de legislaţie.
(2³) Conducătorul organului de urmărire penală coordonează activitatea ofiţerilor de urmărire penală şi acordă asistenţă metodică la efectuarea urmăririi penale, contribuie la obţinerea datelor şi materialelor necesare, ia măsuri în vederea executării în termen a misiunilor ofiţerilor de urmărire penală privind efectuarea măsurilor speciale de investigaţii.
(3) Conducătorul organului de urmărire penală retrage materialele și cauzele penale repartizate unui ofițer de urmărire penală și le transmite altui ofițer de urmărire penală, cu informarea procurorului care conduce urmărirea penală, în cazul:
a) transferului, delegării, detașării, suspendării sau eliberării din funcție a ofiţerului de urmărire penală, potrivit legii;
b) absenței ofițerului de urmărire penală, dacă există cauze obiective care justifică urgența și care împiedică prezentarea acestuia.
(4) Retragerea sesizărilor și cauzelor penale de la un ofițer de urmărire penală în vederea repartizării acestora unui alt ofițer de urmărire penală în alte cazuri decât cele stabilite la alin. (3) se face de către conducătorul organului de urmărire penală doar în temeiul ordonanței motivate a procurorului.
(5) Conducătorul organului de urmărire penală nu are dreptul să dea indicații privind efectuarea acțiunilor procesuale, privind deciziile pe caz sau să se implice într-un alt mod în desfășurarea urmăririi penale.
Articolul 57. Ofiţerul de urmărire penală
şi atribuţiile lui
(1) Ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului, în limitele competenţei sale, efectuează urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte acţiuni prevăzute expres de lege.
(2) Ofiţerul de urmărire penală are următoarele atribuţii:
1) asigură înregistrarea, în modul stabilit, a sesizării privind pregătirea sau săvârșirea unei infracţiuni în cazul în care sesizarea nu a fost înregistrată de conducătorul organului de urmărire penală, începe urmărirea penală în cazul în care din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare rezultă bănuiala rezonabilă că a fost săvârșită o infracţiune, propune procurorului încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau refuzul de a începe urmărirea penală;
2) propune transmiterea cauzei penale pentru urmărire penală după competenţă unui alt organ de urmărire penală;
3) poartă răspundere pentru efectuarea legală şi la timp a urmăririi penale;
4) propune procurorului înaintarea în instanţa de judecată a demersurilor în vederea obţinerii autorizaţiei de efectuare a acţiunilor procesuale penale, a măsurilor speciale de investigaţii sau a autorizaţiei de aplicare a măsurilor procesuale de constrângere, care se efectuează doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie;
5) citează şi audiază persoane în calitate de bănuit, parte vătămată, martori;
6) cercetează şi fixează, în modul stabilit, locul săvârșirii infracţiunii, efectuează percheziţii, ridică obiecte şi documente, realizează, conform legii, alte acţiuni procesuale;
7) cere documente şi materiale care conţin date relevante pentru cauza penală;
8) dispune efectuarea reviziei documentare, inventarierii, expertizei judiciare şi altor acţiuni;
9) conduce, din momentul înregistrării faptei social periculoase, măsurile speciale de investigaţii pentru descoperirea infracţiunii, căutarea persoanelor dispărute fără urmă, precum şi a bunurilor care s-au pierdut în urma săvârșirii infracţiunii;
10) dispune, prin comisie rogatorie, altor organe de urmărire penală efectuarea acţiunilor de urmărire penală;
11) dă dispoziţii organelor de poliţie sau altor organe competente cu privire la reţinere, aducerea forţată, arestare şi la alte acţiuni procesuale, precum şi le solicită ajutor la efectuarea acţiunilor de urmărire penală;
12) recunoaşte persoanele ca parte vătămată, parte civilă, parte civilmente responsabilă;
12¹) întreprinde măsuri pentru urmărirea și indisponibilizarea bunurilor infracționale;
13) întreprinde măsuri, prevăzute de lege, pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune;
14) solicită oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea avocatului care acordă asistenţă juridică garantată de stat în cauza penală în cazurile prevăzute de prezentul cod;
14¹) informează, în scris, bănuitul, învinuitul, victima, partea vătămată, partea civilă și explică despre posibilitatea recurgerii la mediere în temeiul art. 219 alin. (9) și al art. 276 alin. (7) și cu privire la lista mediatorilor cu drept de a desfășura activitate de mediator;
14²) informează victima sau partea vătămată, în cursul acţiunilor de urmărire penală, cu privire la serviciile de suport de care poate beneficia (asistență medicală, consiliere psihologică, servicii de adăpost, asistență juridică) și condițiile generale de acordare a acestora;
15) soluţionează recuzarea interpretului, traducătorului, specialistului, expertului;
16) adoptă ordonanţe referitor la cererile persoanelor participante la proces în legătură cu cauza penală;
16¹) prezintă, la solicitarea mediatorului, informația din cauza penală necesară pentru derularea procesului de mediere, inclusiv ordonanță de pornire a urmăririi penale, ordonanța de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit, ordonanța de punere sub învinuire, ordonanța de recunoaștere în calitate de parte vătămată și/sau de parte civilă, raportul de constatare sau de expertiză judiciară, prin care sunt constatate circumstanțele legate de cauzarea prejudiciilor și/sau afectarea drepturilor victimei, și alte informații fără a prejudicia desfășurarea urmăririi penale;
17) propune alegerea, prelungirea, modificarea şi revocarea măsurilor preventive, eliberarea bănuitului reţinut până la autorizarea arestării de către instanţă;
18) execută indicaţiile scrise ale procurorului;
19) contestă, în caz de dezacord, la procurorul ierarhic superior indicaţiile procurorului cu privire la efectuarea unor acţiuni procesuale;
20) prezintă, la cererea procurorului, explicaţii în scris;
21) prezintă procurorului probele acumulate în cauză, necesare pentru punerea sub învinuire.
(3) În procesul penal, ofiţerul de urmărire penală are şi alte împuterniciri prevăzute de prezentul cod.
(3¹) Cerinţele ofiţerului de urmărire penală legate de efectuarea urmăririi penale, în condiţiile legii, sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice.
(4) În exercitarea atribuţiilor procesuale, ofiţerul de urmărire penală decide, în mod independent, cu privire la orientarea urmăririi penale şi efectuarea acţiunilor de urmărire penală, cu excepţia cazurilor când legea prevede încuviințarea, autorizarea sau confirmarea acestora de către procuror ori, după caz, de către judecătorul de instrucţie. Ofiţerul de urmărire penală se supune prevederilor prezentului cod şi indicaţiilor scrise ale procurorului şi ale conducătorului organului de urmărire penală. Orice imixtiune în activitatea ofiţerului de urmărire penală este interzisă.
(4¹) Dacă nu este de acord cu decizia sau indicaţia conducătorului organului de urmărire penală ori a procurorului privind efectuarea unor acţiuni de urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală o va contesta imediat, dar nu mai târziu de 3 zile, înaintând procurorului care conduce urmărirea penală sau, respectiv, procurorului ierarhic superior materialele aferente şi obiecţiile sale scrise.
(4²) Contestarea indicaţiilor prevăzute la alin. (4¹) privind efectuarea unor acţiuni de urmărire penală, adresată procurorului care conduce urmărirea penală sau, după caz, procurorului ierarhic superior, nu suspendă executarea lor.
(5) Ofiţerul de urmărire penală este obligat să asigure protejarea drepturilor şi libertăţilor omului în condiţiile legii procesuale penale.
(6) – abrogat.
Articolul 57¹. Abţinerea sau recuzarea ofiţerului
de urmărire penală
(1) Ofiţerul de urmărire penală nu poate efectua acţiuni de urmărire penală dacă există cel puţin una din circumstanţele indicate la art. 33 alin. (2). Nu constituie temei de recuzare efectuarea de către ofiţerul de urmărire penală a acţiunilor de urmărire penală pe cauza dată.
(2) Dacă există motive de recuzare, ofiţerul de urmărire penală este obligat să întocmească declaraţia de abţinere de la efectuarea urmăririi penale. Pentru aceleaşi motive, ofiţerul de urmărire penală poate fi recuzat şi de ceilalţi participanţi la proces în cauza respectivă învestiţi cu asemenea drept prin prezentul cod.
(3) Ofiţerul de urmărire penală trimite, fără a întrerupe activitatea procesuală, în decurs de 24 de ore, declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare procurorului care conduce urmărirea penală. Procurorul care conduce urmărirea penală va decide, în condiţiile legii, prin ordonanţă, în decurs de 72 de ore, asupra recuzării/abţinerii. Ordonanţa de abţinere sau recuzare a ofiţerului de urmărire penală este irevocabilă.
(4) În caz de admitere a abţinerii sau a recuzării, procurorul care a examinat declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare stabileşte în ce măsură se menţin actele îndeplinite ori măsurile dispuse. Ordonanţa se remite conducătorului organului de urmărire penală care desemnează un alt ofiţer de urmărire penală pentru efectuarea urmăririi penale.
Articolul 57². Ofițerul de investigații și atribuțiile lui
(1) Ofițerul de investigații, în sensul prezentului cod, este persoana împuternicită care, în numele legii și în limitele competenței sale, efectuează măsuri speciale de investigații în cadrul procesului penal.
(2) În cadrul procesului penal pot efectua măsuri speciale de investigații doar ofițerii de investigații care activează în cadrul procuraturilor specializate, al Ministerului Afacerilor Interne, al Centrului Național Anticorupție, al Serviciului Vamal, al Serviciului Fiscal de Stat și al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(3) La efectuarea măsurilor speciale de investigații în cadrul procesului penal, ofițerul de investigații se supune numai legii și indicațiilor legale scrise ale ofițerului de urmărire penală sau ale procurorului. La efectuarea măsurilor speciale de investigații de către ofițerul de investigații ale cărui identitate și calitate constituie secret de stat, indicațiile scrise se adresează conducătorului subdiviziunii specializate.
(4) În cazul în care în cadrul procesului penal este necesară efectuarea mai multor măsuri speciale de investigații sau este necesară efectuarea unei măsuri speciale de investigații cu un grad sporit de complexitate, procurorul poate dispune, prin ordonanță, formarea unui grup de ofițeri de investigații, desemnând un ofițer de investigații care va conduce acțiunile celorlalți ofițeri de investigații.
(5) În cazul în care în cadrul procesului penal este necesară efectuarea unei măsuri speciale de investigații ce implică aplicarea unor acțiuni/metode cu antrenarea investigatorului sub acoperire sau a persoanelor care colaborează confidențial cu organele care exercită activitate specială de investigații, procurorul desemnează ofițerul de investigații responsabil de efectuarea și consemnarea acestei măsuri speciale de investigații. Identitatea acestor persoane poate fi dezvăluită doar cu acordul lor și în condițiile stabilite de Legea nr.245/2008 cu privire la secretul de stat.
(6) Ofițerul de investigații are următoarele atribuții:
1) efectuează măsuri speciale de investigații dispuse de către ofițerul de urmărire penală sau de către procuror și autorizate de către procuror sau judecătorul de instrucție, prin utilizarea metodelor și mijloacelor speciale, inclusiv a mijloacelor tehnice speciale și a mijloacelor financiare speciale, a sistemelor informaționale, a băncilor de date și a altor surse de informații ce asigură realizarea sarcinilor măsurilor speciale de investigații;
2) propune, prin demers motivat, ofițerului de urmărire penală sau procurorului dispunerea, prelungirea sau încetarea efectuării măsurii speciale de investigații;
3) informează imediat, în scris, ofițerul de urmărire penală sau procurorul despre informațiile devenite cunoscute în rezultatul efectuării măsurii speciale de investigații din care reies fapte și circumstanțe cu privire la săvârșirea unei contravenții sau pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni, alta decât cea investigată;
4) execută indicațiile scrise ale ofițerului de urmărire penală sau ale procurorului;
5) solicită documente și informații relevante pentru efectuarea măsurii speciale de investigații;
6) alte atribuții prevăzute de prezentul cod.
(7) Ofițerul de investigații poate contesta indicația ofițerului de urmărire penală sau a procurorului privind efectuarea măsurii speciale de investigații dacă există circumstanțe reale care pun în pericol viața și sănătatea sa sau ale investigatorului sub acoperire, refuzând astfel executarea acesteia. Cererea de contestare a ofițerului de investigații, însoțită de materialele aferente și obiecțiile expuse în scris, se adresează imediat, dar nu mai târziu de 3 zile, procurorului care conduce urmărirea penală, în cazul contestării indicației ofițerului de urmărire penală, sau procurorului ierarhic superior, în cazul contestării indicației procurorului care conduce ori exercită urmărirea penală. Contestația ofițerului de investigații suspendă executarea indicației până la soluționarea acesteia.
(8) Abținerea sau recuzarea ofițerului de investigații se soluționează în conformitate cu prevederile art. 57¹.
Articolul 58. Victima
(1) Se consideră victimă orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale. Victima are un interes în cadrul procesului penal şi este interesată în rezultatele acestuia.
(2) Victima are dreptul ca cererea sa să fie înregistrată imediat în modul stabilit, să fie soluţionată de organul de urmărire penală, iar după aceasta să fie informată despre rezultatele soluţionării.
(3) Victima beneficiază de asemenea de următoarele drepturi:
1) să primească de la organul de urmărire penală certificat despre faptul că ea s-a adresat cu cerere sau o copie de pe procesul-verbal despre cererea orală;
2) să prezinte documente, obiecte şi alte mijloace de probă pentru confirmarea cererii sale;
2¹) să depună declarații și să dea explicații;
3) să se adreseze cu o cerere suplimentară;
4) să fie informată de către organul de urmărire penală, procuror sau, după caz, de către instanţa de judecată despre soluţionarea plângerii sale, despre toate hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale; să primească gratuit copii de pe acestea, precum şi de pe hotărârea de încetare sau de clasare a procesului penal în cauza respectivă, de neîncepere a urmăririi penale, copia de pe sentinţă, decizie sau de pe o altă hotărâre judecătorească definitivă;
5) să ceară de la organul de urmărire penală să fie recunoscută ca parte vătămată în cauza penală;
6) să depună cerere pentru a fi recunoscută ca parte civilă în procesul penal;
6¹) – abrogat;
7) să retragă cererea în cazurile prevăzute de lege;
8) să primească certificat despre înregistrarea cererii sale şi începerea urmăririi penale sau copie de pe ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale;
9) să atace ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în decurs de 10 zile din momentul primirii copiei de pe ordonanţa respectivă şi să ia cunoştinţă de materialele în baza cărora a fost emisă această ordonanţă;
10) să fie apărată de acţiunile interzise de lege în modul prevăzut pentru apărarea persoanelor participante la procesul penal;
11) să fie asistată, la acţiunile procesuale efectuate cu participarea ei, de un avocat ales;
12) să apeleze la un mediator în condiţiile legii.
(4) Victima unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave contra persoanei, victima torturii, tratamentelor inumane sau degradante, victima infracțiunilor cu caracter sexual sau a violenței în familie, victima traficului de ființe umane, victima traficului de copii și victima unei infracțiuni prevăzute la art. 208¹–208⁵din Codul penal nr. 985/2002, indiferent de faptul dacă este recunoscută în calitate de parte vătămată sau parte civilă, dispune de asemenea de următoarele drepturi:
1) să fie consultată de un avocat pe tot parcursul procesului penal ca şi celelalte părţi în proces;
2) să fie asistată, în condiţiile legii, de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat;
3) să fie însoţită de o persoană de încredere, alături de avocatul său, la toate cercetările, inclusiv la şedinţele închise;
4) să primească o hotărâre judecătorească despre compensarea materială pentru prejudiciul cauzat prin infracţiune;
5) să fie informată cu privire la serviciile de suport de care poate beneficia (asistență medicală, consiliere psihologică, servicii de adăpost, asistență juridică) și condițiile generale de acordare a acestora;
6) să fie audiată în prezența unui avocat, în condiții de respectare a demnității și intimității;
7) să fie informată, fără întârziere, în cazul în care persoana reținută, aflată în arest sau condamnată este eliberată sau evadează din detenție, cu explicații despre măsurile necesare de protecție.*
* Notă: Art.58 al.(4), pct.7) introdus prin LP252 din 10.07.25, MO430-433/14.08.25 art.596; intră în vigoare la momentul dezvoltării condițiilor tehnice.
(5) Victima, de îndată ce a fost identificată, beneficiază în condiţiile legii de dreptul la protecţie şi compensare, precum şi de dreptul de a depune o cerere privind aplicarea măsurilor de protecţie.
(5¹) Victima actelor de tortură, a tratamentelor inumane sau degradante este supusă expertizei judiciare asupra stării psihice sau fizice.
(6) În cazul în care în calitate de victimă este o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau în care statul deţine cota parte, ea nu are dreptul să-şi retragă cererea.
(8) Victima este obligată:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti şi să dea explicaţii la solicitarea acestor organe, cu excepţia victimei traficului de fiinţe umane;
2) să prezinte, la solicitarea organului de urmărire penală, obiecte, documente şi alte mijloace de probă de care dispune, precum şi mostre pentru cercetare comparativă;
3) să accepte a fi supusă examenului medical, la cererea organului de urmărire penală, în cazul în care ea se plânge că i-a fost cauzat prejudiciu fizic;
4) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului care îi soluţionează cererea sau ale preşedintelui şedinţei de judecată;
5) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe fără permisiunea preşedintelui şedinţei.
(9) Victima are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(10) Victima beneficiază de drepturile sale şi îşi exercită obligaţiile personal sau, dacă legea permite, prin reprezentanţi. În cazul în care victimă este un minor sau o persoană iresponsabilă, drepturile acesteia sunt exercitate de reprezentanţii ei legali în modul prevăzut de prezentul cod. Drepturile victimei decedate sunt preluate de succesorii ei.
(11) Victima este audiată în condițiile prevăzute de prezentul cod pentru audierea martorului. Victima minoră este audiată în condițiile art. 110¹.
Articolul 59. Partea vătămată
(1) Parte vătămată este considerată persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei. Minorul căruia i s-a cauzat prejudiciu prin infracţiune va fi considerat parte vătămată fără acordul său.
(2) Recunoaşterea ca parte vătămată se efectuează prin ordonanţa organului de urmărire penală sau, după caz, prin încheierea instanței de judecată, imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calităţi procesuale.
(3) În cazul în care, după recunoaşterea persoanei ca parte vătămată, s-au constatat circumstanţe care atestă lipsa cauzării prejudiciului, organul de urmărire penală, prin ordonanță motivată, sau instanța de judecată, prin încheiere motivată, încetează participarea acestei persoane ca parte vătămată în procedura respectivă.
Articolul 60. Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate
(1) Partea vătămată dispune de următoarele drepturi:
1) să cunoască esenţa învinuirii;
2) să facă declaraţii şi explicaţii;
3) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în şedinţa de judecată;
4) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
5) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală sau instanţei de judecată şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii respective;
6) să ia cunoştinţă de toate procesele-verbale ale acţiunilor procesuale la care a participat, să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
7) să ia cunoștință de materialele cauzei penale și să noteze orice informații din dosar, la orice etapă a procesului penal, cu excepția cazului în care se impun restricții de către procuror printr-o ordonanță motivată;
8) să participe la şedinţa de judecată, inclusiv la examinarea materialelor cauzei;
9) să pledeze în dezbateri judiciare privitor la prejudiciul cauzat;
10) să fie informată de ofiţerul de urmărire penală sau, după caz, de procuror despre toate hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, să primească gratuit, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărâri, precum şi de pe hotărârea de încetare sau clasare a procesului în cauza respectivă, de neîncepere a urmăririi penale, copia de pe sentinţă, decizie sau de pe o altă hotărâre judecătorească definitivă;
11) să depună plângeri împotriva acţiunilor şi hotărârilor organului de urmărire penală, precum şi să atace hotărârea instanţei privitor la prejudiciul cauzat;
12) să retragă plângerile depuse de ea sau de reprezentantul său, inclusiv plângerile împotriva acţiunilor interzise de lege săvârșite împotriva sa;
12¹) să apeleze la un mediator în condiţiile legii;
13) să se împace cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile prevăzute de lege;
14) să facă obiecţii asupra plângerilor altor participanţi la proces, care i-au fost duse la cunoştinţă de către organul de urmărire penală sau despre care a aflat în alte împrejurări;
15) să participe la judecarea cauzei pe cale ordinară de atac;
15¹) să exercite căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti;
16) să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală şi să i se repare prejudiciul cauzat în urma acţiunilor nelegitime ale organului de urmărire penală;
17) să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală în calitate de mijloace de probă sau prezentate de ea însăşi, precum şi bunurile ce îi aparţin şi au fost ridicate de la persoana care a săvârșit acţiunea interzisă de legea penală, să primească în original documentele care îi aparţin;
18) să fie reprezentată de un avocat ales, iar dacă nu are mijloace pentru a plăti avocatul, să fie asistată, în condiţiile legii, de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat;
19) să sesizeze procurorul ierarhic superior sau, după caz, instanţa de judecată despre încălcarea termenului rezonabil.
(1¹) Partea vătămată recunoscută în infracţiunile de tortură, tratamente inumane sau degradante este supusă expertizei judiciare asupra stării psihice sau fizice dacă nu a fost supusă expertizei judiciare în condiţiile art. 58.
(1²) Partea vătămată în cauzele penale privind infracțiuni cu caracter sexual, privind violența în familie, privind traficul de persoane, privind traficul de copii sau privind infracțiunile prevăzute la art. 208¹–208⁵din Codul penal nr. 985/2002 dispune, de asemenea, de următoarele drepturi:
1) să fie informată cu privire la serviciile de suport de care poate beneficia (asistență medicală, consiliere psihologică, servicii de adăpost, asistență juridică), subiecții care acordă aceste servicii și condițiile generale de acordare a acestora;
2) să fie asistată, în condițiile legii, de un avocat care acordă asistență juridică garantată de stat;
3) să fie însoţită de o persoană de încredere, alături de avocatul său, la toate cercetările, inclusiv la şedinţele de judecată închise;
4) să fie audiată în prezența unui avocat, în condiţii de respectare a demnităţii şi intimităţii;
5) să refuze, în condiţiile legii, confruntarea cu bănuitul, învinuitul sau inculpatul.
(2) Partea vătămată este obligată:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti;
2) să facă declaraţii la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti;
3) să prezinte, la cererea organului de urmărire penală obiecte, documente şi alte mijloace de probă de care dispune, precum şi mostre pentru cercetare comparativă;
4) să accepte a fi supusă examinării corporale la cererea organului de urmărire penală în cauza privind comiterea în privinţa sa a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;
5) la cererea organului de urmărire penală, să fie supusă unei expertize judiciare, în condiţii de ambulator, pentru a se verifica capacitatea de a înţelege just circumstanţele care au importanţă pentru cauză şi de a face declaraţii juste în privinţa lor, în cazul în care sunt temeiuri verosimile de a pune la îndoială asemenea capacităţi;
6) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;
7) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
(3) Partea vătămată are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod. Partea vătămată poate oricând să renunţe la această calitate procesuală.
(4) Partea vătămată beneficiază de drepturile sale şi îşi exercită obligaţiile personal sau, dacă legea permite, prin reprezentanţi. În cazul în care parte vătămată este un minor sau o persoană iresponsabilă, drepturile acesteia sunt exercitate de reprezentanţii ei legali în modul prevăzut de prezentul cod.
(4¹) Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări ale corpului sau a altor mostre biologice de la partea vătămată fără acordul ei pot fi efectuate doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi întreprinse în locurile sau circumstanţele în care există riscul traumatizării părţii vătămate sau riscul violării drepturilor omului.
(5) Partea vătămată este audiată în condițiile prevăzute de prezentul cod pentru audierea martorului. Partea vătămată minoră este audiată în condițiile art. 110¹.
(6) Părții vătămate îi poate fi restricționat accesul la materialele cauzei penale de către procuror, printr-o ordonanță motivată, dacă restricția este stabilită pentru o perioadă de timp rezonabilă, restricția se referă doar la anumite acte procedurale și există riscul ca accesul deplin la materialele cauzei penale să prejudicieze desfășurarea urmăririi penale și securitatea părților. Ordonanța procurorului poate fi atacată la judecătorul de instrucție în condițiile art. 313.
Articolul 61. Partea civilă
(1) Parte civilă este recunoscută persoana fizică sau juridică în privinţa căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral, care a depus la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru faptele acestuia. Acţiunea civilă se judecă de către instanţă în cadrul procesului penal dacă volumul prejudiciului este incontestabil.
(2) Recunoaşterea ca parte civilă se efectuează prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei de judecată.
(3) În cazul în care s-a constatat că, după recunoaşterea părţii civile, cererea de chemare în judecată a fost depusă de o persoană necorespunzătoare sau că, din alte motive, lipsesc temeiuri pentru ca persoana să aibă calitate de parte civilă, organul de urmărire penală, prin hotărâre motivată, sistează participarea persoanei în calitate de parte civilă.
Articolul 62. Drepturile şi obligaţiile părţii civile
(1) În scopul susţinerii cererii sale, partea civilă dispune de următoarele drepturi:
1) să facă explicaţii asupra cererii depuse;
2) să prezinte şi alte materiale în susţinerea cererii sale;
3) să formuleze cereri de recuzare a persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
4) să înainteze cereri, în special pentru asigurarea acţiunii civile pornite;
5) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală sau a instanţei, să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii respective;
6) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor la care ea a participat şi să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
7) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul încheierii urmăririi penale, să noteze orice date din dosar care se referă la acţiunea civilă;
8) să participe la şedinţe de judecată, inclusiv la cercetarea materialelor cauzei referitor la acţiunea sa;
9) să pledeze în dezbateri judiciare referitor la acţiunea sa civilă;
10) să fie informată de organul de urmărire penală sau de instanţă despre hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, să primească gratuit, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărâri, precum şi copie de pe sentinţă, decizie sau de pe o altă hotărâre judecătorească definitivă;
11) să depună plângeri împotriva acţiunilor şi hotărârilor organului de urmărire penală, precum şi să atace hotărârea instanţei referitor la acţiunea civilă;
12) să retragă cererea depusă pe cale de atac de ea sau de reprezentantul său;
13) să facă obiecţii la plângerile altor participanţi la proces, să-şi expună părerea în şedinţa de judecată referitor la cererile înaintate de alţi participanţi la proces;
14) să participe la judecarea cauzei pe cale ordinară de atac;
15) să facă obiecţii împotriva acţiunilor nelegitime ale celeilalte părţi în proces;
16) să aibă reprezentant şi să înceteze împuternicirile lui;
17) să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată;
18) să renunţe la acţiunea civilă în orice etapă a procesului penal dacă legea permite;
18¹) să apeleze la un mediator în condiţiile legii;
19) să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală şi să i se repare prejudiciul cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;
20) să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală sau de instanţă în calitate de mijloace de probă sau prezentate de ea însăşi, precum şi bunurile ce îi aparţin şi au fost ridicate de la persoana care a săvârșit acţiunea interzisă de legea penală, să primească în original documentele care îi aparţin.
(2) Partea civilă este obligată:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti;
2) să asigure numărul de copii de pe cererea de chemare în judecată pentru toate părţile civilmente responsabile participante la proces;
3) să prezinte, la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei, obiecte, documente şi alte mijloace de probă de care dispune, precum şi mostre pentru cercetare comparativă;
4) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;
5) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
(3) Partea civilă are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(4) Partea civilă poate fi chemată şi ascultată în calitate de martor.
(5) Partea civilă îşi exercita drepturile şi obligaţiile sale personal sau, după caz, prin reprezentant. Drepturile minorului le exercită reprezentantul lui legal în modul prevăzut de prezentul cod.
Capitolul II
PARTEA APĂRĂRII
Articolul 63. Bănuitul
(1) Bănuitul este persoana fizică sau juridică faţă de care există anumite probe că a săvârșit o infracţiune până la punerea ei sub învinuire. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din următoarele acte procedurale, după caz:
1) procesul-verbal de reţinere;
2) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de libertate;
3) ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit.
(1¹) Ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi informaţia despre drepturile prevăzute la art. 64 se aduc la cunoştinţă în decurs de 5 zile din momentul de emitere a ordonanţei, dar nu mai târziu de ziua în care bănuitul s-a prezentat sau a fost adus silit, ori din momentul de începere a primei acţiuni procedurale efectuate în raport cu acesta. În cazul în care există necesitatea dispunerii unor măsuri speciale de investigaţii în privinţa bănuitului, aducerea la cunoştinţă a ordonanţei de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi a drepturilor sale se amână în baza ordonanţei motivate a procurorului, cu autorizarea judecătorului de instrucţie pe o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii motivate a perioadei până la 3 luni. În cazul infracţiunilor privind crima organizată, spălarea de bani, al infracţiunilor cu caracter terorist, al infracţiunilor de corupţie şi ale celor conexe actelor de corupţie, termenul de amânare a aducerii la cunoştinţă poate fi prelungit până la 6 luni, la demersul procurorului, cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Fiecare prelungire a termenului de amânare a aducerii la cunoştinţă a ordonanţei de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi a drepturilor sale nu poate depăşi 30 de zile.
(2) Organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit:
1) persoana reţinută – mai mult de 72 de ore;
2) persoana în privinţa căreia a fost aplicată o măsură preventivă neprivativă de libertate – mai mult de 10 zile din momentul când i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa despre aplicarea măsurii preventive;
3) persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate – mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al adjuncţilor săi - mai mult de 6 luni.
(3) La momentul expirării, după caz, a unui termen indicat în alin.(2), organul de urmărire penală este obligat să elibereze bănuitul reţinut ori să revoce, în modul stabilit de lege, măsura preventivă aplicată în privinţa lui, dispunând scoaterea lui de sub urmărire sau punerea lui sub învinuire. În caz de prelungire a termenului de menţinere în calitate de bănuit mai mult de 3 luni, ofiţerul de urmărire penală este obligat să informeze imediat bănuitul despre aceasta.
(4) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, constatînd că bănuiala nu s-a confirmat, este obligată să elibereze bănuitul reţinut sau să revoce măsura preventivă aplicată în privinţa lui până la expirarea termenelor indicate în alin.(2), dispunând scoaterea lui de sub urmărire.
(5) Calitatea de bănuit încetează din momentul eliberării reţinutului, revocării măsurii preventive aplicate în privinţa lui ori, după caz, anulării ordonanţei de recunoaştere în calitate de bănuit şi scoaterii lui de sub urmărire, sau din momentul emiterii de către organul de urmărire penală a ordonanţei de punere sub învinuire.
(6) – abrogat.
(7) Interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvârșit o infracţiune se interzice.
Articolul 64. Drepturile şi obligaţiile bănuitului
(1) Bănuitul are dreptul la apărare. Organul de urmărire penală îi asigură bănuitului posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare prin toate mijloacele şi metodele care nu sunt interzise de lege.
(2) Bănuitul, conform prevederilor prezentului cod, are dreptul:
1) să ştie de ce este bănuit şi, în legătură cu aceasta, imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărârea despre aplicarea măsurii preventive sau recunoaşterea în calitate de bănuit, să fie informat în prezenţa apărătorului, în limba pe care o înţelege, despre conţinutul bănuielii şi despre încadrarea juridică a faptelor infracţionale de săvârșirea cărora este suspectat;
2) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit sau hotărârea despre aplicarea măsurii preventive, să primească de la persoana care l-a reţinut informaţie în scris despre drepturile de care dispune prin prezentul articol, inclusiv dreptul de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa, precum şi să primească de la organul de urmărire penală explicaţii asupra tuturor drepturilor sale;
3) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărârea de aplicare a măsurii preventive ori de recunoaştere în calitate de bănuit, să primească de la organul de urmărire penală copia de pe hotărârea respectivă sau copia de pe procesul-verbal privitor la reţinerea sa;
4) în caz de reţinere, să primească consultaţie juridică, în condiţii confidenţiale, din partea apărătorului până la începutul primei audieri în calitate de bănuit;
5) din momentul când i s-a adus la cunoştinţă actul procedural de recunoaştere în calitate de bănuit, să aibă asistenţa unui apărător ales de el, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistat în mod gratuit de către un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, precum şi, în cazurile admise de lege, să renunţe la apărător şi să se apere el însuşi;
6) să aibă întrevederi cu apărătorul său în condiţii confidenţiale, fără a se limita numărul şi durata lor;
7) dacă acceptă să fie audiat, la cererea sa, să fie audiat în prezenţa apărătorului;
8) să recunoască fapta de săvârșirea căreia este bănuit şi să încheie acordul de recunoaştere a vinovăţiei;
9) să accepte o procedură specială de urmărire penală şi de judecare a cauzei, în condiţiile prevăzute de prezentul cod, în cazul recunoaşterii vinovăţiei;
10) să facă declaraţii sau să refuze de a le face;
11) să participe la efectuarea acţiunilor procesuale, de unul singur sau fiind asistat de apărător, la solicitarea sa, ori să refuze de a participa la ele;
12) să anunţe imediat, prin organul de urmărire penală, rudele sau o altă persoană, la propunerea sa, despre faptul reţinerii şi locul deţinerii;
13) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal;
14) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului de instrucţie, interpretului, traducătorului;
15) să înainteze cereri, inclusiv privind asistenţa medicală independentă;
15¹) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărârea de aplicare a măsurii preventive, să aibă acces la examinare şi la asistenţă medicală independentă, inclusiv pe cont propriu;
16) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale efectuate cu participarea sa şi să facă obiecţii asupra corectitudinii proceselor-verbale, precum şi să ceară completarea lor cu circumstanţe care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate;
17) să fie informat de către organul de urmărire penală despre toate hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, precum şi să primească, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărâri;
18) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective;
19) să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi hotărârile organului de urmărire penală;
20) să retragă orice plângere ori cerere a sa sau depusă de către apărătorul său;
21) să se împace cu partea vătămată;
21¹) să apeleze la un mediator în condiţiile legii;
22) să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală, ale procurorului sau ale instanţei;
23) să fie reabilitat în cazul în care bănuiala nu a fost confirmată.
(3) Exercitarea de către bănuit a drepturilor de care dispune sau renunţarea lui la aceste drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul lui şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru el. Bănuitul nu poartă răspundere pentru declaraţiile sale, cu excepţia cazurilor în care el face un denunţ intenţionat fals că infracţiunea a fost săvârșită de o persoană care, de fapt, nu a avut atribuţie la săvârșirea ei.
(3¹) Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări ale corpului sau a altor mostre biologice de la bănuit fără acordul acestuia pot fi efectuate doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi întreprinse în locurile sau circumstanţele în care există riscul traumatizării bănuitului sau riscul violării drepturilor omului.
(3²) Bănuitul este obligat să se prezinte la citarea organului de urmărire penală și să comunice despre schimbarea domiciliului.
(4) Bănuitul are dreptul să facă declaraţii sau să refuze de a le face, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.
(4¹) Bănuitul poartă răspundere pentru declaraţiile în care a făcut un denunţ intenţionat fals precum că infracţiunea a fost săvârșită de o persoană care nu a avut atribuţie la săvârșirea ei şi pentru declaraţiile false făcute sub jurământ.
(4²) Bănuitul este informat în scris de către organul de urmărire penală că, în cazul constatării faptului sustragerii de la urmărirea penală, neprezentarea nemotivată pentru înaintarea acuzării nu împiedică finalizarea urmăririi penale și transmiterea cauzei penale în instanța de judecată în lipsa sa.
(5) Bănuitul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(6) În conformitate cu prevederile prezentului cod, drepturile bănuitului minor se exercită şi de către reprezentantul lui legal.
Articolul 65. Învinuitul, inculpatul
(1) Învinuitul este persoana fizică sau juridică faţă de care s-a emis, în conformitate cu prevederile prezentului cod, o ordonanţă de punere sub învinuire.
(2) Învinuitul în privinţa căruia cauza a fost trimisă în judecată se numeşte inculpat.
(3) Persoana în privinţa căreia sentinţa a devenit definitivă se numeşte:
1) condamnat, dacă sentinţa este, parţial sau integral, de condamnare;
2) achitat, dacă sentinţa este integral de achitare.
(4) Persoana nu are calitatea de învinuit din momentul când în privinţa ei a fost încetat procesul penal sau ea a fost scoasă de sub urmărire penală.
Articolul 66. Drepturile şi obligaţiile învinuitului,
inculpatului
(1) Învinuitul sau, după caz, inculpatul are dreptul la apărare. Organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată îi asigură învinuitului, inculpatului posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare prin toate mijloacele şi metodele neinterzise de lege.
(2) Învinuitul, inculpatul, conform prevederilor prezentului cod, are dreptul:
1) să ştie pentru ce faptă este învinuit şi, în legătură cu aceasta, la punerea sub învinuire, precum şi imediat după reţinerea în stare de arest sau după ce i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa de aplicare a măsurii preventive, să primească de la organul de urmărire penală copia de pe ordonanţa de punere sub învinuire;
2) imediat după reţinere sau după punerea sub învinuire, să primească de la organul de urmărire penală informaţie în scris despre drepturile de care dispune conform prezentului articol, inclusiv dreptul de a tăcea şi a nu mărturisi împotriva sa, precum şi explicaţii asupra tuturor drepturilor sale;
3) în caz de reţinere, să primească consultaţie juridică din partea apărătorului până la începutul primei audieri în calitate de învinuit;
4) în caz de reţinere, să fie adus imediat, dar nu mai târziu de 72 de ore, în faţa unui judecător, să fie judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procesului;
5) din momentul punerii sub învinuire, să aibă asistenţa unui apărător ales de el, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistat în mod gratuit de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, precum şi, în cazurile admise de lege, să renunţe la apărător şi să se apere el însuşi;
6) să aibă întrevederi cu apărătorul său în condiţii confidenţiale, fără a se limita numărul şi durata lor;
7) dacă acceptă să fie audiat, la cererea sa, să fie audiat în prezenţa apărătorului;
8) să facă declaraţii sau să refuze de a le face, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;
9) să dea explicaţii cu privire la învinuirea ce i se aduce sau să refuze de a le da;
10) să recunoască învinuirea ce i se aduce şi să încheie acordul de recunoaştere a vinovăţiei;
11) să accepte o procedură specială de urmărire penală şi de judecare a cauzei, în condiţiile prevăzute de prezentul cod, în cazul recunoaşterii vinovăţiei;
12) să participe la efectuarea acţiunilor procesuale, de unul singur sau fiind asistat de apărător, la solicitarea sa, ori să refuze de a participa la ele;
13) să anunţe, prin organul de urmărire penală, rudele apropiate sau o altă persoană, la propunerea sa, despre locul unde este ţinut sub arest;
14) să efectueze pregătirea materialelor pentru cauza penală;
15) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi pentru cercetare în şedinţa de judecată;
16) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
17) să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
18) să înainteze cereri, inclusiv privind asistenţa medicală independentă;
18¹) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărârea de aplicare a măsurii preventive, să aibă acces la examinare şi asistenţă medicală independentă, inclusiv pe cont propriu;
19) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale;
20) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale efectuate cu participarea lui şi să facă obiecţii asupra corectitudinii proceselor-verbale, precum şi să ceară completarea lor cu circumstanţele care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate;
21) să ia cunoştinţă de materialele trimise în judecată pentru confirmarea arestării sale;
22) după terminarea urmăririi penale, să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei şi să noteze din ele datele necesare, să înainteze cereri de completare a urmăririi penale;
23) să participe la judecarea cauzei în primă instanţă şi în ordine de apel;
24) să pledeze în dezbaterile judiciare când nu este asistat de apărător;
25) să ia ultimul cuvânt;
25¹) să ia cunoștință de materialele și probele prezentate de procuror împreună cu demersul sau recursul său cu privire la aplicarea, prelungirea, revocarea, înlocuirea măsurii procesuale de constrângere, înainte de a fi transmise judecătorului de instrucție sau instanței de judecată;
26) să fie informat de către organul de urmărire penală despre toate hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, să primească, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărâri, precum şi copii de pe ordonanţele de aplicare în privinţa sa a măsurilor preventive şi a altor măsuri procesuale de constrângere, copii de pe rechizitoriu sau de pe un alt act de finalizare a urmăririi penale, de pe acţiunea civilă, de pe sentinţă, apel şi recurs, de pe decizia prin care sentinţa a devenit definitivă, de pe hotărârea definitivă a instanţei care a judecat cauza pe cale extraordinară de atac;
27) să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi hotărârile organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, inclusiv sentinţa sau decizia instanţei care a judecat cauza pe cale ordinară de atac;
28) să retragă orice plângere a sa sau depusă de către apărătorul său în interesele lui;
29) să se împace cu partea vătămată în condiţiile prevăzute de prezentul cod;
29¹) să apeleze la un mediator în condiţiile legii;
30) să facă obiecţii asupra plângerilor altor participanţi la procesul penal care i-au fost aduse la cunoştinţă de către organul de urmărire penală sau despre care a aflat pe alte căi;
31) să-şi expună în şedinţa de judecată opinia referitor la cererile şi propunerile altor părţi în proces, precum şi la chestiunile soluţionate de către instanţă;
32) să facă obiecţii împotriva acţiunilor ilegale ale celorlalți participanţi la proces;
33) să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată;
34) să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată;
35) să sesizeze procurorul ierarhic superior sau, după caz, instanţa de judecată despre încălcarea termenului rezonabil.
(2¹) Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări ale corpului sau a altor mostre biologice de la învinuit, inculpat fără acordul acestuia se efectuează doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi întreprinse în locurile sau circumstanţele în care există riscul traumatizării învinuitului, inculpatului sau riscul violării drepturilor omului.
(2²) Învinuitul este informat în scris de către organul de urmărire penală că, în cazul constatării faptului sustragerii de la urmărirea penală, neprezentarea nemotivată pentru înaintarea acuzării nu împiedică finalizarea urmăririi penale și transmiterea cauzei penale în instanța de judecată în lipsa sa.
(3) În cazul în care învinuirea nu a fost confirmată, învinuitul sau, după caz, inculpatul are dreptul la reabilitare.
(4) Exercitarea de către învinuit, inculpat a drepturilor de care dispune sau renunţarea lui la aceste drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul lui şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru el. Învinuitul, inculpatul nu poartă răspundere pentru declaraţiile sale, cu excepţia cazului în care el a făcut un denunţ intenţionat fals că infracţiunea a fost săvârșită de o persoană care, de fapt, nu a avut atribuţie la săvârșirea ei, precum şi în cazul în care a făcut declaraţii false sub jurământ.
(5) Învinuitul sau, după caz, inculpatul este obligat:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei;
1¹) să comunice organului de urmărire penală sau instanței despre schimbarea domiciliului;
2) fiind reţinut, să accepte de a fi supus, la cererea organului de urmărire penală, examinării corporale şi percheziţiei corporale;
3) să accepte, la cererea organului de urmărire penală, controlul medical, dactiloscopia, fotografierea, să dea posibilitate să i se ia, în temeiul autorizației judecătorului de instrucție, mostre de sânge, de eliminări ale corpului sau alte mostre biologice;
4) să fie supus, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei, expertizei judiciare;
5) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;
6) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe fără învoirea preşedintelui şedinţei.
(6) Învinuitul, inculpatul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(7) În conformitate cu prevederile prezentului cod, drepturile învinuitului, inculpatului minor se exercită şi de reprezentantul lui legal.
Articolul 67. Apărătorul
(1) Apărătorul este persoana care, pe parcursul procesului penal, reprezintă interesele bănuitului, învinuitului, inculpatului, îi acordă asistenţă juridică prin toate mijloacele şi metodele neinterzise de lege. Apărătorul nu poate fi asimilat de către organele de stat şi persoanele cu funcţie de răspundere cu persoana interesele căreia le apără şi cu caracterul cauzei penale care se examinează cu participarea lui
(2) În calitate de apărător în procesul penal pot participa:
1) avocatul;
2) alte persoane abilitate prin lege cu atribuţii de apărător;
3) un avocat din străinătate în cazul în care acesta este asistat de o persoană indicată la pct.1).
(3) Persoanele indicate în alin.(2) capătă calitatea de apărător din momentul în care şi-au asumat angajamentul de a apăra interesele persoanei în cauză cu consimțământul acesteia. Apărătorul, după ce şi-a asumat angajamentul de a apăra, trebuie să anunţe despre aceasta organul de urmărire penală sau instanţa.
(3¹) Avocatul care acordă asistenţă juridică garantată de stat dobândește calitatea de apărător în momentul în care coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat emite decizie privind acordarea asistenţei juridice calificate. Decizia privind acordarea asistenţei juridice calificate se aduce la cunoştinţă, după caz, solicitantului, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată.
(4) Avocatul care acordă asistenţă juridică bănuitului sau învinuitului la reţinere sau arestare se consideră apărătorul lor pe această perioadă de timp şi cu consimțământul lor el poate continua participarea în calitate de apărător până la terminarea procesului în cauza respectivă sau până la includerea în proces a unei alte persoane din rândul celor menţionate la alin.(2).
(5) Apărătorul nu este în drept să-şi asume această funcţie şi nu poate fi desemnat în această calitate de către coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat în cazul în care:
1) nu întruneşte condiţiile indicate la alin.(2);
2) nu poate fi apărător conform restricţiilor prevăzute de lege sau sentinţei judecătoreşti;
3) a acordat sau acordă asistenţă juridică persoanei ale cărei interese sunt în contradicţie cu interesele persoanei pe care o apără;
4) se află în legături de rudenie sau în relaţii de subordonare cu persoana ale cărei interese sunt în contradicţie cu interesele persoanei apărate de el;
5) a participat mai înainte în această cauză în calitate de judecător, procuror, persoană care a efectuat urmărirea penală, expert, specialist, interpret, traducător, martor.
6) Apărătorul încetează participarea în cauză în această calitate dacă:
1) persoana pe care o apără a renunţat la el sau a reziliat contractul cu el, sau i-a suspendat împuternicirile;
2) nu are împuterniciri de a participa în continuare în această cauză;
3) procurorul sau instanţa l-a înlăturat de la participarea în această cauză în legătură cu constatarea unor circumstanţe ce exclud participarea lui în această calitate sau, la cererea acestuia, din alte motive întemeiate;
4) procurorul sau instanţa a admis cererea bănuitului, învinuitului, inculpatului de renunţare la apărător;
5) avocatul străin şi-a declinat împuternicirile;
6) procurorul sau instanţa a admis renunţarea la apărător declarată de către persoana pe care o apără avocatul care acordă asistenţă juridică garantată de stat.
(7) În cazul în care procurorul sau instanţa nu a admis renunţarea bănuitului, învinuitului, inculpatului la apărător, avocatul care acordă asistenţă juridică garantată de stat nu poate sista participarea sa la această cauză.
Articolul 68. Drepturile şi obligaţiile apărătorului
(1) Apărătorul, în funcţie de calitatea procesuală a persoanei ale cărei interese le apără, are dreptul:
1) să cunoască esenţa bănuielii sau învinuirii;
2) să participe, la propunerea organului respectiv, la efectuarea de către organul de urmărire penală a acţiunilor procesuale şi la toate acţiunile procesuale efectuate la solicitarea sa;
3) să explice persoanei pe care o apără drepturile şi să atenţioneze persoana care efectuează acţiunea procesuală asupra încălcărilor legii comise de ea;
3¹) prin intermediul organului de urmărire penală, să adreseze întrebări persoanelor audiate în condițiile art. 104–114;
4) să pregătească materiale în cauza respectivă;
5) să prezinte documente sau alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în şedinţa de judecată;
6) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
7) să înainteze cereri;
8) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
9) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor efectuate cu participarea lui şi să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
10) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul terminării urmăririi penale şi să noteze orice date din dosar, să facă copii;
11) să participe la şedinţele de judecată în primă instanţă, în apel, în recurs, precum şi la judecarea cauzei pe cale extraordinară de atac;
12) să pledeze în dezbateri judiciare;
13) la solicitarea sa, să primească gratuit copii de pe hotărârile care se referă la drepturile şi interesele persoanei pe care o apără;
14) să depună plângeri împotriva acţiunilor şi hotărârilor organului de urmărire penală, precum şi să atace sentinţa sau orice altă hotărâre judecătorească în cauza respectivă;
15) să participe la împăcarea cu partea oponentă dacă persoana pe care el o apără participă la împăcare;
15¹) să participe la procesul de mediere la solicitarea persoanei pe care o apără;
16) să facă obiecţii referitor la plângerile altor participanţi la proces despre care a fost informat de către organul de urmărire penală sau a aflat despre ele din alte surse, precum şi să-şi expună părerea în şedinţa de judecată referitor la cererile şi propunerile altor participanţi la proces şi referitor la chestiunile soluţionate de instanţa de judecată;
17) să facă obiecţii împotriva acţiunilor ilegale ale celorlalți participanţi la proces;
18) să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată;
19) să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală de la persoana interesele căreia le apără sau, în cazurile prevăzute de lege, din bugetul statului;
20) să i se repare prejudiciul cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;
21) să solicite de la instanțele judecătorești, de la organele de drept, de la autoritățile publice, de la alte persoane și organizații informații, pe orice tip de suport informațional, referințe, copii certificate corespunzător de pe actele necesare pentru acordarea asistenței juridice.
(2) Apărătorul bănuitului, învinuitului, inculpatului în scopul clarificării circumstanţelor care combat învinuirea, exclud răspunderea penală a persoanei pe care o apără sau atenuează pedeapsa ori măsurile procesuale de constrângere, precum şi în scopul acordării asistenţei juridice necesare, în afară de drepturile prevăzute la alin. (1), dispune, de asemenea, de următoarele drepturi:
1) să aibă întrevederi cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, fără a se limita numărul şi durata lor;
2) să participe la orice acţiune procesuală efectuată cu participarea persoanei pe care o apără dacă aceasta o cere persoana pe care o apără sau însuşi apărătorul;
3) să ia cunoștință de materialele și probele prezentate de procuror împreună cu demersul sau recursul său cu privire la aplicarea, prelungirea, revocarea, înlocuirea măsurii procesuale de constrângere, înainte de a fi transmise judecătorului de instrucție sau instanței de judecată.
(3) Apărătorul nu este în drept să întreprindă careva acţiuni împotriva intereselor persoanei pe care o apără şi să o împiedice să-şi realizeze drepturile. Apărătorul nu poate, contrar poziţiei persoanei pe care o apără, să recunoască participarea ei la infracţiune şi vinovăţia de săvârșirea infracţiunii. Apărătorul nu este în drept să destăinuiască informaţiile care i-au fost comunicate în legătură cu exercitarea apărării dacă aceste informaţii pot fi utilizate în detrimentul persoanei pe care o apără.
(4) Avocatul nu este în drept să renunţe nemotivat la apărare. Apărătorul nu este în drept să-şi înceteze de sine stătător împuternicirile de apărător, să împiedice invitarea unui alt apărător sau participarea lui în această cauză. Apărătorul nu este în drept să transmită altei persoane împuternicirile sale de a participa în cauza respectivă.
(5) Apărătorul nu este în drept, fără consimțământul persoanei pe care o apără, să efectueze următoarele acţiuni:
1) să o declare vinovată de săvârșirea infracţiunii;
2) să declare împăcarea persoanei pe care o apără cu partea oponentă;
3) să recunoască acţiunea civilă;
4) să retragă plângerile persoanei pe care o apără;
5) să-şi retragă apelul sau recursul împotriva sentinţei de condamnare.
(6) Apărătorul este obligat:
1) să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală sau a instanţei;
2) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;
3) să nu părăsească sala de şedinţe până la anunţarea întreruperii, fără permisiunea preşedintelui şedinţei;
4) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
(7) Apărătorul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
Articolul 69. Participarea obligatorie a apărătorului
(1) Participarea apărătorului în cadrul procesului penal este obligatorie în cazul în care:
1) bănuitul, învinuitul, inculpatul este minor;
2) bănuitul, învinuitul, inculpatul este militar în termen;
3) bănuitul, învinuitul, inculpatul este reținut, ținut în stare de arest ca măsură preventivă sau urmează a fi supus expertizei judiciare psihiatrice în condiții de staționar;
4) bănuitului, învinuitului, inculpatului i se incriminează o infracțiune gravă, deosebit de gravă sau excepțional de gravă;
5) bănuitul, învinuitul, inculpatul întâmpină dificultăți pentru a se apăra el însuși, fiind mut, surd, orb sau având alte dereglări esențiale ale vorbirii, auzului, vederii, precum și este o persoană cu necesități speciale;
6) procesul penal se desfășoară în privința unei persoane iresponsabile căreia i se incriminează săvârșirea unor fapte prejudiciabile sau în privința unei persoane care s-a îmbolnăvit mintal după săvârșirea unor asemenea fapte;
7) procesul penal se desfășoară în privința reabilitării unei persoane decedate la momentul examinării cauzei;
8) procesul penal se desfășoară în lipsa învinuitului, inculpatului care se sustrage de la urmărirea penală sau judecată;
9) este necesară asigurarea apărării bănuitului, învinuitului, inculpatului în procesul de audiere a minorului, în condițiile prevăzute la art. 110¹;
10) instanța de judecată constată că, în cazul inculpatului, interesele justiției cer participarea apărătorului în ședința de judecată în primă instanță, în apel sau în recurs ori la judecarea cauzei pe cale extraordinară de atac;
11) participarea obligatorie a apărătorului este prevăzută expres de prezentul cod.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) pct. 10), instanța de judecată constată printr-o încheiere motivată faptul că interesele justiției cer participarea apărătorului, ținând cont, în mod obligatoriu, de următoarele circumstanțe cumulative:
1) complexitatea cauzei;
This is the start of the text. The rest is at the official source.
Full text at the official source (opens in a new tab) The Russian text at the official source (opens in a new tab)
Published the same day
All acts of 5 November 2013-
Order No. 501 · Taxes and duties
Modificarea anexei nr.11 la Ordinul nr.346-O din 24.12.2009 „Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu”
- Customs Service
- In force since 5 Nov 2013
- Amends: Order No. 346-O/2009
-
Order No. 208 · Administration
Modificarea Ordinului nr. 203 din 07.10.2013
- Ministry of Agriculture and Food Industry
- In force since 5 Nov 2013
- Amends: Order No. 203/2013
-
Order No. 471 · Justice, order, defence
Suspendarea activităţii notarului public Chirinciuc Galina
- Ministry of Justice
- In force since 5 Nov 2013
-
Ruling No. 22 · Administration
Serviciul de programe difuzat de postul TV „Боец”
- Consiliul Coordonator al Audiovizualului
- In force since 5 Nov 2013
About the sources
Code No. 122 of 14 March 2003, issued by Parliament, published in the Official Gazette on 5 November 2013. Status: in force.
Satelit does not give legal advice. Titles, numbers and dates come from the official sources. Summaries, where present, are automatic explanations of the official text and may leave out details. The official text always prevails.
Sources: the State Register of Legal Acts (legis.md) for the official text and its versions, Monitorul Oficial (monitorul.gov.md) for the publication.