CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA*

(1) Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova.

(2) Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal, determină faptele ce constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se aplică infractorilor.

(3) Prezentul cod se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanțe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale.

(1) Legea penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept.

(2) Legea penală are, de asemenea, drept scop prevenirea săvârșirii de noi infracţiuni.

(1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârșirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală.

(2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise.

(1) Întreaga reglementare juridică are menirea să apere, în mod prioritar, persoana ca valoare supremă a societăţii, drepturile şi libertăţile acesteia.

(2) Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferințe fizice sau de a leza demnitatea omului. Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

(1) Persoanele care au săvârșit infracţiuni sunt egale în faţa legii şi sunt supuse răspunderii penale fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenență la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

(2) Apărarea drepturilor şi intereselor unei persoane nu poate fi realizată prin încălcarea drepturilor şi intereselor altei persoane sau a unei colectivități.

al răspunderii penale

(1) Persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârșite cu vinovăţie.

(2) Răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvârșit cu intenție sau din imprudență o faptă prevăzută de legea penală.

penale şi pedepsei penale

(1) La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârșite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

(2) Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă.

Caracterul infracțional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

Timpul săvârșirii faptei se consideră timpul când a fost săvârșită acţiunea (inacțiunea) prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor.

(1) Legea penală care înlătură caracterul infracțional al faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârșit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale.

(2) Legea penală care înăsprește pedeapsa sau înrăutățește situaţia persoanei vinovate de săvârșirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv.

în cazul pedepselor definitive

(1) Dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei privative de libertate, a muncii neremunerate în folosul comunității sau a amenzii, a intervenit o lege care prevede unul din aceste tipuri de pedeapsă, dar cu un maxim mai mic, sancţiunea aplicată se reduce la acest maxim dacă depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.

(2) Dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viaţă şi până la executarea ei, a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul pedepsei închisorii, prevăzută de legea nouă pentru acea infracţiune.

(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai pedeapsa muncii neremunerate în folosul comunităţii sau a amenzii, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu munca neremunerată în folosul comunităţii, dacă nu sînt interdicţii pentru aplicarea acesteia, fără a se putea depăşi maximul prevăzut de legea nouă. Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai pedeapsa amenzii, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amendă, fără a se depăşi maximul prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii sau, după caz, a amenzii poate fi înlăturată în întregime sau în parte.

(4) Pedepsele complementare, măsurile de siguranţă neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă mai favorabilă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege.

(5) Dacă o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin.(l)–(4).

(6) Dacă fapta pentru care persoana execută pedeapsa nu se mai consideră infracţiune în conformitate cu prevederile legii noi, ci constituie o contravenţie, sancţiunea contravenţională nu se mai aplică, indiferent de categoria şi mărimea sancţiunii prevăzute.

(7) În cazul în care, în temeiul efectului retroactiv al legii penale, se impune recalificarea faptei stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, instanţa de judecată, soluționând chestiunea privind executarea hotărârii respective, va recalifica fapta şi va aplica pedeapsa prin fixarea maximului sancţiunii prevăzute de legea penală mai favorabilă condamnatului, dacă pedeapsa stabilită prin hotărârea irevocabilă este mai mare decât maximul prevăzut de legea penală nouă, sau va menţine pedeapsa stabilită prin hotărârea irevocabilă.

(1) Toate persoanele care au săvârșit infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează a fi trase la răspundere penală în conformitate cu prezentul cod.

(2) Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii cu domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova care au săvârșit infracţiuni în afara teritoriului ţării sunt pasibili de răspundere penală în conformitate cu prezentul cod.

(3) Cetățenii străini şi apatrizii care au săvârșit infracțiuni în afara teritoriului țării poartă răspundere penală în conformitate cu prezentul cod şi sunt trași la răspundere penală pe teritoriul Republicii Moldova dacă infracțiunile săvârșite sunt îndreptate împotriva intereselor Republicii Moldova, împotriva drepturilor şi libertăților cetățeanului Republicii Moldova, împotriva drepturilor și libertăților apatridului cu domiciliul permanent pe teritoriul Republicii Moldova, împotriva persoanei juridice înregistrate în Republica Moldova, împotriva păcii şi securității omenirii sau dacă acestea constituie infracțiuni de război, de asemenea pentru infracțiunile prevăzute de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte şi dacă în statul străin în privința lor nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal. Sunt pasibili de răspundere penală în conformitate cu prezentul cod cetățenii străini şi apatrizii care au comis infracțiuni pe teritoriul unui alt stat, însă extrădarea acestora nu este posibilă.

(4) Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile săvârșite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a Republicii Moldova.

(5) Infracţiunile comise în apele teritoriale şi în spaţiul aerian al Republicii Moldova se consideră săvârșite pe teritoriul Republicii Moldova. Persoana care a săvârșit o infracţiune pe o navă maritimă sau aeriană, înregistrată într-un port sau aeroport al Republicii Moldova şi aflată în afara spaţiului acvatic sau aerian al Republicii Moldova, poate fi supusă răspunderii penale în conformitate cu prezentul cod dacă în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu se dispune altfel.

(6) În baza prezentului cod sunt supuse răspunderii penale şi persoanele care au săvârșit infracţiuni la bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparținând Republicii Moldova, indiferent de locul ei de aflare.

(7) Pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului Republicii Moldova sunt luate în considerare, conform prezentului cod, la individualizarea pedepsei pentru o nouă infracţiune săvârșită de aceeaşi persoană pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată.

(1) Locul săvârșirii faptei se consideră locul unde a fost săvârșită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor.

(2) Locul săvârșirii infracţiunii transnaţionale se consideră atare dacă:

a) infracţiunea a fost săvârșită pe teritoriul Republicii Moldova şi pe teritoriul a încă, cel puţin, unui alt stat;

b) infracţiunea a fost săvârșită pe teritoriul Republicii Moldova, dar o parte substanţială a organizării şi controlului acesteia a avut loc într-un alt stat, şi invers;

c) infracţiunea a fost săvârșită pe teritoriul Republicii Moldova, cu implicarea unui grup criminal organizat sau a unei organizaţii (asociaţii) criminale care desfăşoară activitate infracţională în mai mult de un stat, şi invers;

d) infracţiunea a fost săvârșită pe teritoriul Republicii Moldova, dar are consecinţe grave într-un alt stat, şi invers.

(1) Cetăţenii Republicii Moldova şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în Republica Moldova, în caz de săvârșire a unei infracţiuni în străinătate, nu pot fi extrădaţi şi sunt supuși răspunderii penale conform prezentului cod.

(2) Cetăţenii străini şi apatrizii care au săvârșit infracţiuni în afara teritoriului Republicii Moldova, dar se află pe teritoriul ţării pot fi extrădaţi numai în baza unui tratat internaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărârii instanţei de judecată, doar dacă nu există motive serioase de a crede că aceştia riscă să fie supuși pedepsei cu moartea, torturii sau altor tratamente inumane sau degradante.

(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.

(2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.

Gradul prejudiciabil al infracţiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracţiunii: obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.

(1) În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de prezentul cod sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave.

(2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv.

(3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv.

(4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv.

(5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârșite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani.

(6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârșite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.

Se consideră că infracţiunea a fost săvârșită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări.

Se consideră că infracţiunea a fost săvârșită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.

forme de vinovăţie

Dacă, drept rezultat al săvârșirii cu intenţie a infracţiunii, se produc urmări mai grave care, conform legii, atrag înăsprirea pedepsei penale şi care nu erau cuprinse de intenţia făptuitorului, răspunderea penală pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În consecinţă, infracţiunea se consideră intenţionată.

(cazul fortuit)

Fapta se consideră săvârșită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi, conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă.

(1) Sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care, în momentul săvârșirii infracţiunii, au împlinit vârsta de 16 ani.

(2) Persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute la art.145, 147, 151, 152 alin.(2), art.164, 166 alin.(2) şi (3), art.171, 172, 186-188, 189 alin. (2)–(6), art. 190 alin. (2)–(5), art. 192 alin. (2)–(4), art. 192¹ alin. (2) şi (3), 196 alin.(4), art.197 alin.(2), art.212 alin.(3), art.217 alin.(4) lit.b), art.217¹ alin.(3) şi alin.(4) lit. b) şi d), art.217³alin.(3) lit.a) şi b), art.217⁴, art.217⁶alin.(2), art.260, 268, 270, 271, art.275, 280, 281, 283-286, 287 alin.(2) şi (3), art.288 alin.(2), art.290 alin.(2), art.292 alin.(2), art. 317 alin.(2), art.342.

(3) O persoană juridică, cu excepția autorităților publice, este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă aceasta nu a îndeplinit sau a îndeplinit necorespunzător dispozițiile directe ale legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicții privind efectuarea unei anumite activități și se constată cel puțin una din următoarele circumstanțe:

a) fapta a fost săvârșită în interesul persoanei juridice respective de către o persoană fizică împuternicită cu funcții de conducere, care a acționat independent sau ca parte a unui organ al persoanei juridice;

b) fapta a fost admisă sau autorizată, sau aprobată, sau utilizată de către persoana împuternicită cu funcții de conducere;

c) fapta a fost săvârșită datorită lipsei de supraveghere și control din partea persoanei împuternicite cu funcții de conducere.

(3¹) O persoană fizică se consideră împuternicită cu funcții de conducere dacă are cel puțin una din următoarele funcții:

a) de reprezentare a persoanei juridice;

b) de luare a deciziilor în numele persoanei juridice;

c) de exercitare a controlului în cadrul persoanei juridice.

(4) Persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile pentru săvârșirea cărora este prevăzută sancţiune pentru persoanele juridice în partea specială din prezentul cod.

(5) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârșită.

Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile.

(1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvârșirii unei fapte prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărârii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, prevăzute de prezentul cod.

(2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care, deşi a săvârșit infracţiunea în stare de responsabilitate, înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărârii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, iar după însănătoşire – ea poate fi supusă pedepsei.

(1) Persoana care a săvârșit o infracţiune ca urmare a unei tulburări psihice, constatată prin expertiza medicală efectuată în modul stabilit, din cauza căreia nu-şi putea da seama pe deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe deplin este pasibilă de responsabilitate penală redusă.

(2) Instanţa de judecată, la stabilirea pedepsei sau a măsurilor de siguranţă, ţine cont de tulburarea psihică existentă, care însă nu exclude răspunderea penală.

abrogat.

(1) Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârșită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune.

(2) Se consideră infracţiune neconsumată pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune.

(3) Răspunderea pentru pregătirea de infracţiune şi pentru tentativă de infracţiune se stabileşte, conform articolului corespunzător din Partea specială a prezentului cod, ca şi pentru infracţiunea consumată, cu trimitere la art.26 şi 27, respectându-se prevederile art.81.

(1) Se consideră pregătire de infracţiune înţelegerea prealabilă de a săvârși o infracţiune, procurarea, fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor, sau crearea intenţionată, pe altă cale, de condiţii pentru săvârșirea ei dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, infracţiunea nu şi-a produs efectul.

(2) Răspunderii penale şi pedepsei penale sînt supuse numai persoanele care au săvârșit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave, grave, deosebit de grave sau excepţional de grave.

Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit spre săvârșirea unei infracţiuni dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, aceasta nu şi-a produs efectul.

Infracţiunea unică reprezintă o acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se califică conform dispoziţiei unei singure norme a legii penale.

(1) Se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin săvârșirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a activităţii infracţionale. În cazul infracţiunii continue nu există pluralitate de infracţiuni.

(2) Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii infracţionale sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate.

(1) Se consideră infracţiune prelungită fapta săvârșită cu intenţie unică, caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice, comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o infracţiune.

(2) Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârșirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale.

abrogat.

Pluralitatea de infracţiuni constituie, după caz, concurs de infracţiuni sau recidivă.

(1) Se consideră concurs de infracţiuni săvârșirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală.

(2) Concursul de infracţiuni poate fi real şi ideal.

(3) Concursul real există atunci când persoana, prin două sau mai multe acţiuni (inacţiuni), săvârșește două sau mai multe infracţiuni.

(4) Concursul ideal există atunci când persoana săvârșește o acţiune (inacţiune) care întruneşte elemente a mai multor infracţiuni.

(1) Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârșită cu intenţie.

(2) Recidiva se consideră periculoasă:

a) - abrogată;

b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deosebit de gravă a săvârșit din nou cu intenţie o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă.

(3) Recidiva se consideră deosebit de periculoasă:

a) - abrogată;

b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a săvârșit din nou o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă.

(4) La stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin.(1)-(3) se ţine cont şi de hotărârile definitive de condamnare pronunţate în străinătate, recunoscute de instanţa de judecată a Republicii Moldova.

(5) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale:

a) pentru infracţiunile săvârșite în timpul minoratului;

b) pentru infracţiunile săvârșite din imprudenţă;

b¹) pentru infracţiunile pentru care condamnarea a fost cu amânarea executării pedepsei şi dacă aceasta nu a fost anulată şi persoana nu a fost trimisă să execute pedeapsa în închisoare;

c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod;

d) stinse sau în caz de reabilitare, în conformitate cu prevederile art.111 şi 112.

e) dacă persoana a fost condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

penal al faptei

Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei:

a) legitima apărare;

b) reţinerea infractorului;

c) starea de extremă necesitate;

d) constrângerea fizică sau psihică;

e) riscul întemeiat.

f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului.

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare.

(2) Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.

(3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvârșește fapta, prevăzută la alin.(2), pentru a împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere.

Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârșită în scopul reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept.

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de extremă necesitate.

(2) Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel.

(3) Nu este în stare de extremă necesitate persoana care, în momentul săvârșirii faptei, îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice, dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile.

(2) Răspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penală prin constrângere psihică sau fizică, în urma căreia persoana menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile, se stabileşte în condiţiile art.38.

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile.

(2) Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege.

(3) Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu bună-știință îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.

superiorului

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârșită de o persoană în vederea executării unui ordin sau dispoziţii a superiorului, care sunt obligatorii pentru aceasta, dacă ordinul sau dispoziţia nu sînt vădit ilegale şi dacă persoana care le-a executat nu a știut că ordinul sau dispoziţia sunt ilegale. Răspunderii penale pentru fapta săvârșită este supusă persoana care a emis ordinul sau dispoziţia ilegală.

(2) Persoana care a comis intenţionat infracţiune în vederea executării ordinului sau dispoziţiei vădit ilegale ale superiorului răspunde penal în temeiuri generale. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei vădit ilegale exclude răspunderea penală.

(3) În scopurile prezentului articol, ordinul sau dispoziţia superiorului de a comite genocid sau o infracţiune împotriva umanităţii sînt vădit ilegale.

Se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvârșirea unei infracţiuni intenţionate.

(1) Participanţii sînt persoanele care contribuie la săvârșirea unei infracţiuni în calitate de autor, organizator, instigator sau complice.

(2) Se consideră autor persoana care săvârșește în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, precum şi persoana care a săvârșit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod.

(3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvârșirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora.

(4) Se consideră instigator persoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să săvârșească o infracţiune.

(5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvârșirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole, precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârșire a infracţiunii, urmele acesteia sau obiectele dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte.

(6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii.

În funcţie de gradul de coordonare a acţiunilor participanţilor se deosebesc următoarele forme de participaţie:

a) participaţie simplă;

b) participaţie complexă;

c) grup criminal organizat;

d) organizaţie (asociaţie) criminală.

Infracţiunea se consideră săvârșită cu participaţie simplă dacă la săvârșirea ei au participat în comun, în calitate de coautori, două sau mai multe persoane, fiecare realizând latura obiectivă a infracţiunii.

(1) Infracţiunea se consideră săvârșită cu participaţie complexă dacă la săvârșirea ei participanţii au contribuit în calitate de autor, organizator, instigator sau complice.

(2) Latura obiectivă a infracţiunii cu participaţie complexă poate fi realizată:

a) de un singur autor;

b) de doi sau mai mulţi autori.

Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.

(1) Se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice.

(2) Infracţiunea se consideră săvârșită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective, la însărcinarea acesteia.

(3) Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează.

(4) Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârșite de această organizaţie.

(5) Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârșire a participat.

(6) Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvârșite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor, a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective.

Se consideră exces de autor săvârșirea de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. Pentru excesul de autor, ceilalţi participanţi nu sunt pasibili de răspundere penală.

Favorizarea infractorului, precum şi tăinuirea mijloacelor sau instrumentelor de săvârșire a infracţiunii, a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală atrag răspunderea penală, în condiţiile art.323, numai în cazul în care nu au fost promise din timp.

Se consideră răspundere penală condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârșit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege.

(1) Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârșită, iar componenţa infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale.

(2) Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvârșirea infracţiunii prevăzute de legea penală.

(1) Se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă.

(2) Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din prezentul cod.

Persoana care a săvârșit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală de către procuror în cadrul urmăriri penale şi de către instanţa de judecată la judecarea cauzei în cazurile:

a) minorilor;

b) tragerii la răspundere contravenţională;

c) renunţării de bună voie la săvârșirea infracţiunii;

d) căinţei active;

e) schimbării situaţiei;

f) liberării condiţionate;

g) prescripţiei de tragere la răspundere penală.

a minorilor

(1) Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârșit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.

(2) Persoanelor liberate de răspundere penală, în conformitate cu alin.(1), li se aplică măsurile de constrângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104.

(3) Copilul victimă a infracțiunilor prevăzute la art. 208¹, 208⁴ și 208⁵este liberat de răspundere penală pentru infracțiunile săvârșite de el în legătură cu această calitate.

cu tragerea la răspundere contravenţională

(1) Persoana care a săvârșit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, cu excepţia infracțiunilor prevăzute la art. 256, art.264 alin.(2), art.264¹, 303, 314, art. 324 alin. (1), art. 326 alin. (1¹), art. 328 alin. (1), art. 332 alin. (1), art. 333 alin. (1), art. 334 alin. (1) şi (2), art. 335 alin. (1) și art. 335¹ alin. (1), poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere contravenţională în cazurile în care şi-a recunoscut vina, a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune şi s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.

(2) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu alin.(1) li se aplică următoarele sancţiuni contravenţionale:

a) amendă în mărime de până la 150 de unităţi convenţionale;

b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an;

c) privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii pe un termen de la 3 luni la un an;

d) privarea de dreptul special de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 3 ani;

e) privarea de dreptul special de a deţine armă şi de portarmă pe un termen de la 3 luni la un an;

f) muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 10 la 60 de ore;

g) arest contravenţional de până la 30 de zile.

(3) Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii, privarea de dreptul special pot fi aplicate şi ca sancţiuni complementare.

în legătură cu renunţarea de bună

voie la săvârșirea infracţiunii

(1) Se consideră renunţare de bună voie la săvârșirea infracţiunii încetarea de către persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvârșirea infracţiunii, dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumării infracţiunii.

(2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea, benevol şi definitiv, a renunţat la ducerea până la capăt a acesteia

(3) Persoana care a renunţat de bună voie la ducerea infracţiunii până la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvârșită conţine o altă infracţiune consumată.

(4) Organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane, printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse, au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracţiunii până la capăt. Complicele infracţiunii nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preîntâmpina comiterea infracţiunii.

în legătură cu căinţa activă

(1) Persoana care pentru prima oară a săvârșit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea, după săvârșirea infracţiunii, s-a autodenunţat de bună voie, a contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de infracţiune.

(2) Persoana care, în condiţiile alin.(1), a săvârșit o infracţiune de altă categorie poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod.

în legătură cu schimbarea situaţiei

Persoana care pentru prima oară a săvârșit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă, datorită schimbării situaţiei, se va stabili că persoana sau fapta săvârșită nu mai prezintă pericol social.

penală a persoanei fizice

În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru săvârșirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, care îşi recunoaşte vinovăţia şi nu prezintă pericol social, urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu procedura penală, dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale.

penală a persoanei juridice

În privința persoanei juridice cu care a fost încheiat un acord judiciar de interes public, confirmat de instanța de judecată, urmărirea penală poate fi suspendată condiționat, cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu procedura penală, dacă condițiile acordului au fost îndeplinite de către persoana juridică și termenul de monitorizare fixat în acord a expirat.

(1) Persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârșirii infracţiunii au expirat următoarele termene:

a) 3 ani de la săvârșirea unei infracţiuni uşoare;

b) 5 ani de la săvârșirea unei infracţiuni mai puţin grave;

c) 15 ani de la săvârșirea unei infracţiuni grave;

d) 20 de ani de la săvârșirea unei infracţiuni deosebit de grave;

e) 25 de ani de la săvârșirea unei infracţiuni excepţional de grave.

(1¹) În cazul infracțiunilor prevăzute la art. 159, 160, 167, 171, 172, 206, 208¹ săvârșite asupra minorilor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care minorul a împlinit vârsta de 18 ani. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului.

(2) În cazul infracțiunii continue, termenul de prescripție curge de la data încetării activității infracționale sau de la data survenirii unui eveniment care împiedică această activitate. În cazul infracțiunii prelungite, termenul de prescripție curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

(3) În cazul săvârșirii de către persoană a unei noi infracţiuni, prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat.

(4) Prescripția se întrerupe în cazul în care, până la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), cauza penală parvine în instanța de judecată pentru examinare în fond. Din momentul înregistrării cauzei penale în instanța de judecată începe să curgă un nou termen de prescripție.

(5) Curgerea prescripției se suspendă dacă persoana care a săvârșit infracțiunea se sustrage de la urmărirea penală. Curgerea prescripției se suspendă și în cazul în care se solicită eliberarea acordului privind pornirea urmăririi penale sau ridicarea imunității acordate prin lege. În aceste cazuri, curgerea prescripției se reia din momentul reținerii persoanei, din momentul autodenunțării, din momentul eliberării acordului privind pornirea urmăririi penale sau din momentul ridicării imunității.

(5¹) Termenul prescripției se suspendă pe perioada suspendării urmăririi penale.

(5²) Un nou termen de prescripție începe să curgă în cazul admiterii, conform art. 465⁶ din Codul de procedură penală nr. 122/2003, a cererii de reluare a examinării cauzei penale judecate în lipsa persoanei condamnate.

(6) Aplicarea prescripţiei faţă de persoana care a săvârșit o infracţiune excepţional de gravă se decide de către instanţa de judecată. Dacă instanţa nu va găsi posibilă aplicarea prescripţiei şi liberarea de răspundere penală, detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe 30 de ani.

(7) Termenele prescripţiei de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pentru persoanele care la data săvârșirii infracţiunii erau minori.

(8) Prescripţia nu se aplică persoanelor care au săvârșit infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război, infracţiuni de tortură, tratament inuman sau degradant sau alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, indiferent de data la care au fost săvârșite.

(1) Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracţiuni, cauzând anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor.

(2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea şi resocializarea condamnatului, precum şi prevenirea săvârșirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

persoanelor fizice

(1) Persoanelor fizice care au săvârșit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse:

a) amendă;

b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate;

b¹) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept;

c) retragere a gradului militar sau special, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat;

d) munca neremunerată în folosul comunităţii;

f) închisoare;

g) detenţiune pe viaţă.

(2) Închisoarea şi detenţiunea pe viaţă se aplică numai în calitate de pedepse principale.

(3) Muncă neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată ca pedeapsă principală sau în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei - în calitate de obligaţie pentru perioada de probaţiune sau, după caz, pentru termenul de probă.

(4) Amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedepse principale, cât şi ca pedepse complementare.

(5) Retragerea gradului militar sau special, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat se aplică numai în calitate de pedeapsă complementară.

(6) Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă complementară.

persoanelor juridice

(1) Persoanelor juridice li se pot aplica următoarele pedepse:

a) amendă;

b) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate;

c) lichidare.

(2) Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală.

(3) Privarea persoanei juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atât ca pedepse principale, cât şi ca pedepse complementare.

(1) Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod.

(2) Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 50 de lei.

(3) Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele la 500 la 3000 unităţi convenţionale, iar pentru infracţiunile săvârșite din interes material – până la 20000 unităţi convenţionale, luându-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvârșirii infracţiunii. Mărimea amenzii se stabileşte în funcţie de gravitatea infracţiunii săvârșite şi de situaţia materială a celui vinovat şi a familiei sale. Luând în considerare circumstanţele cauzei, instanţa de judecată poate dispune achitarea amenzii în rate timp de până la 5 ani.

(3¹) În cazul infracţiunilor ușoare sau mai puțin grave, condamnatul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în cel mult 3 zile lucrătoare din momentul în care hotărârea devine executorie. În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral.

(4) În cazurile prevăzute la art.21 alin. (3), mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 1500 la 60000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârșite, de mărimea daunei cauzate, luându-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice de la achitarea amenzii fixate, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului.

(5) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu închisoare în limitele termenelor pedepsei maximale, prevăzute de articolul respectiv al Părţii speciale a prezentului cod. Suma amenzii se înlocuieşte cu închisoare, calculându-se o lună de închisoare pentru 100 unităţi convenţionale.

(6) Amenda în calitate de pedeapsă complementară poate fi aplicată numai în cazurile în care ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare.

(7) În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate, potrivit prevederilor art.67, să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 100 unităţi convenţionale de amendă.

anumite funcţii sau de a exercita

o anumită activitate

(1) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârșirea infracţiunii.

(2) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani, iar în cazurile expres prevăzute în Partea specială a prezentului cod – pe un termen de la un an la 15 ani.

(3) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă complementară şi în cazurile când nu este prevăzută în calitate de pedeapsă pentru infracţiunile din Partea specială a prezentului cod, dacă, ținând cont de caracterul infracţiunii săvârșite de cel vinovat în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei anumite activităţi, instanţa de judecată va considera imposibilă păstrarea de către acesta a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.

(4) La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la amendă, muncă neremunerată în folosul comunității, condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sau amânare a executării pedepsei pentru femei gravide și persoane care au copii în vârstă de până la 8 ani, termenul ei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar la aplicarea acesteia în calitate de pedeapsă complementară la liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen sau la înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă, termenul ei se calculează din momentul executării efective în penitenciar a termenului stabilit de instanță, în condițiile art. 91 și 92.

(5) În cazul condamnării cu suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoare, termenul pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară se calculează din momentul executării primei părți a pedepsei în penitenciar, iar la aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării pedepsei principale.

de transport sau anularea acestui drept

(1) Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept constă în interzicerea conducerii oricărui tip de mijloc de transport pe drumurile publice.

(2) Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani.

(3) Anularea dreptului de a conduce mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de judecată, cu redobândirea ulterioară a permisului de conducere, în modul stabilit de lege.

(4) La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a conduce mijloace de transport sau la anularea acestui drept în calitate de pedeapsă complementară la amendă sau muncă neremunerată în folosul comunității, termenul ei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă complementară la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării pedepsei principale.

a unui titlu special, a gradului de calificare

(clasificare) şi a distincţiilor de stat

În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, instanţa de judecată, ținând cont de circumstanţele săvârșirii infracţiunii, poate retrage condamnatului gradul militar sau special, titlul special, gradul de calificare (clasificare) şi distincţiile de stat.

comunităţii

(1) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale.

(1¹) În cazul militarilor în termen şi militarilor cu termen redus, munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnaţilor în timpul liber de şedinţe, stabilite în conformitate cu cerinţele regulamentelor militare, la muncă, determinată de comandantul unităţii militare.

(2) Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi, iar în cazul condamnatului care nu este antrenat în activităţi de bază sau de studii, la solicitarea sau la acordul acestuia – până la 8 ore pe zi.

(2¹) După pronunţarea hotărîrii judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată explică esenţa pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, fapt care se consemnează în procesul -verbal al şedinţei de judecată.

(2²) Persoana condamnată la muncă neremunerată în folosul comunităţii semnează în instanţa de judecată un angajament prin care se obligă să se prezinte, în termen de 5 zile de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, la organul de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, la comandantul unităţii militare.

(3) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu închisoare, calculându-se o zi de închisoare pentru 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. În acest caz, termenul închisorii poate fi mai mic de 3 luni.

(4) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată militarilor prin contract și persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani.

(5) Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

(6) Militarii în termen şi militarii cu termen redus condamnaţi la muncă neremunerată în folosul comunităţii execută această pedeapsă în unitatea militară.

abrogat.

abrogat.

(1) Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârșirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei, în baza hotărârii instanţei de judecată, pe un anumit termen, într-un penitenciar.

(2) Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 3 luni la 20 de ani.

(3) La stabilirea pedepsei închisorii pentru persoana care, la data săvârșirii infracţiunii, nu a atins vârsta de 18 ani, termenul închisorii se stabileşte din maximul pedepsei, prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvârșită, reduse la jumătate.

(3¹) La aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au săvârșit infracţiune la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime, iar în cazul pedepsei detențiunii pe viață, aceasta se comută în închisoare pe un termen de 30 de ani. În cazul în care instanţa, ținând cont de personalitatea infractorului, ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei în limitele generale se va atinge scopul pedepsei penale, aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvârșită. Necesitatea aplicării pedepsei în limitele generale urmează a fi argumentată de către instanţa de judecată.

(4) - abrogat.

(5) În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blândă, cu titlu de graţiere, se aplică închisoarea pe un termen de 25 de ani.

(1) Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii.

(2) Detenţiunea pe viaţă se stabileşte numai pentru infracţiunile excepţional de grave.

(3) Detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată minorilor.

se execută pedeapsa cu închisoare

(1) Pedeapsa cu închisoare se execută în următoarele penitenciare:

a) de tip deschis;

b) de tip semiînchis;

c) de tip închis.

(2) În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârșite din imprudenţă și pentru infracțiuni ușoare săvârșite cu intenție.

(3) În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni mai puţin grave şi grave, săvârșite cu intenţie.

(4) În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave.

(5) Minorii execută pedeapsa cu închisoare în centrele de detenţie pentru minori şi tineri, ţinându-se cont de personalitatea condamnatului, antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârșite.

(6) Femeile condamnate execută pedeapsa închisorii în penitenciare pentru femei.

(7) Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată în corespundere cu legislaţia.

de dreptul de a exercita o anumită

activitate

(1) Privarea unei persoane juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi.

(2) Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pe un termen de până la 5 ani sau pe un termen nelimitat.

(1) Lichidarea persoanei juridice constă în dizolvarea acesteia, cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă.

(2) Lichidarea persoanei juridice se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată că gravitatea infracţiunii săvârșite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea activităţii ei.

a pedepsei

(1) Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.

(2) În cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepţional și se aplică atunci când gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepţional la aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi argumentat de către instanţa de judecată.

(3) Pentru săvârșirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, pedeapsa se aplică minorului numai dacă se apreciază că luarea măsurii cu caracter educativ nu este suficientă pentru corectarea minorului.

(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante:

a) săvârșirea pentru prima dată a unei infracţiuni ușoare sau mai puţin grave;

b) săvârșirea infracţiunii de către un minor sau de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins vârsta de 21 de ani;

c) săvârșirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial;

d) săvârșirea faptei de o persoană cu responsabilitate redusă;

e) prevenirea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii săvârșite, repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate;

f) autodenunţarea, contribuirea activă la descoperirea infracţiunii sau la identificarea infractorilor ori recunoaşterea vinovăţiei;

g) ilegalitatea sau imoralitatea acţiunilor victimei, dacă ele au provocat infracţiunea;

h) săvârșirea infracţiunii ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice, ce nu înlătură caracterul penal al faptei, sau dată fiind dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură;

i) săvârșirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea involuntară sau forţată a alcoolului, a drogurilor, a precursorilor, a etnobotanicelor sau a analogilor acestora sau de consumarea de aceste substanţe fără a fi conştientă de efectul lor;

j) săvârșirea infracţiunii cu depăşirea limitelor legale ale legitimei apărări, reţinerii infractorului, stării de extremă necesitate, riscului întemeiat sau ca rezultat al executării ordinului sau dispoziţiei superiorului;

k) afectarea gravă, prin infracţiunea săvârșită, a făptuitorului acesteia sau greutatea poverii pedepsei, aplicată pentru el, din cauza vârstei înaintate a acestuia, stării sănătăţii lui sau altor circumstanţe;

l) expirarea, de la momentul comiterii infracţiunii, a cel puţin 2/3 din termenul de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală, prevăzut pentru această infracţiune, sau depăşirea termenului rezonabil pentru examinarea cazului, ținându-se cont de natura faptei, dacă tergiversarea nu a fost provocată de făptuitor.

(2) Instanţa de judecată poate considera drept circumstanţe atenuante şi alte circumstanţe, neprevăzute la alin.(1).

(3) La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată nu consideră drept atenuantă circumstanţa care este prevăzută de lege ca element constitutiv al infracţiunii.

(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante:

a) săvârșirea infracţiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracţiune similară sau pentru alte fapte care au relevanţă pentru cauză;

b) - abrogată;

c) săvârșirea infracţiunii prin orice formă de participaţie;

d) săvârșirea infracţiunii din motive de prejudecată;

d¹) săvârșirea infracțiunii asupra unei femei din motive de prejudecată bazate pe gen;

e) săvârșirea infracţiunii cu bună știință împotriva unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;

f) săvârșirea infracţiunii asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;

g) săvârșirea infracţiunii prin intermediul sau în prezenţa minorilor, persoanelor aflate în dificultate, persoanelor retardate mintal sau dependente de făptuitor;

h) săvârșirea infracţiunii prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei;

i) săvârșirea infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit;

j) săvârșirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea alcoolului, a drogurilor, a precursorilor, a etnobotanicelor sau a analogilor acestora. Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul infracţiunii, să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă;

k) săvârșirea infracţiunii cu folosirea armei, a muniţiilor, a materialelor explozive ori a dispozitivelor ce le imită, a mijloacelor tehnice special pregătite, a substanţelor nocive şi radioactive, a preparatelor medicamentoase şi a altor preparate chimico-farmacologice, precum şi cu aplicarea constrângerii fizice sau psihice;

l) - abrogată;

m) săvârșirea infracţiunii profitând de starea excepţională, de calamităţile naturale, precum şi de dezordini de masă;

n) săvârșirea infracţiunii cu folosirea încrederii acordate.

(2) Dacă circumstanţele menţionate la alin.(1) sunt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţiuni, ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe agravante.

şi agravante

(1) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârșirea infracţiunii, pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează:

a) dacă minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod este mai mic de 10 ani, pedeapsa poate fi redusă până la acest minim;

b) dacă se aplică amenda, aceasta se poate coborî până la limita de jos.

c) - abrogată.

(2) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârșirea infracţiunii, pedeapsa complementară, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârșită, poate fi înlăturată.

(3) În cazul în care există circumstanţe agravante se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod.

(4) În caz de concurs al circumstanţelor agravante şi celor atenuante, coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea ei până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod nu este obligatorie.

(5) Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale, pedeapsa poate fi aplicată conform prevederilor art.79.

decât cea prevăzută de lege

(1) Ținând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei, legate de scopul şi motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracţiunii, de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii, de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei, precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârșite în grup la descoperirea acesteia, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a săvârșit infracţiunea se consideră circumstanţă excepţională. Săvârșirea infracţiunii de către persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanţa de judecată drept circumstanţă excepţională.

(1¹) Poate fi considerată excepţională atât o circumstanţă atenuantă, cât şi un cumul de asemenea circumstanţe legate de situaţiile menţionate la alin.(1).

(2) - abrogat.

(3) În cazul condamnării persoanelor adulte pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală, dar constituind cel puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârșită.

(4) Prevederile alin.(1) nu se aplică persoanelor adulte în cazul aplicării pedepsei detenţiunii pe viaţă , în cazul recidivei de infracţiuni sau al săvârșirii de infracţiuni prevăzute la art. 166¹ alin. (2)–(4).

acordului de recunoaștere a vinovăției

și a acordului de cooperare

(1) În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaștere a vinovăției, iar instanța de judecată acceptă acest acord, limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială a prezentului cod se reduc cu o treime.

(2) În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de cooperare, iar instanța de judecată acceptă acest acord, limitele de pedeapsă prevăzute de norma părții speciale a prezentului cod se reduc cu două cincimi. La stabilirea pedepsei cu închisoare se aplică suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea parțială a executării pedepsei, în modul prevăzut de lege.

(3) Prin derogare de la alin. (1), în cazul în care persoana pusă sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 264 alin. (2), (4), (6) și art. 264¹ încheie un acord de recunoaștere a vinovăției, iar instanța de judecată acceptă acest acord, reducerea menționată la alin. (1) se aplică doar limitei maxime de pedeapsă prevăzute în Partea specială a prezentului cod.

pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală

(1) În cazul în care inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, acesta beneficiază de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute în Partea specială a prezentului cod în cazul pedepsei cu amendă, cu muncă neremunerată în folosul comunității sau cu închisoare.

(2) În cazul în care inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu pentru infracțiunile prevăzute la art. 181¹–182, 239–240, 242¹, 242², 256, art. 264 alin. (2), (4), (6), art. 264¹, 324–335¹, 370 și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, acesta beneficiază de reducerea cu o pătrime doar a limitei maxime de pedeapsă prevăzute în Partea specială a prezentului cod în cazul pedepsei cu amendă, cu muncă neremunerată în folosul comunității sau cu închisoare.

neconsumată

(1) La aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se ţine cont de circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt.

(2) Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.

(3) Mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.

(4) Pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune detenţiunea pe viaţă nu se aplică.

de infracţiuni

(1) La aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni se ţine cont de numărul, caracterul, gravitatea şi urmările infracţiunilor săvârșite anterior, de circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă pentru corectarea vinovatului, precum şi de caracterul, gravitatea şi urmările infracţiunii noi.

(2) Mărimea pedepsei pentru recidiva periculoasă şi deosebit de periculoasă nu poate fi mai mică de două treimi din maximul pedepsei prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. În cazul în care sunt stabilite numai circumstanţe atenuante, instanţa poate stabili pedeapsa în limitele prevăzute pentru infracţiune în Partea specială a prezentului cod.

Organizatorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune, prevăzută de legea penală, săvârșită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvârșirea infracţiunii, precum şi de prevederile art.75.

concurs de infracţiuni

(1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârșirea a două sau mai multor infracțiuni fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele, instanța de judecată, pronunțând pedeapsa pentru fiecare infracțiune aparte, stabilește pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni prin cumul, total sau parțial, al pedepselor aplicate, dar pe un termen nu mai mare de 25 de ani de închisoare, iar în privința persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani – pe un termen nu mai mare de 20 de ani și în privința minorilor – pe un termen nu mai mare de 12 ani și 6 luni. În cazul în care persoana este declarată vinovată de săvârșirea a două sau mai multor infracțiuni ușoare și/sau mai puțin grave, pedeapsa definitivă poate fi stabilită și prin absorbirea pedepsei mai ușoare de pedeapsa mai aspră.

(1¹) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârșirea a două sau mai multor infracțiuni fără să fi fost condamnată pentru vreuna dintre ele, instanța de judecată, pronunțând pedeapsa, alta decât închisoarea, pentru fiecare infracțiune aparte, stabilește pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni prin cumul, total sau parțial, al pedepselor aplicate, pedeapsa definitivă urmând să se încadreze în maximele pedepselor prevăzute în Partea generală a prezentului cod.

(2) La pedeapsa principală aplicată în cazul unui concurs de infracţiuni poate fi adăugată oricare din pedepsele complementare prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod, care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile de a căror săvârșire persoana a fost declarată vinovată. Pedeapsa complementară definitivă stabilită prin cumul, total sau parţial, al pedepselor complementare aplicate nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă prevăzută de Partea generală a prezentului cod pentru această categorie de pedepse.

(3) Dacă pentru infracţiunile care intră în concurs sunt stabilite pedepse principale de diferite categorii, a căror cumulare nu este prevăzută de art.87, şi instanţa de judecată nu va găsi temeiuri pentru absorbirea unei pedepse de către alta, ele se execută de sine stătător.

(4) Conform prevederilor alin.(1)-(3) se stabileşte pedeapsa şi în cazul în care, după pronunţarea sentinţei, se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârșite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. În acest caz, în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate, complet sau parţial, în baza primei sentinţe.

(5) În cazul unui concurs de infracţiuni, când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori alte categorii de pedepse, se aplică ca pedeapsă definitivă detenţiunea pe viaţă.

cumul de sentinţe

(1) Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară. În acest caz, pedeapsa definitivă nu poate depăși termenul de 30 de ani de închisoare, iar în privința persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani – termenul de 20 de ani și în privința minorilor – termenul de 15 ani.

(1¹) Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară. În acest caz, pedeapsa definitivă, alta decât închisoarea, nu poate depăși 40000 de unități convenționale, 480 de ore muncă neremunerată în folosul comunității, 20 de ani în cazul privării de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, 10 ani în cazul privării de dreptul de a conduce mijloace de transport și pe un termen nelimitat în cazul privării unei persoane juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Cumularea pedepselor complementare în cazul unui cumul de sentinţe se efectuează în condiţiile art.84 alin.(2).

(3) Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară a instanţei de judecată.

(4) La cumularea pedepselor, dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă.

hotărârii unui stat strain

(1) La executarea hotărârii unui stat străin, instanţa de judecată înlocuieşte sancţiunea privativă de libertate pronunţată în statul străin cu o sancţiune prevăzută de propria lege penală pentru aceeaşi faptă, fără a agrava situaţia penală a condamnatului stabilită prin hotărârea statului străin. Dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimul prevăzut în legea internă, instanţa de judecată nu va fi legată de acest minim şi va aplica o sancţiune corespunzătoare sancţiunii pronunţate în statul străin.

(2) Orice parte a sancţiunii pronunţate în statul străin şi orice perioadă de detenţie provizorie executate de condamnat se deduc integral prin hotărârea instanţei de judecată privind recunoaşterea hotărârii statului străin.

(3) La executarea hotărârii statului străin privind aplicarea amenzii sau confiscarea unei sume de bani, instanţa de judecată va stabili cuantumul acesteia în monedă naţională, aplicând cursul oficial al leului moldovenesc valabil la momentul pronunţării hotărârii privind recunoaşterea hotărârii statului străin, fără a depăşi maximul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă.

(4) Amenzile şi confiscările de bunuri rezultate din executarea hotărârilor unui stat străin revin Republicii Moldova, fără a fi prejudiciate drepturile statelor terţe.

definitive în cazul cumulării diferitelor

pedepse

(1) La cumularea diferitelor pedepse principale aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe, unei zile de închisoare îi corespund 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

(2) Celelalte pedepse cumulate cu închisoarea se execută de sine stătător.

şi computarea arestului preventive

(1) Termenele de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate şi de închisoare se calculează în zile, luni și ani, iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii - în ore.

(2) La computarea sau cumularea pedepselor menţionate la alin.(1), cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii, precum şi la înlocuirea pedepsei, se admite calcularea acestora în zile.

(3) Timpul aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei se include în termenul închisorii, calculându-se o zi pentru o zi, iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii – calculându-se o zi de arest preventiv pentru 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

(4) Durata arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoare, aplicate prin hotărâre a instanţei de judecată, pentru infracţiunea săvârșită în străinătate se includ în termenul pedepsei, în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii, calculându-se o zi pentru o zi.

(5) Condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare, la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii, a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, instanţa de judecată, ținând cont de termenul aflării sub arest preventiv, îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia.

(6) Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, urmează un tratament spitalicesc se include în durata executării pedepsei, cu excepţia cazului în care şi-a provocat singur boala, fapt ce s-a constatat în cursul executării pedepsei. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă.

de pedeapsa penală

(1) Prin liberare de pedeapsa penală se înțelege eliberarea persoanei care a săvârșit o infracţiune de la executarea reală, parţială sau totală, a pedepsei penale pronunţate prin hotărâre a instanţei de judecată.

(2) Liberarea de pedeapsa penală se efectuează prin:

a) condamnarea cu suspendare condiţionată a executării pedepsei;

b) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen;

b¹) liberarea de pedeapsă în cazul săvârșirii infracţiunii pentru prima oară şi al reparării prejudiciului;

c) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă;

d) liberarea de pedeapsă a minorilor;

e) liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei;

f) liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave;

g) amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi persoane care au copii în vârstă de până la 8 ani.

(3) Persoanelor liberate de pedeapsa penală li se aplică probaţiunea, iar militarilor – termenul de probă.

condiţionată a executării pedepsei

(1) Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârșite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârșite din imprudență, instanţa de judecată, ținând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă. În acest caz, instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă infracţiune şi, prin respectarea condiţiilor probaţiunii sau, după caz, a termenului de probă, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. Controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organele de probațiune, iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv.

(2) Perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 3 ani.

(2¹) Prin derogare de la alin. (2), dacă a fost încheiat un acord de cooperare, perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă nu poate fi mai mic decât jumătate din pedeapsa stabilită de instanța de judecată și mai mare de 6 ani.

(3) - abrogat.

(4) Persoanelor care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave sau excepțional de grave, persoanelor care au săvârșit infracțiunile prevăzute la art. 165 alin. (1), art. 166¹ alin. (2) și (3), art. 171 alin. (2), art. 172 alin. (2), art. 174 alin. (1¹), art. 175 alin. (2), art. 175¹ alin. (2), art. 201¹ alin. (3), art. 206 alin. (1), art. 264 alin. (4) și (6), precum și în cazul recidivei periculoase sau deosebit de periculoase, condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei nu se aplică.

(4¹) Prin derogare de la alin. (1) și (4), dacă a fost încheiat un acord de cooperare, condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei se aplică și persoanelor care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave.

(5) În caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pot fi stabilite pedepse complementare.

(6) Aplicând condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, instanța de judecată îl obligă pe condamnat să îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele:

a) să se prezinte la organul de probațiune la datele fixate de acesta;

b) să anunțe în scris, în prealabil, despre schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depășește 5 zile;

c) să nu frecventeze anumite locuri, stabilite de instanță, fiind supus monitorizării electronice, dar nu mai mult de 12 luni;

d) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie, virus HIV sau de boală venerică;

e) să repare daunele cauzate victimei și/sau familiei victimei în cuantumul și în termenele stabilite de instanță;

f) să finalizeze învățământul obligatoriu, să urmeze un curs de instruire sau de calificare profesională;

g) să participe la programe probaționale;

h) să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, dar numai cu acordul acestuia.

(6¹) În cazul condamnării minorului cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, participarea la programul probațional este obligatorie.

(7) În decursul perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă, instanţa de judecată, la demersul organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi.

(8) - abrogat.

(8¹) - abrogat.

(9) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul perioadei de probaţiune sau, după caz, termenul de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau, până la expirarea termenului de probă, nu a executat cu rea-voinţă obligaţia de a repara dauna cauzată instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa, deplin sau parțial, dar nu mai puțin de 1/3 din pedeapsa stabilită prin hotărârea instanţei de judecată.

(10) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârșește în perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art.85, dacă, după caz, nu sînt aplicabile prevederile alin. (11) din prezentul articol.

(11) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârșește în perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită supravegherea asupra comportamentului celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei.

(12) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare nu a executat obligația de cooperare asumată în baza acordului de cooperare, instanța de judecată, la demersul procurorului, pronunță o încheiere cu privire la anularea condamnării în baza acordului de cooperare și trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărârea instanței de judecată.

a executării pedepsei cu închisoare

(1) În cazul în care instanţa de judecată, ținând cont de circumstanţele cauzei şi de personalitatea vinovatului, ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute întreaga pedeapsă cu închisoare în penitenciar, aceasta poate dispune suspendarea parţială a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând în hotărâre perioada de executare a pedepsei în închisoare şi perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă, precum şi motivele condamnării cu suspendarea parţială a executării pedepsei. Prima parte a pedepsei se execută în penitenciar, iar restul pedepsei se suspendă.

(2) În cazul infracțiunilor ușoare sau mai puțin grave, partea de pedeapsă ce trebuie executată în penitenciar poate fi coborâtă până la minimul prevăzut de prezentul cod.

(3) În cazul infracţiunilor grave, partea de pedeapsă ce trebuie executată în penitenciar nu trebuie să fie mai mică decât jumătate din pedeapsa stabilită de instanţa de judecată. În cazul acordului de cooperare, partea de pedeapsă ce trebuie executată în penitenciar poate fi redusă până la un an.

(4) Prezentul articol nu se aplică în cazul infracțiunilor deosebit de grave și excepțional de grave, precum și al infracțiunilor prevăzute la art. 166¹ alin. (2) și (3), art. 171 alin. (2), art. 172 alin. (2), art. 174 alin. (1¹), art. 175 alin. (2), art. 201¹ alin. (3), art. 206 alin. (1), art. 264 alin. (4) și (6).

5) La liberarea persoanei pentru executarea părţii de pedeapsă suspendată condiţionat pot fi aplicate obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6).

(6) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoare săvârșește în perioada de probaţiune sau, după caz, în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată sau încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite, instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. 85 dacă, după caz, nu sînt aplicabile prevederile alin. (7) din prezentul articol.

(7) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoare săvârșește în perioada de probaţiune sau, după caz, în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată uşoară sau mai puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoare se soluţionează de către instanţa de judecată, la demersul organului care exercită supravegherea asupra comportamentului celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei.

(8) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoare nu a executat obligația de cooperare asumată în baza acordului de cooperare, instanța de judecată, la demersul procurorului, pronunță o încheiere cu privire la anularea condamnării în baza acordului de cooperare și trimiterea condamnatului pentru a executa deplin pedeapsa stabilită prin hotărârea instanței de judecată.

înainte de termen

(1) Persoanei care execută pedeapsa cu închisoare i se poate aplica liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă a realizat programul individual de executare a pedepsei, a reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care a fost condamnată, cu excepţia cazului când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, şi dacă se constată că corectarea ei este posibilă fără executarea deplină a pedepsei. Persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară.

(2) Aplicând liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen, instanța de judecată îl obligă pe condamnat să îndeplinească una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la art. 90 alin. (6) în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. În cazul muncii neremunerate în folosul comunității, acordul condamnatului nu este necesar.

(3) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică condamnaţilor de către instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei, în baza demersului instituţiei care pune în executare pedeapsa, la cererea condamnatului sau a apărătorului acestuia în condiţiile prevăzute la art. 266 şi 267 din Codul de executare şi numai după respectarea procedurii extrajudiciare stabilite.

(4) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată dacă condamnatul, care la momentul săvârșirii infracţiunii a atins vârsta de 21 ani, a executat efectiv:

a) cel puţin jumătate, dar nu mai puţin de 90 de zile de închisoare, din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârșirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave;

b) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârșirea unei infracţiuni grave, infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.(8).

(5) Persoana care execută pedeapsa detențiunii pe viață poate fi liberată condiționat de pedeapsă înainte de termen dacă instanța de judecată consideră că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei în baza unei evaluări care ia în considerare realizarea programului individual de executare a pedepsei, manifestarea unui comportament corespunzător pe durata detenției, implicarea activă în activități remunerate sau neremunerate, cu excepția situațiilor în care acest lucru nu depinde de voința persoanei, repararea integrală a daunelor cauzate de infracțiunea pentru care persoana a fost condamnată, cu excepția cazurilor în care dovedește imposibilitatea de a le repara, precum și un risc scăzut de recidivă, care să justifice liberarea înainte de executarea completă a pedepsei. Persoana trebuie să fi executat cel puțin 30 de ani de închisoare, fără a se lua în calcul compensarea privilegiată a zilelor de muncă și alte instrumente de reducere a pedepsei.

(5¹) Aplicând liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen în condițiile alin. (5) din prezentul articol, instanța de judecată dispune aplicarea unei perioade de probațiune sau, după caz, a unui termen de probă și îl obligă pe condamnat să îndeplinească una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la art. 90 alin. (6). De la data liberării condiționate, condamnatul este supus de către organul de probațiune unui termen de supraveghere de 10 ani.

(6) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată minorilor, persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani şi persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani, dacă aceştia au executat efectiv:

a) cel puţin o treime din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârșirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave;

b) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârșirea unei infracţiuni grave;

c) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârșirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave.

(6¹) - abrogat.

(6²) - abrogat.

(6³) Prevederile alin. (1), (3), (4) și (6) nu se aplică persoanei condamnate la detențiune pe viață a cărei pedeapsă a fost comutată în închisoare potrivit actului de amnistie sau grațiere.

(7) Controlul asupra comportării celor liberaţi condiţionat de pedeapsă înainte de termen îl exercită organele de probaţiune, iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv.

(8) Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat:

a) condamnatul se eschivează cu intenție de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organului indicat la alin.(7), poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat;

b) condamnatul săvârșește din imprudenţă o nouă infracţiune, anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen se decide de instanţa de judecată;

c) condamnatul săvârșește cu intenţie o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa în condiţiile art.85. În acelaşi mod se aplică pedeapsa şi în cazul săvârșirii unei noi infracţiuni din imprudenţă dacă instanţa de judecată anulează liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen.

săvârșirii infracţiunii pentru prima oară

şi al reparării prejudiciului

(1) Persoana este liberată de pedeapsă penală în cazul săvârșirii unei infracţiuni prevăzute la art.241, 242, 244, 244¹, 246, 246¹, 250, 257, 258 şi 262 din Partea specială a prezentului cod dacă întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

a) nu a fost liberată anterior de pedeapsă penală pentru comiterea aceleiaşi fapte;

b) a înlăturat încălcările şi a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune;

c) a achitat la bugetul de stat o sumă egală cu valoarea prejudiciului material cauzat, dar nu mai mică decât dublul limitei maxime a amenzii prevăzute de sancţiunea articolului corespunzător din Partea specială a codului.

(2) Persoana este liberată de pedeapsă penală în condiţiile alin.(1) doar dacă fapta nu a fost săvârșită prin aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-a soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu a fost săvârșită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.

cu o pedeapsă mai blândă

(1) În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare, instanţa de judecată, ținând cont de comportarea lor în timpul executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă, cu condiția reparării integrale a daunelor cauzate de infracțiunea pentru care persoana a fost condamnată, cu excepția cazului când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le repare. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, de la pedeapsa complementară.

(2) Înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, jumătate din termenul de pedeapsă pentru o infracțiune gravă și cel puțin două treimi din termenul de pedeapsă pentru o infracțiune deosebit de gravă sau excepțional de gravă.

(3) La înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă, instanţa de judecată poate alege orice pedeapsă mai blândă, din cele specificate la art.62, în limitele prevăzute pentru fiecare categorie de pedepse.

(3¹) În privința persoanelor care execută pedeapsa detențiunii pe viață, înlocuirea părții neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi dispusă numai după ce condamnatul a executat cel puțin 30 de ani de închisoare, fără a se lua în calcul compensarea privilegiată a zilelor de muncă și alte instrumente de reducere a pedepsei, iar instanța de judecată, în baza unei evaluări care ia în considerare realizarea programului individual de executare a pedepsei, manifestarea unui comportament corespunzător pe durata detenției, implicarea activă în activități remunerate sau neremunerate, cu excepția situațiilor în care acest lucru nu depinde de voința persoanei, repararea integrală a daunelor cauzate de infracțiunea pentru care persoana a fost condamnată, cu excepția cazurilor în care dovedește imposibilitatea de a le repara, precum și un risc scăzut de recidivă, constată că menținerea pedepsei inițiale nu mai este necesară și că există premisele reale pentru reintegrarea socială a persoanei condamnate.

(3²) La înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă neprivativă de libertate în condițiile alin. (3¹) din prezentul articol, instanța de judecată, în funcție de categoria pedepsei mai blânde aplicate, dispune aplicarea unei perioade de probațiune sau, după caz, a unui termen de probă și îl obligă pe condamnat să îndeplinească una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la art. 90 alin. (6). De la data înlocuirii părții neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă neprivativă de libertate, condamnatul este supus de către organul de probațiune unui termen de supraveghere de 10 ani.

(4) La înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) în termenul de pedeapsă, la care a fost condamnat, rămas neexecutat.

Minorii condamnaţi pentru săvârșirea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave sînt liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se constată că scopurile pedepsei pot fi atinse prin aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ prevăzute la art. 104.

schimbării situaţiei

Persoana care a săvârșit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de pedeapsă dacă se va constata că, la data judecării cauzei, datorită schimbării situaţiei, fapta săvârșită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi, în virtutea comportării ireproşabile după săvârșirea infracţiunii, persoana respectivă poate fi corectată fără executarea pedepsei.

a persoanelor grav bolnave

(1) Persoana care, în timpul executării pedepsei, s-a îmbolnăvit de o boală psihică, ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a le dirija, este liberată de executarea pedepsei. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical.

(2) Persoana care, până la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei, s-a îmbolnăvit de o boală gravă, alta decât cea specificată la alin.(1), ce împiedică executarea pedepsei, poate fi liberată de executarea pedepsei de către instanţa de judecată.

(3) - abrogat.

(4) Persoanele menţionate la alin.(1) şi (2), în cazul însănătoşirii lor, pot fi supuse pedepsei dacă nu au expirat termenele prescripţiei prevăzute la art.60 şi 97. Schimbarea liberării condiţionate a persoanelor menţionate la alin.(1) şi (2) cu executarea pedepsei în penitenciar se efectuează la demersul reprezentantului organului care pune în executare sentinţa, în baza unui control efectuat cel puţin o dată la 12 luni.

femei gravide şi persoane care au copii

în vârstă de până la 8 ani

(1) Femeilor condamnate gravide şi persoanelor care au copii în vârstă de până la 8 ani, cu excepţia celor condamnate la închisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, infracţiuni prevăzute la cap. I, II, III, VII, VIII, XIII şi XVII, instanţa de judecată le poate amâna executarea pedepsei până la atingerea de către copil a vârstei de 8 ani.

(1¹) La amânarea executării pedepsei în condiţiile alin. (1) din prezentul articol, instanţa de judecată poate obliga persoana condamnată să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art. 90 alin. (6).

(2) În cazul în care vreuna din persoanele condamnate, menţionate la alin.(1), refuză să-şi exercite drepturile şi obligaţiile părinteşti sau încalcă condiţiile probaţiunii după avertismentul făcut de organul care exercită controlul asupra comportamentului persoanei condamnate faţă de care executarea pedepsei a fost amânată, instanţa de judecată, la propunerea organului nominalizat, poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să trimită persoana condamnată pentru executarea pedepsei la locul stabilit în hotărârea judecătorească.

(3) La atingerea de către copil a vârstei de 8 ani, instanţa de judecată, la demersul organului de probaţiune:

a) liberează persoana condamnată de executarea părţii neexecutate a pedepsei;

b) înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă;

c) trimite persoana condamnată în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei.

(4) Dacă în perioada amânării executării pedepsei persoana condamnată săvârșește o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art.85.

instituţie ftiziopneumologică

Dacă persoana în privinţa căreia se examinează chestiunea privind liberarea de pedeapsă conform art.91-96 este bolnavă de tuberculoză, instanţa de judecată poate dispune, în baza demersului administraţiei instituţiei penitenciare, internarea ei forţată într-o instituţie ftiziopneumologică.

de condamnare

(1) Sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost făcut în următoarele termene, calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă:

a) 2 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară;

b) 6 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă;

c) 10 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă;

d) 15 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă;

e) 20 de ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă.

(2) Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele care, la data săvârșirii infracţiunii, erau minori.

(3) Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă, până la expirarea termenelor prevăzute la alin.(1) şi (2), săvârșește cu intenţie o nouă infracţiune. În cazul eschivării de la executarea pedepsei, curgerea termenului de prescripţie începe din momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din momentul reţinerii acesteia, iar în caz de comitere a unei noi infracţiuni – din momentul săvârșirii ei.

(4) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război, prevăzute la art.135-137, 139 şi 143.

(1) Măsurile de siguranţă au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală.

(2) Măsuri de siguranţă sunt:

a) măsurile de constrângere cu caracter medical;

b) măsurile de constrângere cu caracter educativ;

c) expulzarea;

d) confiscarea specială.

e) confiscarea extinsă.

cu caracter medical

Persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală în stare de iresponsabilitate sau care au săvârșit asemenea fapte în stare de responsabilitate, de responsabilitate redusă, dar, până la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei, s-au îmbolnăvit de o boală psihică, din care cauză ele sînt incapabile să-şi dea seama de acţiunile lor sau să le dirijeze, instanţa de judecată poate să le aplice următoarele măsuri de constrângere cu caracter medical, care se înfăptuiesc de către instituţiile curative ale organelor de ocrotire a sănătăţii:

a) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită;

b) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă.

(1) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care, din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârșite, are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere obişnuită.

(2) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care, din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârșite, prezintă un pericol deosebit pentru societate şi are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere riguroasă.

(3) Persoanele internate în instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt deţinute în condiţii ce exclud posibilitatea săvârșirii de către ele a unei noi fapte prejudiciabile.

şi încetarea aplicării măsurilor de

constrângere cu caracter medical

alienaţilor

(1) Instanţa de judecată, considerând că este necesar de a aplica o măsură de constrângere cu caracter medical, alege forma acesteia în funcţie de boala mintală a persoanei, de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârșite. Persoana supusă tratamentului forţat sau reprezentantul acesteia are dreptul de a cere unei instituţii medicale independente avizul asupra stării de sănătate a persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical.

(2) Instanţa de judecată, în temeiul avizului instituţiei medicale, dispune încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical în cazul însănătoşirii persoanei sau al unei astfel de schimbări a caracterului bolii care exclude necesitatea aplicării acestor măsuri.

(3) Schimbarea măsurii de constrângere cu caracter medical sau prelungirea termenului de aplicare a ei se face, de asemenea, de instanţa de judecată, atât din oficiu, cât şi la cererea persoanei respective sau a reprezentantului acesteia, în baza unui control, efectuat cel puţin o dată la 6 luni, privind necesitatea aplicării acestei măsuri.

(4) Dacă instanţa de judecată nu va găsi necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical unui alienat, precum şi în cazul încetării aplicării unor astfel de măsuri, ea îl poate încredinţa spre îngrijire rudelor sau tutorilor, dar sub o supraveghere medicală obligatorie.

de constrângere cu caracter medical

(1) Persoanei care, după săvârșirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei, s-a îmbolnăvit de o boală psihică, din care cauză ea este incapabilă să-şi dea seama de acţiunile sale sau să le dirijeze, instanţa de judecată îi poate aplica pedeapsa după însănătoşire dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă.

(2) În caz de aplicare a pedepsei după însănătoşire, durata de aplicare a măsurilor de constrângere cu caracter medical se deduce din termenul pedepsei.

cu caracter medical persoanelor care

suferă de alcool sau de dependență

de droguri și instituirea unei măsuri

de ocrotire judiciară

(1) În caz de săvârșire a infracţiunii de către o persoană care suferă de dependență de alcool sau de dependență de droguri, dacă există avizul medical corespunzător, instanţa de judecată, din oficiu ori la cererea procurorului sau a organului de ocrotire a sănătăţii, concomitent cu pedeapsa pentru infracţiunea săvârșită, poate să aplice acestei persoane tratamentul medical forţat.

(2) Persoanele menţionate la alin.(1), condamnate la pedepse neprivative de libertate, vor fi supuse unui tratament forţat în instituţiile medicale cu regim special.

(3) Dacă persoanele menţionate la alin.(1) au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare, în timpul executării pedepsei ele vor fi supuse unui tratament medical forţat, iar după eliberare din locurile de deţinere, dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament, ele vor fi tratate în instituţii medicale cu regim special.

(4) Încetarea tratamentului medical forţat este dispusă de către instanţa de judecată, la propunerea instituţiei medicale în care se tratează persoana respectivă.

(5) Dacă infracţiunea a fost săvârșită de o persoană care abuzează de alcool şi prin aceasta îşi pune familia într-o situaţie materială grea, instanţa de judecată, concomitent cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate pentru infracţiunea săvârșită, este în drept, la cererea procurorului sau a rudelor apropiate ale persoanei în cauză, să instituie o măsură de ocrotire judiciară.

cu caracter educative

(1) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu art. 54 sau de pedeapsă penală în conformitate cu art. 93 li se aplică următoarele măsuri de constrângere cu caracter educativ:

a) avertismentul;

b) încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat;

c) obligarea minorului să repare daunele cauzate. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare starea materială a minorului;

d) obligarea minorului de a urma un curs de reabilitare psihologică;

e) obligarea minorului de a urma cursul de învățământ obligatoriu;

f) obligarea minorului de a participa la un program probaţional;

g) obligarea minorului de a urma un curs de calificare profesională.

(2) Enumerarea de la alin.(1) are un caracter exhaustiv.

(3) Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu caracter educativ.

(4) În cazul eschivării sistematice a minorului de la măsurile de constrângere cu caracter educativ, la propunerea organului de stat specializat, procurorul anulează măsurile aplicate și trimite cauza în instanța de judecată, iar în cazul în care măsurile respective au fost stabilite de către instanţa de judecată, aceasta le anulează şi dispune trimiterea cauzei penale la procuror sau, după caz, stabileşte o pedeapsă prevăzută de lege pentru fapta săvârșită.

(5) Măsurile de constrângere cu caracter educativ se aplică minorilor până la atingerea majoratului, în funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârșite.

(1) Cetăţenilor străini şi apatrizilor care au fost condamnaţi pentru săvârșirea unor infracţiuni li se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării.

(2) În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa cu închisoare, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.

(3) La luarea deciziei privind expulzarea persoanelor prevăzute la alin.(1) se va ţine cont de dreptul la respectarea vieţii private a acestora.

(1) Confiscarea specială constă în trecerea, forțată și gratuită, în proprietatea statului a bunurilor indicate la alin. (2). În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi găsite, nu pot fi recuperate sau confiscarea acestora este imposibilă din orice alt motiv, se confiscă prioritar un alt bun cu valoare echivalentă, iar în lipsa acestuia, contravaloarea acestora.

(2) Sunt supuse confiscării speciale bunurile (inclusiv valorile valutare):

a) utilizate sau destinate pentru săvârșirea unei infracțiuni;

b) rezultate din infracțiuni, precum și orice venituri sau foloase ce derivă din astfel de bunuri;

c) date pentru a determina săvârșirea unei infracțiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor;

d) deținute contrar dispozițiilor legale;

e) convertite sau transformate, parțial sau integral, din bunurile rezultate din infracțiuni și din veniturile sau foloasele obținute din aceste bunuri;

f) care constituie obiectul infracțiunilor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.

(3) Dacă bunurile indicate la alin. (2) au fost comasate cu bunuri dobândite legal, se confiscă acea partea din bunuri sau contravaloarea acestora care corespunde valorii bunurilor rezultate din infracțiuni și a veniturilor sau foloaselor obținute din aceste bunuri.

(4) Confiscarea specială se aplică chiar dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul sau condamnatul este liberat de răspundere penală sau de pedeapsă penală ori dacă a fost aplicată amnistia sau a survenit decesul acestuia. Confiscarea specială nu se aplică în cazul liberării persoanei de răspundere penală ca urmare a expirării termenului de prescripție, cu excepția infracțiunilor ușoare, mai puțin grave sau grave, și dacă termenul a expirat după pornirea procesului penal.

(5) Confiscarea specială nu se aplică în cazul infracțiunilor săvârșite prin intermediul unui organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă.

(1) Sunt supuse confiscării extinse și alte bunuri decât cele indicate la art. 106, în cazul în care persoana este bănuită, învinuită, inculpată sau condamnată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute la art. 140¹–142, 144, 158, art. 164 alin. (2) lit. f), art. 165–168, art. 171 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. a), art. 172 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. a), art. 173 alin. (2), art. 174–175¹, 181¹–181³, 186–191, 206, 208–208⁵, 214¹, 217–217⁴, 218–220¹, 223–233, 236–246¹, art. 247 alin. (2), art. 248–253, 257, 259–260⁶, 260⁸, 275, 278–280, 282–286, 289–290, 292, 295–295², 302, 324–329, 330², 332–335¹, 342, 343, 361 și 362¹, dacă fapta este de natură să genereze un beneficiu economic.

(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

a) valoarea bunurilor dobândite de persoana bănuită, învinuită, inculpată sau condamnată în ultimii 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței, depășește cu mai mult de 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărâre de Guvern, veniturile dobândite licit de aceasta. Dacă este comisă o infracțiune continuă, este luată în considerare și perioada până la sfârșitul activității infracționale;

b) instanța de judecată își formează convingerea că bunurile respective pot proveni din activități infracționale. Convingerea instanței se poate baza inclusiv pe diferența dintre veniturile dobândite licit și valoarea bunurilor dobândite în aceeași perioadă, pe faptul că nu există o sursă licită plauzibilă a bunurilor sau că persoana bănuită, învinuită, inculpată sau condamnată are legături cu criminalitatea organizată;

c) au fost săvârșite infracțiunile indicate la alin. (1), pentru care legea prevede, în calitate de pedeapsă maximă, pedeapsa închisorii pe un termen de cel puțin 4 ani.

(3) La aplicarea prevederilor alin. (2) se va lua în considerare valoarea bunurilor deținute atât de persoana bănuită, învinuită, inculpată sau condamnată, cât și de persoanele terțe fizice sau juridice menționate la art. 106².

(4) La stabilirea diferenței dintre veniturile licite și valoarea bunurilor dobândite se va ține cont de valoarea bunurilor la data dobândirii acestora şi de cheltuielile suportate de persoana bănuită, învinuită, inculpată sau condamnată și de membrii familiei acesteia, inclusiv de persoanele terțe fizice sau juridice menționate la art. 106².

(5) Dacă, la adoptarea hotărârii de către instanță, bunurile supuse confiscării extinse nu mai există, nu se găsesc sau au fost comasate cu bunurile dobândite licit și care nu pot fi separate de acestea ori dacă confiscarea lor este imposibilă din orice alt motiv, în locul lor se confiscă bani și alte bunuri care acoperă valoarea acestora.

(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, inclusiv bunurile în care au fost transformate sau convertite bunurile provenite din activități infracționale, precum și veniturile sau foloasele obținute din aceste bunuri.

(7) Dacă persoana bănuită, învinuită, inculpată sau condamnată deține bani, aceștia vor fi confiscați în mod prioritar. Dacă banii deținuți nu sunt suficienți, se confiscă celelalte bunuri.

(8) Confiscarea nu poate depăși valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2) lit. a), care excedează nivelul veniturilor licite ale persoanei bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate.

(9) Confiscarea extinsă se aplică și în cazul în care persoana nu poate fi trasă la răspundere penală din cauza decesului sau dacă este liberată de răspundere penală ori de pedeapsă pentru motivele prevăzute de prezentul cod, sau dacă a fost aplicată amnistia. Confiscarea extinsă nu se aplică în cazul liberării persoanei de răspundere penală ca urmare a expirării termenului de prescripție, cu excepția infracțiunilor mai puțin grave sau grave, și în cazul în care termenul a expirat după pornirea procesului penal.

(1) Bunurile care fac obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ce au fost transferate de către bănuit, învinuit, inculpat sau condamnat unor persoane terțe fizice sau juridice ori care au fost dobândite de către aceste persoane de la bănuit, învinuit, inculpat sau condamnat se confiscă în condițiile alin. (2) și (3).

(2) Confiscarea bunurilor menționate la alin. (1) este posibilă în una dintre următoarele situații:

1) persoanele terțe fizice sau juridice știau sau ar fi trebuit să știe că:

a) bunurile transferate sau dobândite întrunesc condițiile prevăzute la art. 106 alin. (2) și art. 106¹ alin. (2); sau

b) scopul transferului sau al dobândirii bunurilor era evitarea confiscării, inclusiv atunci când transferul sau achiziția s-a făcut în mod gratuit sau în schimbul unei sume de bani care este în mod clar disproporționată în raport cu valoarea de piață a bunurilor;

2) bunurile au fost dobândite de către persoane terțe, fizice sau juridice ori au fost transferate unor persoane terțe fizice sau juridice în timp ce rămâneau în proprietatea efectivă a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau condamnatului.

(3) Confiscarea specială și confiscarea extinsă nu pot fi aplicate bunurilor deținute de persoanele terțe fizice sau juridice, de bună-credință. Persoanele terțe fizice sau juridice care au dobândit bunuri sau cărora le-au fost transferate bunuri în cel puțin una dintre situațiile prevăzute la alin. (2) nu pot fi considerate proprietari de bună-credință.

(1) Amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei.

(2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.

(3) Amnistia nu se aplică în cazul săvârșirii de infracţiuni prevăzute la art. 166¹ alin. (2)–(4), precum şi persoanelor care au săvârșit asupra minorilor infracţiuni prevăzute la art. 171-175¹, 201, 206 și 208 - 208⁵.

(1) Graţierea este actul prin care persoana condamnată este liberată, în tot sau în parte, de pedeapsa stabilită ori pedeapsa stabilită este comutată.

(2) Graţierea se acordă de către Preşedintele Republicii Moldova în mod individual.

(3) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare, cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere.

(4) Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.

(5) Graţierea nu se aplică persoanelor care au săvârșit asupra minorilor infracţiuni prevăzute la art. 171-175¹, 201, 206 și 208 - 208⁵.

(1) Împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, prevăzute la capitolele II–III, V–VI și la art.264 alin.(1) din Partea specială, precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală, dacă persoana nu are antecedente penale pentru infracţiuni similare comise cu intenţie sau dacă în privinţa ei nu a mai fost dispusă încetarea procesului penal, ca urmare a împăcării, pentru infracţiuni similare comise cu intenție în ultimii cinci ani. În cazul minorilor, împăcarea părților poate fi aplicată și pentru infracțiuni ușoare sau mai puțin grave, prevăzute la capitolul IV din Partea specială, precum și pentru infracțiuni grave, prevăzute la capitolele II–III și V–VI din Partea specială.

(2) Împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la retragerea completului de judecată pentru deliberare.

(3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face de reprezentanţii lor legali. Cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.

(4) Împăcarea nu se aplică în cazul persoanelor care au săvârșit asupra minorilor infracţiunile prevăzute la art. 171–175¹, cu excepția infracțiunilor ușoare sau mai puțin grave, dacă acestea au fost săvârșite de către minori, sau în cazul infracțiunilor săvârșite asupra minorilor prevăzute la art. 201, 206 și 208 - 208⁵.

Antecedentele penale reprezintă o stare juridică a persoanei, ce apare din momentul rămânerii definitive a sentinţei de condamnare, generând consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau reabilitării.

(1) Se consideră ca neavând antecedente penale persoanele:

a) liberate de pedeapsă penală;

b) liberate, potrivit actului de amnistie, de răspunderea penală;

c) liberate, potrivit actului de amnistie sau graţiere, de executarea pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare;

d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă, în termenul de probă, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată;

e) condamnate la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea – după executarea pedepsei;

f) - abrogată;

g) condamnate la închisoare pentru săvârșirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave – dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei;

h) condamnate la închisoare pentru săvârșirea unei infracţiuni grave – dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei;

i) condamnate la închisoare pentru săvârșirea unei infracţiuni deosebit de grave – dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei;

j) condamnate la închisoare pentru săvârșirea unei infracţiuni excepţional de grave – dacă au expirat 10 ani după executarea pedepsei.

(2) Dacă condamnatul, în modul stabilit de lege, a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă, termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate, din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare.

(3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.

(1) Dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare ireproşabilă, la cererea sa, instanţa de judecată poate anula antecedentele penale până la expirarea termenelor de stingere a acestora. Drept condiţii pentru primirea cererii de reabilitare judecătorească pot fi:

a) condamnatul nu a comis o nouă infracţiune;

b) a expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut la art.111 alin.(1) şi (2);

c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă;

d) condamnatul a achitat integral despăgubirile civile, la plata cărora a fost obligat prin hotărâre judecătorească, precum şi cheltuielile de judecată;

e) condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, a atins vârstă de pensionare sau este incapabil de muncă.

(2) Reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.

(3) În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouă cerere decât după un an.

(4) Anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care, dacă ar fi fost cunoscută, conducea la respingerea cererii de reabilitare.

(1) Se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite şi semnele componenţei infracţiunii, prevăzute de norma penală.

(2) Calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători.

unui concurs de infracţiuni

Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni, determinat la art.33, se efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau alineatelor unui singur articol din legea penală care prevăd faptele prejudiciabile săvârșite.

concurenţei normelor penale

(1) Concurenţa normelor penale presupune săvârșirea de către o persoană sau de către un grup de persoane a unei fapte prejudiciabile, cuprinse în întregime de dispoziţiile a două sau mai multor norme penale şi constituind o singură infracţiune.

(2) Alegerea uneia din normele concurente care reflectă cel mai exact natura juridică a faptei prejudiciabile comise se efectuează în condiţiile art.116-118.

dintre normele generale şi cele special

(1) Normă generală se consideră norma penală care prevede două sau mai multe fapte prejudiciabile, iar normă specială – norma penală care prevede numai cazurile particulare ale acestor fapte.

(2) În cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se aplică numai norma specială.

concurenţei dintre două norme

special

Concurenţa dintre două norme speciale are următoarele varietăţi:

a) dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante – infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanţe atenuante;

b) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante – infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede pedeapsa mai blândă;

c) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante – infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră.

concurenţei dintre o parte şi un

întreg

(1) Concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a două sau mai multor norme penale, una din ele cuprinzând fapta prejudiciabilă în întregime, iar celelalte – numai unele părţi ale ei.

(2) Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează în baza normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvârșite.

Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele definite în prezentul capitol, înţelesul lor este cel prevăzut la articolele ce urmează.

Prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontierele Republicii Moldova, cu subsolul şi spaţiul ei aerian.

Prin secret de stat se înţeleg informaţiile definite astfel prin Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat.

internaţională

Prin persoană care se bucură de protecţie internaţională se înţelege:

a) şeful statului străin, inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită funcţiile şefului de stat conform constituţiei statului respectiv, fie şeful guvernului, fie ministrul de externe al statului străin, precum şi membrii familiilor lor care îi însoţesc;

b) oricare reprezentant ori persoană cu funcţie de răspundere a statului străin sau oricare persoană cu funcţie de răspundere ori alt agent al organizaţiei internaţionale interguvernamentale care, conform dreptului internaţional, are dreptul la protecţie specială contra oricărui atac asupra persoanei, libertăţii şi demnităţii sale, precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei.

persoana publică şi persoana cu

funcţie de demnitate publică

(1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.

(2) Prin persoană publică se înţelege: funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine grade speciale sau militare); angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.

(3) Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, altă persoană cu funcție de demnitate publică stabilită prin lege; persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.

funcţionarul international

(1) Prin persoană publică străină se înţelege: orice persoană, numită sau aleasă, care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui stat străin; persoana care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ public sau o întreprindere publică străină; persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin.

(2) Prin funcţionar internaţional se înţelege: funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale sau orice persoană autorizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei; membrul unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu atribuţii de grefă.

comercială, obştească sau altă organizaţie

nestatală

Prin persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală se înţelege persoana căreia, în organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.

abrogat.

daune considerabile şi daune esenţiale

(1) Se consideră proporţii mari valoarea bunurilor dobândite, primite, fabricate, distruse, poluate, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depăşeşte 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

(1¹) Se consideră proporţii deosebit de mari valoarea bunurilor dobândite, primite, fabricate, distruse, poluate, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depăşeşte 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

(2) Se consideră proporții considerabile sau esențiale valoarea bunurilor sustrase, dobândite, primite, fabricate, distruse, poluate, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depășește 10 salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

(1) Prin mijloace din fonduri externe se înţeleg resursele financiare şi materiale alocate în calitate de granturi, subvenţii, credite, donaţii, împrumuturi, ajutor umanitar de către alte state, de către Uniunea Europeană sau instituţii, organizaţii şi asociaţii internaţionale, persoane fizice sau juridice străine, garantate sau contractate de către stat, precum şi cele nerambursabile.

(2) Prin mijloace alocate de Uniunea Europeană se înțeleg mijloacele alocate din:

a) bugetul Uniunii Europene;

b) bugetele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii Europene, înființate în temeiul tratatelor, sau bugetele gestionate sau monitorizate direct sau indirect de acestea.

Prin depășire substanțială, în sensul art. 330², se înțelege diferența care depășește 40 de salarii medii pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârșirii faptei, dintre averea deținută la momentul accederii în funcție și veniturile obținute în perioada exercitării funcției, inclusiv veniturile membrilor de familie sau ale concubinului/concubinei, pe de o parte, și averea deținută, inclusiv cheltuielile realizate în această perioadă, pe de altă parte.

Prin timp de război se înţelege intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace.

internaţional umanitar

Prin persoană protejată de dreptul internaţional umanitar se înţelege:

a) într-un conflict armat cu caracter internaţional: orice persoană protejată în sensul Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 privind protecția victimelor de război şi al Protocolului adiţional I din 8 iunie 1977 privind protecția victimelor conflictelor armate internaționale, în special bolnavii, răniții, naufragiații, prizonierii de război şi persoanele civile;

b) într-un conflict armat fără caracter internaţional: orice persoană protejată în sensul art. 3 comun al Convențiilor de la Geneva din 12 august 1949 și în sensul Protocolului adițional II din 8 iunie 1977 privind protecția victimelor conflictelor armate fără caracter internațional (bolnavii, răniții, naufragiații, persoanele care nu participă direct la operaţiunile militare şi care se găsesc sub puterea părţii inamice);

c) întru-un conflict armat cu sau fără caracter internaţional: membrii forţelor armate şi combatanţii părţii inamice care au depus armele sau care, din orice altă cauză, nu se mai pot apăra şi care nu se află sub puterea părţii inamice.

(1) Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile, prevăzute de prezentul cod, contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar, săvârșite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar prin contract, în termen, cu termen redus sau ca rezervişti concentraţi ori mobilizaţi.

(2) Militarii care au săvârșit infracţiuni sunt trași la răspundere penală în conformitate cu prevederile părţilor generală şi specială ale prezentului cod.

(1) Prin arme se înțeleg instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale.

(2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuințate pentru atac.

Prin mercenar se înţelege persoana special recrutată, în ţară sau în străinătate, pentru a lupta într-un conflict armat, care ia parte la operaţiunile militare în vederea obţinerii unui avantaj personal sau a unei remunerări promise de către o parte la conflict sau în numele acesteia, care nu este nici cetăţean al părţii la conflict, nici rezident pe teritoriul controlat de o parte la conflict, nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi nu a fost trimisă de către un stat, altul decât partea la conflict, în misiune oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv.

Prin faptă săvârșită în public se înţelege fapta comisă:

a) într-un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă în momentul săvârșirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o persoană, dar făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului;

b) în orice alt loc accesibil publicului dacă în momentul săvârșirii faptei erau de faţă două sau mai multe persoane;

c) într-un loc inaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută, dacă aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;

d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cu caracter familial, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante;

e) prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului.

Prin mijloace de transport se înţeleg toate tipurile de automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice.

Prin bunuri, în sensul art. 106, 106¹, 243 și 279, se înțeleg mijloace financiare, orice categorie de valori (active) corporale sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum şi acte sau alte instrumente juridice sub orice formă, inclusiv în format electronic ori digital, care atestă un titlu ori un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active).

sexual neconsimțite

(1) Prin act sexual se înțelege acțiunea de penetrare vaginală, anală sau orală de natură sexuală cu orice parte corporală sau obiect.

(2) Prin acțiuni cu caracter sexual se înțelege orice alte modalități de obținere a unei satisfacții sexuale decât cele indicate la alin. (1), precum și alte acțiuni decât cele care intră sub incidența art. 173 și 287 din prezentul cod sau a art. 354 din Codul contravențional.

(3) Se consideră neconsimțit actul sexual sau acțiunea cu caracter sexual care este însoțită de o constrângere fizică sau psihică, aplicată victimei ori altei persoane, sau în care se profită de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința.

(1) Prin mijloc de plată fără numerar se înțelege un instrument de plată fără numerar, un instrument de plată electronică, o monedă electronică sau o monedă virtuală.

(2) Prin instrument de plată fără numerar se înțelege un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, care este protejat/protejată, nematerial/nematerială sau material/materială ori o combinație a acestora, altul/alta decât monedele legale, și care, singur/singură sau împreună cu o procedură ori un set de proceduri, permite deținătorului sau utilizatorului să transfere bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală.

(3) Prin instrument de plată electronică se înțelege un instrument care permite efectuarea de retrageri de numerar, de încărcare și descărcare a monedei electronice, precum și transferuri de fonduri, altele decât cele executate de către instituțiile financiare.

(4) Prin monedă electronică se înțelege o valoare monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanță asupra emitentului, care este emisă la primirea fondurilor (altele decât moneda electronică), în scop de efectuare a unor operațiuni de plată, și care este acceptată de o persoană, alta decât emitentul de monedă electronică.

(5) Prin monedă virtuală se înțelege o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală ori de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal și nu deține statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb și poate fi transferată, stocată și tranzacționată electronic.

asupra unui copil

Prin material privind abuzul sexual asupra unui copil se înțelege:

a) orice material ce prezintă vizual un copil, care este implicat într-un comportament sexual explicit, real sau simulat, sau orice reprezentare a organelor sexuale ale unui copil, în principal cu scop sexual;

b) orice imagini realiste ale unui copil implicat într-un comportament sexual explicit sau orice imagini realiste ale organelor sexuale ale unui copil, în principal în scop sexual.

Prin spectacol pornografic se înțelege expunerea în direct, adresată unui anumit public, inclusiv prin intermediul tehnologiei informațiilor și al comunicațiilor electronice, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit, real sau simulat, ori a organelor sexuale ale unui copil, în principal cu scop sexual.

Prin valori culturale cu caracter religios sau laic se înţeleg valorile indicate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură din 14 noiembrie 1970 privind măsurile îndreptate spre interzicerea şi prevenirea introducerii, scoaterii şi transmiterii ilicite a dreptului de proprietate asupra valorilor culturale.

Prin membru de familie se înţelege:

a) în condiţia de conlocuire: persoanele aflate în căsătorie, în divorţ, persoanele în privința cărora a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară, rudele, afinii lor, soţii rudelor, persoanele aflate în relaţii asemănătoare celora dintre soţi (concubinaj) sau dintre părinţi şi copii;

b) în condiţia de locuire separată: persoanele aflate în căsătorie, în divorț, rudele, afinii lor, copiii adoptivi, persoanele în privința cărora a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară, persoanele care se află ori s-au aflat în relaţii asemănătoare celora dintre soţi (concubinaj).

(1) Prin rudenie se înţelege legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz – în linie colaterală.

(2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.

(3) Rudele unuia dintre soţi sînt afinii celuilalt soţ. Linia şi gradul de afinitate sunt asimilate liniei şi gradului de rudenie.

(4) Rude apropiate sunt părinţii, copiii, înfietorii, copiii înfiaţi, fraţii şi surorile, bunicii şi nepoţii lor.

psihotrope, precursori, produse etnobotanice

și analogi ai substanțelor stupefiante

sau psihotrope

(1) Prin droguri se înțeleg substanțele reglementate de Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961 sau de Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971, precum și oricare dintre substanțele și plantele aflate sub control național prevăzute în actele normative aprobate de către Guvern.

(2) Prin substanțe stupefiante se înțeleg substanțele de origine naturală sau sintetică înscrise în anexele la Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961 și prevăzute în actele normative aprobate de Guvern.

(3) Prin substanțe psihotrope se înțeleg substanțele de origine naturală sau sintetică înscrise în anexele la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 și prevăzute în actele normative aprobate de Guvern.

(4) Prin precursor se înțelege substanța de origine naturală sau sintetică utilizată sau destinată utilizării la producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor, substanțelor stupefiante sau psihotrope, prevăzută în actele normative aprobate de către Guvern.

(5) Prin produse etnobotanice (etnobotanice) se înțeleg amestecuri de substanțe în orice stare fizică și/sau plante ori amestecuri de ierburi și părți de plante tratate cu substanțe chimice supuse controlului, care produc schimbări ce induc efecte fiziologice și/sau mintale, halucinogene și/sau efecte psihoactive.

(6) Prin analog al substanței stupefiante sau psihotrope se înțelege orice substanță sau asociere de substanțe de origine naturală ori sintetică, în orice stare fizică, sau orice produs, plantă, ciupercă ori părți ale acestora, care are capacitatea de a produce efecte psihoactive și care, indiferent de conținutul său, denumirea sa, modul său de administrare, de prezentare sau de publicitatea care i se face, este ori poate fi folosită în locul unei substanțe sau al unui preparat stupefiant, psihotrop ori cu efect psihotrop sau în locul unei plante ori substanțe aflate sub control național și/sau internațional.

(7) Tabelele și listele substanțelor stupefiante, psihotrope și ale precursorilor acestora supuse controlului se aprobă, se modifică și se completează de către Guvern.

(8) În cazul sustragerii, al însușirii, al extorcării sau al altor acțiuni ilegale cu droguri, precursori, etnobotanice sau analogi ai acestora, proporțiile acestora, mici, mari sau deosebit de mari, se determină conform cantităților mici, mari sau deosebit de mari, stabilite de Guvern.

(9) Prin circulația substanțelor stupefiante, psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe, a precursorilor, a substanțelor psihoactive noi, a etnobotanicelor și a analogilor substanțelor stupefiante sau psihotrope se înțeleg toate activitățile care includ cercetare științifică și experimentare, elaborare, fabricare, preparare, transformare, extragere și prelucrare, cultivare, recoltare și distrugere a plantelor care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, distrugere a acestor substanțe, a precursorilor, a substanțelor psihoactive noi, a produselor etnobotanice și a analogilor substanțelor stupefiante sau psihotrope, de asemenea import și export, transport, livrare, expediere, distribuție și comerț, eliberare și utilizare, procurare, deținere, păstrare și depozitare a acestora, precum și activitățile intermediare cu precursorii, în sensul Legii nr. 201/2025 cu privire la circulația substanțelor stupefiante, psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe, a precursorilor, a substanțelor psihoactive noi și a substitutelor de droguri.

[Art.134¹ în redacția LP201 din 10.07.25, MO448-451/28.08.25 art.619; în vigoare 28.08.26]

aflată în exploatare

(1) O aeronavă se consideră a fi în zbor din momentul în care, fiind terminată îmbarcarea, toate uşile exterioare ale acelei nave au fost închise şi până în momentul în care una dintre aceste uşi este deschisă în vederea debarcării. În caz de aterizare forţată, se consideră că zborul continuă până în momentul când autorităţile competente iau în primire aeronava, precum şi persoanele şi bunurile de la bord.

(2) O aeronavă se consideră a fi în exploatare din momentul în care personalul de la sol sau echipajul începe să o pregătească în vederea efectuării unui anumit zbor şi până la expirarea unui termen de 24 de ore după orice aterizare. Perioada de exploatare cuprinde, în orice caz, întreaga durată de aflare a aeronavei în zbor.

Prin platformă fixă se înţelege o insulă artificială, o instalaţie sau o lucrare ataşată permanent de fundul mării în vederea explorării şi exploatării resurselor sau pentru alte scopuri economice.

cu efect letal

Prin dispozitiv exploziv sau alt dispozitiv cu efect letal se înţelege:

a) arma sau dispozitivul exploziv sau incendiar destinat sau capabil să cauzeze moartea, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale esenţiale;

b) arma sau dispozitivul destinat sau capabil să cauzeze moartea, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale esenţiale prin eliberarea, diseminarea sau acţiunea substanţelor chimice toxice, a agenţilor biologici ori a toxinelor sau a altor substanţe analoage, a radiaţiei sau a substanţelor radioactive.

Prin obiect de stat sau guvernamental se înţelege obiectul permanent ori temporar sau mijlocul de transport care este utilizat sau ocupat de reprezentanţii statului, membrii Guvernului, ai organului legislativ sau judiciar, fie de persoane cu funcţie de răspundere ori funcţionari ai unei autorităţi publice sau ai oricărui alt organ ori instituţii publice, fie de funcţionari sau persoane cu funcţie de răspundere ale unei organizaţii interguvernamentale, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Prin obiect de infrastructură se înţelege orice obiect aflat în proprietate publică sau privată care oferă sau distribuie servicii populaţiei, cum ar fi: canalizare, asigurarea cu apă, cu energie, cu combustibil sau comunicații electronice.

Prin loc de utilizare publică se înţeleg părţile clădirii, ale terenului, ale străzii, ale canalului navigabil ori ale unui alt loc care sînt accesibile sau deschise publicului permanent, periodic sau ocazional şi care includ orice loc comercial, de afaceri, cultural, istoric, educaţional, religios, de stat, de divertisment, de recreaţie sau oricare alt loc similar accesibil sau deschis publicului.

(1) Prin material nuclear se înţelege: plutoniu, cu excepţia plutoniului a cărui concentraţie izotopică în plutoniu 238 depăşeşte 80%; uraniu 233; uraniul îmbogăţit în uraniu 235 sau 233; uraniul care conţine amestecul de izotopi care se găsesc în natură altfel decât sub formă de minereu sau de reziduu de minereu; orice material conținând unu sau mai multe din elementele menţionate la prezentul alineat.

(2) Prin uraniu îmbogăţit în uraniu 235 sau uraniu 233 se înţelege uraniul care conţine fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie aceşti doi izotopi într-o astfel de cantitate încât raportul dintre suma acestor doi izotopi şi izotopul 238 să fie superior raportului dintre izotopul 235 şi izotopul 238 din uraniul natural.

Prin instalaţie nucleară se înţelege:

a) instalaţia, incluzînd clădirile şi echipamentul aferente, în care se produce, se prelucrează, se utilizează, se manipulează, se stochează intermediar sau se depozitează definitiv material nuclear şi care, dacă este avariată ori dacă se produc intervenţii asupra acesteia, poate duce la eliberarea unor cantităţi semnificative de radiaţii sau material radioactiv;

b) orice reactor nuclear, inclusiv reactoarele instalate pe mijloace de transport aerian, maritim, auto sau feroviar ori pe obiecte spaţiale pentru a fi utilizate ca sursă de energie în scopul propulsiei unor astfel de mijloace de transport ori obiecte spaţiale sau pentru orice alte scopuri;

c) orice edificiu sau orice tip de transport utilizat pentru producerea, stocarea, prelucrarea sau transportarea materialului radioactiv.

Prin dispozitiv radioactiv se înţelege:

a) orice dispozitiv exploziv nuclear;

b) orice dispozitiv de dispersie a materialului radioactiv sau de emitere a radiaţiei care, datorită proprietăţilor radiologice, poate cauza moartea, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune esenţiale proprietăţii sau mediului.

Prin infracţiune cu caracter terorist se înţelege una din infracţiunile prevăzute la art. 140¹, 142, 275, 278, 278¹, 279¹, 279², 279³, 280, 284 alin. (2), art. 289¹, 292 alin. (1¹) şi alin. (2) în partea ce vizează faptele prevăzute la alin. (1¹), art. 295, 295¹, 295², 342 şi 343.

Prin stare de ebrietate se înțelege starea de dereglare psiho-funcțională a organismului survenită în urma consumului de alcool, droguri și/sau de alte substanțe cu efecte similare.

Prin administrator al băncii, în sensul art. 191 alin. (2¹), art. 197 alin. (3), art. 239¹ alin.(2) şi art. 239², se înţelege persoana definită astfel prin Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21 iulie 1995.

Prin medic, în sensul art. 159, 160, 161, 212, 213 și 287 din prezentul cod, se înțelege persoana care întrunește condițiile stabilite la art. 4 din Legea nr. 264/2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic, inclusiv medicul rezident, în condițiile art. 41 din Legea nr. 264/2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic.

Prin lucrător medical, în sensul art. 159, art. 212 alin. (4), art. 213 și 287 din prezentul cod, se înțelege orice altă persoană, cu excepția medicului, care are studii medicale și calitatea de angajat al unei instituții medico-sanitare publice sau private și care prestează populației servicii de sănătate, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 263/2005 cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului.

Prin substanțe toxice se înțeleg substanțele cu acțiune drastică, care se află sub control național și internațional, în corespundere cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, și care sunt înscrise în listele aprobate de către Guvern.

Prin mărfuri strategice se înțelege:

a) produse, tehnologii şi servicii care au utilizare dublă (civilă și militară);

b) armament, muniții, echipamente militare, tehnologii şi servicii aferente;

c) produse, tehnologii şi servicii care sunt utilizate la fabricarea şi folosirea de arme nucleare, chimice, biologice şi de rachete care pot fi purtătoare de astfel de arme;

d) alte produse, tehnologii şi servicii care necesită un control special în interesul securității naționale sau al politicii externe, în conformitate cu acordurile şi aranjamentele internaționale la care Republica Moldova este parte.

fascist, rasist sau xenofob

(1) Prin organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane care îşi desfăşoară activitatea, temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, a concepţiilor sau a doctrinelor fasciste, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile comerciale, precum şi orice alte persoane juridice care întrunesc condiţiile prezentului alineat.

(2) Prin simboluri fasciste, rasiste şi xenofobe se înţelege drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la alin. (1).

Prin Holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat, anihilarea şi exterminarea unui număr mare de membri ai comunităţii evreieşti de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi, în perioada 1933–1945.

în domeniul bancar

În domeniul bancar, prin neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, în sensul art. 329, se înțelege neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către membrii organelor de conducere ale Băncii Naționale a Moldovei sau de către personalul acesteia a obligațiilor prevăzute de lege, care a condus la:

a) insolvabilitatea băncii;

b) aplicarea instrumentelor de rezoluție bancară;

c) aplicarea instrumentelor publice de stabilizare financiară;

d) acordarea sprijinului financiar public extraordinar băncii.

(1) Prin motive de prejudecată se înțeleg idei preconcepute ale făptuitorului bazate pe considerente de rasă, culoare, origine etnică, națională sau socială, cetățenie, sex, gen, limbă, religie sau convingeri religioase, opinii politice, dizabilitate, orientare sexuală, identitate de gen, stare de sănătate, vârstă, stare civilă, indiferent dacă fapta este comisă în privința persoanei care posedă astfel de caracteristici protejate, în privința bunurilor acesteia ori asociate cu aceasta sau în privința persoanei care acordă suport persoanelor ce posedă astfel de caracteristici protejate ori se asociază cu acestea, această asociere fiind una reală sau percepută ca fiind reală.